Nu mai stăm. Ripostăm.
Suntem un grup de inițiativă care dorește să conecteze oameni cu o perspectivă socialistă, revoluționară și internaționalistă în vederea construcției ulterioare a unei organizații politice. Scopul acestei organizații este să reprezinte un instrument de luptă contra capitalismului și exploatării și să articuleze o alternativă concretă la sistemul actual.
Știri și analize
decembrie 3, 2023Antifascism / Politică internă / RomâniaGAS (Grupul de Acțiune Socialistă) și BTM (Blocul Tineretului Marxist); cu titlu de opinie
Extrema dreaptă din spațiul românesc devine un pericol tot mai mare pentru muncitori și cei oprimați. Aceasta nu are nicio jenă să calce în picioare chiar democrația burgheză care a produs-o pentru a-și implementa programul politic. Dincolo de cultivarea unei baze de votanți tot mai largi, AUR începe să facă apel la rețelele sale parasociale pentru a mobiliza inclusiv oameni din aparatele de represiune ale statului (armată, poliție, servicii secrete interne și externe) în sprijinul obiectivelor sale politice.
Asta reflectă manifestul lansat în luna octombrie la inițiativa deputatului AUR/PNR Mircia Chelaru, fost șef al Marelui Stat Major al Armatei Române, și semnat de „501 de cadre militare în rezervă și retragere”, conform documentului care poate fi accesat aici. Invocând suveranitatea poporului, semnatarii revendică “imperativ” un amestec de politici intervenționiste în favoarea capitalului autohton, politici militariste, de cenzură și control, etno-naționalism și atacuri fățișe împotriva mișcărilor muncitorești și minorităților de orice fel. Documentul a fost publicat pe site-ul AUR și a fost trimis spre consultare „tuturor asociațiilor militare prin președinții acestora”.
Este deosebit de important să privim critic acest manifest și să înțelegem ale cui interese le reprezintă de fapt, dar și modul în care acestea sunt în conflict direct cu interesele noastre.
Etno-naționalism pe față: Salvați „fondul biologic“!
Programul revendică eliminarea unei serii de drepturi civile, politice și chiar de proprietate pentru oricine altcineva în afară de „românii adevărați“, concomitent cu măsuri bio-politice cu un pronunțat caracter rasial.
Se cere astfel ca „reprezentarea românilor, în funcțiile alese și numite, îndeosebi cele care privesc securitatea națională, să se facă numai de către cetățenii români, cu unică cetățenie“, pentru ca cetățenii români cu dublă cetățenie (considerați „alogeni“ de autori) să fie privați de dreptul de a candida în alegeri. Autorii solicită, de asemenea, oprirea „constituirii de comunități alogene inadaptabile la cultura, tradiția și spiritualitatea românilor“, ca reacție la importul de forță de muncă ieftină dinspre Sudul global spre țările semiperiferice precum România. În ultimii ani, când extrema dreaptă vorbește despre „cultură“, adesea o face pentru că nu poate vorbi deschis despre „rasă“, fără a suporta consecințe legale. Presupusa superioritatea culturală europeană este, în ochii fasciștilor contemporani, o dovadă a supremației rasiale. Avem suficiente motive să credem că este și cazul acestui manifest.Familia tradițională nucleară necesită, bineînțeles, apărare în ochii foștilor salariați ai Ministerului Apărării — probabil în fața emancipării femeilor și a persoanelor LGBTQ care își permit să existe fără a-i replica modelul. Continuarea trădează adevăratele intenții ale autorilor, atunci când aceștia solicită „să consolidați fondul biologic sănătos al Națiunii Române“. Ne putem imagina cu ușurință cine ar putea fi inculpat(ă) că „poluează“ acest fond biologic, și de ce revendicarea are un caracter eugenist și alb-suprematist vizibil pentru oricine. Faptul că aceasta se regăsește în manifest sub această formă ne demonstrează cât de normalizat a devenit fascismul în spațiul public și în cel politic în ultimii ani, pe fondul crizelor la care Stânga n-a reușit să vină cu un răspuns eficient.
Ne mai rămâne să amintim modul în care „fondul biologic sănătos“ al națiunii române este deja consolidat de anumiți medici, prin sterilizarea femeilor rome fără consimțământul și informarea acestora, ca să ne facem o idee despre cum autorii manifestului și-ar pune programul în aplicare.
Cenzură, dar cu ură
Aceleași forțe politice care se consideră cenzurate de limitele democrației burgheze, care e acuzată a fi fost subordonată de „stânga“ și de „neomarxiști“ fac apel explicit la cenzură și la suprimarea opoziției cu ajutorul serviciilor secrete în document. Al patrulea principiu politic asumat de AUR, Libertatea, este apărat prin revendicări de tipul „să eliminați din spațiul media și on-line orice manipulări ale societății prin propagandă agresivă și falsuri produse prin intermediul inteligenței artificiale“, sau „combateți campaniile de manipulare produse de agenți de influență în serviciul unor oficine ostile, care denigrează , armata și în general instituțiile de forță, dar și școala și biserica strămoșească“.
Fascismul are la bază suprimarea mișcărilor populare și muncitorești prin instituții de forță și prin trupe de șoc, prin violență fizică și instituțională, politici de care autorii manifestului nu se dezic. În situații de criză, astfel de măsuri sunt necesare capitaliștilor pentru a putea să-și conserve puterea și averile. Reprezintă oare o demonstrație împotriva finanțării disproporționate a armatei, în defavoarea serviciilor sociale, o denigrare a „instituțiilor de forță“ care trebuie combătută? Revendicarea accesului la servicii de întrerupere a sarcinii poate fi considerată o denigrare a bisericii? Un profesor grevist care critică starea jalnică în care se află învățământul românesc din cauza subfinanțării poate fi pus sub acuzație pentru denigrarea școlii? Toate acestea sunt întrebări la care fasciștii vor găsi ușor răspunsul când va veni momentul să-și facă datoria de lachei ai capitalului și să combată masele organizate.
Nu trebuie să ne amăgim. Singura cenzură de care extremei drepte i-a păsat vreodată este aceea care le împiedică propaganda; singura libertate de care fasciștilor le-a păsat vreodată este libertatea de a lovi în cele mai vulnerabile straturi ale societății.
Asul din mâneca burgheziei românești
Dacă ne uităm mai atent, toate aceste măsuri propuse în manifest nu sunt întâmplătoare, ci servesc unui interes bine determinat al unei clase: burghezia autohtonă mică și medie. Aceasta încearcă să se apere pe de o parte împotriva capitaliștilor transnaționali (care amenință s-o împingă în proletarizare prin monopoluri și expropriere), iar pe de altă parte – mai ales! – împotriva unor eventuale mișcări muncitorești și de masă care ar putea-o contesta.
Cum mic-burghezul știe că, în fapt, doar statul împotriva căruia se revoltă îl ajută să se mențină pe piață (prin intervenții, prime, facilități, privilegii șamd.), manifestul propune intervenționism economic în favoarea capitaliștilor români. Se solicită combaterea acaparării terenurilor de către latifundiarii străini, refacerea sistemului bancar românesc, protejarea fondului forestier și instituirea unor cote de import la bunurile pentru care există competiție pe piața internă. Aceste măsuri protecționiste au rolul de a fi o barieră în calea capitalului transnațional acaparator și de a păstra anumite segmente de piață pentru exploatatorii autohtoni—care, astfel, își mai amână puțin exproprierea și proletarizarea. Economia agrară la care extrema dreaptă ne propune să ne întoarcem reflectă lipsa de înțelegere a procesului istoric de dezvoltare capitalistă. Soluția micii burghezii fasciste la problemele capitalismului este să întoarcem cursul istoriei în direcția opusă.
De altfel, manifestul n-are nicio problemă cu proprietatea privată și nu propune nici măcar insuficienta redistribuire a surplusului. Singurul context în care propunerile de „dreaptă răscumpărare și justă și necesară confiscare“ își fac apariția este acela al recuperării activelor pierdute prin „fraudare dovedită, corupție și colaboraționism“; singurele averi care merită confiscate sunt cele ilicite. Averile acumulate prin exploatarea cruntă a clasei muncitoare din România, prin extracția plusvalorii din munca celor care au fost nevoiți să și-o vândă pe cât vrea patronul, sunt considerate foarte legitime de autorii documentului, care călăresc discursul anti-corupție pe care liberalii l-au oferit maselor acum câțiva ani.
Nu ne este clar dacă „refacerea controlului Națiunii“ asupra resurselor energetice, de aur și metale rare s-ar întâmpla pe calea naționalizării sau pe calea acaparării lor de capitaliștii autohtoni. Dar, chiar și în primul caz, să observăm că acestea ar reveni unui stat militar-polițienesc represiv și subordonat burgheziei reacționare, nicidecum unui stat muncitoresc democratic.
Autorii manifestului n-au, pe de altă parte, nicio problemă nici cu imperialismul occidental, ci eventual cu poziția dezavantajată a României la masa acestui bloc imperialist. Se cere ca România să devină „parte activă în luarea deciziilor strategice, atât în Alianța Nord Atlantică, cât și în structurile Uniunii Europene! Rolul actual, doar de partener-executant trebuie să înceteze și să ne afirmăm valoarea inteligentă de codecident continental“. Supărarea lor nu este pe existența unor structuri militare și politice cu scop vădit imperialist și neo-colonial, ci pe faptul că România nu are o putere decizională suficientă în cadrul lor—iar soluția pe care manifestul o propune pentru ieșirea României din statutul actual de semi-colonie a Vestului este, culmea, o mai mare convergență de interese cu puterile imperialiste.
La AUR nu este vorba de un patriotism anti-colonial, așa cum eronat afirmă uneori susținătorii liniei ceaușiste, ci de un naționalism european agresiv și chiar expansionist. Documentul solicită, printre altele, și refacerea „Unității Spațiului de Existență a Națiunii Române“, probabil în scopul căreia cheamă și la introducerea stagiului militar obligatoriu.
Deși extremei drepte îi place să se prezinte drept „vocea poporului“, astfel de documente demonstrează caracterul său servil în fața capitalului. AUR se luptă cu capitalul internațional pentru a asigura partea leului pentru capitaliștii români. Manifestul AUR NU oferă nimic în plus celor mulți și oprimați; nu oferă nimic în plus celor care muncesc, construiesc și mențin societatea. Angajatului plătit prost, care lucrează peste program în condiții periculoase pentru a aduce profit patronului, AUR îi oferă alternativa de a face același lucru pentru un patron român—și eventual îi cere să fie mândru de asta.
Fascism și militarism: Lecții recente și istorice
Pericolul mobilizării cadrelor militare prin astfel de manifeste de către forțele dreptei reacționare sunt evidente în contextul internațional curent.În Bolivia, junta militară care l-a eliminat pe președintele legitim Evo Morales din fruntea statului a fost consolidată astfel, prin efortul cadrelor militare și polițienești de extremă dreaptă. Administrația lui Morales a ignorat acest pericol până când a fost prea târziu.În Brazilia, Jair Bolsonaro a mizat pe cadrele militare pentru a perturba societatea și a cauza o eventuală lovitură de stat în momentul în care a pierdut alegerile. Acestea au reprezentat o bază necesară pentru fostul președinte, care a încercat să replice în Brazilia invazia asupra Capitolului desfășurată de susținătorii lui Trump.În SUA, Heritage Foundation, unul dintre cele mai periculoase think tank-uri ale extremei drepte, plănuiește o lovitură de stat în cazul în care Republicanii nu vor câștiga alegerile din 2024 și produce propagandă destinată inclusiv cadrelor militare în acest scop.Un exemplu istoric destul de cunoscut este cel al loviturii de stat din Chile (1973), în care extrema dreaptă sprijinită de imperialiștii americani a dat o lovitură de stat și l-a lichidat pe președintele ales democratic Salvador Allende, urmând o dictatură militară sub conducerea generalului Pinochet.
Este nevoie de o reacție fermă din partea stângii pentru a preveni astfel de situații în România și pretutindeni. În primul rând, trebuie să milităm pentru reducerea ingerenței armatei, a serviciilor secrete și a oricăror alte structuri de forță în spațiul politic și în procesul democratic. Nu trebuie să ne facem iluzii în privința democrației burgheze; trebuie totuși să conștientizăm că o acaparare a acesteia de către extrema dreaptă ar însemna o lovitură majoră pentru lupta de clasă. Trebuie să susținem adoptarea unor legi care limitează activitatea serviciilor secrete, care protejează intimitatea și viața privată a cetățenilor și care stabilesc conflicte de interese. Trebuie să luptăm pentru reducerea finanțării aparatului militar-polițienesc și finanțarea adecvată a educației, sănătății și a serviciilor sociale.
Știm deja că soldații, polițiștii și agenții serviciilor secrete nu ne sunt aliați, pentru că au un interes material în menținerea orânduirii existente. Totuși, putem observa cum între interesele acestora și ale clasei dominante apar ocazional tensiuni. Este și cazul nemulțumirii pensionarilor militari cu privire la pensiile pe care le primesc, fapt care a dus la proteste de stradă în ultimii ani. În contextul războiului din Ucraina, tot mai mulți militari români susțin încetarea focului, temându-se că ar putea fi trimiși să moară pe front. Trebuie să avem capacitatea să ascultăm aceste nemulțumiri, pentru că altfel extrema dreaptă o va face și va propune soluțiile sale. Este indicat să susținem lupta acestora pentru salarizare și pensionare adecvată, dreptul polițiștilor la sindicalizare și luptele cadrelor subordonate în fața șefilor, a superiorilor, a guvernului. Toate acestea pun presiuni pe statul capitalist. Când acesta nu va mai avea bani să-și plătească adecvat structurile de forță, măcar o parte dintre angajații lor vor înceta să lupte de partea capitalului.
În România există în acest moment peste 170.000 de pensionari militari, foști angajați ai MAI și MApN. Acestora li se adaugă 53.000 de rezerviști. Raportat la numărul total, cifra de 501 semnatari ai manifestului AUR este una ridicolă. Este clar că aceștia NU reprezintă o majoritate a cadrelor pensionate și rezerviste, ci o ultra-minoritate din orbita politică a AUR. Totuși, intenția este evidentă: recrutarea acestui strat din aristocrația muncii înspre extrema dreaptă pe baza unor nemulțumiri de ordin material. Această strategie ar putea da roade în perioada următoare, dacă condițiile materiale o vor favoriza.
De aceea avem nevoie de organizare și solidaritate antifascistă, atât la nivel local și național, cât și internațional. Soluția nu este niciodată a ne alia cu capitaliștii români împotriva exploatatorilor transnaționali, ci o mișcare muncitorească internațională care să pună capăt sistemului capitalist exploatator. [...]
octombrie 11, 2023Analize / Antirasism / InternaționalZilele precedente, conflictul dintre forțele palestiniene și regimul din Israel au atins noi culmi. Mai multe grupuri militante din Gaza, sub conducerea Hamas, au lansat operațiunea Al-Aqsa Flood, prin care au luat prin surprindere armata și serviciile secrete israeliene. Militanții palestinieni au dărâmat gardul prin care Israelul a transformat Gaza în cea mai mare pușcărie în aer liber, au pătruns în așezările coloniale israeliene din apropiere și au ucis sau capturat atât soldați în timpul serviciului militar, cât și civili, bilanțul ridicându-se la sute de persoane. În acest timp, Hamas a lansat un număr mare de rachete spre baze militare și așezări civile deopotrivă.Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei (PFLP), o organizație marxist-leninistă, a publicat un apel prin care a încurajat participarea palestinienilor din teritoriile ocupate (Cisiordania), cu această ocazie, la lupta contra ocupației.
Israelul a ripostat printr-o blocadă completă asupra întregii Fâșii Gaza, în urma căreia atât militanții cât și civilii au fost privați de apă, electricitate, hrană sau tratamente medicale. IDF-ul a bombardat locuințe ale liderilor palestinieni, precum și blocuri de locuințe civile, ambulanțe, moschei sau biserici. Au fost vizate în special zonele rezidențiale, comerciale și taberele de refugiați. Peste 700 de persoane au fost ucise și în jur de 4.000 au fost rănite. Ministrul Apărării continuă să amenințe cu o contraofensivă de proporții.
Diverse acuzații vizează o posibilă implicare a regimului teocratic din Iran în pregătirea ripostei palestiniene. La rândul lor, imperialiștii occidentali și regimul ucrainean aservit acestora și-au anunțat intențiile de a susține agresiunile Israelului. Comisia Europeană a suspendat sprijinul financiar către Gaza.
Aceleași voci politice și mediatice din Occident, aservite puterilor imperialiste, care deplâng invazia rusă în Ucraina, deplâng acum pierderile de partea israeliană, în timp ce uită foarte convenabil să menționeze că pentru palestinieni astfel de violențe sunt realitatea zilnică. Un viitor apropiat sumbru se prefigurează pentru Gaza în fața adversarului posesor de arme de distrugere în masă, precum fosforul alb, deja folosit. Media vestică tace, desigur, în fața acestor crime de război.
Palestinienii se regăsesc în situația periculoasă de a fi abandonați și de celelalte state din regiune, care fie vor să evite noi tensiuni cu Israelul, fie valorifică situația conform propriilor interese geopolitice. Un exemplu în această direcție este Egiptul, care își asumă rolul de mediator între Israel și Hamas, dar în același timp are o contribuție în menținerea blocadei asupra Gazei prin controlul pe care îl exercită asupra vămii Rafah, singura porțiune de graniță care nu este controlată de Israel.
Cauzele conflictului
Această escaladare fără precedent este rezultatul a decenii de oprimare sistematică a populației palestiniene de către regimul israelian.
Teritoriile palestiniene din Cisiordania se află în continuare sub ocupație, iar guvernul instalează noi colonii peste spațiul rămas, în timp ce limitează sever libertatea de mișcare a populației arabe din aceste teritorii. Arabii din Israel și teritoriile ocupate sunt supuși unor privațiuni severe de ordin material și democratic, fiindu-le refuzate drepturi fundamentale, Israelul fiind considerat un “stat apartheid” de mai mulți observatori internaționali, precum și de foști membri ai guvernului național. Gaza, deși ne-ocupată din 2005, a fost supusă pentru ani unei blocade severe și criminale pentru populația civilă. În același timp, palestinienii care ripostează în fața opresiunii sunt frecvent omorâți sau aruncați în închisoare de forțele de represiune.
Este evident că toate aceste abuzuri și violențe vor mobiliza populația oprimată înspre a riposta și vor permite forțelor politice organizatoare a ripostei să își cultive o bază politică. În ciuda superiorității militare evidente și a sprijinului din partea imperialiștilor vestici, Israelul nu va putea niciodată să suprime definitiv această rezistență.
foto credits: Activestills
Cine a creat Hamas?
Hamas (Mișcarea de Rezistență Islamică, înființată în 1988) este o organizație politică și paramilitară reacționară, cu caracter politic-islamist și cu poziții anticomuniste declarate. Aceasta controlează Fâșia Gaza din 2007, unde operează un guvern propriu, fiind în conflict politic cu Autoritatea Palestiniană, dominată de Fatah, care administrează, de drept, Cisiordania (în fapt, mare parte din teritoriul acesteia este sub ocupație). Hamas respinge soluția celor două state și sprijină declarativ eliberarea deplină a Palestinei. Printre tacticile folosite de Hamas se numără atacurile cu rachete, capturarea de ostatici în vederea negocierilor și, în trecut, exploziile suicidale.
Hamas și-a câștigat o bază politică după trădarea din partea liderilor PLO (Organizația pentru Eliberarea Palestinei) și a burgheziei naționale palestiniene, întrucât PLO a negociat, în secret, primul Acord de la Oslo în 1993 – urmat de un al doilea în 1995. Acordurile de la Oslo au consfințit ocuparea celei mai mari părți din Cisiordania de către Israel, condamnând locuitorii din acestea la o viață de teroare, represiune și colonizare.
Capitularea PLO, laolaltă cu violența Israelului au permis Hamas să desfășoare ample programe sociale și de caritate, prin care și-au cultivat o bază politică. În 2006, Hamas a câștigat în mod democratic alegerile legislative din Palestina, urmând preluarea controlului asupra Fâșiei Gaza și ostilitățile cu Fatah.
Trebuie menționat că răspunderea pentru apariția și ascensiunea la putere a Hamas o poartă în primul rând Israelul, iar în al doilea rând, burghezia națională care – contrar așteptărilor susținătorilor teoriei stadiilor – au trădat chiar lupta pentru eliberare națională a Palestinei. Hamas este, desigur, o organizație care pune în pericol însăși populația pentru care pretinde că luptă, prin tacticile sale care expun civili în prima linie sau cauzează atacuri în retaliere de la adversarul înzestrat cu tehnologie militară superioară. Dacă Israelul n-ar fi oprimat sistematic în cele mai violente moduri populația palestiniană, în timp ce îi neagă accesul la servicii esențiale traiului, Hamas n-ar fi reușit niciodată să își cultive o bază de susținători suficient de mare încât să preia puterea în Gaza.
Dar, în realitate, regimul din Israel este avantajat din mai multe puncte de vedere de existența Hamas.
Totul de pierdut pentru oameni, totul de câștigat pentru lideri
În contextul actual, Israelul a cunoscut o mobilizare de masă a claselor populare în 2023 contra reformelor judiciare și contra establishmentului politic și birocratic. Până la 240.000 de oameni s-au mobilizat în stradă la Tel Aviv în februarie-martie, au existat blocaje, iar guvernul actual și-a pierdut mare parte din susținerea populară și a recurs la diverse metode de represiune împotriva propriilor cetățeni.
În mod similar, în Israel există grupuri socialiste, activiste și muncitorești care susțin încetarea ocupației, a blocadei și a apartheidului. Evenimente precum demonstrația antifascistă din mai 2023, în care activiștii au blocat desfășurarea Marșului Drapelului, reprezintă o speranță în această direcție. Totuși, problema opresiunii palestinienilor este, în acest moment, insuficient abordată de stânga israeliană, aceasta ezitând mult prea des să se solidarizeze. Sciziunea dintre acestea și organizațiile palestiniene este, de asemenea, o problemă majoră.
Atacurile recente ale Hamas asupra unor civili israelieni, soldate cu aproximativ 900 de decese, nu numai că îngreunează orice fel de solidaritate între clasa muncitoare de ambele naționalități, dar și permit guvernului israelian să se legitimeze în fața populației, pe care pretinde că o apără de un inamic periculos. Un efect deosebit de grav este că astfel regimul din Israel are oportunitatea să bombardeze, să omoare și să închidă palestinieni, în timp ce își lărgește baza populară prin asta. Alte atacuri ale Hamas au fost folosite de guvern ca o justificare pentru militarizarea intensivă și chiar măsuri biopolitice de control și limitare a mobilității. Toate aceste instrumente de represiune au ajuns să fie folosite și împotriva propriului popor, în timpul revoltelor din 2023.
La rândul său, Hamas, așa cum am arătat, și-a construit baza politică prin atacurile la adresa inamicului israelian și prin furnizarea de servicii pe care acesta le-a negat. Rezistența palestiniană la barbarismul regimului din Israel este justificată și nenegociabilă. În același timp, a acorda susținere necritică grupului Hamas ar fi o eroare politică pentru stânga. O greșeală similară a fost comisă de stânga internațională în cazul Iranului, iar istoria a demonstrat-o: noul regim n-a adus mai aproape eliberarea clasei muncitoare, a femeilor, a celor oprimați, ci dimpotrivă, o nouă formă statală pentru opresiunea și exploatarea cu care toți aceștia se luptă în prezent. Eliberarea nu va fi atinsă prin cooperarea cu astfel de forțe.
Israelul a avut, de asemenea, încă un interes în dezvoltarea Hamas și a altor organizații islamiste: combaterea grupurilor seculare care luptau pentru eliberare națională, grupate în jurul PLO – cu precădere pe cele care urmează o linie comunistă, precum PFLP.
Din menținerea conflictului exclusiv în cheie națională, fără o dimensiune de clasă, câștigă atât regimul actual din Israel, cât și organizațiile de tipul Hamas. Aici trebuie, totuși, menționat că unitatea de clasă este dificilă atâta timp cât una dintre părți interacționează cu cealaltă prin prisma relațiilor dintre colonizator și colonizat, fără a se face dreptate victimelor colonizării în niciun fel – dar și atâta timp cât viața civililor de ambele părți este pusă în pericol.
foto credits: Activestills
Nu există pace fără dreptate
Care sunt, deci, soluțiile posibile?
Ocupația asupra Cisiordaniei trebuie să înceteze, iar blocada asupra Gazei trebuie să fie ridicată. Israelul trebuie să-și retragă toate coloniile de pe teritoriul palestinian. Politicile de represiune și apartheid asupra populației arabe trebuie să ia sfârșit. Sub alte condiții, pacea temporară se va atinge doar cu prețul violenței și oprimării pe termen lung și al izbucnirii unor conflicte asemănătoare pe viitor.
Problema națională din Palestina-Israel trebuie depășită printr-o abordare de clasă. Este necesară cooperarea dintre clasa muncitoare din Palestina și Israel în vederea articulării unei alternative în interesul maselor, împotriva propriilor lideri care întrețin această diviziune. Din cauza relațiilor de natură colonială antemenționate, va fi probabil necesar ca muncitorii israelieni să facă primul pas, solidarizându-se cu lupta palestinienilor împotriva regimului opresiv și susținând-o prin metode active.
Anumite inițiative recente ale socialiștilor și activiștilor pentru pace israelieni lasă loc unei asemenea posibilități, însă un anumit scepticism din partea maselor palestiniene este un răspuns ușor de anticipat. Doar prin unitatea unor mișcări muncitorești de ambele părți ale baricadei, care să ajungă la propuneri comun acceptate pentru rezolvarea nedreptăților istorice și curente, se poate ajunge la o pace de durată. Deși contextul actual pare potrivnic acestei direcții, ea este, totuși, o necesitate.
Soluțiile administrative sunt dificil de anticipat în acest stadiu. Una dintre ele poate fi un stat comun, multietnic, multicultural, multilingvistic pentru masele arabe și israeliene deopotrivă. Extinzând modelul, putem vedea și nevoia de o federație socialistă a statelor din Orientul Mijlociu, care să garanteze respectarea autodeterminării în timp ce oferă o unitate politică necesară prevenirii conflictelor. [...]
septembrie 16, 2023Mediu / Politică internă / RomâniaÎn ciuda tuturor protestelor și eforturilor de lobbying din ultimul timp, Guvernul României reduce emisiile de gaze cu efect de seră doar pe hârtie.
Și nici acolo prea inteligent.Transportul public feroviar își dă ultima suflare, în timp ce oamenii de afaceri își scot angajații în stradă să ceară autostrăzi. Noi cariere se deschid, noi planuri de extracție a gazului se pun în aplicare. Tranziția justă a rămas un simplu slogan politic, în timp ce fabricile ruginesc, iar oamenii din regiunile carbonifere se afundă în sărăcie fără alternative.
Piața și statul capitalist nu vor genera niciodată soluții viabile la criza climatică, deoarece aceasta a fost cauzată de contradicții inerente sistemului capitalist. Este timpul să căutăm o alternativă chiar noi, cei afectați – tineri, muncitori, localnici.Vrem schimbări sistematice, nu dezastre climatice!
S-a cerut salvare, ni s-a dat stagnare
În 2019, tinerii din România și din întreaga lume s-au mobilizat în masă la proteste împotriva schimbărilor climatice. Politicienii s-au făcut că ascultă cu atenție și interes. Însă reducerea emisiilor a stagnat în România în ultimii 10 ani. Din 2013 până în 2021, observăm o reducere anuală cu 0.04%. Conform calculelor noastre, în acest ritm, România va atinge zero emisii abia în anul 4400!
AnulEmisii Gaze cu Efect de Sera (mil. tone/an)Reducerea procentuală pentru fiecare perioadăReducerea medie anuală a emisiilor1990229.980%0%2013103.08-55.18% (din 1990-2013)-2.30% (din 1990-2013)2021102.69-0.38% (din 2013-2021)-0.04% (din 2013-2021)2030102.258-0.42% (din 2021-2030, păstrând trendul din 2013-2021 )0.04%(din 2021-2030, păstrând trendul din 2013-2021 )44000-100%(din 2021-4400, păstrând trendul din 2013-2021 )-0.04%(din 2021-4400, păstrând trendul din 2013-2021 )Tabel: Totalul de emisii anuale de gaze cu efect de seră (CO2, CH4 și N2O) în România, din 1990, până în 2021, de la toate sursele, incluzând emisiile din urma activităților agricole și utilizarării terenurilor. Extrapolarea pentru anii 2030 și 4400 s-a realizat folosind reducerea procentuală a emisiilor de gaze cu efect de seră în perioada 2013-2021. Trendul din această perioadă este unul de stagnare, iar politicile statului nu indică vreo schimbare semnificativă. Anul 4400 e menit să arate cât de ridicolă este tranziția verde stabilită de guvernul PNL-PSD. Sursa: ourworldindata.
Damnațiune pentru națiune
Programul de guvernare 2023-2024, intitulat Viziune pentru Națiune, este un exemplu cras de greenwashing politic. Acesta nu aduce nicio schimbare palpabilă, nu propune obiective clare, ci doar folosește buzzwords destinate instituțiilor UE și obținerii de fonduri dinspre acestea.Guvernul investește insuficient în energia solară și eoliană. Producția obținută n-ar schimba semnificativ structura mixului energetic. Guvernul investește în schimb în CCS (Carbon Capture and Storage), adică o tehnologie care nu aduce reduceri semnificative ale emisiilor de gaze cu efect de seră, deși lobby-ul pretinde în mod mincinos altceva.Guvernul NU a făcut planuri concrete de modernizare a infrastructurii feroviare și de transport în comun. Reducerea emisiilor din transporturi NU interesează birocrații cu BMW-uri. Guvernul NU stabilește cote de reducere a emisiilor. 0.04% e destul.
Investiții offshore, nu pentru viitor
În timp ce economia e „decarbonizată” cu CSS, ne trezim cu noi proiecte pe combustibili fosili. Cel mai revoltător exemplu este Neptun Deep, o colaborare între Romgaz și corporația austriacă OMV pentru exploatarea offshore a gazelor. 4 miliarde de euro vor merge în extracția a 100 miliarde m3 de gaze.Metanul încălzește planeta de 29.8 de ori mai puternic ca dioxidul de carbon, pe o perioadă de 100 de ani. Orice extracție înseamnă scurgeri. Extracția va avea loc la 200 km de Insula Șerpilor, zonă intens militarizată. Se creează astfel riscul de tensiuni militare și geopolitice în Marea Neagră. În Mediterana de Est, unde se extrag deja gaze naturale, astfel de tensiuni între Grecia, Turcia și Cipru deja au atins un punct critic. Vrem și noi asta?
Pentru mai multe informații, vedeți inițiativa transnațională Kazma Bırak / Don’t Dig!
Tranziție prin inaniție? Cum fentează Guvernul planul Fit for 55
Fit for 55 este un plan UE pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 55% până în 2030. Acest obiectiv a fost acceptat de toate statele, inclusiv România. De ce este Guvernul atunci atât de puțin preocupat de reducerea emisiilor?Toate bune și frumoase, dar scăderea pe care Fit for 55 o cere este față de nivelurile din 1990. Ori, România și-a redus deja emisiile cu 55% încă din 2013, de dinainte ca planul să existe! Cum a fost posibil? Într-un mod indezirabil și care n-are legătură cu preocuparea pentru viitor.
Dacă ne uităm pe grafic, România a avut două perioade de scădere a emisiilor: cea mai semnificativă dintre ele a fost dezindustrializarea din anii ‘90; cea de-a doua a fost recesiunea din anii 2012-2013. În România, decarbonizarea de până acum a avut mai puțină legătură cu mediul și mai multă legătură cu valurile succesive de privatizări ale industriilor, care au dus la închiderea unei uriașe capacități industriale, la scăderea standardelor de trai ale românilor și aruncarea lor în sărăcie. Iar acum, Guvernul s-a văzut cu obiectivul accidental împlinit și profită de acest fapt, pentru a fugi de responsabilitatea de a decarboniza economia cât mai rapid. De aceea nu vedem nicio cotă de reducere a emisiilor. De asta nu le pasă.Dacă ne uităm pe grafic, România a avut două perioade de scădere a emisiilor: cea mai semnificativă dintre ele a fost dezindustrializarea din anii ‘90; cea de-a doua a fost recesiunea din anii 2012-2013. În România, decarbonizarea de până acum a avut mai puțină legătură cu mediul și mai multă legătură cu valurile succesive de privatizări ale industriilor, care au dus la închiderea unei uriașe capacități industriale, la scăderea standardelor de trai ale românilor și aruncarea lor în sărăcie. Iar acum, Guvernul s-a văzut cu obiectivul accidental împlinit și profită de acest fapt, pentru a fugi de responsabilitatea de a decarboniza economia cât mai rapid. De aceea nu vedem nicio cotă de reducere a emisiilor. De asta nu le pasă.
Această abordare nu doar că ne condamnă la stagnare când suntem contratimp, dar pune și probleme țărilor în curs de dezvoltare care sunt mai puțin capabile să reducă masiv emisiile fără consecințe asupra oamenilor. Iar astfel vom ajunge să consumăm din bugetul de emisii de carbon alocat țărilor din Sudul Global, care au nevoie urgentă să-și dezvolte temporar industriile, pentru a putea crește standardele de trai pentru cetățenii lor.
Una peste alta, în România capitalistă tranziția se face prin inaniție și decarbonizarea prin dezindustrializare și recesiune. Ar exista alternative, dar cine le dorește?Piața și miliardarii nu ne vor salva. Trebuie să construim noi o alternativă. În capitalism, clasa dominantă nu are niciun interes să combată criza climatică. Nu ei sunt cei afectați enorm de mult, ci miliardele de oameni de rând din Sudul Global. Dimpotrivă, capitaliștii obțin profit din crizele pe care ei le cauzează. Criza climatică este un rezultat direct al unor contradicții inerente modului de producție capitalist, NU o eroare de funcționare. Dependența de combustibilii fosili a început ca urmare a nevoilor capitalului, la începutul Revoluției Industriale, și se va sfârși odată cu dominația capitaliștilor.
Avem nevoie să ne mobilizăm. Avem nevoie de o mișcare de masă capabilă să ne apere viitorul. Avem nevoie de o forță politică muncitorească.
Criza climatică: soluții socialiste
Noi, Grupul de Acțiune Socialistă, luptăm pentru:
Aducerea în proprietatea și controlul public a tuturor companiilor producătoare de energie, alimentare, construcții și de gestionare a deșeurilor. Planificarea democratică a producției în funcție de nevoile populației și ale industriei, care să realizeze o tranziție rapidă și justă înspre o economie post- combustibili fosili.
Închiderea tuturor centralelor energetice pe combustibili fosili. Retehnologizarea capacităților și a fabricilor furnizoare, înspre a continua activitatea productivă și a păstra locurile de muncă, fără dependența de industria combustibililor fosili.
România să denunțe Energy Charter Treaty (ECT) și să se retragă din acesta.1
Oprirea completă a extracției de cărbune, petrol și gaze naturale, indiferent de scop sau utilizare. România să se alăture la Tratatul de neproliferare a combustibililor fosili.
Crearea unui sistem internațional pentru producția si transportul energiei, dincolo de limitele graniței si ale pieței globale, în funcție de nevoile populației si ale industriei. Sistemul să fie deținut public și controlat democratic și consfințit printr-un tratat corespunzător.
Investiții majore în cercetarea publică pentru producția de energie nepoluantă.
Investiții majore în transportul public, în primul rând transportul feroviar. Limite asupra folosirii mașinilor personale în interiorul orașelor.
Eliminarea patentelor pe semințe, soiuri de plante și din cercetarea în domeniile energetic și agro-alimentar.
Interzicerea imediată a materialelor plastice de unică folosință. Planificarea producției de plastic obținut prin tehnologii alternative, biodegradabile și reutilizabile (pe bază de amidon, cânepă, lignină, etc).
Eliminarea practicii uzurii planificate în toate ramurile producției.
Protejarea și restaurarea habitatelor și ecosistemelor, pentru a combate a 6-a mare extincție. Oprirea expansiunii construcțiilor în ariile protejate. Oprirea folosirii de pesticide și alte substanțe detrimentale populațiilor de insecte.
Rămâi în contact cu noi și hai să vedem cum putem obține toate acestea împreună!
O asemenea propunere a venit chiar și din partea Comisiei Europene în luna iulie a acestui an. ↩︎ [...]
iunie 21, 2023Greve și proteste / Legislativ / Lupta de clasă / RomâniaBatjocura statului capitalist împinge la măsuri disperate. De trei zile, opt angajați ai Complexului Energetic Oltenia sunt în greva foamei în fața Ministerului Muncii și solicită aplicarea Legii 197/2021, care reduce vârsta de pensionare a minerilor și energeticienilor cu 13 ani.
Aceștia n-au fost doar ignorați, ci li s-a și interzis accesul în instituție, iar autoritățile au refuzat să le pună la dispoziție toalete ecologice, conform Sindicatului Energia Rovinari. Unul dintre protestatari a suferit complicații astăzi, 21 iunie.
Legea 197/2021 a fost deja promulgată acum doi ani și avizată pozitiv de ICCJ în martie 2023. Cu toate acestea, aplicarea ei este tergiversată, iar casele de pensii refuză să emită deciziile de pensionare. În Gorj, instanțele deja au dat câștig de cauză mai multor energeticieni care au chemat șefii caselor de pensii în judecată. Ministrul Budăi a promis că va debloca legea, dar energeticienii continuă să fie sceptici după doi ani de minciuni.
În perioada 2020-2023, mai multe proteste au avut loc în Gorj ca urmare a neaplicării legii. Pe 15 iunie, cea mai recentă demonstrație a adus în stradă, în fața Prefecturii Târgu Jiu 500 de energeticieni. Aceștia au avut un răspuns clar pentru prefectul Iulian Popescu: „Nu cedăm!”.
Protest al minerilor și al energeticienilor la Târgu Jiu, 15 iunie 2023,
Situația angajaților CEO este critică. „Tranziția energetică justă” a rămas, pe plan local, doar un slogan al specialiștilor în politici publice, majoritatea angajaților temându-se de disponibilizări ca urmare a încetării producției de energie pe cărbune. Planul de restructurare al CEO, convenit cu Comisia Europeană, prevede peste 4000 de disponibilizări în 2023. Ca orice transformare capitalistă, și tranziția energetică, oricât de necesară, riscă să lase straturi ale clasei muncitoare în condiții de vulnerabilitate cruntă, în timp ce capitaliștii fac profit schimbând direcția investițiilor.
Reducerea vârstei de pensionare cu 13 ani contribuie major la rezolvarea problemei, mii de angajați ai companiei fiind astfel capabili să iasă la pensie înainte să fie dați afară, dacă legea este aplicată.
Batjocura la care greviștii disperați sunt supuși este o mărturie că niciun drept nu se obține fără luptă, nici măcar când legea o prevede! Asemenea sfidări merită întâmpinate cu rezistență fermă – greve, proteste și oprirea activității. [...]
iunie 14, 2023Analize / Greve și proteste / Lupta de clasă / RomâniaDupă 3 săptămâni de grevă, în apropierea examenelor naționale, Guvernul a publicat o Ordonanță de Urgență (OUG) prin care se acordă o creștere salarială medie de peste 25% pentru personalul din învățământul preuniversitar, cu variații ale procentului în funcție de grad, vechime și studii. Prima tranșă de majorare se acordă de la 1 ianuarie 2024. Salariul debutantului a fost adus, de asemenea, la nivelul salariului brut pe economie.Drept consecință, greva din educație a fost suspendată pe 12 iunie de liderii naționali ai principalelor sindicate din învățământ (FSE și FSLI), la consultarea liderilor locali și fără consimțământul majorității profesorilor greviști. Birocrații din sindicate au refuzat să ofere procentul exact al profesorilor care susțineau continuarea grevei, dar documente neoficiale arată că acesta varia între județe, procentele fiind în principal între 70-80%. Printre profesori plutește un sentiment de deznădejde și dezamăgire, iar conducerea sindicatelor e acuzată de trădare. Au existat apeluri de a ieși din sindicat sau de a crea sindicate alternative, precum și apelul de a reuni sindicatele existente într-o singură mare organizație, după înlăturarea liderilor actuali.
Procentele de angajați care susțineau continuarea grevei, pe județe. Sursa: Facebook
Cea mai combativă poziție au luat-o profesorii greviști din județul Suceava. Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASÎ) a emis un document prin care anunță că angajații din județ vor rămâne în grevă, în urma solicitărilor acestora, deși greva s-a suspendat la nivel național. Luni, 12 iunie, 1500 de profesori au protestat în stradă la Suceava, acuzând că au fost trădați de liderii naționali.
Avem convingerea că greva profesorilor a reprezentat o mobilizare istorică, ale cărei efecte în privința conștiinței și a luptei de clasă vor fi vizibile pe termen lung. Lupta este încă în desfășurare. Este neclar dacă profesorii vor renunța pur și simplu la grevă sau se vor reorganiza. Au existat și apeluri publice de a picheta sediile sindicatelor FSLI și FSE.
În timp ce monitorizăm situația în continuare și încercăm, în limita posibilităților, să intervenim cu propuneri, avem următoarele observații în privința consecințelor.
Ce ne-a demonstrat greva?
1. Angajații din învățământ s-au convins că puterea e la ei, în momentul în care își opresc activitatea; că angajatorul (Guvernul, în cazul de față) este obligat să facă el compromisuri în momentul în care greviștii nu dau înapoi. Guvernul și-a văzut primele două propuneri respinse, anume cea a cupoanelor pentru „dezvoltare profesională” și a majorării cu 1000 de lei, fiind obligat să vină cu o nouă ofertă. Asta poate servi ca un exemplu atât în interiorul ramurii educaționale, cât și pentru muncitorii din alte domenii. Asistăm cu siguranță la desfășurări care generează un progres al conștiinței de clasă. Ne putem, în consecință, aștepta să vedem mai multe greve generale și o atitudine mai combativă a greviștilor.2. Greva profesorilor a construit solidaritate vizibilă între muncitori – fapt vizibil și la protestul angajaților CFR, la care au luat parte sindicaliști din domeniile medical și forestier și s-a declarat susținerea pentru greva profesorilor. Și la protestul cadrelor medicale de săptămânile trecute, s-a făcut apel la solidaritate între profesori, medici, ceferiști și pădurari. Este nevoie ca această solidaritate să se transpună, pe viitor, în greve inter-sectoriale și seturi de revendicări comune. De remarcat și solidaritatea între elevi și profesori, a cărei lipsă era deplânsă de cadrele didactice anterior: mai mulți elevi s-au alăturat protestelor, iar Asociațiile Elevilor din diverse județe și-au declarat susținerea pentru grevă. În același timp, alte structuri s-au desolidarizat sau chiar au jucat jocurile guvernului: Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Părinților (Edupart), condusă de un „antreprenor”. Caracterul acestor organizații a devenit evident – ele există ca să servească interesului de clasă al burgheziei și al straturilor sociale privilegiate.
3. Ca în majoritatea situațiilor istorice similare, s-a dovedit că membrii de sindicat de rând sunt mai combativi decât șefii lor. Indignarea în fața fiecărei propuneri guvernamentale respinse a fost a maselor de muncitori din educație, nu a liderilor de sindicat, care au fost nevoiți să le respingă atâta timp cât au ținut cont de poziția angajatului de rând. Revolta în fața suspendării grevei aparține tot, în principal, maselor de angajați, nu liderilor locali. Propunerea de majorare a salariilor cu 25% a aparținut liderilor FSE și FSLI; profesorii, în schimb, au considerat-o din primul moment modestă sau insuficientă și au îndrăznit să spere la măriri de salariu mai semnificative. Nu este clar nici dacă membrii de sindicat din teritoriu au fost consultați înainte de a se înainta această propunere, alături de cealaltă (legată de salarizarea personalului debutant) – cele două propuneri înlocuind lista inițială de revendicări. Alte sindicate au trădat mai devreme și mai fățiș: Anton Hadăr, șeful Alma Mater (organizație inițiatoare a grevei), a declarat la TV că propunerea de majorare a salariilor cu 1000 de lei (refuzată de greviști) ar fi aparținut „sindicatelor”.
4. Liderii de sindicat și-au îndeplinit același rol (confirmat istoric) de trădători ai clasei muncitoare. La fel ca în Polonia în 2019 sau în Africa de Sud în 2010, trădarea a luat forma „suspendării” grevei. Birocrațiile sindicale au interesul să reconcilieze munca și capitalul; să calmeze lupta de clasă, nu s-o avanseze. Angajații din orice domeniu trebuie să se pregătească de trădarea acestora în momente critice și să fie gata să meargă mai departe – construind consilii la firul ierbii, practicând militantismul în propriile organizații și schimbând liderii atunci când aceștia fac compromisuri în detrimentul lor. Rămâne de văzut dacă profesorii vor reuși să-i înlăture din funcții pe Marius Nistor și Simion Hăncescu, autorii trădării, precum și pe liderii locali care au luat parte la decizie – despre care, pe surse, am aflat că au început să demisioneze în anumite județe. Doar o schimbare a conducerii și o pichetare a sediilor nu este suficientă; e necesar ca greviștii dezamăgiți să se implice activ în sindicate, să le democratizeze și să le pregătească pentru luptă și nu compromis. Ne confruntăm și cu un alt pericol: acela al unei retrageri masive din sindicate ca rezultat al dezamăgirii – gest la care unii dintre profesorii de rând au făcut apel. Deși indignarea e de înțeles, aceasta ar fi o eroare strategică. Fără un sindicat, angajații sunt mult mai vulnerabili și au o putere de negociere mult mai mică, iar un nou sindicat cu o acoperire de doar câteva procente nu ar putea face o mare diferență. Soluția e, deci, nu ieșirea din sindicat – ci dimpotrivă implicarea în sindicat.
5. În mijlocul unor crize istorice, devin foarte vizibile dezavantajele inexistenței unui partid socialist de avangardă, cu legături organice cu clasa muncitoare, capabil să ofere propuneri, sprijin și îndrumare politică. Mai multe apeluri de a reuni toate sindicatele într-unul singur au fost făcute, iar profesorii au constatat și că nicio forță politică nu le reprezintă interesele. Asta dovedește o dezvoltare a conștiinței de clasă care oferă o posibilitate de intervenție și radicalizare – dar, în lipsa unui partid muncitoresc, cu o linie clară și un program revoluționar, cu prezență și în interiorul sindicatelor, este semnificativ mai dificil ca un protest sau o grevă să capete o direcție revoluționară, chiar și atunci când contradicțiile sistemului devin evidente pentru mase.
Greva profesorilor reprezintă, fără îndoială, un salt semnificativ în privința conștiinței de clasă în România, care va inspira pe termen lung acțiuni mai combative din partea muncitorilor organizați din toate domeniile. Capitularea Guvernului, deși amară pentru profesorii trădați de proprii lideri, demonstrează la cine se află puterea, de fapt. Este necesar ca profesorii să se organizeze în jurul sindicatelor locale mai combative, să construiască comitete la firul ierbii și să elimine conducerea care a acționat contrar voinței lor. Sperăm la o continuare a luptei în această direcție. Situația din Suceava, unde greva continuă, reprezintă speranță pentru angajații din învățământ din întreaga țară.
Note:
Pe această bază, a nemulțumirii profesorilor în fața propunerii de majorare cu 25%, GAS a preluat poziția exprimată de mai mulți angajați din domeniu și a susținut dublarea salariilor în întreg sectorul educațional.
O petiție prin care se cere demisia liderilor de sindicat Marius Nistor și Simion Hăncescu, lansată de un cadru didactic de rând, a strâns aproape trei mii de semnături într-o singură zi. [...]
iunie 12, 2023Greve și proteste / Lupta de clasă / România„Ar trebui să vină 20-30 de mii de muncitori să spargă geamurile la Ministerul Transporturilor, altfel n-o să ne asculte niciodată!”
– sindicalist prezent la protest
Salariile mici, umilințele, subfinanțarea și degradarea continuă a infrastructurii feroviare au scos în stradă angajații CFR. Pe 29 mai, câteva sute de membri de sindicat au protestat în fața Ministerului Transporturilor. O nouă mobilizare de stradă este anunțată pe 26 iunie, iar dacă Guvernul continuă să trateze angajații CFR cu nepăsare, aceștia vor intra în grevă generală de pe 1 iulie.
Sindicaliștii cer mărirea salariilor, amintind că unii dintre angajați sunt plătiți cu 2200-2400 de lei pe lună. O creștere cu 40% ar răspunde nevoilor, dar ceferiștii nu îndrăznesc să mai spere. Contractul Colectiv de Muncă s-a terminat pe 1 iunie, ceea ce înseamnă și finalul acordării sporurilor și a bonurilor de masă. Negocierea acestuia a avut loc între conducerea companiei și conducerea sindicatelor, fără ca pe angajați să-i întrebe cineva ce doresc. O creștere salarială semnificativă a fost parte din oferta inițială, dar conducerea companiei și-a retras ulterior promisiunea.
Conducerea sindicatelor este tratată cu suspiciune și resentimente de ceferiștii protestatari, care au deplâns lipsa de implicare și de atitudine combativă a acestora, la fel ca lipsa de receptivitate a ministerului. Numărul redus de participanți la protest confirmă observațiile. Într-un domeniu esențial cum sunt transporturile, angajații dețin o mare putere de negociere, care va deveni vizibilă în momentul în care își opresc activitatea – așa cum a demonstrat și greva profesorilor. Asta nu se va întâmpla, însă, dacă sindicatele sunt puternic birocratizate, servile conducerii companiei și dispuse la compromisuri. Încurajăm o atitudine militantă în interiorul sindicatelor existente și înființarea de noi organizații acolo unde este necesar.
Acapararea transportului feroviar de către privat este o realitate dureroasă pentru ceferiști. Lucrătorii au subliniat că nu doar rutele profitabile, ci și alte servicii, precum reparațiile infrastructurii, sunt contractate cu capitaliștii privați. Aceștia repară cele mai ne-esențiale părți, își iau profitul și dispar, timp în care infrastructura și utilajele rămân în continuă deteriorare. Nimeni nu a investit suficient în reînnoirea lor, iar următorul accident grav așteaptă să se întâmple.
“Multe macazuri din Medgidia au peste vârsta mea!“
– sindicalist prezent la protest
Solidaritatea inter-sectorială și progresul conștiinței de clasă
În același timp, nivelul de conștientizare al ceferiștilor este unul îmbucurător. În cadrul protestului, vorbitorii au menționat că problemele au drept cauze fundamentale capitalismul și imperialismul. S-a sublinat cum organisme internaționale precum Comisia Europeană impun privatizările doar anumitor țări, precum cele din Europa de Est, relația dintre România și țările occidentale fiind una de tip neo-colonial. S-a explicat și cum PNRR-ul aduce, în realitate, noi privatizări, sub pretextul construirii rezilienței și bunăstării. Sindicaliștii au avut un mesaj clar pentru capitaliștii ahtiați după profit: „Bunăstare ne putem face și singuri, n-avem nevoie de privatizări!”
Greva recentă a profesorilor a construit o solidaritate vizibilă între muncitorii din diferite sectoare. La protestul ceferiștilor au fost prezenți sindicaliști de la Silva și Sanitas, care au făcut apel la grevă generală și la susținere reciprocă între ceferiști, medici, silvicultori și profesori. Muncitorii prezenți au rezonat și au reiterat apelul la unitate.
Pe bazele acestei solidarități este cazul să se consolideze o grevă generală inter-sectorială, prin unificarea și coordonarea grevelor intra-sectoriale anunțate acum. Pe această cale, muncitorii pot obține ceea ce au nevoie și – mai mult de atât – pot concepe revendicări tranziționale, prin care să preia controlul asupra propriei activități.
Să schimbăm macazul până nu e prea târziu
Ce propune GAS în privința transportului feroviar?
Investiții masive în transportul public feroviar.
Salarizarea adecvată a angajaților CFR.
Refacerea infrastructurii deteriorate și construcția de noi căi ferate acolo unde acestea lipsesc.
Naționalizarea companiilor feroviare private și a vehiculelor feroviare operate de acestea, precum și a fabricilor care produc piese de schimb și alte materiale auxiliare.
Transport feroviar gratuit, subvenționat de stat, pentru copii, elevi, studenți, pensionari și persoane vulnerabile economic.
Dezvoltare a sistemului feroviar bazată pe planificare economică democratică, în acord cu nevoile populației și ale industriei—proces în care organizațiile muncitorilor feroviari să ocupe un rol central.
O direcție combativă și democratică în cadrul sindicatelor feroviare existente; construcția de noi organizații sindicale acolo unde este necesar. [...]
iunie 8, 2023Antirasism / InternaționalPe data de 30 mai am fost împreună cu Blocul Tineretului Marxist și Solidaritate România-Palestina pentru a înmâna 6 scrisori de protest la Guvernul României, Ambasada Statelor Unite, Ambasada Germaniei, Ambasada Regatului Unite, Președintele României și Comisia Europeană. Prin aceste scrisori, ne-am exprimat solidaritatea cu cauza eliberării Palestinei și am condamnat crimele de ocupație ale statului israelian. Scrisorile solicită de asemenea sancțiuni economice similare cu cele aplicate în cazul Rusiei.
Lupta palestiniană pentru eliberare a început din anul 1948, de la fondarea Israelului, când echipe ale morții, formate din coloniști sioniști, au masacrat mii de palestinieni și au forțat sute de mii să fugă din casele lor. Evenimentul a primit numele Nakhba (“catastrofă” în limba arabă). De atunci, regimul din Israel a dezlănțuit atacuri violente asupra populației palestiniene și a ocupat tot mai mult din teritoriul Palestinei, expropriind și lichidând locuitorii acestora. Cei care au rezistat și au refuzat să plece sunt supuși unui sistem de apartheid, fiind tratați ca niște cetățeni de mâna a doua. Totul s-a întâmplat cu complicitatea puterilor imperialiste occidentale, care doreau să aibă un stat satelit într-o regiune în care mișcările muncitorești de eliberare începeau să erodeze sistemul colonialist impus de Franța și Marea Britanie, sub falsa justificare mistică a recuperării „pământului promis”.În zilele noastre, clasele populare din Palestina se opun în mod curajos ocupației și discriminării la care sunt supuse. Rezistența lor este adesea etichetată drept „terorism”. Chiar și cetățenii palestinieni care nu luptă în mod activ împotriva ocupației sunt adesea supuși perchezițiilor, încarcerărilor, bătăilor și chiar linșajelor arbitrare.
Ce sperăm să obținem în urma depunerii scrisorilor? Nu ne așteptăm ca liderii puterilor imperialiste să-și retragă susținerea pentru statul israelian sau să condamne crimele de apartheid și ocupație ale acestuia, pentru că suntem convinși că ei știu deja tot ce știm noi. Dorim, în schimb, să arătam dublul standard cu care aceștia tratează două tragedii care au loc simultan: invazia Ucrainei, care primește sprijin necondiționat (inclusiv militar), și ocupația Palestinei, caz în care statul agresor beneficiază de susținere entuziastă (inclusiv pe plan militar). Nu angajamentul față de valorile abstracte precum „libertatea” sau „dreptatea” și nici revolta față de crimele imperialiste sunt motivele pentru care Occidentul se opune regimului lui Putin, ci interesele cinice ale propriilor oligarhi.
Ca marxiști, este datoria noastră tragem la răspundere reprezentanții țărilor noastre pentru sprijinul acordat regimului din Israel și complicitatea la crimele sale de ocupație și apartheid, să răspândim adevărul despre ce se întâmplă în Palestina și să ne organizăm pentru a sprijini lupta de eliberare a claselor populare palestiniene. Ocupația asupra Cisiordaniei și blocada asupra Fâșiei Gaza trebuie să înceteze, dar acesta nu este sfârșitul luptei. Sistemul segregaționist și colonialist existent trebuie înlăturat, iar arabii și evreii din clasa muncitoare trebuie să trăiască într-un singur stat multinațional și multietnic, asupra căruia dețin controlul și care funcționează în interesul lor.
Scrisoarea de protest
30 mai 2023
Dlui Președinte al României,
Dlui Prim-Ministru al Guvernului României,
Senatului României,
Camerei Deputaților a Parlamentului României,
Excelenței sale Dl Ambasador al SUA,
Excelenței sale Dl Ambasador al Germaniei,
Excelenței sale Dl Ambasador al Marii Britanii,
Reprezentanței Comisiei Europene în România,
Dle Președinte,
Dle Prim-Ministru,
Stimați Senatori,
Stimați Deputați,
Excelența voastră Dnă Președinte a Comisiei Europene,
În ultimul an, opinia publică internă și internațională a asistat la eforturile rapide, substanțiale și constante făcute de dumneavoastră prin sancționarea agresiunii și ocupației militare a Rusiei asupra Ucrainei în vederea încetării acestora și ajutorul dat poporului ucrainean afectat de acestea.
Însă, în contrast cu aceste preocupări și acțiuni ferme, nu v-ați preocupat și acționat similar în cazul agresiunii și ocupației Israelului asupra teritoriilor palestiniene și a suferinței permanente a poporului palestinian sub acestea.
Cu îngăduința și sprijinul necondiționat al dumneavoastră, agresiunea Israelului asupra poporului palestinian continuă neîncetat după ocupația teritoriilor palestiniene, care persistă, nestingherită, din Iunie 1967.
În ciuda deciziilor comunității internaționale prin numeroasele rezoluții ale ONU privind această agresiune și ocupație, a acordurilor nerespectate și încălcate de către Israel, nici măcar nu ați afirmat, discutat sau propus vreodată o posibilă sancțiune împotriva statului israelian agresor și ocupant, cu atât mai puțin să fi întreprins o acțiune în acest sens, în conformitate cu legislația sistemului de drept internațional.
În contrast cu declarațiile privind susținerea anchetei Tribunalului Penal Internațional asupra crimele comise de Rusia în Ucraina, nu ați manifestat niciodată o preocupare similară față de crimele Israelului, în continuă desfășurare, comise de acesta în Teritoriile Palestiniene Ocupate.
Mai mult, nu ați luat în niciun fel în considerare vocile societății civile, rapoartele ONG-urilor pentru drepturile omului și ONU privind comiterea de către statul Israel a crimei de apartheid, pe diferite niveluri, pe întreg teritoriul cuprins între Răul Iordan și Marea Mediterană, începând chiar de la înființarea sa, în 1948.
Această disonanță, atât în retorică cât și acțiunile dumneavoastră, relevă, în mod evident, dublul standard ca mod de lucru – încă o imoralitate, adăugată celor precedente, neîndeplinirea obligațiilor legale și complicitate la încălcările israeliene.
Opinia publică este nedumerită și șocată. Modul dumneavoastră de lucru indică faptul că, și în acest caz, dealtfel primordial, sunteți parte a unei alianțe a unor țări care, ignorând și subminând sistemul de drept internațional, doar invocându-l în anumite situații convenabile acesteia, l-a substituit cu un sistem arbitrar de dominație care servește exclusiv interesele acestui grup de țări, și nicidecum comunitatea internațională în ansamblul său, comunitatea umană globală.
Singurul mod în care dumneavoastră puteți începe a dobândi credibilitate în fața opiniei publice și a demonstra respect și atașament față de sistemul de drept internațional este de a depune eforturi urgente, substanțiale și constante până la încetarea de către statul israelian a agresiunii continue asupra poporului palestinian și a ocupației militare israeliene asupra teritoriilor palestiniene – Ierusalimul de Est, Cisiordania și Ghetoul Gaza.
Prin urmare, fără a accepta niciun fel de pre-condiții, vă solicităm să cereți, urgent, statului agresor și ocupant Israel:
ridicarea blocadei totale aplicate Ghetoului Gaza;
retragerea ocupației militare asupra Cisiordaniei – inclusiv Ierusalimul de Est;
retragerea coloniștilor săi din așezările ilegale israeliene implantate în Cisiordania – inclusiv Ierusalimul de Est;
punerea în aplicare a rezoluțiilor ONU, începând cu Rezoluția 194 – a întoarcerii și/sau despăgubirii refugiaților palestinieni;
abrogarea legilor rasiale israeliene.
În cazul în care statul israelian nu se conformează acestor cerințe elementare, vă solicităm să aplicați acestuia, imediat, următoarele sancțiuni:
oprirea oricărui tip de ajutor și colaborare militară;
interzicerea importurilor și exporturilor israeliene de armament;
interzicerea importurilor și exporturilor israeliene de IT ale oricărei entități cu legături de afaceri cu statul israelian;
interzicerea exporturilor companiilor israeliene care își desfășoară activitatea în teritoriile palestiniene ocupate;
înghețarea fondurilor statului israelian în străinătate, cu excepția celor folosite în scopuri civile, pentru populație;
interzicerea zborurilor companiei aeriene El-Al;
interzicerea călătoriilor în străinătate ale oficialilor și reprezentanților israelieni ai companiilor implicate în afaceri represive și militare cu statul israelian;
susținerea Tribunalului Penal Internațional pentru a finaliza cercetările privind crimele de război și crimele împotriva umanității comise de oficialii politici și miltari ai statului israelian.
Cu speranța că, de acum înainte, veți lucra în modul corect și nediscriminatoriu pentru care ați fost investiți de către cetățeni,
Vă mulțumim.
Solidaritate România–Palestina
BTM – Blocul Tineretului Marxist
GAS – Grupul de Acțiune Socialistă [...]
iunie 5, 2023Internațional / Istorice / Mediu / RomâniaMai multe accidente feroviare petrecute în ultimul timp la nivel național și internațional demonstrează consecințele potențial fatale ale dezvoltării haotice neoliberale din ultimele decenii. Calitatea și siguranța transporturilor feroviare în capitalism este subminată prin lipsa unui proiect coerent de dezvoltare, birocrație, subfinanțare și privatizarea serviciilor publice.
România nu face excepție. Politicile neoliberale care au succedat restaurația capitalistă de după 1989 au dus la un declin progresiv al companiei de stat CFR. Căile ferate devin tot mai nesigure, iar transportul feroviar cade tot mai mult în mâna capitaliștilor.
O analiză a trecutului și a prezentului sistemului feroviar românesc și a nevoilor pe care le-a servit în contextul industrializării țării, precum și a confruntărilor din prezent pe care angajații din domeniu le poartă, poate deschide calea unor soluții.
Istoria muncitorească a ceferiștilor nu este un mit inventat de comuniști
Muncitorii feroviari au avut încă de la începuturile transportului feroviar din țară un statut special și o contribuție esențială pentru ceea ce am numi astăzi clasa muncitorească. Încă de la construcția primei rute de cale ferată de la 1854, dintre București și Giurgiu de către Oriental Railway Company, concesionată autorităților române, a început dezvoltarea unor trăsături culturale aparte în imaginarul colectiv românesc.
Vedere panoramică a cartierului CFR Steaua, (cca. 1933). Sursa: ASZ.ro
Începutul planificărilor a suferit tărăgănare din rațiuni de profitabilitate, neexistând dezvoltare industrială și capital uman – dar argumentul necesității strategice a unei căi ferate a câștigat într-un final, la presiunile austriecilor. Dezvoltarea căilor ferate fiind dirijate de către autoritățile austriece și investitori britanici, servind interese strategice pentru apărarea în fața unui eventual conflict. O dată ce capitalismul a pătruns mai puternic în România, la începutul secolului al XIX-lea, imperativul economic era dezvoltarea cu cea mai mare viteză a transportului feroviar, atât pentru călători cât și marfă. Urmările au contribuit masiv la o urbanizare de tip anarhic, trenul devenind simbolul descompunerii feudalismului și a instaurării capitalismului, în special prin mai târzia apariție a industriașilor ca Nicolae Malaxa.
Dezvoltarea unui sistem de cale ferată a necesitat un număr mare de angajați, cu competențe specifice, fapt ce a presupus în fază incipientă angajări în orașe, centrul urban fiind singurul care deținea mijloacele potrivite pentru rigorile stricte ale CFR. În marile orașe apar cartiere întregi dedicate ceferiștilor, cu școli speciale pentru copiii muncitorilor. Cartierul Steaua CFR Grivița (1912) este cea mai mare parcelare făcută vreodată de Societatea Comunală pentru Locuințe Ieftine, între Calea Griviței și Bd. Ion Mihalache – prevăzută cu biserică, maternitate, grădiniță, școală, liceu, dispensar, farmacie și un atelier pentru tâmplărie și mecanică. Din faptul că muncitorii conviețuiau și în afara sarcinilor de lucru putem trage concluzia că socializarea lor era semi-izolată, fiind și un motiv pentru care o cultură distinctă ia naștere.
Inscripție memorială de la grevele ceferiste din 1933, pe gardul exterior al Atelierelor CFR Grivița. Sursa: ASZ.ro
O dată cu avansul industrial al României, sunt înființate ateliere în regie proprie CFR, iar cele pentru reparația locomotivelor apărând cu mult înaintea centralizării eforturilor la Grivița. Geografia provocatoare a țării în construcția de căi ferate oferă o experiență practică inedită inginerilor, culminând în constituirea unor ateliere regionale specializate în formele de relief din proximitate, ca Atelierul de Poduri CFR Pitești. Toate acestea dând de înțeles că exista un efort comun al muncitorilor dar și al autorităților, deși interesele erau divergente: funcționarii căutând să îndeplinească fericirea claselor conducătoare, pe când ceferiștii erau plătiți cu ora; în vederea unei dezvoltări cât mai rapide și cât mai eficiente.
Locomotiva LDH-125-107 “Quarter Horse” la 1976, fabricată la Uzina FAUR în 1975 pentru terminalul Washington, SUA, casată la sfârșitul anilor 80. Foto: Kim Piersol
Timpul în care ceferiștii aveau și prezent, și viitor
O dată cu instaurarea republicii populare începuse perioada țării în care capitalismul s-ar descompune în fața instaurării socialismului. Ceferiștii aveau să fie promovați într-un model pentru viitorul proletariat, deoarece încă nu dispăruseră elementele feudalismului deja intrat în putrefacție, iar ambiții puternice în sensul colectivizării și urbanizării (deci proletarizării) sunt puse în practică. A fi om de cale ferată era un fenomen preponderent urbanizat, care avea deja propria sa activitate revoluționară și cultură muncitorească – era deci concluzia logică ca ceferiștii să fie prezentați drept oamenii care înving natura.
Inginerii și muncitorii români au început experimentarea cu locomotive pe abur încă din 1872 la Reșița și 1891 la Arad. Ei au perfecționat tehnologii deja existente, creând locomotive ajunse în folosință în mod industrial chiar și dupa 70 de ani de la fabricație. Creativitatea și setea de inovație a muncitorilor și a inginerilor a guvernat stilul de viață ceferist, fiind dezlănțuit la potențial maxim de naționalizările uzinelor marilor industriași, principiul lui “trebuie să faci din rahat bici și să-l faci să și trosnească” a fost dominant, iar cu el în brațe, muncitorii români au reușit să electrifice căile ferate și să construiască locomotive de ultimă generație. Faimoasele DA, și mai târziu EA, cunoșteau exportul către Iran, Bulgaria, China (care astăzi contestă poziția dominantă din domeniu a Japoniei), Iugoslavia și Polonia.
O locomotivă ND-2, fabricată la Electroputere Craiova între 1972 și 1987 pentru China Railway. Sursă: 慕尼黑啤酒
Fabricația de material rulant este o tradiție românească mai puțin menționată, amintind zecile de modele unice de locomotive, automotoare și tramvaie FAUR, Electroputere, ASTRA și nu numai. Și astăzi tradiția merge mai departe, însă mult mai chinuită, în prezent doar Softronic Craiova și Astra Arad mai activează la mod serios, restul companiilor fiind transformate în simple ateliere de reparații pentru CFR Călători, CFR Marfă și a operatorilor privați.
CFR e alergic la usturoi, iar vampirii de la privat știu asta
De fapt, nu mai există CFR în adevăratul sens al cuvântului, acesta este doar o umbrelă pentru diviziunea corporatistă suferită de acesta în anii precedenți. Astăzi CFR este format din: CFR Infrastructură, CFR Marfă, CFR Călători și alte mici companii de stat care se ocupa cu externalizarea serviciilor de mentenanță.
Urmările directe ale diviziunii au adus situații absurde unde rolul istoric al ceferistului, un fel de om bun la toate, care sare să-și ajute colegii în orice împrejurare, este șters cu buretele. De pildă, astăzi pe peronul oricărei gări, când colegul de la Călători se chinuie cu o muncă (cum ar fi cuplarea unui vagon defect), cel de la Infrastructură stă pe margine și se uită ca la spectacol, și nu numai. Modelul neoliberal a distrus fără nici un regret orice urmă de colegialitate în ceea ce era o dată “a doua armată a țării”. Ba chiar modelul neoliberal a profitat cel mai mult din aceste urmări, dar cum așa? Cumva pare intuitiv că proasta manipulare logistică aduce pierderi. Însă luând situația mai îndeaproape, CFR are o reputație groaznică, iar operatorul privat este mereu văzut ca un sfânt, chiar dacă și acesta folosesc tehnologii similare (sau poate chiar mai vechi) și au trenuri second-hand suprauzate.
Un argument adus frecvent de către politicieni și stăpânii lor capitaliști, acela că CFR-ul nu e profitabil, este adevărat. Firește că CFR nu este profitabil când operatorii privați, în special în transportul de călători (pentru că la CFR Marfă a fost deja aproape în întregime privatizat), preia ca prin magie orice rută des frecventată (ce prezintă, evident, și un profit garantat). Știați că pe linia des frecventată București Nord – Brașov, trenul de călători privat are prioritate în fața CFR Călători? Dacă s-a întâmplat vreodată să staționați mult pe această rută, acum știți de ce, “tramvaiul” de la Astra Trans Călători are prioritate! Știați că pe linia București Nord – Aeroport Henri Coandă, a apărut un operator privat, Transferoviar Călători? Acesta a reușit cumva să fie introdus și în abonamentul metropolitan Bucureștean, adică între companiile de stat, STB, CFR și METROREX, a apărut și privatul Transferoviar.
CFR Călători anulează rute profitabile. Sursa: Club Feroviar
Transferoviar și REGIO Călători au multiple rute de navetă exclusive, pe care circulă cu trenuri (într-adevăr, cu excepția a 12 automotoare Bombardier Talent) vechi de peste 60 de ani. Administrația statului i-a facut cadou Transferoviarului și halta des frecventată, Titan Sud, din capitală (și nu este singurul caz). Bineînțeles, toate aceste preluări sunt complet legale.
Proasta reputație a CFR ne poate induce ideea că acesta nu este în stare să mențină o rută eficientă de navetă, așa că ar fi justificate aceste închirieri ale magistralelor. Nimic mai fals, relația București – Scroviștea ne demonstrează contrariul, deși Transferoviar s-a strecurat și aici cu 7 trenuri (de menționat că a primit, evident, orele de vârf), CFR Călători circula aproape la fiecare oră și cuprinde un volum destul de mare de călători, iar pe unele părți prinde chiar viteza de 140km/h.
O scurtă listă a situațiilor cel puțin ciudate:
R-E 11052 (Regio Călători) în comparație cu IR 1573 (CFR Călători) pe relația București Nord – Buzău, pleacă cu 10 minute mai devreme, lasând trenul de la CFR Călători cu zero călători pe această relație. De asemenea, deși R-E este un rang inferior IR, primul parcurge 348 de kilometri, pe când al doilea doar 259 de kilometri. Aceasta este o relație extrem de profitabilă cum are oprire în Ploiești, o rută vitală pentru navetă.
În Iulie 2022, Consiliul Concurenței a dat cadou Transferoviar Călători câteva rute profitabile ale CFR Călători pe relația București Nord – Aeroport Henri Coandă.
Halta Titan Sud, dar și secția 801, frecventate des de navetiștii din direcția Oltenița sunt inchiriate integral către Transferoviar Grup.
Costul uman impus de administrația capitalistă
Pe 13 Martie 2023, o tragedie a lovit căile ferate din țară la Roșiori, cu 13 răniți, trenul IR 1822 al CFR Călători a ignorat complet semafoarele, crescând viteza, mecanicul acționând un buton (DEPĂȘIRE ORDONATĂ) care ar fi dezactivat frânarea automată a locomotivei pe semnalul OPRIRE. La vederea garniturii marfarului 50514 al DB Cargo, mecanicul a frânat brusc, însă a fost prea târziu, impactul a fost de 50km/h și a împins trenurile 117 metri, producând daune materiale. Totuși, presa, dar si AGIFER (instituția abilitata cu investigarea accidentului) au avut grijă să nu menționeze tratamentul preferențial prin care garnitura DB Cargo a reușit, pentru a economisi timp, să se strecoare în fața trenului de călători, mai mulți operatori privați au deplâns tratamentul preferențial pe care DB Cargo îl primește de ani de zile. Mecanicul IR 1822 nu se aștepta să aibă un tren de marfă în față, și astfel a ignorat semnalele, deși nu avea voie.
Vedere panoramică. Accidentul feroviar de la Roșiorii de Vede. Sursa: Adevărul.ro
Pe 25 martie 2023 o altă mare tragedie s-a petrecut în gara din Galați, la formarea trenului R7576, cu 3 răniți și un decedat. De data aceasta eroarea umana a fost exclusă din start, pentru că la apropierea de gară, graduatorul (un fel de cutie de viteze) locomotivei Rade Končar a furat trepte de viteză, ajungând la 75km/h necontrolat, ciocnind violent vagoanele – un caz similar a avut loc și la Bârsești în 2016. După AGIFER, problema sistemului de comandă a graduatorului este rezultatul montării defectuase a acestuia în timpul lucrărilor de modernizare. CFR nu a aplicat recomandările AGIFER după accidentul de la Bârsești, în loc să retragă aceste locomotive pentru rezolvarea problemelor, a permis circulația locomotivelor electrice defecte, cu o accelerație extrem de rapidă și puternică. Firește, compania privată SC ELECTROPUTERE SRL care a efectuat modernizarea, deși schema electrică prezenta cum unii conectori erau pur si simplu deconectați, a aruncat vina pe proasta pregătire a mecanicilor de locomotivă.
Schema electronică a locomotivelor Rade Končar modernizate recent la Electroputere. Pinii neconectați sunt marcați cu X. Sursă: AGIFER, cazul Bârsești din 2016
De menționat că acestea sunt doar accidentele recente. Iar acestea sunt doar câteva urmări ale trecerii cu vederea a managementul defectuos, de inspirație neoliberală, care:
trimite la drum mecanici de locomotivă obosiți – fostul director CFR, Dumitru Anchidin susține că cei care nu respectă ordinele sunt trimiși la manevre în depouri, unde le este scăzut și salariul
permite modernizări și reparații sub standard – cazul accidentului de la Galați
trimite la drum locomotive cu instalații de siguranță nefuncționale – mecanicii sunt adeseori forțați să încalce legea, plecând cu adevărate amenințări la adresa siguranței de pe loc
îngenunchează în fața interesului privat – rutele profitabile merg la operatorii privați, din motive necunoscute, ca prin vrăji și farmece
Ororile administrației capitaliste a căilor ferate nu țin cont de hotar
Peste hotare, întâlnim situații similare ale administrațiilor incompetente a căror grijă primară este aservirea operatorilor privați.
Un caz care a zguduit comunitatea locală (și doar locală, pentru că s-a avut grijă ca știrea să nu primească suficientă atenție mass-media) este cel din East Palestine, Ohio, unde pe 3 Februarie 2023 un marfar al operatorului privat Northfolk Southern Railroad a deraiat, eliberând în natura clorură de vinil și benzen (compuși extrem de toxici, inflamabili și cancerigeni), fiind comparat de comentatori cu faimosul dezastru de la Cernobîl. Investigația asupra cauzelor este încă în derulare, dar din rapoartele preliminare de vină ar fi fost osia unui vagon. Sistemele de siguranță au detectat problema, trenul a fost frânat, dar era deja prea târziu. Se mai cunoaște că trenurile americane au sisteme de siguranță învechite, cu metode de pe vremea Războiului Civil, dar se cunoaște si lobbying-ul făcut de operatorii privați, inclusiv Northfolk Southern Railroad pentru a diminua reglementarea măsurilor de siguranță pe calea ferată. O propunere legislativă din 2017, care ar fi impus îmbunătățirea acestor sisteme, probabil că ar fi făcut acest accident imposibil, însă aceasta a fost eliminată la rugămintea bănoasă a Northfolk Southern Railroad. Datorită dezastrului ecologic, va fi imposibil de determinat câte victime a avut această practică.
Pe 28 februarie 2023, în Grecia a avut loc cel mai violent accident feroviar din istoria țării, cu 85 de răniți și 57 de decese. Șeful gării din Larissa, cu vechime în domeniu de aproximativ o lună, și doar 5 zile de vechime în gară, singur pe post în timpul accidentului, a dirijat un tren de călători pe o linie ocupată de un marfar. Personalul a izbit frontal marfarul cu o viteză între 140 km/h și 160km/h. În acea zi, multiple trenuri aveau întârzieri iar liniile erau ocupate, datorită unor avarii la sistemul electric al căii ferate. Singurul angajat, responsabil cu dirijarea unui trafic monstru, era șeful de gară, la a 5-a sa zi pe post. Întreaga țară a răbufnit în proteste violente și greve, iar ministrul transporturilor și-a oferit demisia în contextul mult mai controversat al stării căilor ferate grecești.
Din nou se întrunesc două mari cauze ale accidentelor pe calea ferată: interesul privat care erodează voit sistemele de siguranță ale căilor ferate, cât și suprasolicitarea sistemică a angajaților. Aceasta este “inovația” pe care privatizarea o aduce pe calea ferată.
Proteste în Grecia, după cel mai grav accident feroviar. Sursa: Xekinima.org
Ce e de făcut?
În sfârșit, am vrea să înaintăm o întrebare: de ce în trecut s-a putut, și astăzi, în era căilor ferate de mare viteză, și a necesității alternativelor de transport ecologice, nu se mai poate? Au fost oare politicile neoliberale compatibile cu nevoile societății românești?
Credem că marile sindicate ale CFR ar trebui să fie mai combative și să se folosească de toate mijloacele pe care le deține pentru a goni interesul privat de pe calea ferată. Atâta timp cât privatul este prezent, el va căuta profitul.
În același timp, CFR devine un mecanism de subvenție pentru privat, deoarece acesta acopera orele și rutele mai nepopulare, în timp ce marele profit merge la cei puțini câțiva care dețin aceste firme.
Lipsa unei economii planificate a aruncat CFR într-un colț, forțat să își canibalizeze propriul material rulant pentru a repara alte locomotive, deoarece nu se mai fabrică piese de schimb. Închiderea marilor fabrici ca Electroputere Craiova, a generat o dependență față de fabricanți privați din România (Softronic, Astra) și din străinătate (Bombardier, Alstom, etc).
GAS propune:
O direcție combativă și democratică în cadrul sindicatelor feroviare existente. Crearea de noi sindicate militante acolo unde este necesar. Un proiect sindical ce vizează dezvoltarea capacității muncitorilor feroviari, atât din cadrul CFR cât și din cadrul companiilor private, de a prelua controlul asupra muncii lor, nu doar de a negocia compromisuri cu conducerea.
Naționalizarea companiilor feroviare private și a vehiculelor feroviare operate de acestea, precum și a fabricilor care produc piese de schimb și alte materiale auxiliare.
Dezvoltare a sistemului feroviar bazată pe planificare economică democratică, în acord cu nevoile populației și ale industriei—proces în care organizațiile muncitorilor feroviari să ocupe un rol central.
Investiții masive în transport feroviar de calitate pentru ecologizarea transporturilor și micșorarea numărului de accidente rutiere. Refacerea infrastructurii deteriorate și construcția de noi căi ferate acolo unde acestea lipsesc.
Transport feroviar gratuit pentru copii, elevi, studenți, pensionari și persoane vulnerabile economic.
Surse
Turnock, David. 2001. „Railways and economic development in Romania before 1918.” Journal of Transport Geography 137-150.
Voinea, Andrei Răzvan. 2018. Idealul locuirii bucureștene: familia cu casă și grădină. București: Asociația Studio Zona
https://antropedia.com/sfertulacademic/adrian-deoancahttps://www.transferoviarcalatori.ro/ro/pentru-calatori/rute
https://clubferoviar.ro/cfr-calatori-anuleaza-trenuri-profitabile/
https://clubferoviar.ro/trenul-metropolitan-bucuresti-ursa-navetistilor/
https://clubferoviar.ro/accidentul-feroviar-de-la-rosiori/
https://clubferoviar.ro/mecanicul-ir-1822-de-la-rosiori/
https://clubferoviar.ro/accidentul-de-la-galati-legat-de-afacerile-manjite-si-incompetenta-ministerului-transporturilor/
https://www.theguardian.com/us-news/2023/feb/11/ohio-train-derailment-wake-up-call
https://www.levernews.com/rail-companies-blocked-safety-rules-before-ohio-derailment/
Mersul Trenurilor 2023 (https://mersultrenurilor.infofer.ro/) [...]
mai 12, 2023Greve și proteste / Lupta de clasă / RomâniaMiercuri, 10 mai, un marș de protest al angajaților din educație a avut loc. La acesta au participat în jur de 15.000 de oameni, personal didactic și nedidactic. Un efort colectiv al mai multor organizații sindicale (FSE Spiru Haret, FSLI, Alma Mater), marșul are loc în așteptarea grevei generale, care va începe în data de 22 mai.
Grupul de Acțiune Socialistă (GAS) a fost prezent pe teren, în solidaritate cu lucrătorii protestatari. Am încercat să aflăm cât de încrezători sunt aceștia în concretizarea grevei generale, care este susținerea pentru extinderea grevei în alte sectoare, dacă solidaritatea elevilor și a părinților a început să apară și dacă sindicaliștii mai au speranțe în actualii factori decizionali.
Persoanele cu care am discutat ne-au relatat că se bucură de susținerea părinților și a elevilor, unii dintre elevi chiar dorind să participe la protest în semn de solidaritate – o situație diferită de lipsa de solidaritate și chiar ostilitatea de care sindicaliștii se plângeau în februarie. Totuși, până la ora actuală, nicio organizație a elevilor nu s-a pronunțat în legătură cu greva. Abordarea punitivă și carcerală a violenței în școli a reprezentanților FSE Spiru Haret, care într-o serie de propuneri către Camera Deputaților au solicitat stabilirea unor pedepse ca exmatricularea și amenzile, precum și reînființarea “centrelor de reeducare” pentru minori nu sunt, cu siguranță, o cale bună de a construi această solidaritate.
Protestatarii sunt conștienți de necesitatea grevei pentru respectarea revendicărilor, precum și de faptul că drepturile se câștigă prin luptă. Încrederea în decidenți scade direct proporțional cu vechimea în meserie, pentru unele dintre persoanele prezente nefiind prima grevă și fiind familiare cu decepțiile politicienilor. Pentru alți participanți mai tineri, mobilizarea masivă lasă loc de speranțe că problema salarizării se va rezolva.
Revendicările protestului sunt, printre altele, majorarea și indexarea salariilor cu rata inflației, plata orelor suplimentare, sporuri pentru condiții de muncă, respectarea drepturilor prevăzute în lege și contractul colectiv de muncă, investiții adecvate în educație și înlocuirea aplicației EduSal cu un program administrat de Minister.
Guvernul nu a invitat până acum la negocieri reprezentanții organizațiilor sindicale care au organizat marșul. Întrucât protestul avea valoarea unui avertisment, după cum ne-au menționat și cei prezenți, o grevă generală în întreg sectorul devine inevitabilă.
Forțele de extremă dreapta n-au ratat ocazia să dovedească, încă o dată, ale cui interese le reprezintă. Spre revolta sindicaliștilor, marșul nu s-a putut finaliza cu o oră de protest în fața Parlamentului, așa cum, conform FSLI, stabiliseră în protocolul cu Primăria Municipiului București. Partidul AUR s-a hotărât să organizeze, în același loc și la aceeași oră, un protest spontan împotriva PL-x 145 (un proiect de lege care reglementează o serie de activități ale serviciilor de asistență socială și protecția copilului), sub pretextul că proiectul legislativ ar propune “răpirea copiilor din familii”. Ne îndoim că a fost vorba de o simplă coincidență. [...]
Alătură-te GAS
Să construim împreună organizația politică de care avem nevoie pentru emanciparea noastră colectivă.
