După 3 săptămâni de grevă, în apropierea examenelor naționale, Guvernul a publicat o Ordonanță de Urgență (OUG) prin care se acordă o creștere salarială medie de peste 25% pentru personalul din învățământul preuniversitar, cu variații ale procentului în funcție de grad, vechime și studii. Prima tranșă de majorare se acordă de la 1 ianuarie 2024. Salariul debutantului a fost adus, de asemenea, la nivelul salariului brut pe economie.
Drept consecință, greva din educație a fost suspendată pe 12 iunie de liderii naționali ai principalelor sindicate din învățământ (FSE și FSLI), la consultarea liderilor locali și fără consimțământul majorității profesorilor greviști. Birocrații din sindicate au refuzat să ofere procentul exact al profesorilor care susțineau continuarea grevei, dar documente neoficiale arată că acesta varia între județe, procentele fiind în principal între 70-80%. Printre profesori plutește un sentiment de deznădejde și dezamăgire, iar conducerea sindicatelor e acuzată de trădare. Au existat apeluri de a ieși din sindicat sau de a crea sindicate alternative, precum și apelul de a reuni sindicatele existente într-o singură mare organizație, după înlăturarea liderilor actuali.
Cea mai combativă poziție au luat-o profesorii greviști din județul Suceava. Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASÎ) a emis un document prin care anunță că angajații din județ vor rămâne în grevă, în urma solicitărilor acestora, deși greva s-a suspendat la nivel național. Luni, 12 iunie, 1500 de profesori au protestat în stradă la Suceava, acuzând că au fost trădați de liderii naționali.
Avem convingerea că greva profesorilor a reprezentat o mobilizare istorică, ale cărei efecte în privința conștiinței și a luptei de clasă vor fi vizibile pe termen lung. Lupta este încă în desfășurare. Este neclar dacă profesorii vor renunța pur și simplu la grevă sau se vor reorganiza. Au existat și apeluri publice de a picheta sediile sindicatelor FSLI și FSE.
În timp ce monitorizăm situația în continuare și încercăm, în limita posibilităților, să intervenim cu propuneri, avem următoarele observații în privința consecințelor.
Ce ne-a demonstrat greva?
1. Angajații din învățământ s-au convins că puterea e la ei, în momentul în care își opresc activitatea; că angajatorul (Guvernul, în cazul de față) este obligat să facă el compromisuri în momentul în care greviștii nu dau înapoi. Guvernul și-a văzut primele două propuneri respinse, anume cea a cupoanelor pentru „dezvoltare profesională” și a majorării cu 1000 de lei, fiind obligat să vină cu o nouă ofertă. Asta poate servi ca un exemplu atât în interiorul ramurii educaționale, cât și pentru muncitorii din alte domenii. Asistăm cu siguranță la desfășurări care generează un progres al conștiinței de clasă. Ne putem, în consecință, aștepta să vedem mai multe greve generale și o atitudine mai combativă a greviștilor.
2. Greva profesorilor a construit solidaritate vizibilă între muncitori – fapt vizibil și la protestul angajaților CFR, la care au luat parte sindicaliști din domeniile medical și forestier și s-a declarat susținerea pentru greva profesorilor. Și la protestul cadrelor medicale de săptămânile trecute, s-a făcut apel la solidaritate între profesori, medici, ceferiști și pădurari. Este nevoie ca această solidaritate să se transpună, pe viitor, în greve inter-sectoriale și seturi de revendicări comune. De remarcat și solidaritatea între elevi și profesori, a cărei lipsă era deplânsă de cadrele didactice anterior: mai mulți elevi s-au alăturat protestelor, iar Asociațiile Elevilor din diverse județe și-au declarat susținerea pentru grevă. În același timp, alte structuri s-au desolidarizat sau chiar au jucat jocurile guvernului: Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Părinților (Edupart), condusă de un „antreprenor”. Caracterul acestor organizații a devenit evident – ele există ca să servească interesului de clasă al burgheziei și al straturilor sociale privilegiate.
3. Ca în majoritatea situațiilor istorice similare, s-a dovedit că membrii de sindicat de rând sunt mai combativi decât șefii lor. Indignarea în fața fiecărei propuneri guvernamentale respinse a fost a maselor de muncitori din educație, nu a liderilor de sindicat, care au fost nevoiți să le respingă atâta timp cât au ținut cont de poziția angajatului de rând. Revolta în fața suspendării grevei aparține tot, în principal, maselor de angajați, nu liderilor locali. Propunerea de majorare a salariilor cu 25% a aparținut liderilor FSE și FSLI; profesorii, în schimb, au considerat-o din primul moment modestă sau insuficientă și au îndrăznit să spere la măriri de salariu mai semnificative[1]. Nu este clar nici dacă membrii de sindicat din teritoriu au fost consultați înainte de a se înainta această propunere, alături de cealaltă (legată de salarizarea personalului debutant) – cele două propuneri înlocuind lista inițială de revendicări. Alte sindicate au trădat mai devreme și mai fățiș: Anton Hadăr, șeful Alma Mater (organizație inițiatoare a grevei), a declarat la TV că propunerea de majorare a salariilor cu 1000 de lei (refuzată de greviști) ar fi aparținut „sindicatelor”.
4. Liderii de sindicat și-au îndeplinit același rol (confirmat istoric) de trădători ai clasei muncitoare. La fel ca în Polonia în 2019 sau în Africa de Sud în 2010, trădarea a luat forma „suspendării” grevei. Birocrațiile sindicale au interesul să reconcilieze munca și capitalul; să calmeze lupta de clasă, nu s-o avanseze. Angajații din orice domeniu trebuie să se pregătească de trădarea acestora în momente critice și să fie gata să meargă mai departe – construind consilii la firul ierbii, practicând militantismul în propriile organizații și schimbând liderii atunci când aceștia fac compromisuri în detrimentul lor. Rămâne de văzut dacă profesorii vor reuși să-i înlăture din funcții pe Marius Nistor și Simion Hăncescu, autorii trădării, precum și pe liderii locali care au luat parte la decizie[2] – despre care, pe surse, am aflat că au început să demisioneze în anumite județe. Doar o schimbare a conducerii și o pichetare a sediilor nu este suficientă; e necesar ca greviștii dezamăgiți să se implice activ în sindicate, să le democratizeze și să le pregătească pentru luptă și nu compromis. Ne confruntăm și cu un alt pericol: acela al unei retrageri masive din sindicate ca rezultat al dezamăgirii – gest la care unii dintre profesorii de rând au făcut apel. Deși indignarea e de înțeles, aceasta ar fi o eroare strategică. Fără un sindicat, angajații sunt mult mai vulnerabili și au o putere de negociere mult mai mică, iar un nou sindicat cu o acoperire de doar câteva procente nu ar putea face o mare diferență. Soluția e, deci, nu ieșirea din sindicat – ci dimpotrivă implicarea în sindicat.
5. În mijlocul unor crize istorice, devin foarte vizibile dezavantajele inexistenței unui partid socialist de avangardă, cu legături organice cu clasa muncitoare, capabil să ofere propuneri, sprijin și îndrumare politică. Mai multe apeluri de a reuni toate sindicatele într-unul singur au fost făcute, iar profesorii au constatat și că nicio forță politică nu le reprezintă interesele. Asta dovedește o dezvoltare a conștiinței de clasă care oferă o posibilitate de intervenție și radicalizare – dar, în lipsa unui partid muncitoresc, cu o linie clară și un program revoluționar, cu prezență și în interiorul sindicatelor, este semnificativ mai dificil ca un protest sau o grevă să capete o direcție revoluționară, chiar și atunci când contradicțiile sistemului devin evidente pentru mase.
Greva profesorilor reprezintă, fără îndoială, un salt semnificativ în privința conștiinței de clasă în România, care va inspira pe termen lung acțiuni mai combative din partea muncitorilor organizați din toate domeniile. Capitularea Guvernului, deși amară pentru profesorii trădați de proprii lideri, demonstrează la cine se află puterea, de fapt. Este necesar ca profesorii să se organizeze în jurul sindicatelor locale mai combative, să construiască comitete la firul ierbii și să elimine conducerea care a acționat contrar voinței lor. Sperăm la o continuare a luptei în această direcție. Situația din Suceava, unde greva continuă, reprezintă speranță pentru angajații din învățământ din întreaga țară.
Note:
[1] Pe această bază, a nemulțumirii profesorilor în fața propunerii de majorare cu 25%, GAS a preluat poziția exprimată de mai mulți angajați din domeniu și a susținut dublarea salariilor în întreg sectorul educațional.
[2] O petiție prin care se cere demisia liderilor de sindicat Marius Nistor și Simion Hăncescu, lansată de un cadru didactic de rând, a strâns aproape trei mii de semnături într-o singură zi.