Ciucă și Ciolacu, oamenii care își împart puterea în România 2023

Net Zero în 4400? Cum eșuează România în fața schimbărilor climatice

de


În ciuda tuturor protestelor și eforturilor de lobbying din ultimul timp, Guvernul României reduce emisiile de gaze cu efect de seră doar pe hârtie. 

Și nici acolo prea inteligent.

Transportul public feroviar își dă ultima suflare, în timp ce oamenii de afaceri își scot angajații în stradă să ceară autostrăzi. Noi cariere se deschid, noi planuri de extracție a gazului se pun în aplicare. Tranziția justă a rămas un simplu slogan politic, în timp ce fabricile ruginesc, iar oamenii din regiunile carbonifere se afundă în sărăcie fără alternative.

Piața și statul capitalist nu vor genera niciodată soluții viabile la criza climatică, deoarece aceasta a fost cauzată de contradicții inerente sistemului capitalist. Este timpul să căutăm o alternativă chiar noi, cei afectați – tineri, muncitori, localnici.

Vrem schimbări sistematice, nu dezastre climatice!

S-a cerut salvare, ni s-a dat stagnare

În 2019, tinerii din România și din întreaga lume s-au mobilizat în masă la proteste împotriva schimbărilor climatice. Politicienii s-au făcut că ascultă cu atenție și interes. 
Însă reducerea emisiilor a stagnat în România în ultimii 10 ani. Din 2013 până în 2021, observăm o reducere anuală cu 0.04%. Conform calculelor noastre, în acest ritm, România va atinge zero emisii abia în anul 4400!

AnulEmisii Gaze cu Efect de Sera (mil. tone/an)Reducerea procentuală pentru fiecare perioadăReducerea medie anuală a emisiilor
1990229.980%0%
2013103.08-55.18%
(din 1990-2013)		-2.30%
(din 1990-2013)
2021102.69-0.38%
(din 2013-2021)		-0.04%
(din 2013-2021)
2030102.258-0.42%
(din 2021-2030, păstrând trendul din 2013-2021 )		0.04%
(din 2021-2030, păstrând trendul din 2013-2021 )
44000-100%
(din 2021-4400, păstrând trendul din 2013-2021 )		-0.04%
(din 2021-4400, păstrând trendul din 2013-2021 )
Tabel: Totalul de emisii anuale de gaze cu efect de seră (CO2, CH4 și N2O) în România, din 1990, până în 2021, de la toate sursele, incluzând emisiile din urma activităților agricole și utilizarării terenurilor. Extrapolarea pentru anii 2030 și 4400 s-a realizat folosind reducerea procentuală a emisiilor de gaze cu efect de seră în perioada 2013-2021. Trendul din această perioadă este unul de stagnare, iar politicile statului nu indică vreo schimbare semnificativă. Anul 4400 e menit să arate cât de ridicolă este tranziția verde stabilită de guvernul PNL-PSD. Sursa: ourworldindata.


Damnațiune pentru națiune

Programul de guvernare 2023-2024, intitulat Viziune pentru Națiune, este un exemplu cras de greenwashing politic. Acesta nu aduce nicio schimbare palpabilă, nu propune obiective clare, ci doar folosește buzzwords destinate instituțiilor UE și obținerii de fonduri dinspre acestea.

Guvernul investește insuficient în energia solară și eoliană. Producția obținută n-ar schimba semnificativ structura mixului energetic. Guvernul investește în schimb în CCS (Carbon Capture and Storage), adică o tehnologie care nu aduce reduceri semnificative ale emisiilor de gaze cu efect de seră, deși lobby-ul pretinde în mod mincinos altceva.

Guvernul NU a făcut planuri concrete de modernizare a infrastructurii feroviare și de transport în comun. Reducerea emisiilor din transporturi NU interesează birocrații cu BMW-uri. Guvernul NU stabilește cote de reducere a emisiilor. 0.04% e destul.

Investiții offshore, nu pentru viitor


În timp ce economia e „decarbonizată” cu CSS, ne trezim cu noi proiecte pe combustibili fosili. Cel mai revoltător exemplu este Neptun Deep, o colaborare între Romgaz și corporația austriacă OMV pentru exploatarea offshore a gazelor. 4 miliarde de euro vor merge în extracția a 100 miliarde m3 de gaze.

Metanul încălzește planeta de 29.8 de ori mai puternic ca dioxidul de carbon, pe o perioadă de 100 de ani. Orice extracție înseamnă scurgeri. Extracția va avea loc la 200 km de Insula Șerpilor, zonă intens militarizată. Se creează astfel riscul de tensiuni militare și geopolitice în Marea Neagră. În Mediterana de Est, unde se extrag deja gaze naturale, astfel de tensiuni între Grecia, Turcia și Cipru deja au atins un punct critic. Vrem și noi asta?

Pentru mai multe informații, vedeți inițiativa transnațională Kazma Bırak / Don’t Dig!

Tranziție prin inaniție? Cum fentează Guvernul planul Fit for 55

Fit for 55 este un plan UE pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 55% până în 2030. Acest obiectiv a fost acceptat de toate statele, inclusiv România. De ce este Guvernul atunci atât de puțin preocupat de reducerea emisiilor?

Toate bune și frumoase, dar scăderea pe care Fit for 55 o cere este față de nivelurile din 1990. Ori, România și-a redus deja emisiile cu 55% încă din 2013, de dinainte ca planul să existe! Cum a fost posibil? Într-un mod indezirabil și care n-are legătură cu preocuparea pentru viitor.



Dacă ne uităm pe grafic, România a avut două perioade de scădere a emisiilor: cea mai semnificativă dintre ele a fost dezindustrializarea din anii ‘90; cea de-a doua a fost recesiunea din anii 2012-2013. În România, decarbonizarea de până acum a avut mai puțină legătură cu mediul și mai multă legătură cu valurile succesive de privatizări ale industriilor, care au dus la închiderea unei uriașe capacități industriale, la scăderea standardelor de trai ale românilor și aruncarea lor în sărăcie. Iar acum, Guvernul s-a văzut cu obiectivul accidental împlinit și profită de acest fapt, pentru a fugi de responsabilitatea de a decarboniza economia cât mai rapid. De aceea nu vedem nicio cotă de reducere a emisiilor. De asta nu le pasă.

Dacă ne uităm pe grafic, România a avut două perioade de scădere a emisiilor: cea mai semnificativă dintre ele a fost dezindustrializarea din anii ‘90; cea de-a doua a fost recesiunea din anii 2012-2013. În România, decarbonizarea de până acum a avut mai puțină legătură cu mediul și mai multă legătură cu valurile succesive de privatizări ale industriilor, care au dus la închiderea unei uriașe capacități industriale, la scăderea standardelor de trai ale românilor și aruncarea lor în sărăcie. Iar acum, Guvernul s-a văzut cu obiectivul accidental împlinit și profită de acest fapt, pentru a fugi de responsabilitatea de a decarboniza economia cât mai rapid. De aceea nu vedem nicio cotă de reducere a emisiilor. De asta nu le pasă.

Această abordare nu doar că ne condamnă la stagnare când suntem contratimp, dar pune și probleme țărilor în curs de dezvoltare care sunt mai puțin capabile să reducă masiv emisiile fără consecințe asupra oamenilor. Iar astfel vom ajunge să consumăm din bugetul de emisii de carbon alocat țărilor din Sudul Global, care au nevoie urgentă să-și dezvolte temporar industriile, pentru a putea crește standardele de trai pentru cetățenii lor.

Una peste alta, în România capitalistă tranziția se face prin inaniție și decarbonizarea prin dezindustrializare și recesiune. Ar exista alternative, dar cine le dorește?

Piața și miliardarii nu ne vor salva. Trebuie să construim noi o alternativă. În capitalism, clasa dominantă nu are niciun interes să combată criza climatică. Nu ei sunt cei afectați enorm de mult, ci miliardele de oameni de rând din Sudul Global. Dimpotrivă, capitaliștii obțin profit din crizele pe care ei le cauzează. Criza climatică este un rezultat direct al unor contradicții inerente modului de producție capitalist, NU o eroare de funcționare. Dependența de combustibilii fosili a început ca urmare a nevoilor capitalului, la începutul Revoluției Industriale, și se va sfârși odată cu dominația capitaliștilor.

Avem nevoie să ne mobilizăm. Avem nevoie de o mișcare de masă capabilă să ne apere viitorul. Avem nevoie de o forță politică muncitorească.

Criza climatică: soluții socialiste

Noi, Grupul de Acțiune Socialistă, luptăm pentru:

  1. Aducerea în proprietatea și controlul public a tuturor companiilor producătoare de energie, alimentare, construcții și de gestionare a deșeurilor. Planificarea democratică a producției în funcție de nevoile populației și ale industriei, care să realizeze o tranziție rapidă și justă înspre o economie post- combustibili fosili.
  2. Închiderea tuturor centralelor energetice pe combustibili fosili. Retehnologizarea capacităților și a fabricilor furnizoare, înspre a continua activitatea productivă și a păstra locurile de muncă, fără dependența de industria combustibililor fosili. 
  3. România să denunțe Energy Charter Treaty (ECT) și să se retragă din acesta.1
  4. Oprirea completă a extracției de cărbune, petrol și gaze naturale, indiferent de scop sau utilizare. România să se alăture la Tratatul de neproliferare a combustibililor fosili. 
  5. Crearea unui sistem internațional pentru producția si transportul energiei, dincolo de limitele graniței si ale pieței globale, în funcție de nevoile populației si ale industriei. Sistemul să fie deținut public și controlat democratic și consfințit printr-un tratat corespunzător.
  6. Investiții majore în cercetarea publică pentru producția de energie nepoluantă.
  7. Investiții majore în transportul public, în primul rând transportul feroviar. Limite asupra folosirii mașinilor personale în interiorul orașelor. 
  8. Eliminarea patentelor pe semințe, soiuri de plante și din cercetarea în domeniile energetic și agro-alimentar. 
  9. Interzicerea imediată a materialelor plastice de unică folosință. Planificarea producției de plastic obținut prin tehnologii alternative, biodegradabile și reutilizabile (pe bază de amidon, cânepă, lignină, etc).
  10. Eliminarea practicii uzurii planificate în toate ramurile producției.
  11. Protejarea și restaurarea habitatelor și ecosistemelor, pentru a combate a 6-a mare extincție. Oprirea expansiunii construcțiilor în ariile protejate. Oprirea folosirii de pesticide și alte substanțe detrimentale populațiilor de insecte.

Rămâi în contact cu noi și hai să vedem cum putem obține toate acestea împreună!

septembrie 16, 2023Mediu / Politică internă / RomâniaÎn ciuda tuturor protestelor și eforturilor de lobbying din ultimul timp, Guvernul României reduce emisiile de gaze cu efect de seră doar pe hârtie.  Și nici acolo prea inteligent.Transportul public feroviar își dă ultima suflare, în timp ce oamenii de afaceri își scot angajații în stradă să ceară autostrăzi. Noi cariere se deschid, noi planuri de extracție a gazului se pun în aplicare. Tranziția justă a rămas un simplu slogan politic, în timp ce fabricile ruginesc, iar oamenii din regiunile carbonifere se afundă în sărăcie fără alternative. Piața și statul capitalist nu vor genera niciodată soluții viabile la criza climatică, deoarece aceasta a fost cauzată de contradicții inerente sistemului capitalist. Este timpul să căutăm o alternativă chiar noi, cei afectați – tineri, muncitori, localnici.Vrem schimbări sistematice, nu dezastre climatice! S-a cerut salvare, ni s-a dat stagnare În 2019, tinerii din România și din întreaga lume s-au mobilizat în masă la proteste împotriva schimbărilor climatice. Politicienii s-au făcut că ascultă cu atenție și interes. Însă reducerea emisiilor a stagnat în România în ultimii 10 ani. Din 2013 până în 2021, observăm o reducere anuală cu 0.04%. Conform calculelor noastre, în acest ritm, România va atinge zero emisii abia în anul 4400! AnulEmisii Gaze cu Efect de Sera (mil. tone/an)Reducerea procentuală pentru fiecare perioadăReducerea medie anuală a emisiilor1990229.980%0%2013103.08-55.18% (din 1990-2013)-2.30% (din 1990-2013)2021102.69-0.38% (din 2013-2021)-0.04% (din 2013-2021)2030102.258-0.42% (din 2021-2030, păstrând trendul din 2013-2021 )0.04%(din 2021-2030, păstrând trendul din 2013-2021 )44000-100%(din 2021-4400, păstrând trendul din 2013-2021 )-0.04%(din 2021-4400, păstrând trendul din 2013-2021 )Tabel: Totalul de emisii anuale de gaze cu efect de seră (CO2, CH4 și N2O) în România, din 1990, până în 2021, de la toate sursele, incluzând emisiile din urma activităților agricole și utilizarării terenurilor. Extrapolarea pentru anii 2030 și 4400 s-a realizat folosind reducerea procentuală a emisiilor de gaze cu efect de seră în perioada 2013-2021. Trendul din această perioadă este unul de stagnare, iar politicile statului nu indică vreo schimbare semnificativă. Anul 4400 e menit să arate cât de ridicolă este tranziția verde stabilită de guvernul PNL-PSD. Sursa: ourworldindata. Damnațiune pentru națiune Programul de guvernare 2023-2024, intitulat Viziune pentru Națiune, este un exemplu cras de greenwashing politic. Acesta nu aduce nicio schimbare palpabilă, nu propune obiective clare, ci doar folosește buzzwords destinate instituțiilor UE și obținerii de fonduri dinspre acestea.Guvernul investește insuficient în energia solară și eoliană. Producția obținută n-ar schimba semnificativ structura mixului energetic. Guvernul investește în schimb în CCS (Carbon Capture and Storage), adică o tehnologie care nu aduce reduceri semnificative ale emisiilor de gaze cu efect de seră, deși lobby-ul pretinde în mod mincinos altceva.Guvernul NU a făcut planuri concrete de modernizare a infrastructurii feroviare și de transport în comun. Reducerea emisiilor din transporturi NU interesează birocrații cu BMW-uri. Guvernul NU stabilește cote de reducere a emisiilor. 0.04% e destul. Investiții offshore, nu pentru viitor În timp ce economia e „decarbonizată” cu CSS, ne trezim cu noi proiecte pe combustibili fosili. Cel mai revoltător exemplu este Neptun Deep, o colaborare între Romgaz și corporația austriacă OMV pentru exploatarea offshore a gazelor. 4 miliarde de euro vor merge în extracția a 100 miliarde m3 de gaze.Metanul încălzește planeta de 29.8 de ori mai puternic ca dioxidul de carbon, pe o perioadă de 100 de ani. Orice extracție înseamnă scurgeri. Extracția va avea loc la 200 km de Insula Șerpilor, zonă intens militarizată. Se creează astfel riscul de tensiuni militare și geopolitice în Marea Neagră. În Mediterana de Est, unde se extrag deja gaze naturale, astfel de tensiuni între Grecia, Turcia și Cipru deja au atins un punct critic. Vrem și noi asta? Pentru mai multe informații, vedeți inițiativa transnațională Kazma Bırak / Don’t Dig! Tranziție prin inaniție? Cum fentează Guvernul planul Fit for 55 Fit for 55 este un plan UE pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 55% până în 2030. Acest obiectiv a fost acceptat de toate statele, inclusiv România. De ce este Guvernul atunci atât de puțin preocupat de reducerea emisiilor?Toate bune și frumoase, dar scăderea pe care Fit for 55 o cere este față de nivelurile din 1990. Ori, România și-a redus deja emisiile cu 55% încă din 2013, de dinainte ca planul să existe! Cum a fost posibil? Într-un mod indezirabil și care n-are legătură cu preocuparea pentru viitor. Dacă ne uităm pe grafic, România a avut două perioade de scădere a emisiilor: cea mai semnificativă dintre ele a fost dezindustrializarea din anii ‘90; cea de-a doua a fost recesiunea din anii 2012-2013. În România, decarbonizarea de până acum a avut mai puțină legătură cu mediul și mai multă legătură cu valurile succesive de privatizări ale industriilor, care au dus la închiderea unei uriașe capacități industriale, la scăderea standardelor de trai ale românilor și aruncarea lor în sărăcie. Iar acum, Guvernul s-a văzut cu obiectivul accidental împlinit și profită de acest fapt, pentru a fugi de responsabilitatea de a decarboniza economia cât mai rapid. De aceea nu vedem nicio cotă de reducere a emisiilor. De asta nu le pasă.Dacă ne uităm pe grafic, România a avut două perioade de scădere a emisiilor: cea mai semnificativă dintre ele a fost dezindustrializarea din anii ‘90; cea de-a doua a fost recesiunea din anii 2012-2013. În România, decarbonizarea de până acum a avut mai puțină legătură cu mediul și mai multă legătură cu valurile succesive de privatizări ale industriilor, care au dus la închiderea unei uriașe capacități industriale, la scăderea standardelor de trai ale românilor și aruncarea lor în sărăcie. Iar acum, Guvernul s-a văzut cu obiectivul accidental împlinit și profită de acest fapt, pentru a fugi de responsabilitatea de a decarboniza economia cât mai rapid. De aceea nu vedem nicio cotă de reducere a emisiilor. De asta nu le pasă. Această abordare nu doar că ne condamnă la stagnare când suntem contratimp, dar pune și probleme țărilor în curs de dezvoltare care sunt mai puțin capabile să reducă masiv emisiile fără consecințe asupra oamenilor. Iar astfel vom ajunge să consumăm din bugetul de emisii de carbon alocat țărilor din Sudul Global, care au nevoie urgentă să-și dezvolte temporar industriile, pentru a putea crește standardele de trai pentru cetățenii lor. Una peste alta, în România capitalistă tranziția se face prin inaniție și decarbonizarea prin dezindustrializare și recesiune. Ar exista alternative, dar cine le dorește?Piața și miliardarii nu ne vor salva. Trebuie să construim noi o alternativă. În capitalism, clasa dominantă nu are niciun interes să combată criza climatică. Nu ei sunt cei afectați enorm de mult, ci miliardele de oameni de rând din Sudul Global. Dimpotrivă, capitaliștii obțin profit din crizele pe care ei le cauzează. Criza climatică este un rezultat direct al unor contradicții inerente modului de producție capitalist, NU o eroare de funcționare. Dependența de combustibilii fosili a început ca urmare a nevoilor capitalului, la începutul Revoluției Industriale, și se va sfârși odată cu dominația capitaliștilor. Avem nevoie să ne mobilizăm. Avem nevoie de o mișcare de masă capabilă să ne apere viitorul. Avem nevoie de o forță politică muncitorească. Criza climatică: soluții socialiste Noi, Grupul de Acțiune Socialistă, luptăm pentru: Aducerea în proprietatea și controlul public a tuturor companiilor producătoare de energie, alimentare, construcții și de gestionare a deșeurilor. Planificarea democratică a producției în funcție de nevoile populației și ale industriei, care să realizeze o tranziție rapidă și justă înspre o economie post- combustibili fosili. Închiderea tuturor centralelor energetice pe combustibili fosili. Retehnologizarea capacităților și a fabricilor furnizoare, înspre a continua activitatea productivă și a păstra locurile de muncă, fără dependența de industria combustibililor fosili.  România să denunțe Energy Charter Treaty (ECT) și să se retragă din acesta.1 Oprirea completă a extracției de cărbune, petrol și gaze naturale, indiferent de scop sau utilizare. România să se alăture la Tratatul de neproliferare a combustibililor fosili.  Crearea unui sistem internațional pentru producția si transportul energiei, dincolo de limitele graniței si ale pieței globale, în funcție de nevoile populației si ale industriei. Sistemul să fie deținut public și controlat democratic și consfințit printr-un tratat corespunzător. Investiții majore în cercetarea publică pentru producția de energie nepoluantă. Investiții majore în transportul public, în primul rând transportul feroviar. Limite asupra folosirii mașinilor personale în interiorul orașelor.  Eliminarea patentelor pe semințe, soiuri de plante și din cercetarea în domeniile energetic și agro-alimentar.  Interzicerea imediată a materialelor plastice de unică folosință. Planificarea producției de plastic obținut prin tehnologii alternative, biodegradabile și reutilizabile (pe bază de amidon, cânepă, lignină, etc). Eliminarea practicii uzurii planificate în toate ramurile producției. Protejarea și restaurarea habitatelor și ecosistemelor, pentru a combate a 6-a mare extincție. Oprirea expansiunii construcțiilor în ariile protejate. Oprirea folosirii de pesticide și alte substanțe detrimentale populațiilor de insecte. Rămâi în contact cu noi și hai să vedem cum putem obține toate acestea împreună! O asemenea propunere a venit chiar și din partea Comisiei Europene în luna iulie a acestui an. ↩︎ [...]
iunie 21, 2023Greve și proteste / Legislativ / Lupta de clasă / RomâniaBatjocura statului capitalist împinge la măsuri disperate. De trei zile, opt angajați ai Complexului Energetic Oltenia sunt în greva foamei în fața Ministerului Muncii și solicită aplicarea Legii 197/2021, care reduce vârsta de pensionare a minerilor și energeticienilor cu 13 ani. Aceștia n-au fost doar ignorați, ci li s-a și interzis accesul în instituție, iar autoritățile au refuzat să le pună la dispoziție toalete ecologice, conform Sindicatului Energia Rovinari. Unul dintre protestatari a suferit complicații astăzi, 21 iunie. Legea 197/2021 a fost deja promulgată acum doi ani și avizată pozitiv de ICCJ în martie 2023. Cu toate acestea, aplicarea ei este tergiversată, iar casele de pensii refuză să emită deciziile de pensionare. În Gorj, instanțele deja au dat câștig de cauză mai multor energeticieni care au chemat șefii caselor de pensii în judecată. Ministrul Budăi a promis că va debloca legea, dar energeticienii continuă să fie sceptici după doi ani de minciuni. În perioada 2020-2023, mai multe proteste au avut loc în Gorj ca urmare a neaplicării legii. Pe 15 iunie, cea mai recentă demonstrație a adus în stradă, în fața Prefecturii Târgu Jiu 500 de energeticieni. Aceștia au avut un răspuns clar pentru prefectul Iulian Popescu: „Nu cedăm!”. Protest al minerilor și al energeticienilor la Târgu Jiu, 15 iunie 2023, Situația angajaților CEO este critică. „Tranziția energetică justă” a rămas, pe plan local, doar un slogan al specialiștilor în politici publice, majoritatea angajaților temându-se de disponibilizări ca urmare a încetării producției de energie pe cărbune. Planul de restructurare al CEO, convenit cu Comisia Europeană, prevede peste 4000 de disponibilizări în 2023. Ca orice transformare capitalistă, și tranziția energetică, oricât de necesară, riscă să lase straturi ale clasei muncitoare în condiții de vulnerabilitate cruntă, în timp ce capitaliștii fac profit schimbând direcția investițiilor. Reducerea vârstei de pensionare cu 13 ani contribuie major la rezolvarea problemei, mii de angajați ai companiei fiind astfel capabili să iasă la pensie înainte să fie dați afară, dacă legea este aplicată. Batjocura la care greviștii disperați sunt supuși este o mărturie că niciun drept nu se obține fără luptă, nici măcar când legea o prevede! Asemenea sfidări merită întâmpinate cu rezistență fermă – greve, proteste și oprirea activității. [...]
iunie 14, 2023Analize / Greve și proteste / Lupta de clasă / RomâniaDupă 3 săptămâni de grevă, în apropierea examenelor naționale, Guvernul a publicat o Ordonanță de Urgență (OUG) prin care se acordă o creștere salarială medie de peste 25% pentru personalul din învățământul preuniversitar, cu variații ale procentului în funcție de grad, vechime și studii. Prima tranșă de majorare se acordă de la 1 ianuarie 2024. Salariul debutantului a fost adus, de asemenea, la nivelul salariului brut pe economie.Drept consecință, greva din educație a fost suspendată pe 12 iunie de liderii naționali ai principalelor sindicate din învățământ (FSE și FSLI), la consultarea liderilor locali și fără consimțământul majorității profesorilor greviști. Birocrații din sindicate au refuzat să ofere procentul exact al profesorilor care susțineau continuarea grevei, dar documente neoficiale arată că acesta varia între județe, procentele fiind în principal între 70-80%. Printre profesori plutește un sentiment de deznădejde și dezamăgire, iar conducerea sindicatelor e acuzată de trădare. Au existat apeluri de a ieși din sindicat sau de a crea sindicate alternative, precum și apelul de a reuni sindicatele existente într-o singură mare organizație, după înlăturarea liderilor actuali. Procentele de angajați care susțineau continuarea grevei, pe județe. Sursa: Facebook Cea mai combativă poziție au luat-o profesorii greviști din județul Suceava. Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASÎ) a emis un document prin care anunță că angajații din județ vor rămâne în grevă, în urma solicitărilor acestora, deși greva s-a suspendat la nivel național. Luni, 12 iunie, 1500 de profesori au protestat în stradă la Suceava, acuzând că au fost trădați de liderii naționali. Avem convingerea că greva profesorilor a reprezentat o mobilizare istorică, ale cărei efecte în privința conștiinței și a luptei de clasă vor fi vizibile pe termen lung. Lupta este încă în desfășurare. Este neclar dacă profesorii vor renunța pur și simplu la grevă sau se vor reorganiza. Au existat și apeluri publice de a picheta sediile sindicatelor FSLI și FSE. În timp ce monitorizăm situația în continuare și încercăm, în limita posibilităților, să intervenim cu propuneri, avem următoarele observații în privința consecințelor. Ce ne-a demonstrat greva? 1. Angajații din învățământ s-au convins că puterea e la ei, în momentul în care își opresc activitatea; că angajatorul (Guvernul, în cazul de față) este obligat să facă el compromisuri în momentul în care greviștii nu dau înapoi. Guvernul și-a văzut primele două propuneri respinse, anume cea a cupoanelor pentru „dezvoltare profesională” și a majorării cu 1000 de lei, fiind obligat să vină cu o nouă ofertă. Asta poate servi ca un exemplu atât în interiorul ramurii educaționale, cât și pentru muncitorii din alte domenii. Asistăm cu siguranță la desfășurări care generează un progres al conștiinței de clasă. Ne putem, în consecință, aștepta să vedem mai multe greve generale și o atitudine mai combativă a greviștilor.2. Greva profesorilor a construit solidaritate vizibilă între muncitori – fapt vizibil și la protestul angajaților CFR, la care au luat parte sindicaliști din domeniile medical și forestier și s-a declarat susținerea pentru greva profesorilor. Și la protestul cadrelor medicale de săptămânile trecute, s-a făcut apel la solidaritate între profesori, medici, ceferiști și pădurari. Este nevoie ca această solidaritate să se transpună, pe viitor, în greve inter-sectoriale și seturi de revendicări comune. De remarcat și solidaritatea între elevi și profesori, a cărei lipsă era deplânsă de cadrele didactice anterior: mai mulți elevi s-au alăturat protestelor, iar Asociațiile Elevilor din diverse județe și-au declarat susținerea pentru grevă. În același timp, alte structuri s-au desolidarizat sau chiar au jucat jocurile guvernului: Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Părinților (Edupart), condusă de un „antreprenor”. Caracterul acestor organizații a devenit evident – ele există ca să servească interesului de clasă al burgheziei și al straturilor sociale privilegiate. 3. Ca în majoritatea situațiilor istorice similare, s-a dovedit că membrii de sindicat de rând sunt mai combativi decât șefii lor. Indignarea în fața fiecărei propuneri guvernamentale respinse a fost a maselor de muncitori din educație, nu a liderilor de sindicat, care au fost nevoiți să le respingă atâta timp cât au ținut cont de poziția angajatului de rând. Revolta în fața suspendării grevei aparține tot, în principal, maselor de angajați, nu liderilor locali. Propunerea de majorare a salariilor cu 25% a aparținut liderilor FSE și FSLI; profesorii, în schimb, au considerat-o din primul moment modestă sau insuficientă și au îndrăznit să spere la măriri de salariu mai semnificative. Nu este clar nici dacă membrii de sindicat din teritoriu au fost consultați înainte de a se înainta această propunere, alături de cealaltă (legată de salarizarea personalului debutant) – cele două propuneri înlocuind lista inițială de revendicări. Alte sindicate au trădat mai devreme și mai fățiș: Anton Hadăr, șeful Alma Mater (organizație inițiatoare a grevei), a declarat la TV că propunerea de majorare a salariilor cu 1000 de lei (refuzată de greviști) ar fi aparținut „sindicatelor”. 4. Liderii de sindicat și-au îndeplinit același rol (confirmat istoric) de trădători ai clasei muncitoare. La fel ca în Polonia în 2019 sau în Africa de Sud în 2010, trădarea a luat forma „suspendării” grevei. Birocrațiile sindicale au interesul să reconcilieze munca și capitalul; să calmeze lupta de clasă, nu s-o avanseze. Angajații din orice domeniu trebuie să se pregătească de trădarea acestora în momente critice și să fie gata să meargă mai departe – construind consilii la firul ierbii, practicând militantismul în propriile organizații și schimbând liderii atunci când aceștia fac compromisuri în detrimentul lor. Rămâne de văzut dacă profesorii vor reuși să-i înlăture din funcții pe Marius Nistor și Simion Hăncescu, autorii trădării, precum și pe liderii locali care au luat parte la decizie – despre care, pe surse, am aflat că au început să demisioneze în anumite județe. Doar o schimbare a conducerii și o pichetare a sediilor nu este suficientă; e necesar ca greviștii dezamăgiți să se implice activ în sindicate, să le democratizeze și să le pregătească pentru luptă și nu compromis. Ne confruntăm și cu un alt pericol: acela al unei retrageri masive din sindicate ca rezultat al dezamăgirii – gest la care unii dintre profesorii de rând au făcut apel. Deși indignarea e de înțeles, aceasta ar fi o eroare strategică. Fără un sindicat, angajații sunt mult mai vulnerabili și au o putere de negociere mult mai mică, iar un nou sindicat cu o acoperire de doar câteva procente nu ar putea face o mare diferență. Soluția e, deci, nu ieșirea din sindicat – ci dimpotrivă implicarea în sindicat. 5. În mijlocul unor crize istorice, devin foarte vizibile dezavantajele inexistenței unui partid socialist de avangardă, cu legături organice cu clasa muncitoare, capabil să ofere propuneri, sprijin și îndrumare politică. Mai multe apeluri de a reuni toate sindicatele într-unul singur au fost făcute, iar profesorii au constatat și că nicio forță politică nu le reprezintă interesele. Asta dovedește o dezvoltare a conștiinței de clasă care oferă o posibilitate de intervenție și radicalizare – dar, în lipsa unui partid muncitoresc, cu o linie clară și un program revoluționar, cu prezență și în interiorul sindicatelor, este semnificativ mai dificil ca un protest sau o grevă să capete o direcție revoluționară, chiar și atunci când contradicțiile sistemului devin evidente pentru mase. Greva profesorilor reprezintă, fără îndoială, un salt semnificativ în privința conștiinței de clasă în România, care va inspira pe termen lung acțiuni mai combative din partea muncitorilor organizați din toate domeniile. Capitularea Guvernului, deși amară pentru profesorii trădați de proprii lideri, demonstrează la cine se află puterea, de fapt. Este necesar ca profesorii să se organizeze în jurul sindicatelor locale mai combative, să construiască comitete la firul ierbii și să elimine conducerea care a acționat contrar voinței lor. Sperăm la o continuare a luptei în această direcție. Situația din Suceava, unde greva continuă, reprezintă speranță pentru angajații din învățământ din întreaga țară. Note: Pe această bază, a nemulțumirii profesorilor în fața propunerii de majorare cu 25%, GAS a preluat poziția exprimată de mai mulți angajați din domeniu și a susținut dublarea salariilor în întreg sectorul educațional. O petiție prin care se cere demisia liderilor de sindicat Marius Nistor și Simion Hăncescu, lansată de un cadru didactic de rând, a strâns aproape trei mii de semnături într-o singură zi. [...]
iunie 12, 2023Greve și proteste / Lupta de clasă / România„Ar trebui să vină 20-30 de mii de muncitori să spargă geamurile la Ministerul Transporturilor, altfel n-o să ne asculte niciodată!” – sindicalist prezent la protest Salariile mici, umilințele, subfinanțarea și degradarea continuă a infrastructurii feroviare au scos în stradă angajații CFR. Pe 29 mai, câteva sute de membri de sindicat au protestat în fața Ministerului Transporturilor. O nouă mobilizare de stradă este anunțată pe 26 iunie, iar dacă Guvernul continuă să trateze angajații CFR cu nepăsare, aceștia vor intra în grevă generală de pe 1 iulie. Sindicaliștii cer mărirea salariilor, amintind că unii dintre angajați sunt plătiți cu 2200-2400 de lei pe lună. O creștere cu 40% ar răspunde nevoilor, dar ceferiștii nu îndrăznesc să mai spere. Contractul Colectiv de Muncă s-a terminat pe 1 iunie, ceea ce înseamnă și finalul acordării sporurilor și a bonurilor de masă. Negocierea acestuia a avut loc între conducerea companiei și conducerea sindicatelor, fără ca pe angajați să-i întrebe cineva ce doresc. O creștere salarială semnificativă a fost parte din oferta inițială, dar conducerea companiei și-a retras ulterior promisiunea. Conducerea sindicatelor este tratată cu suspiciune și resentimente de ceferiștii protestatari, care au deplâns lipsa de implicare și de atitudine combativă a acestora, la fel ca lipsa de receptivitate a ministerului. Numărul redus de participanți la protest confirmă observațiile. Într-un domeniu esențial cum sunt transporturile, angajații dețin o mare putere de negociere, care va deveni vizibilă în momentul în care își opresc activitatea – așa cum a demonstrat și greva profesorilor. Asta nu se va întâmpla, însă, dacă sindicatele sunt puternic birocratizate, servile conducerii companiei și dispuse la compromisuri. Încurajăm o atitudine militantă în interiorul sindicatelor existente și înființarea de noi organizații acolo unde este necesar. Acapararea transportului feroviar de către privat este o realitate dureroasă pentru ceferiști. Lucrătorii au subliniat că nu doar rutele profitabile, ci și alte servicii, precum reparațiile infrastructurii, sunt contractate cu capitaliștii privați. Aceștia repară cele mai ne-esențiale părți, își iau profitul și dispar, timp în care infrastructura și utilajele rămân în continuă deteriorare. Nimeni nu a investit suficient în reînnoirea lor, iar următorul accident grav așteaptă să se întâmple. “Multe macazuri din Medgidia au peste vârsta mea!“ – sindicalist prezent la protest Solidaritatea inter-sectorială și progresul conștiinței de clasă În același timp, nivelul de conștientizare al ceferiștilor este unul îmbucurător. În cadrul protestului, vorbitorii au menționat că problemele au drept cauze fundamentale capitalismul și imperialismul. S-a sublinat cum organisme internaționale precum Comisia Europeană impun privatizările doar anumitor țări, precum cele din Europa de Est, relația dintre România și țările occidentale fiind una de tip neo-colonial. S-a explicat și cum PNRR-ul aduce, în realitate, noi privatizări, sub pretextul construirii rezilienței și bunăstării. Sindicaliștii au avut un mesaj clar pentru capitaliștii ahtiați după profit: „Bunăstare ne putem face și singuri, n-avem nevoie de privatizări!” Greva recentă a profesorilor a construit o solidaritate vizibilă între muncitorii din diferite sectoare. La protestul ceferiștilor au fost prezenți sindicaliști de la Silva și Sanitas, care au făcut apel la grevă generală și la susținere reciprocă între ceferiști, medici, silvicultori și profesori. Muncitorii prezenți au rezonat și au reiterat apelul la unitate. Pe bazele acestei solidarități este cazul să se consolideze o grevă generală inter-sectorială, prin unificarea și coordonarea grevelor intra-sectoriale anunțate acum. Pe această cale, muncitorii pot obține ceea ce au nevoie și – mai mult de atât – pot concepe revendicări tranziționale, prin care să preia controlul asupra propriei activități. Să schimbăm macazul până nu e prea târziu Ce propune GAS în privința transportului feroviar? Investiții masive în transportul public feroviar. Salarizarea adecvată a angajaților CFR. Refacerea infrastructurii deteriorate și construcția de noi căi ferate acolo unde acestea lipsesc. ​Naționalizarea companiilor feroviare private și a vehiculelor feroviare operate de acestea, precum și a fabricilor care produc piese de schimb și alte materiale auxiliare.​​​​​​ Transport feroviar gratuit, subvenționat de stat, pentru copii, elevi, studenți, pensionari și persoane vulnerabile economic. Dezvoltare a sistemului feroviar bazată pe planificare economică democratică, în acord cu nevoile populației și ale industriei—proces în care organizațiile muncitorilor feroviari să ocupe un rol central. O direcție combativă și democratică în cadrul sindicatelor feroviare existente; construcția de noi organizații sindicale acolo unde este necesar. [...]
iunie 8, 2023Antirasism / InternaționalPe data de 30 mai am fost împreună cu Blocul Tineretului Marxist și Solidaritate România-Palestina pentru a înmâna 6 scrisori de protest la Guvernul României, Ambasada Statelor Unite, Ambasada Germaniei, Ambasada Regatului Unite, Președintele României și Comisia Europeană. Prin aceste scrisori, ne-am exprimat solidaritatea cu cauza eliberării Palestinei și am condamnat crimele de ocupație ale statului israelian. Scrisorile solicită de asemenea sancțiuni economice similare cu cele aplicate în cazul Rusiei. Lupta palestiniană pentru eliberare a început din anul 1948, de la fondarea Israelului, când echipe ale morții, formate din coloniști sioniști, au masacrat mii de palestinieni și au forțat sute de mii să fugă din casele lor. Evenimentul a primit numele Nakhba (“catastrofă” în limba arabă). De atunci, regimul din Israel a dezlănțuit atacuri violente asupra populației palestiniene și a ocupat tot mai mult din teritoriul Palestinei, expropriind și lichidând locuitorii acestora. Cei care au rezistat și au refuzat să plece sunt supuși unui sistem de apartheid, fiind tratați ca niște cetățeni de mâna a doua. Totul s-a întâmplat cu complicitatea puterilor imperialiste occidentale, care doreau să aibă un stat satelit într-o regiune în care mișcările muncitorești de eliberare începeau să erodeze sistemul colonialist impus de Franța și Marea Britanie, sub falsa justificare mistică a recuperării „pământului promis”.În zilele noastre, clasele populare din Palestina se opun în mod curajos ocupației și discriminării la care sunt supuse. Rezistența lor este adesea etichetată drept „terorism”. Chiar și cetățenii palestinieni care nu luptă în mod activ împotriva ocupației sunt adesea supuși perchezițiilor, încarcerărilor, bătăilor și chiar linșajelor arbitrare. Ce sperăm să obținem în urma depunerii scrisorilor? Nu ne așteptăm ca liderii puterilor imperialiste să-și retragă susținerea pentru statul israelian sau să condamne crimele de apartheid și ocupație ale acestuia, pentru că suntem convinși că ei știu deja tot ce știm noi. Dorim, în schimb, să arătam dublul standard cu care aceștia tratează două tragedii care au loc simultan: invazia Ucrainei, care primește sprijin necondiționat (inclusiv militar), și ocupația Palestinei, caz în care statul agresor beneficiază de susținere entuziastă (inclusiv pe plan militar). Nu angajamentul față de valorile abstracte precum „libertatea” sau „dreptatea” și nici revolta față de crimele imperialiste sunt motivele pentru care Occidentul se opune regimului lui Putin, ci interesele cinice ale propriilor oligarhi. Ca marxiști, este datoria noastră tragem la răspundere reprezentanții țărilor noastre pentru sprijinul acordat regimului din Israel și complicitatea la crimele sale de ocupație și apartheid, să răspândim adevărul despre ce se întâmplă în Palestina și să ne organizăm pentru a sprijini lupta de eliberare a claselor populare palestiniene. Ocupația asupra Cisiordaniei și blocada asupra Fâșiei Gaza trebuie să înceteze, dar acesta nu este sfârșitul luptei. Sistemul segregaționist și colonialist existent trebuie înlăturat, iar arabii și evreii din clasa muncitoare trebuie să trăiască într-un singur stat multinațional și multietnic, asupra căruia dețin controlul și care funcționează în interesul lor. Scrisoarea de protest 30 mai 2023 Dlui Președinte al României, Dlui Prim-Ministru al Guvernului României, Senatului României, Camerei Deputaților a Parlamentului României, Excelenței sale Dl Ambasador al SUA, Excelenței sale Dl Ambasador al Germaniei, Excelenței sale Dl Ambasador al Marii Britanii, Reprezentanței Comisiei Europene în România, Dle Președinte, Dle Prim-Ministru, Stimați Senatori, Stimați Deputați, Excelența voastră Dnă Președinte a Comisiei Europene, În ultimul an, opinia publică internă și internațională a asistat la eforturile rapide, substanțiale și constante făcute de dumneavoastră prin sancționarea agresiunii și ocupației militare a Rusiei asupra Ucrainei în vederea încetării acestora și ajutorul dat poporului ucrainean afectat de acestea. Însă, în contrast cu aceste preocupări și acțiuni ferme, nu v-ați preocupat și acționat similar în cazul agresiunii și ocupației Israelului asupra teritoriilor palestiniene și a suferinței permanente a poporului palestinian sub acestea. Cu îngăduința și sprijinul necondiționat al dumneavoastră, agresiunea Israelului asupra poporului palestinian continuă neîncetat după ocupația teritoriilor palestiniene, care persistă, nestingherită, din Iunie 1967. În ciuda deciziilor comunității internaționale prin numeroasele rezoluții ale ONU privind această agresiune și ocupație, a acordurilor nerespectate și încălcate de către Israel, nici măcar nu ați afirmat, discutat sau propus  vreodată o posibilă sancțiune împotriva statului israelian agresor și ocupant, cu atât mai puțin să fi întreprins o acțiune în acest sens, în conformitate cu legislația sistemului de drept internațional. În contrast cu declarațiile privind susținerea anchetei Tribunalului Penal Internațional asupra crimele comise de Rusia în Ucraina, nu ați manifestat niciodată o preocupare similară față de crimele Israelului, în continuă desfășurare, comise de acesta în Teritoriile Palestiniene Ocupate. Mai mult, nu ați luat în niciun fel în considerare vocile societății civile, rapoartele ONG-urilor pentru drepturile omului și ONU privind comiterea de către statul Israel a crimei de apartheid, pe diferite niveluri, pe întreg teritoriul cuprins între Răul Iordan și Marea Mediterană, începând chiar de la înființarea sa, în 1948. Această disonanță, atât în retorică cât și acțiunile dumneavoastră, relevă, în mod evident, dublul standard ca mod de lucru – încă o imoralitate, adăugată celor precedente, neîndeplinirea obligațiilor legale și complicitate la încălcările israeliene. Opinia publică este nedumerită și șocată. Modul dumneavoastră de lucru indică faptul că, și în acest caz, dealtfel primordial, sunteți parte a unei alianțe a unor țări care, ignorând și subminând sistemul de drept internațional, doar invocându-l în anumite situații convenabile acesteia, l-a substituit cu un sistem arbitrar de dominație care servește exclusiv interesele acestui grup de țări, și nicidecum comunitatea internațională în ansamblul său, comunitatea umană globală. Singurul mod în care dumneavoastră puteți începe a dobândi credibilitate în fața opiniei publice și a demonstra respect și atașament față de sistemul de drept internațional este de a depune eforturi urgente, substanțiale și constante până la încetarea de către statul israelian a agresiunii continue asupra poporului palestinian și a ocupației militare israeliene asupra teritoriilor palestiniene – Ierusalimul de Est, Cisiordania și Ghetoul Gaza. Prin urmare, fără a accepta niciun fel de pre-condiții, vă solicităm să cereți, urgent, statului agresor și ocupant Israel: ridicarea blocadei totale aplicate Ghetoului Gaza; retragerea ocupației militare asupra Cisiordaniei – inclusiv Ierusalimul de Est; retragerea coloniștilor săi din așezările ilegale israeliene implantate în Cisiordania – inclusiv Ierusalimul de Est; punerea în aplicare a rezoluțiilor ONU, începând cu Rezoluția 194 – a întoarcerii și/sau despăgubirii refugiaților palestinieni; abrogarea legilor rasiale israeliene. În cazul în care statul israelian nu se conformează acestor cerințe elementare, vă solicităm să aplicați acestuia, imediat, următoarele sancțiuni: oprirea oricărui tip de ajutor și colaborare militară; interzicerea importurilor și exporturilor israeliene de armament; interzicerea importurilor și exporturilor israeliene de IT ale oricărei entități cu legături de afaceri cu statul israelian; interzicerea exporturilor companiilor israeliene care își desfășoară activitatea în teritoriile palestiniene ocupate; înghețarea fondurilor statului israelian în străinătate, cu excepția celor folosite în scopuri civile, pentru populație; interzicerea zborurilor companiei aeriene El-Al; interzicerea călătoriilor în străinătate ale oficialilor și reprezentanților israelieni ai companiilor implicate în afaceri represive și militare cu statul israelian; susținerea Tribunalului Penal Internațional pentru a finaliza cercetările privind crimele de război și crimele împotriva umanității comise de oficialii politici și miltari ai statului israelian. Cu speranța că, de acum înainte, veți lucra în modul corect și nediscriminatoriu pentru care ați fost investiți de către cetățeni, Vă mulțumim. Solidaritate România–Palestina BTM – Blocul Tineretului Marxist GAS – Grupul de Acțiune Socialistă [...]
iunie 5, 2023Internațional / Istorice / Mediu / RomâniaMai multe accidente feroviare petrecute în ultimul timp la nivel național și internațional demonstrează consecințele potențial fatale ale dezvoltării haotice neoliberale din ultimele decenii. Calitatea și siguranța transporturilor feroviare în capitalism este subminată prin lipsa unui proiect coerent de dezvoltare, birocrație, subfinanțare și privatizarea serviciilor publice. România nu face excepție. Politicile neoliberale care au succedat restaurația capitalistă de după 1989 au dus la un declin progresiv al companiei de stat CFR. Căile ferate devin tot mai nesigure, iar transportul feroviar cade tot mai mult în mâna capitaliștilor.  O analiză a trecutului și a prezentului sistemului feroviar românesc și a nevoilor pe care le-a servit în contextul industrializării țării, precum și a confruntărilor din prezent pe care angajații din domeniu le poartă, poate deschide calea unor soluții. ​Istoria muncitorească a ceferiștilor nu este un mit inventat de comuniști Muncitorii feroviari au avut încă de la începuturile transportului feroviar din țară un statut special și o contribuție esențială pentru ceea ce am numi astăzi clasa muncitorească. Încă de la construcția primei rute de cale ferată de la 1854, dintre București și Giurgiu de către Oriental Railway Company, concesionată autorităților române, a început dezvoltarea unor trăsături culturale aparte în imaginarul colectiv românesc. Vedere panoramică a cartierului CFR Steaua, (cca. 1933). Sursa: ASZ.ro Începutul planificărilor a suferit tărăgănare din rațiuni de profitabilitate, neexistând dezvoltare industrială și capital uman – dar argumentul necesității strategice a unei căi ferate a câștigat într-un final, la presiunile austriecilor. Dezvoltarea căilor ferate fiind dirijate de către autoritățile austriece și investitori britanici, servind interese strategice pentru apărarea în fața unui eventual conflict. O dată ce capitalismul a pătruns mai puternic în România, la începutul secolului al XIX-lea, imperativul economic era dezvoltarea cu cea mai mare viteză a transportului feroviar, atât pentru călători cât și marfă. Urmările au contribuit masiv la o urbanizare de tip anarhic, trenul devenind simbolul descompunerii feudalismului și a instaurării capitalismului, în special prin mai târzia apariție a industriașilor ca Nicolae Malaxa. Dezvoltarea unui sistem de cale ferată a necesitat un număr mare de angajați, cu competențe specifice, fapt ce a presupus în fază incipientă angajări în orașe, centrul urban fiind singurul care deținea mijloacele potrivite pentru rigorile stricte ale CFR. În marile orașe apar cartiere întregi dedicate ceferiștilor, cu școli speciale pentru copiii muncitorilor. Cartierul Steaua CFR Grivița (1912) este cea mai mare parcelare făcută vreodată de Societatea Comunală pentru Locuințe Ieftine, între Calea Griviței și Bd. Ion Mihalache – prevăzută cu biserică, maternitate, grădiniță, școală, liceu, dispensar, farmacie și un atelier pentru tâmplărie și mecanică. Din faptul că muncitorii conviețuiau și în afara sarcinilor de lucru putem trage concluzia că socializarea lor era semi-izolată, fiind și un motiv pentru care o cultură distinctă ia naștere. Inscripție memorială de la grevele ceferiste din 1933, pe gardul exterior al Atelierelor CFR Grivița. Sursa: ASZ.ro O dată cu avansul industrial al României, sunt înființate ateliere în regie proprie CFR, iar cele pentru reparația locomotivelor apărând cu mult înaintea centralizării eforturilor la Grivița. Geografia provocatoare a țării în construcția de căi ferate oferă o experiență practică inedită inginerilor, culminând în constituirea unor ateliere regionale specializate în formele de relief din proximitate, ca Atelierul de Poduri CFR Pitești. Toate acestea dând de înțeles că exista un efort comun al muncitorilor dar și al autorităților, deși interesele erau divergente: funcționarii căutând să îndeplinească fericirea claselor conducătoare, pe când ceferiștii erau plătiți cu ora; în vederea unei dezvoltări cât mai rapide și cât mai eficiente. Locomotiva LDH-125-107 “Quarter Horse” la 1976, fabricată la Uzina FAUR în 1975 pentru terminalul Washington, SUA, casată la sfârșitul anilor 80. Foto: Kim Piersol Timpul în care ceferiștii aveau și prezent, și viitor O dată cu instaurarea republicii populare începuse perioada țării în care capitalismul s-ar descompune în fața instaurării socialismului. Ceferiștii aveau să fie promovați într-un model pentru viitorul proletariat, deoarece încă nu dispăruseră elementele feudalismului deja intrat în putrefacție, iar ambiții puternice în sensul colectivizării și urbanizării (deci proletarizării) sunt puse în practică. A fi om de cale ferată era un fenomen preponderent urbanizat, care avea deja propria sa activitate revoluționară și cultură muncitorească – era deci concluzia logică ca ceferiștii să fie prezentați drept oamenii care înving natura. Inginerii și muncitorii români au început experimentarea cu locomotive pe abur încă din 1872 la Reșița și 1891 la Arad. Ei au perfecționat tehnologii deja existente, creând locomotive ajunse în folosință în mod industrial chiar și dupa 70 de ani de la fabricație. Creativitatea și setea de inovație a muncitorilor și a inginerilor a guvernat stilul de viață ceferist, fiind dezlănțuit la potențial maxim de naționalizările uzinelor marilor industriași, principiul lui “trebuie să faci din rahat bici și să-l faci să și trosnească” a fost dominant, iar cu el în brațe, muncitorii români au reușit să electrifice căile ferate și să construiască locomotive de ultimă generație. Faimoasele DA, și mai târziu EA, cunoșteau exportul către Iran, Bulgaria, China (care astăzi contestă poziția dominantă din domeniu a Japoniei), Iugoslavia și Polonia. O locomotivă ND-2, fabricată la Electroputere Craiova între 1972 și 1987 pentru China Railway. Sursă: 慕尼黑啤酒 Fabricația de material rulant este o tradiție românească mai puțin menționată, amintind zecile de modele unice de locomotive, automotoare și tramvaie FAUR, Electroputere, ASTRA și nu numai. Și astăzi tradiția merge mai departe, însă mult mai chinuită, în prezent doar Softronic Craiova și Astra Arad mai activează la mod serios, restul companiilor fiind transformate în simple ateliere de reparații pentru CFR Călători, CFR Marfă și a operatorilor privați. CFR e alergic la usturoi, iar vampirii de la privat știu asta De fapt, nu mai există CFR în adevăratul sens al cuvântului, acesta este doar o umbrelă pentru diviziunea corporatistă suferită de acesta în anii precedenți. Astăzi CFR este format din: CFR Infrastructură, CFR Marfă, CFR Călători și alte mici companii de stat care se ocupa cu externalizarea serviciilor de mentenanță. Urmările directe ale diviziunii au adus situații absurde unde rolul istoric al ceferistului, un fel de om bun la toate, care sare să-și ajute colegii în orice împrejurare, este șters cu buretele. De pildă, astăzi pe peronul oricărei gări, când colegul de la Călători se chinuie cu o muncă (cum ar fi cuplarea unui vagon defect), cel de la Infrastructură stă pe margine și se uită ca la spectacol, și nu numai. Modelul neoliberal a distrus fără nici un regret orice urmă de colegialitate în ceea ce era o dată “a doua armată a țării”. Ba chiar modelul neoliberal a profitat cel mai mult din aceste urmări, dar cum așa? Cumva pare intuitiv că proasta manipulare logistică aduce pierderi. Însă luând situația mai îndeaproape, CFR are o reputație groaznică, iar operatorul privat este mereu văzut ca un sfânt, chiar dacă și acesta folosesc tehnologii similare (sau poate chiar mai vechi) și au trenuri second-hand suprauzate.  Un argument adus frecvent de către politicieni și stăpânii lor capitaliști, acela că CFR-ul nu e profitabil, este adevărat. Firește că CFR nu este profitabil când operatorii privați, în special în transportul de călători (pentru că la CFR Marfă a fost deja aproape în întregime privatizat), preia ca prin magie orice rută des frecventată (ce prezintă, evident, și un profit garantat). Știați că pe linia des frecventată București Nord – Brașov, trenul de călători privat are prioritate în fața CFR Călători? Dacă s-a întâmplat vreodată să staționați mult pe această rută, acum știți de ce, “tramvaiul” de la Astra Trans Călători are prioritate! Știați că pe linia București Nord – Aeroport Henri Coandă, a apărut un operator privat, Transferoviar Călători? Acesta a reușit cumva să fie introdus și în abonamentul metropolitan Bucureștean, adică între companiile de stat, STB, CFR și METROREX, a apărut și privatul Transferoviar. CFR Călători anulează rute profitabile. Sursa: Club Feroviar Transferoviar și REGIO Călători au multiple rute de navetă exclusive, pe care circulă cu trenuri (într-adevăr, cu excepția a 12 automotoare Bombardier Talent) vechi de peste 60 de ani. Administrația statului i-a facut cadou Transferoviarului și halta des frecventată, Titan Sud, din capitală (și nu este singurul caz). Bineînțeles, toate aceste preluări sunt complet legale. Proasta reputație a CFR ne poate induce ideea că acesta nu este în stare să mențină o rută eficientă de navetă, așa că ar fi justificate aceste închirieri ale magistralelor. Nimic mai fals, relația București – Scroviștea ne demonstrează contrariul, deși Transferoviar s-a strecurat și aici cu 7 trenuri (de menționat că a primit, evident, orele de vârf), CFR Călători circula aproape la fiecare oră și cuprinde un volum destul de mare de călători, iar pe unele părți prinde chiar viteza de 140km/h. O scurtă listă a situațiilor cel puțin ciudate: R-E 11052 (Regio Călători) în comparație cu IR 1573 (CFR Călători) pe relația București Nord – Buzău, pleacă cu 10 minute mai devreme, lasând trenul de la CFR Călători cu zero călători pe această relație. De asemenea, deși R-E este un rang inferior IR, primul parcurge 348 de kilometri, pe când al doilea doar 259 de kilometri. Aceasta este o relație extrem de profitabilă cum are oprire în Ploiești, o rută vitală pentru navetă. În Iulie 2022, Consiliul Concurenței a dat cadou Transferoviar Călători câteva rute profitabile ale CFR Călători pe relația București Nord – Aeroport Henri Coandă. Halta Titan Sud, dar și secția 801, frecventate des de navetiștii din direcția Oltenița sunt inchiriate integral către Transferoviar Grup. Costul uman impus de administrația capitalistă Pe 13 Martie 2023, o tragedie a lovit căile ferate din țară la Roșiori, cu 13 răniți, trenul IR 1822 al CFR Călători a ignorat complet semafoarele, crescând viteza, mecanicul acționând un buton (DEPĂȘIRE ORDONATĂ) care ar fi dezactivat frânarea automată a locomotivei pe semnalul OPRIRE. La vederea garniturii marfarului 50514 al DB Cargo, mecanicul a frânat brusc, însă a fost prea târziu, impactul a fost de 50km/h și a împins trenurile 117 metri, producând daune materiale. Totuși, presa, dar si AGIFER (instituția abilitata cu investigarea accidentului) au avut grijă să nu menționeze tratamentul preferențial prin care garnitura DB Cargo a reușit, pentru a economisi timp, să se strecoare în fața trenului de călători, mai mulți operatori privați au deplâns tratamentul preferențial pe care DB Cargo îl primește de ani de zile. Mecanicul IR 1822 nu se aștepta să aibă un tren de marfă în față, și astfel a ignorat semnalele, deși nu avea voie. Vedere panoramică. Accidentul feroviar de la Roșiorii de Vede. Sursa: Adevărul.ro Pe 25 martie 2023 o altă mare tragedie s-a petrecut în gara din Galați, la formarea trenului R7576, cu 3 răniți și un decedat. De data aceasta eroarea umana a fost exclusă din start, pentru că la apropierea de gară, graduatorul (un fel de cutie de viteze) locomotivei Rade Končar a furat trepte de viteză, ajungând la 75km/h necontrolat, ciocnind violent vagoanele – un caz similar a avut loc și la Bârsești în 2016. După AGIFER, problema sistemului de comandă a graduatorului este rezultatul montării defectuase a acestuia în timpul lucrărilor de modernizare. CFR nu a aplicat recomandările AGIFER după accidentul de la Bârsești, în loc să retragă aceste locomotive pentru rezolvarea problemelor, a permis circulația locomotivelor electrice defecte, cu o accelerație extrem de rapidă și puternică. Firește, compania privată SC ELECTROPUTERE SRL care a efectuat modernizarea, deși schema electrică prezenta cum unii conectori erau pur si simplu deconectați, a aruncat vina pe proasta pregătire a mecanicilor de locomotivă. Schema electronică a locomotivelor Rade Končar modernizate recent la Electroputere. Pinii neconectați sunt marcați cu X. Sursă: AGIFER, cazul Bârsești din 2016 De menționat că acestea sunt doar accidentele recente. Iar acestea sunt doar câteva urmări ale trecerii cu vederea a managementul defectuos, de inspirație neoliberală, care: trimite la drum mecanici de locomotivă obosiți – fostul director CFR, Dumitru Anchidin susține că cei care nu respectă ordinele sunt trimiși la manevre în depouri, unde le este scăzut și salariul permite modernizări și reparații sub standard – cazul accidentului de la Galați trimite la drum locomotive cu instalații de siguranță nefuncționale – mecanicii sunt adeseori forțați să încalce legea, plecând cu adevărate amenințări la adresa siguranței de pe loc îngenunchează în fața interesului privat – rutele profitabile merg la operatorii privați, din motive necunoscute, ca prin vrăji și farmece Ororile administrației capitaliste a căilor ferate nu țin cont de hotar Peste hotare, întâlnim situații similare ale administrațiilor incompetente a căror grijă primară este aservirea operatorilor privați. Un caz care a zguduit comunitatea locală (și doar locală, pentru că s-a avut grijă ca știrea să nu primească suficientă atenție mass-media) este cel din East Palestine, Ohio, unde pe 3 Februarie 2023 un marfar al operatorului privat Northfolk Southern Railroad a deraiat, eliberând în natura clorură de vinil și benzen (compuși extrem de toxici, inflamabili și cancerigeni), fiind comparat de comentatori cu faimosul dezastru de la Cernobîl. Investigația asupra cauzelor este încă în derulare, dar din rapoartele preliminare de vină ar fi fost osia unui vagon. Sistemele de siguranță au detectat problema, trenul a fost frânat, dar era deja prea târziu. Se mai cunoaște că trenurile americane au sisteme de siguranță învechite, cu metode de pe vremea Războiului Civil, dar se cunoaște si lobbying-ul făcut de operatorii privați, inclusiv Northfolk Southern Railroad pentru a diminua reglementarea măsurilor de siguranță pe calea ferată. O propunere legislativă din 2017, care ar fi impus îmbunătățirea acestor sisteme, probabil că ar fi făcut acest accident imposibil, însă aceasta a fost eliminată la rugămintea bănoasă a Northfolk Southern Railroad. Datorită dezastrului ecologic, va fi imposibil de determinat câte victime a avut această practică. Pe 28 februarie 2023, în Grecia a avut loc cel mai violent accident feroviar din istoria țării, cu 85 de răniți și 57 de decese. Șeful gării din Larissa, cu vechime în domeniu de aproximativ o lună, și doar 5 zile de vechime în gară, singur pe post în timpul accidentului, a dirijat un tren de călători pe o linie ocupată de un marfar. Personalul a izbit frontal marfarul cu o viteză între 140 km/h și 160km/h. În acea zi, multiple trenuri aveau întârzieri iar liniile erau ocupate, datorită unor avarii la sistemul electric al căii ferate. Singurul angajat, responsabil cu dirijarea unui trafic monstru, era șeful de gară, la a 5-a sa zi pe post. Întreaga țară a răbufnit în proteste violente și greve, iar ministrul transporturilor și-a oferit demisia în contextul mult mai controversat al stării căilor ferate grecești. Din nou se întrunesc două mari cauze ale accidentelor pe calea ferată: interesul privat care erodează voit sistemele de siguranță ale căilor ferate, cât și suprasolicitarea sistemică a angajaților. Aceasta este “inovația” pe care privatizarea o aduce pe calea ferată. Proteste în Grecia, după cel mai grav accident feroviar. Sursa: Xekinima.org Ce e de făcut? În sfârșit, am vrea să înaintăm o întrebare: de ce în trecut s-a putut, și astăzi, în era căilor ferate de mare viteză, și a necesității alternativelor de transport ecologice, nu se mai poate? Au fost oare politicile neoliberale compatibile cu nevoile societății românești? Credem că marile sindicate ale CFR ar trebui să fie mai combative și să se folosească de toate mijloacele pe care le deține pentru a goni interesul privat de pe calea ferată. Atâta timp cât privatul este prezent, el va căuta profitul. În același timp, CFR devine un mecanism de subvenție pentru privat, deoarece acesta acopera orele și rutele mai nepopulare, în timp ce marele profit merge la cei puțini câțiva care dețin aceste firme. Lipsa unei economii planificate a aruncat CFR într-un colț, forțat să își canibalizeze propriul material rulant pentru a repara alte locomotive, deoarece nu se mai fabrică piese de schimb. Închiderea marilor fabrici ca Electroputere Craiova, a generat o dependență față de fabricanți privați din România (Softronic, Astra) și din străinătate (Bombardier, Alstom, etc). GAS propune: O direcție combativă și democratică în cadrul sindicatelor feroviare existente. Crearea de noi sindicate militante acolo unde este necesar. Un proiect sindical ce vizează dezvoltarea capacității muncitorilor feroviari, atât din cadrul CFR cât și din cadrul companiilor private, de a prelua controlul asupra muncii lor, nu doar de a negocia compromisuri cu conducerea. Naționalizarea companiilor feroviare private și a vehiculelor feroviare operate de acestea, precum și a fabricilor care produc piese de schimb și alte materiale auxiliare. Dezvoltare a sistemului feroviar bazată pe planificare economică democratică, în acord cu nevoile populației și ale industriei—proces în care organizațiile muncitorilor feroviari să ocupe un rol central. Investiții masive în transport feroviar de calitate pentru ecologizarea transporturilor și micșorarea numărului de accidente rutiere. Refacerea infrastructurii deteriorate și construcția de noi căi ferate acolo unde acestea lipsesc.  Transport feroviar gratuit pentru copii, elevi, studenți, pensionari și persoane vulnerabile economic.  Surse Turnock, David. 2001. „Railways and economic development in Romania before 1918.” Journal of Transport Geography 137-150. Voinea, Andrei Răzvan. 2018. Idealul locuirii bucureștene: familia cu casă și grădină. București: Asociația Studio Zona https://antropedia.com/sfertulacademic/adrian-deoancahttps://www.transferoviarcalatori.ro/ro/pentru-calatori/rute https://clubferoviar.ro/cfr-calatori-anuleaza-trenuri-profitabile/ https://clubferoviar.ro/trenul-metropolitan-bucuresti-ursa-navetistilor/ https://clubferoviar.ro/accidentul-feroviar-de-la-rosiori/ https://clubferoviar.ro/mecanicul-ir-1822-de-la-rosiori/ https://clubferoviar.ro/accidentul-de-la-galati-legat-de-afacerile-manjite-si-incompetenta-ministerului-transporturilor/ https://www.theguardian.com/us-news/2023/feb/11/ohio-train-derailment-wake-up-call https://www.levernews.com/rail-companies-blocked-safety-rules-before-ohio-derailment/ Mersul Trenurilor 2023 (https://mersultrenurilor.infofer.ro/) ​ [...]
mai 12, 2023Greve și proteste / Lupta de clasă / RomâniaMiercuri, 10 mai, un marș de protest al angajaților din educație a avut loc. La acesta au participat în jur de 15.000 de oameni, personal didactic și nedidactic. Un efort colectiv al mai multor organizații sindicale (FSE Spiru Haret, FSLI, Alma Mater), marșul are loc în așteptarea grevei generale, care va începe în data de 22 mai. Grupul de Acțiune Socialistă (GAS) a fost prezent pe teren, în solidaritate cu lucrătorii protestatari. Am încercat să aflăm cât de încrezători sunt aceștia în concretizarea grevei generale, care este susținerea pentru extinderea grevei în alte sectoare, dacă solidaritatea elevilor și a părinților a început să apară și dacă sindicaliștii mai au speranțe în actualii factori decizionali. Persoanele cu care am discutat ne-au relatat că se bucură de susținerea părinților și a elevilor, unii dintre elevi chiar dorind să participe la protest în semn de solidaritate – o situație diferită de lipsa de solidaritate și chiar ostilitatea de care sindicaliștii se plângeau în februarie. Totuși, până la ora actuală, nicio organizație a elevilor nu s-a pronunțat în legătură cu greva. Abordarea punitivă și carcerală a violenței în școli a reprezentanților FSE Spiru Haret, care într-o serie de propuneri către Camera Deputaților au solicitat stabilirea unor pedepse ca exmatricularea și amenzile, precum și reînființarea “centrelor de reeducare” pentru minori nu sunt, cu siguranță, o cale bună de a construi această solidaritate.  Protestatarii sunt conștienți de necesitatea grevei pentru respectarea revendicărilor, precum și de faptul că drepturile se câștigă prin luptă. Încrederea în decidenți scade direct proporțional cu vechimea în meserie, pentru unele dintre persoanele prezente nefiind prima grevă și fiind familiare cu decepțiile politicienilor. Pentru alți participanți mai tineri, mobilizarea masivă lasă loc de speranțe că problema salarizării se va rezolva. Revendicările protestului sunt, printre altele, majorarea și indexarea salariilor cu rata inflației, plata orelor suplimentare, sporuri pentru condiții de muncă, respectarea drepturilor prevăzute în lege și contractul colectiv de muncă, investiții adecvate în educație și înlocuirea aplicației EduSal cu un program administrat de Minister.   Guvernul nu a invitat până acum la negocieri reprezentanții organizațiilor sindicale care au organizat marșul. Întrucât protestul avea valoarea unui avertisment, după cum ne-au menționat și cei prezenți, o grevă generală în întreg sectorul devine inevitabilă.  Forțele de extremă dreapta n-au ratat ocazia să dovedească, încă o dată, ale cui interese le reprezintă. Spre revolta sindicaliștilor, marșul nu s-a putut finaliza cu o oră de protest în fața Parlamentului, așa cum, conform FSLI, stabiliseră în protocolul cu Primăria Municipiului București. Partidul AUR s-a hotărât să organizeze, în același loc și la aceeași oră, un protest spontan împotriva PL-x 145 (un proiect de lege care reglementează o serie de activități ale serviciilor de asistență socială și protecția copilului), sub pretextul că proiectul legislativ ar propune “răpirea copiilor din familii”. Ne îndoim că a fost vorba de o simplă coincidență. [...]
aprilie 1, 2023Greve și proteste / Internațional / MediuÎntre 27 și 29 martie, Conferința Europeană a Gazului (EGC) a avut loc la Viena. Reprezentanții celor mai puternice companii energetice din lume, precum BP, Shell și OMV, au avut întâlniri cu investitori privați și birocrați europeni ca să decidă în spatele ușilor închise viitorul energiei în Europa și în lume. Petrecerea cu șampanie a magnaților a fost întâmpinată cu o rezistență acerbă. În timp ce activiștii de mediu au organizat mai multe blocaje pe drumul spre conferință, oamenii au inundat străzile pentru a transmite un mesaj ferm clasei dominante care ne aruncă în sărăcie și ne fură viitorul. Organizată ca un contra-summit, Conferința Power to the People (24-26.03) a reunit activiști din întreaga lume. Au fost prezente mai multe rețele și colective din Sudul Global, inclusiv Don’t Gas Africa, Black Earth Kollektif și inițiativa transnațională Debt for Climate. Legăturile dintre industria gazului și război și actuala criză a costurilor de trai, precum și caracterul neocolonial al îndatorării externe și al proiectelor pe combustibili fosili din Sudul Global au fost printre cele mai discutate subiecte. Acțiuni directe  Coaliția BlockGas a folosit tactici de acțiune directă pentru a tulbura conferința. Duminică, 26 martie, în timp ce magnații energiei fosile aterizau pe aeroportul din Viena, activiștii au blocat accesul la terminalul pentru avioane private.  În prima zi a ECG, peste patru sute de persoane au organizat o blocadă a străzilor din jurul hotelului Marriott, în care avea loc conferința. Poliția a folosit gaze lacrimogene în încercarea de a-i dispersa pe protestatari și a reținut 143 dintre ei, însă autoritățile au fost nevoite să îi elibereze pe cei mai mulți a doua zi. Marți, o altă acțiune de blocaj a fost organizată împotriva rafinăriei vieneze a gigantului austriac OMV, unul dintre principalii sponsori ai conferinței EGC. Ca parte din seria de acțiuni directe, activiștii au infiltrat și au întrerupt dineul de gală al Complexului Industrial al Gazelor. Încrezători că se află într-o locație secretă, magnații energiei luau cina cu birocrați din UE și SUA, diplomați britanici, bancheri și manageri de fonduri speculative—o cloacă de birocrație, capital industrial și financiar deopotrivă. Miercuri, a avut loc o mobilizare în masă pentru un mare marș împotriva ECG. Mii de oameni au ieșit în stradă și au cerut, printre altele, democrație energetică, încetarea imediată a extinderii proiectelor de combustibili fosili și decolonizarea Sudului Global. Nemulțumirea față de sistemul capitalist și neîncrederea în pseudo-soluțiile acestuia au fost clar vizibile prin prezența unor sloganuri precum “O singură soluție – Revoluție” și afișarea diferitelor mesaje anticapitaliste și anticolonialiste. Protestatarii acuză companiile producătoare de combustibili fosili că profită de pe urma crizelor actuale în timp ce oamenii suferă și că se folosesc de războiul imperialist din Ucraina pentru a crește cererea de gaz natural lichefiat (LNG) și a-și asigura investiții din partea unor entități precum BlackRock. Prezența activiștilor din Africa a fost, de asemenea, esențială pentru protest, deoarece industria gazului și-a anunțat planurile de expansiune pe continent, potrivit militanților campaniei Don’t Gas Africa. Agresivitatea cu care este impus extractivismul de către companiile energetice, în principal occidentale, în țări periferice care se confruntă deja cu consecințele grave ale crizei climatice este o expresie a relațiilor neocoloniale existente. Securitatea energetică și viitorul nostru: Ce urmează? În contextul crizelor recente, am văzut că mișcarea pentru justiție climatică – precum și alte mișcări de masă – s-au orientat către o abordare mai radicală și antisistemică. Vremea “acțiunii simbolice” a trecut de mult și chiar și tacticile de acțiune directă încep să își arate limitele. Mobilizarea în masă devine tot mai mult strategia preferată de grupuri precum Extinction Rebellion, care își actualizează tacticile în funcție de experiența practică dobândită în ultimii ani. Mișcările au evoluat, de asemenea, în direcția practicării unității luptelor, după cum o dovedesc conexiunile cu mișcările queer-feministe, antirasiste, decoloniale și pentru eliberarea kurzilor, vizibile în cadrul Conferinței Power to the People și în evenimente similare. Aceasta nu a fost o tendință preexistentă la apogeul mișcării pentru climă din 2019 și este, de asemenea, rezultatul experienței practice și al recunoașterii originilor comune ale acestor probleme–actualul sistem capitalist și imperialist.  Cu toate acestea, pentru a răsturna acest sistem avem nevoie de mai mult decât proteste și blocaje temporare. Trebuie să lovim sistemul capitalist folosind cea mai mare vulnerabilitate a claselor dominante: dependența lor de exploatarea muncii noastre. Avem nevoie de solidaritate de clasă și de acțiuni de grevă. Trebuie construită o alianță a mișcării ecologiste cu organizațiile clasei muncitoare, în principal cu sindicatele mai combative. În acest fel, grevele și ieșirile în stradă pot fi combinate cu alte tactici de protest pentru a provoca întreruperi sistematice ale lanțurilor de producție și distribuție, ceea ce poate deschide discuția despre cum poate funcționa societatea într-un cadru diferit și poate deschide calea pentru preluarea fabricilor, drumurilor și birourilor de către muncitorii organizați. Numai prin implicarea clasei muncitoare și a societății în gestionarea producției se poate planifica o economie funcțională în funcție de nevoile oamenilor și de sustenabilitatea ecologică, mai degrabă decât în funcție de imperativul profitului.  Un pas important în această direcție este făcut de inițiative precum Debt for Climate, care reunește grupuri de mediu și sindicate, în principal din Sudul Global, sub obiectivul de a anula datoria țărilor sărace ca parte a tranziției juste și a decolonizării. Evenimente precum recentele proteste de la Viena arată caracterul internațional deja existent al mișcărilor de masă și subliniază necesitatea construirii unui front comun internațional al tuturor forțelor care luptă împotriva capitalismului, ca un prim pas spre lupta pentru construirea unui partid revoluționar internațional care să canalizeze aceste energii într-o direcție revoluționară. Un astfel de front include în mod necesar straturile cele mai avansate din mișcările de masă și organizațiile muncitorești existente, cu care trebuie să rămână conectat pentru a evita birocratizarea și degenerarea. În acest fel, revendicările existente pot fi aduse la nivelul următor—construcția unui program politic revoluționar cu caracter tranzițional. Surse & Info  https://www.powertothepeople.at/en/ https://blockgas.org/press-releases/ https://debtforclimate.org/ https://dont-gas-africa.org/ [...]
martie 14, 2023Discriminare / Feminism & LGBTQ / Greve și proteste / România8 Martie 2023: De Ziua Internațională a Femeii, româncele au strigat “Uterul nostru nu este profitul vostru” Ziua de 8 martie în România este de obicei sărbătorită cu flori; bărbații oferă flori femeilor din viața lor; întreprinderile oferă flori clientelor lor de sex feminin; polițiștii opresc șoferițele în trafic doar pentru a le oferi flori. Dar, dincolo de această sărbătoare apolitică, în cele două orașe principale, București și Cluj, au avut loc două proteste politice ambele în apărarea accesului la serviciile de avort, amenințat din cauza privatizării și a ingerințelor religioase. În ciuda faptului că în Romania avortul este legal, medicii refuză să facă avorturi gratuite în spitalele publice sub pretextul religiei, în timp ce unii dintre ei acceptă să le facă în clinicile private contra cost (de obicei, valoarea salariului minim pe economie pe o lună). Mai mult, grupurile religioase au început să intervină prin deschiderea de “clinici” în care femeile sunt sfătuite împotriva avortului, folosind tactici de dezinformare cu privire la procedură, la consecințele acesteia și alte argumente neștiințifice. Protest în București. Foto: @math_amd Protestele au fost organizate de o coaliție de ONG-uri feministe și de colective informale și, sub egida melodiei Bella Ciao, tovarășele și-au scandat revendicările privind accesul la servicii de avort, la metode contraceptive și la educație sexuală în școală. Revendicările au inclus și accesul la asistență medicală preventivă pentru femei, cum ar fi vaccinuri și teste HPV gratuite și alte măsuri de protejare a sănătății sexuale, precum și nediscriminarea femeilor din medii vulnerabile și din minorități etnice și sexuale. În urma protestului din fața guvernului, membrele ONG-urilor au mers la Ministerul Sănătății, la Ministerul Educației și la alte instituții de stat pentru a-și prezenta cererile în fața fiecărei instituții.  Scopul a fost de a atrage atenția asupra efectelor catastrofale ale privatizării în domeniul asistenței medicale pentru femei, deoarece din 2011 au avut loc o serie de reduceri ale finanțării de stat a birourilor de planificare familială din întreaga țară, multe dintre acestea fiind închise, limitând astfel accesul la contraceptivele orale (care erau subvenționate până în 2011), precum și excluderea testării HPV din planurile de asigurări de sănătate publice. De asemenea, lipsa de finanțare pentru asistența medicală publică obligă birourile medicilor de familie din zonele rurale să se închidă, limitând și mai mult accesul la orice fel de servicii și obligând femeile din mediul rural să cheltuiască bani suplimentari pentru transportul către marile orașe. Efectul acestor politici neoliberale este discriminarea copleșitoare a femeilor în funcție de clasă, de gen și de statutul lor rasial. De asemenea, protestatarii s-au pronunțat împotriva cheltuielilor militare și au îndemnat guvernul să finanțeze facilități publice de îngrijire a copiilor, cum ar fi grădinițele și școlile, și au cerut introducerea unei educații sexuale cuprinzătoare pentru a preveni abuzul și maltratarea continuă a fetelor – deoarece România are cel mai mare număr de mame minore din UE și o rată alarmantă de copii care suferă abuzuri sexuale din partea unor membri mai în vârstă ai comunității. Biserica și anumite grupuri finanțate de neoprotestanți continuă să se opună virulent educației sexuale, în ciuda faptului că aceasta este o modalitate dovedită de a minimiza aceste riscuri. Protest și proiecție de film în Cluj-Napoca Protestul din București din fața Guvernului a adunat 200-250 de persoane, mai multe decât la evenimentele obișnuite de 8 martie din ultimii ani. Mulțimea a fost în general tânără și de stânga; au fost, de asemenea, un număr de studenți Erasmus veniți să susțină drepturile femeilor – din Franța, Italia, Spania, Germania și alte țări. Anul acesta nu au fost raportate incidente, în comparație cu anii precedenți, când grupuri de extremă dreapta sau religioase făceau o contramanifestație; cu toate acestea, lipsa de sprijin și chiar opoziția din acest an au venit din rândurile stângii! Într-adevăr, anumiți bărbați de stânga, majoritatea în vârstă de 40-50 de ani, au criticat protestul pentru că s-a concentrat prea mult asupra avortului – care, în opinia lor, nu este o preocupare socialistă, ci mai degrabă o conspirație liberală pentru a perverti femeile și a descuraja maternitatea. Acest lucru arată că o anumită parte a stângii românești continuă să fie conservatoare din punct de vedere social, condescendentă și supusă noțiunilor patriarhale. Cu toate acestea, activiști bărbați și non-binari mai tineri au venit la protest și au susținut revendicările, ceea ce este foarte încurajator și promite că noile generații de bărbați din stânga sunt mai favorabile drepturilor femeilor. Solidaritatea bărbaților mai tineri cu femeile din clasa muncitoare este un semn promițător al creșterii conștiinței lor. [...]
  1. O asemenea propunere a venit chiar și din partea Comisiei Europene în luna iulie a acestui an. ↩︎