Nu mai stăm. Ripostăm.

Suntem un grup de inițiativă care dorește să conecteze oameni cu o perspectivă socialistă, revoluționară și internaționalistă în vederea construcției ulterioare a unei organizații politice. Scopul acestei organizații este să reprezinte un instrument de luptă contra capitalismului și exploatării și să articuleze o alternativă concretă la sistemul actual.

Știri și analize

mai 12, 2023Greve și proteste / Lupta de clasă / RomâniaMiercuri, 10 mai, un marș de protest al angajaților din educație a avut loc. La acesta au participat în jur de 15.000 de oameni, personal didactic și nedidactic. Un efort colectiv al mai multor organizații sindicale (FSE Spiru Haret, FSLI, Alma Mater), marșul are loc în așteptarea grevei generale, care va începe în data de 22 mai. Grupul de Acțiune Socialistă (GAS) a fost prezent pe teren, în solidaritate cu lucrătorii protestatari. Am încercat să aflăm cât de încrezători sunt aceștia în concretizarea grevei generale, care este susținerea pentru extinderea grevei în alte sectoare, dacă solidaritatea elevilor și a părinților a început să apară și dacă sindicaliștii mai au speranțe în actualii factori decizionali. Persoanele cu care am discutat ne-au relatat că se bucură de susținerea părinților și a elevilor, unii dintre elevi chiar dorind să participe la protest în semn de solidaritate – o situație diferită de lipsa de solidaritate și chiar ostilitatea de care sindicaliștii se plângeau în februarie. Totuși, până la ora actuală, nicio organizație a elevilor nu s-a pronunțat în legătură cu greva. Abordarea punitivă și carcerală a violenței în școli a reprezentanților FSE Spiru Haret, care într-o serie de propuneri către Camera Deputaților au solicitat stabilirea unor pedepse ca exmatricularea și amenzile, precum și reînființarea “centrelor de reeducare” pentru minori nu sunt, cu siguranță, o cale bună de a construi această solidaritate.  Protestatarii sunt conștienți de necesitatea grevei pentru respectarea revendicărilor, precum și de faptul că drepturile se câștigă prin luptă. Încrederea în decidenți scade direct proporțional cu vechimea în meserie, pentru unele dintre persoanele prezente nefiind prima grevă și fiind familiare cu decepțiile politicienilor. Pentru alți participanți mai tineri, mobilizarea masivă lasă loc de speranțe că problema salarizării se va rezolva. Revendicările protestului sunt, printre altele, majorarea și indexarea salariilor cu rata inflației, plata orelor suplimentare, sporuri pentru condiții de muncă, respectarea drepturilor prevăzute în lege și contractul colectiv de muncă, investiții adecvate în educație și înlocuirea aplicației EduSal cu un program administrat de Minister.   Guvernul nu a invitat până acum la negocieri reprezentanții organizațiilor sindicale care au organizat marșul. Întrucât protestul avea valoarea unui avertisment, după cum ne-au menționat și cei prezenți, o grevă generală în întreg sectorul devine inevitabilă.  Forțele de extremă dreapta n-au ratat ocazia să dovedească, încă o dată, ale cui interese le reprezintă. Spre revolta sindicaliștilor, marșul nu s-a putut finaliza cu o oră de protest în fața Parlamentului, așa cum, conform FSLI, stabiliseră în protocolul cu Primăria Municipiului București. Partidul AUR s-a hotărât să organizeze, în același loc și la aceeași oră, un protest spontan împotriva PL-x 145 (un proiect de lege care reglementează o serie de activități ale serviciilor de asistență socială și protecția copilului), sub pretextul că proiectul legislativ ar propune “răpirea copiilor din familii”. Ne îndoim că a fost vorba de o simplă coincidență. [...]
aprilie 1, 2023Greve și proteste / Internațional / MediuÎntre 27 și 29 martie, Conferința Europeană a Gazului (EGC) a avut loc la Viena. Reprezentanții celor mai puternice companii energetice din lume, precum BP, Shell și OMV, au avut întâlniri cu investitori privați și birocrați europeni ca să decidă în spatele ușilor închise viitorul energiei în Europa și în lume. Petrecerea cu șampanie a magnaților a fost întâmpinată cu o rezistență acerbă. În timp ce activiștii de mediu au organizat mai multe blocaje pe drumul spre conferință, oamenii au inundat străzile pentru a transmite un mesaj ferm clasei dominante care ne aruncă în sărăcie și ne fură viitorul. Organizată ca un contra-summit, Conferința Power to the People (24-26.03) a reunit activiști din întreaga lume. Au fost prezente mai multe rețele și colective din Sudul Global, inclusiv Don’t Gas Africa, Black Earth Kollektif și inițiativa transnațională Debt for Climate. Legăturile dintre industria gazului și război și actuala criză a costurilor de trai, precum și caracterul neocolonial al îndatorării externe și al proiectelor pe combustibili fosili din Sudul Global au fost printre cele mai discutate subiecte. Acțiuni directe  Coaliția BlockGas a folosit tactici de acțiune directă pentru a tulbura conferința. Duminică, 26 martie, în timp ce magnații energiei fosile aterizau pe aeroportul din Viena, activiștii au blocat accesul la terminalul pentru avioane private.  În prima zi a ECG, peste patru sute de persoane au organizat o blocadă a străzilor din jurul hotelului Marriott, în care avea loc conferința. Poliția a folosit gaze lacrimogene în încercarea de a-i dispersa pe protestatari și a reținut 143 dintre ei, însă autoritățile au fost nevoite să îi elibereze pe cei mai mulți a doua zi. Marți, o altă acțiune de blocaj a fost organizată împotriva rafinăriei vieneze a gigantului austriac OMV, unul dintre principalii sponsori ai conferinței EGC. Ca parte din seria de acțiuni directe, activiștii au infiltrat și au întrerupt dineul de gală al Complexului Industrial al Gazelor. Încrezători că se află într-o locație secretă, magnații energiei luau cina cu birocrați din UE și SUA, diplomați britanici, bancheri și manageri de fonduri speculative—o cloacă de birocrație, capital industrial și financiar deopotrivă. Miercuri, a avut loc o mobilizare în masă pentru un mare marș împotriva ECG. Mii de oameni au ieșit în stradă și au cerut, printre altele, democrație energetică, încetarea imediată a extinderii proiectelor de combustibili fosili și decolonizarea Sudului Global. Nemulțumirea față de sistemul capitalist și neîncrederea în pseudo-soluțiile acestuia au fost clar vizibile prin prezența unor sloganuri precum “O singură soluție – Revoluție” și afișarea diferitelor mesaje anticapitaliste și anticolonialiste. Protestatarii acuză companiile producătoare de combustibili fosili că profită de pe urma crizelor actuale în timp ce oamenii suferă și că se folosesc de războiul imperialist din Ucraina pentru a crește cererea de gaz natural lichefiat (LNG) și a-și asigura investiții din partea unor entități precum BlackRock. Prezența activiștilor din Africa a fost, de asemenea, esențială pentru protest, deoarece industria gazului și-a anunțat planurile de expansiune pe continent, potrivit militanților campaniei Don’t Gas Africa. Agresivitatea cu care este impus extractivismul de către companiile energetice, în principal occidentale, în țări periferice care se confruntă deja cu consecințele grave ale crizei climatice este o expresie a relațiilor neocoloniale existente. Securitatea energetică și viitorul nostru: Ce urmează? În contextul crizelor recente, am văzut că mișcarea pentru justiție climatică – precum și alte mișcări de masă – s-au orientat către o abordare mai radicală și antisistemică. Vremea “acțiunii simbolice” a trecut de mult și chiar și tacticile de acțiune directă încep să își arate limitele. Mobilizarea în masă devine tot mai mult strategia preferată de grupuri precum Extinction Rebellion, care își actualizează tacticile în funcție de experiența practică dobândită în ultimii ani. Mișcările au evoluat, de asemenea, în direcția practicării unității luptelor, după cum o dovedesc conexiunile cu mișcările queer-feministe, antirasiste, decoloniale și pentru eliberarea kurzilor, vizibile în cadrul Conferinței Power to the People și în evenimente similare. Aceasta nu a fost o tendință preexistentă la apogeul mișcării pentru climă din 2019 și este, de asemenea, rezultatul experienței practice și al recunoașterii originilor comune ale acestor probleme–actualul sistem capitalist și imperialist.  Cu toate acestea, pentru a răsturna acest sistem avem nevoie de mai mult decât proteste și blocaje temporare. Trebuie să lovim sistemul capitalist folosind cea mai mare vulnerabilitate a claselor dominante: dependența lor de exploatarea muncii noastre. Avem nevoie de solidaritate de clasă și de acțiuni de grevă. Trebuie construită o alianță a mișcării ecologiste cu organizațiile clasei muncitoare, în principal cu sindicatele mai combative. În acest fel, grevele și ieșirile în stradă pot fi combinate cu alte tactici de protest pentru a provoca întreruperi sistematice ale lanțurilor de producție și distribuție, ceea ce poate deschide discuția despre cum poate funcționa societatea într-un cadru diferit și poate deschide calea pentru preluarea fabricilor, drumurilor și birourilor de către muncitorii organizați. Numai prin implicarea clasei muncitoare și a societății în gestionarea producției se poate planifica o economie funcțională în funcție de nevoile oamenilor și de sustenabilitatea ecologică, mai degrabă decât în funcție de imperativul profitului.  Un pas important în această direcție este făcut de inițiative precum Debt for Climate, care reunește grupuri de mediu și sindicate, în principal din Sudul Global, sub obiectivul de a anula datoria țărilor sărace ca parte a tranziției juste și a decolonizării. Evenimente precum recentele proteste de la Viena arată caracterul internațional deja existent al mișcărilor de masă și subliniază necesitatea construirii unui front comun internațional al tuturor forțelor care luptă împotriva capitalismului, ca un prim pas spre lupta pentru construirea unui partid revoluționar internațional care să canalizeze aceste energii într-o direcție revoluționară. Un astfel de front include în mod necesar straturile cele mai avansate din mișcările de masă și organizațiile muncitorești existente, cu care trebuie să rămână conectat pentru a evita birocratizarea și degenerarea. În acest fel, revendicările existente pot fi aduse la nivelul următor—construcția unui program politic revoluționar cu caracter tranzițional. Surse & Info  https://www.powertothepeople.at/en/ https://blockgas.org/press-releases/ https://debtforclimate.org/ https://dont-gas-africa.org/ [...]
martie 14, 2023Discriminare / Feminism & LGBTQ / Greve și proteste / România8 Martie 2023: De Ziua Internațională a Femeii, româncele au strigat “Uterul nostru nu este profitul vostru” Ziua de 8 martie în România este de obicei sărbătorită cu flori; bărbații oferă flori femeilor din viața lor; întreprinderile oferă flori clientelor lor de sex feminin; polițiștii opresc șoferițele în trafic doar pentru a le oferi flori. Dar, dincolo de această sărbătoare apolitică, în cele două orașe principale, București și Cluj, au avut loc două proteste politice ambele în apărarea accesului la serviciile de avort, amenințat din cauza privatizării și a ingerințelor religioase. În ciuda faptului că în Romania avortul este legal, medicii refuză să facă avorturi gratuite în spitalele publice sub pretextul religiei, în timp ce unii dintre ei acceptă să le facă în clinicile private contra cost (de obicei, valoarea salariului minim pe economie pe o lună). Mai mult, grupurile religioase au început să intervină prin deschiderea de “clinici” în care femeile sunt sfătuite împotriva avortului, folosind tactici de dezinformare cu privire la procedură, la consecințele acesteia și alte argumente neștiințifice. Protest în București. Foto: @math_amd Protestele au fost organizate de o coaliție de ONG-uri feministe și de colective informale și, sub egida melodiei Bella Ciao, tovarășele și-au scandat revendicările privind accesul la servicii de avort, la metode contraceptive și la educație sexuală în școală. Revendicările au inclus și accesul la asistență medicală preventivă pentru femei, cum ar fi vaccinuri și teste HPV gratuite și alte măsuri de protejare a sănătății sexuale, precum și nediscriminarea femeilor din medii vulnerabile și din minorități etnice și sexuale. În urma protestului din fața guvernului, membrele ONG-urilor au mers la Ministerul Sănătății, la Ministerul Educației și la alte instituții de stat pentru a-și prezenta cererile în fața fiecărei instituții.  Scopul a fost de a atrage atenția asupra efectelor catastrofale ale privatizării în domeniul asistenței medicale pentru femei, deoarece din 2011 au avut loc o serie de reduceri ale finanțării de stat a birourilor de planificare familială din întreaga țară, multe dintre acestea fiind închise, limitând astfel accesul la contraceptivele orale (care erau subvenționate până în 2011), precum și excluderea testării HPV din planurile de asigurări de sănătate publice. De asemenea, lipsa de finanțare pentru asistența medicală publică obligă birourile medicilor de familie din zonele rurale să se închidă, limitând și mai mult accesul la orice fel de servicii și obligând femeile din mediul rural să cheltuiască bani suplimentari pentru transportul către marile orașe. Efectul acestor politici neoliberale este discriminarea copleșitoare a femeilor în funcție de clasă, de gen și de statutul lor rasial. De asemenea, protestatarii s-au pronunțat împotriva cheltuielilor militare și au îndemnat guvernul să finanțeze facilități publice de îngrijire a copiilor, cum ar fi grădinițele și școlile, și au cerut introducerea unei educații sexuale cuprinzătoare pentru a preveni abuzul și maltratarea continuă a fetelor – deoarece România are cel mai mare număr de mame minore din UE și o rată alarmantă de copii care suferă abuzuri sexuale din partea unor membri mai în vârstă ai comunității. Biserica și anumite grupuri finanțate de neoprotestanți continuă să se opună virulent educației sexuale, în ciuda faptului că aceasta este o modalitate dovedită de a minimiza aceste riscuri. Protest și proiecție de film în Cluj-Napoca Protestul din București din fața Guvernului a adunat 200-250 de persoane, mai multe decât la evenimentele obișnuite de 8 martie din ultimii ani. Mulțimea a fost în general tânără și de stânga; au fost, de asemenea, un număr de studenți Erasmus veniți să susțină drepturile femeilor – din Franța, Italia, Spania, Germania și alte țări. Anul acesta nu au fost raportate incidente, în comparație cu anii precedenți, când grupuri de extremă dreapta sau religioase făceau o contramanifestație; cu toate acestea, lipsa de sprijin și chiar opoziția din acest an au venit din rândurile stângii! Într-adevăr, anumiți bărbați de stânga, majoritatea în vârstă de 40-50 de ani, au criticat protestul pentru că s-a concentrat prea mult asupra avortului – care, în opinia lor, nu este o preocupare socialistă, ci mai degrabă o conspirație liberală pentru a perverti femeile și a descuraja maternitatea. Acest lucru arată că o anumită parte a stângii românești continuă să fie conservatoare din punct de vedere social, condescendentă și supusă noțiunilor patriarhale. Cu toate acestea, activiști bărbați și non-binari mai tineri au venit la protest și au susținut revendicările, ceea ce este foarte încurajator și promite că noile generații de bărbați din stânga sunt mai favorabile drepturilor femeilor. Solidaritatea bărbaților mai tineri cu femeile din clasa muncitoare este un semn promițător al creșterii conștiinței lor. [...]
martie 8, 2023Discriminare / Feminism & LGBTQ / Istorice / Româniaarticol de Maria Luisa Guevara Situația actuală a României din perspectivă feministă este situația unei țări prinse între modernitate și obscurantism. Pe de o parte, unele straturi ale populației încă se bucură de beneficiile rămășițelor pozitive ale regimului stalinist în ceea ce privește drepturile femeilor, iar pe de altă parte, femeile din multe segmente vulnerabile ale populației (rome, LGBTQI+, sărace din mediul urban și rural) se confruntă cu obstacole aproape insurmontabile.   Perspectiva istorică Istoricul luptelor și al victoriilor feministe din România este unul complex, în principal din cauza abordării paternaliste și condescendente a drepturilor femeilor, chiar și în perioada socialistă și apoi ceaușistă, precum și a abordării feministe burgheze în perioadele capitaliste (înainte de 1947 și după 1989). Ana Pauker, prima femeie ministră de externe din lume Monarhie / Capitalism 1923: Constituția burgheză liberală recunoaște egalitatea deplină a ambelor sexe 1929: dreptul de a vota la alegerile locale 1938: drept de vot la toate alegerile atât pentru femei, cât și pentru bărbați peste 30 de ani (dar sub dictatura monarhistă, deci dreptul era nul) Fragmente din publicații feministe în România regală Republică / Socialism 1947: Ana Pauker, o importantă lideră comunistă, a devenit prima femeie ministră de externe din lume 1948: Constituția socialistă a acordat dreptul de vot atât femeilor, cât și bărbaților cu vârsta de peste 18 ani 1957: decretul de legalizare a avortului Încurajarea carierelor STEM pentru femei pe toată perioada socialistă și apoi ceaușistă 1966: turnură drastică, decretul 770 care interzice avortul, unic în spațiul sovietic și în contradicție directă cu ideologiile comuniste și socialiste Republică / Capitalism 1989/90: relegalizarea avortului, contracepție gratuită și introducerea educației sexuale în școli 2010-prezent: regresul accesului la avort, contracepția nu mai este gratuită, educația sexuală este scoasă din școli Manifestație reacționară pentru limitarea accesului la avort, Târgu Mureș Principalele probleme în România anului 2023 A. Sarcina precoce, în rândul adolescentelor este principala problemă cu care se confruntă fetele din România: țara noastră deține recordul pentru cel mai mare procent de mame minore din Europa, cu un număr constant de peste 16.000 de mame adolescente (sub 19 ani) pe an, dintre care peste 650 au mai puțin de 15 ani.  1 din 10 mame minore sau minore însărcinate nu a fost niciodată la școală, iar 75% dintre femeile însărcinate și mamele minore au abandonat școala secundară.  80% dintre gravidele sau mamele minore de 18 ani nu au folosit nicio metodă contraceptivă pentru că nu au avut informații despre utilizarea acestora.  Lipsa educației sexuale (SexEd) în școli este cea mai mare cauză, urmată de lipsa accesului la servicii de sănătate în zonele cele mai sărace ale țării, unde au loc cele mai multe dintre aceste sarcini. Este, așadar, o problemă de sărăcie intergenerațională (majoritatea mamelor adolescente au ele însele mame adolescente) și, fără a scoate milioanele de persoane vulnerabile din sărăcie, nu va exista nicio îmbunătățire a problemei sarcinilor la adolescente. Eleve și elevi protestând pentru introducerea educației sexuale în școli B. Lipsa accesului la educație sexuală, la metode contraceptive și la avort este o altă problemă majoră. Educația sexuală nu mai este predată în școli, dar religia este. Cei mai mulți dintre cei care se opun educației sexuale provin dintr-un mediu religios și susțin că educația sexuală le va “perverti copiii” și îi va “transforma în homosexuali”. Contraceptivele nu mai sunt subvenționate din 2011. Accesul la avort devine din ce în ce mai dificil, medicii refuzând să îl efectueze din motive religioase, chiar și în spitalele publice sau private; criza Covid a fost folosită ca pretext pentru a nu efectua avorturi în multe spitale și centre medicale publice și private.  Cele mai recente statistici sunt foarte grăitoare: în 2022, au fost efectuate 6 728 de avorturi la cerere, dintre care 4 131 în sectorul privat, aproape dublu față de sectorul public. O cauză majoră este afluxul de fonduri din partea grupurilor evanghelice ultraconservatoare din SUA în România, fie direct către biserici (atât protestante, cât și ortodoxe), fie prin intermediul ONG-urilor care promovează abstinența și non-avortul, precum și al influencerilor din social media.  În acest context, este important să păstrăm vie memoria decretului din 1966, prin colectarea poveștilor miilor de femei care au fost nevoite să facă avorturi ilegale în perioada 1966-1989 și ale rudelor celor care au murit.  C. Violența domestică este răspândită, în special în zonele rurale. În cel mai recent studiu pe această temă, din cele 27.000-40.000 de cazuri de violență în 2020, 54% dintre acestea s-au petrecut în zonele rurale. Cauzele sunt multiple și, în mod interesant, Poliția Română are o analiză bună a motivelor pentru care se întâmplă: se menționează rolurile tradiționale de gen în care bărbații domină femeile, acceptarea de către societate a violenței ca modalitate de rezolvare a conflictelor și sărăcia; cu alte cuvinte, capitalismul și patriarhatul. Insă autoritățile statului, în mod evident, nu folosesc acești termeni cheie, ci doar pun problema ca fiind ceva inevitabil aproape, tradițional, inherent societății. Principala problemă este, însă, că statul (și, bineînțeles, Poliția) nu ajută victimele violenței domestice, ci se bazează mai degrabă pe ONG-uri care au fonduri reduse pentru a aborda această problemă. Adăposturile pentru victimele violenței domestice sunt insuficiente, iar cele care există nu permit șederi pe termen lung. Unele ONG-uri încearcă să aibă o abordare pe termen lung pentru a ajuta victimele (oferind adăpost, sprijin psihologic, precum și ajutor pentru a găsi un loc de muncă și pentru a deveni independentă din punct de vedere financiar), însă este nevoie de mai multe fonduri pentru ca asta să fie sustenabil. Această lipsă de sprijin le determină pe femei să caute sprijin ad-hoc pe grupurile de Facebook despre ofertele de închiriere, unde solicită opțiuni de închiriere la un preț mai mic. Răspunsurile în aceste cazuri variază de la sprijin dacă victima este considerată ca fiind merituoasă (ne-romă, “harnică”, în vârstă de 30 de ani), la dispreț dacă victima este de origine romă sau foarte tânără, până la ofensă directă (bărbați care propun să adăpostească victimele în schimbul unor servicii sexuale). Protest contra limitării accesului la avort Munca sexuală, vândută ca împuternicire în neoliberalism În urma Restaurației capitaliste din 1989, România a devenit o țară în care femeile sunt simple obiecte de consum, un număr semnificativ de femei sărace și vulnerabile ajungând să fie traficate de rețelele internaționale de crimă organizată. Traficul de persoane rămâne o provocare majoră în România, însă importanța sa a scăzut în comparație cu anii 1990 și începutul anilor 2000, datorită îmbunătățirii nivelului de trai și a faptului că munca sexuală este canalizată mai mult către videochat, ceea ce face oarecum mai sigură practicarea acestui tip de muncă. Studiourile angajează modele în calitate de “liber-profesioniste” (oarecum similar cu Uber și economia de platformă) și se prezintă ca împuternicind femeile și încurajând antreprenoriatul feminin, păstrând astfel linia limbajului și a propagandei neoliberale. Diferența de remunerare între femei și bărbați: în sfârșit o veste bună în România În 2020, România se situa pe locul 2 în UE în ceea ce privește diferența dintre venitul mediu sau venitul salarial al unei femei și cel al unui bărbat (2,4%), imediat după Luxemburg (0,7%) și mult mai puțin decât media UE (13%). Aceasta este o moștenire clară a perioadei economiei planificate, în care salariile erau strict reglementate, discriminările de gen fiind inexistente în practică. Desigur, salariul minim de astăzi, de aproximativ 350 de euro/lună, este cu mult sub nevoile muncitorilor (de orice gen). Marșul “Împreună pentru Siguranța Femeilor” Mișcări de masă și proteste, sau lipsa acestora Există o lipsă clară de mișcări de masă în România în sprijinul drepturilor femeilor și ale altor minorități vulnerabile; cu toate acestea, unele marșuri și evenimente au totuși loc. Pe lângă protestele de 8 Martie, demonstrații minore organizate de diverse ONG-uri feministe și autorități publice (polițiștii opresc femeile în trafic pentru a le oferi flori, nu amenzi!), a existat o campanie interesantă condusă de o rețea de ONG-uri feministe, Rețeaua Română pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor (VIF). Ultimul Marș pentru siguranța femeilor a avut loc pe 23 octombrie 2022 sub sloganul “Ne-am săturat de vorbe goale, vrem servicii sociale!”. ONG-urile au cerut mai multă finanțare publică pentru servicii de asistență socială pentru victimele violenței de gen și pentru programe de educație, formare și conștientizare. De asemenea, au avut loc proteste mai punctuale, cum ar fi protestul “Cade Una, Cădem Toate”, organizat de diverse organizații feministe ca răspuns la uciderea a două adolescente în 2019. O expoziție online despre un deceniu de mișcări feministe a fost realizată de un colectiv de ONG-uri. Cu toate acestea, este nevoie ca în România să ia naștere mișcări de masă mai ample pentru a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă femeile, și cu o perspectivă mai socialistă. Organizații și personalități feministe din România și abordarea lor În ultimul deceniu a avut loc o creștere a numărului ONG-urilor feministe în România, mai ales datorită finanțării din fonduri europene și din granturi nordice. Deși majoritatea acestor ONG-uri sunt destul de burgheze și academice în abordarea lor, activitățile lor în practică sunt benefice și uneori semnificative, dacă le comparăm cu lipsa de acțiune din partea autorităților publice. Principalele ONG-uri sunt: Centrul FILIA (feminism, violență) FRONT (feminism) ANAIS (violență de gen) E-Romnja (specializată în problemele femeilor rome) Transcena (abuz de substanțe, femei încarcerate) Centrul Parteneriat pentru Egalitate (CPE) Rețeaua Română pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor (VIF) Cu toate acestea, pericolul “înlocuirii” statului și a obligației acestuia de a aplica politici sociale există în permanență. Bineînțeles că trebuie să acționăm atunci când femeile din clasa muncitoare sunt în pericol, dar în același timp trebuie să ne extindem cererile pentru ca statul să-și asume rolul.  Figuri proeminente recente ale feminismului din România provin din mediul academic în principal, atât din dreapta sau centrul politic, cum ar fi Mihaela Miroiu, cât și mai mult din stânga socialistă, cum ar fi Oana Uiorean, Laura Sandu sau Nicoleta Moise de la revista feministă Cutra (un termen depreciativ la adresa femeilor, revendicat). Cu toate acestea, cea mai mare parte a abordării feministe recente din România are un caracter burghez, fiind modelată după șabloane academice occidentale și strâns legată de politicile identitare, înăbușind astfel o dezbatere sănătoasă asupra domeniilor mai controversate ale feminismului. Pentru o îmbunătățire, este necesar să lansăm campanii publice care să vorbească mai mult despre figurile feministe socialiste din perioada sovietică și presovietică, precum Alexandra Kollontai, Rosa Luxembourg sau Ana Pauker, și să reînviem memoria unei abordări diferite a feminismului, rămânând în același timp ancorate în realitățile luptelor de astăzi. Pe 9 martie, o dezbatere online este organizată de prof. Enikő Vincze, figură proeminentă a luptei pentru locuințe, împreună cu Oana Uiorean și Laura Sandu, despre o perspectivă socialistă asupra feminismului, o premieră în peisajul stângii din România, care dă semne de speranță.  Avem un drum lung de parcurs, dar suntem încrezătoare că, la fel ca în cazul țărilor din întreaga lume, mișcarea feministă se va impune și va obține câștiguri și în România. În același timp, ne asumăm să luptăm pentru ca aceasta să capete caracteristici radicale și socialiste. Femeile trebuie să discute modalitățile de organizare și luptă pentru revendicările feministe. In fine, trebuie deschisă o discuție între activiști, mișcări sociale, sindicate de luptă și fiecare colectiv din țară în jurul modului în care să se susțină revendicările și luptele feministe. Surse https://www.scena9.ro/article/votul-femeilor-in-romania-cronica-unei-lupte https://cutra.ro/visul-viselor-feminism-comunism-si-femeia-anilor-50/ https://romania.europalibera.org/a/politica-natalit%C4%83%C8%9Bii-ceau%C8%99iste-un-capital-s%C3%A2ngeros-al-comunismului/31498326.html https://historia.ro/sectiune/general/decretul-antiavort-prostitutia-si-decreteii-583529.html https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/177 https://www.statista.com/statistics/1203135/gender-pay-gap-in-europe-by-country/ https://violentaimpotrivafemeilor.ro/ghid-pentru-jurnalistii-care-abordeaza-subiectul-violentei-domestice/ https://violentaimpotrivafemeilor.ro/statistici-violenta-in-familie-2020/ https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/calitatea-vietii-femeilor-in-romania-reflectata-in-2154329.html https://www.dw.com/ro/de-la-violen%C8%9Ba-verbal%C4%83-la-crim%C4%83/a-61327585#:~:text=Potrivit%20datelor%20prezentate%20de%20Parchetul,tr%C4%83iau%20%C3%AEn%20concubinaj%20cu%20criminalul. https://www.politiaromana.ro/ro/prevenire/violenta-domestica/cauzele-violentei-domestice https://www.politiaromana.ro/ro/prevenire/violenta-domestica/despre-violenta-domestica https://www.politiaromana.ro/ro/prevenire/violenta-domestica https://www.agerpres.ro/sanatate/2022/11/16/peste-250-de-organizatii-ale-societatii-civile-cer-decontarea-avortului-la-cerere–1014467 https://www.libertatea.ro/stiri/in-11-judete-din-romania-nu-s-a-facut-niciun-avort-la-cerere-in-2021-in-spitalele-publice-exista-femei-care-sunt-nevoite-sa-mearga-in-alt-judet-4195786?fbclid=IwAR1qoNP-xcD-pIJseUGp6Jc2caL7fiokRuH-97CZjibZLW3Kuqy7qpqbH1A https://www.theguardian.com/global-development/2022/jul/22/how-us-dollars-put-anti-abortion-groups-at-the-heart-of-romanian-healthcare https://theblacksea.eu/stories/quarter-hospitals-romania-are-refusing-legal-abortions/ https://www.npr.org/2021/09/01/1021714899/abortion-rights-romania-europe-women-health https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/romania-tara-din-ue-cu-cele-mai-multe-mame-minore-e-important-ca-in-scoli-sa-se-faca-educatie-sexuala-mi-ar-fi-prins-bine-2191645 https://www.unicef.org/romania/ro/pove%C8%99ti/mamele-adolescente-%C8%99i-p%C4%83rin%C8%9Bii-tineri-o-privire-dincolo-de-statistici https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/romania-are-cele-mai-multe-mame-minore-2218213.html https://www.mediafax.ro/social/mai-mult-de-4-din-10-mame-sub-15-ani-din-ue-sunt-din-romania-topul-judetelor-cu-cele-mai-multe-mame-minore-20811595 https://romania.europalibera.org/a/fenomenul-copiilor-cu-copii/32119291.html https://www.euronews.ro/articole/romania-da-aproape-jumatate-din-numarul-de-mame-minore-din-ue-studiu-salvati-copi https://alephnews.ro/business/romania-patria-videochat-ului-cu-acte-in-regula-modelele-lucreaza-60-de-ore-pe-saptamana-pe-drepturi-de-autor/ https://www.romaniajournal.ro/business/romania-world-leader-in-the-videochat-industry/ https://borgenproject.org/human-trafficking-in-romania/#:~:text=Human%20trafficking%20is%20a%20complex,it%20difficult%20to%20return%20home. https://www.state.gov/reports/2022-trafficking-in-persons-report/romania/ https://historia.ro/sectiune/general/lupta-pentru-dreptul-de-vot-feminin-in-romania-584120.html https://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=9206 https://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=1517 [...]
februarie 28, 2023Internațional / Mediu / RomâniaLuna aceasta, Turcia și Siria au fost lovite de un seism puternic, în urma căreia am văzut cum lipsa de reziliență în fața dezastrelor are consecințe criminale. Răspunsul ineficient al autorităților din Turcia și sancțiunile imperialiste împotriva Siriei au făcut ca numărul victimelor umane să se ridice la zeci, poate sute de mii de persoane. La scurt timp, România s-a confruntat de asemenea cu o serie de cutremure în zona Olteniei. Din fericire nu au fost încă înregistrate victime, însă toate aceste evenimente ar trebui să tragă un semnal de alarmă cu privire la modul în care sistemul capitalist global ne vulnerabilizează în fața dezastrelor și să deschidă calea unor propuneri tranziționale înspre recucerirea planificării urbane de către clasa muncitoare și organizațiile ei. Turcia: Reziliență pe hârtie, răspuns criminal de tardiv Pe 6 februarie, două cutremure devastatoare, de magnitudine 7.8 și 7.6 grade pe scara Richter, au avut loc în apropierea graniței dintre Turcia și Siria.  Mai multe orașe din sudul Turciei și nordul Siriei au fost afectate puternic. În unele dintre ele, precum Maraș și și Adıyaman, s-au prăbușit 50% dintre clădiri. Printre centrele urbane afectate se numără și Alep, un oraș deja devastat de războiul civil din Siria. Până acum, s-a declarat că aproximativ 37.000 de oameni au murit în cele două țări, însă este posibil ca numărul real al victimelor să fie aproape de 200.000, din cauza răspunsului deficitar al guvernului turc și din cauza sancțiunilor economice impuse guvernului sirian de forțele imperialiste occidentale. Guvernul burghez al Turciei, condus de Partidul Justiției și Dezvoltării în frunte cu Recep Tayyip Erdoğan, a avut un răspuns întârziat. Autoritățile au fost ca și inexistente pentru primele două zile, mare parte dintre eforturile de salvare fiind făcute de ONG-uri și partide de stânga din Turcia. Armata turcă, antrenată și echipată corespunzător pentru misiunea de căutare și salvare, nu a fost trimisă pe teren în primele patru zile. Guvernul a fost însă foarte activ la nivel declarativ, oferind promisiuni din belșug, întrucât alegerile parlamentare se apropie. Printre acestea se numără și un sprijin pentru supraviețuitori, în realitate o sumă insuficientă, sub 500 de euro. Situația e cu atât mai revoltătoare cu cât, de la cutremurul din 1999 până în prezent, guvernul turc colectează o “taxă de cutremur” de la fiecare cetățean pe care o justifică sub forma unei “taxe speciale de consum”.  Pe lângă dezastrul imediat provocat de cutremur (clădiri distruse, printre care spitale, oameni răniți sau morți sub dărâmături), populația se confruntă și cu dezastrul secundar al condițiilor în care trăiesc supraviețuitorii cutremurului, rămași fără case și fără o sursă de apa potabila. Guvernul turc a luat decizia să blocheze orice ajutor extern destinat altor organizații în afara Ministerului de Interne. Soluția propusa de guvernul turc este construirea în masă de locuințe prin parteneriate public-privat. Este însă foarte improbabil ca aceste construcții să respecte cerințele minime de rezistență la cutremure. Turcia este este o țară frecvent lovită de cutremure și multe dintre clădirile prăbușite nu ar fi trebuit să se prăbușească “pe hârtie”. Pe de altă parte, capitaliștii imobiliari din Turcia sunt un foarte puternic pol de influență și lobby în alegerile burgheze și au reușit mereu să ocolească aceste reglementări, pentru a-și maximiza profiturile. Una dintre practicile comune care au dus la consecințe fatale este slăbirea fundațiilor pentru a construi camere suplimentare la subsol și demisol. Există suspiciuni că demolarea unei clădiri publice de un singur etaj, unde erau ținute proiectele clădirilor, ar fi fost făcută cu scopul de a apăra companiile de imobiliare care au construit clădirile prăbușite. Lipsa de eficacitate a modelelor care nu se bazează pe planificare a ieșit la iveală și în cazul eforturilor de ajutorare. Din cauza lipsei planificării, o mare parte din eforturi s-au risipit, iar unele nevoi au rămas neacoperite. Unul din contactele noastre din Turcia a declarat: “Existau mai multe haine decât aveam nevoie în regiune, dar nu exista nici măcar o singură toaletă”. Spre deosebire de sectorul public, furnizorii particulari de ajutoare, cărora le-a revenit sarcina în absența răspunsului guvernamental, nu pot face o planificare centrală. Siria: Un popor sub povara imperialismului Situația este cu atât mai gravă în Siria, unde sancțiunile economice imperialiste impuse în principal de Statele Unite și de aliații acestora au împiedicat un răspuns prompt de ajutorare. Aceste sancțiuni au garantat că statul sirian va fi pregătit insuficient pentru un astfel de scenariu și continuă, la ora actuală, să afecteze accesul populației afectate la ajutoare. În martie 2022, Siria era cea de-a treia cea mai sancționată țară la nivel mondial, conform Statista. În ultimul deceniu, teritoriul Siriei a devenit un teren de luptă între forțe imperialiste, forțe reacționare locale și organizații teroriste, forțele implicate nereprezentând interesele clasei muncitoare siriene. Deopotrivă SUA, Rusia și Turcia au intervenit pentru a-și avansa interesele imperialiste. Războiul civil a lăsat țara devastată de război și vulnerabilă în fața dezastrelor. În urma cutremurului, mii de oameni au murit și alte mii au rămas fără locuințe. Sancțiunile economice au făcut imposibilă, în perioada imediată cutremurului, trimiterea de ajutoare. Oricine ar fi dorit să facă o contribuție umanitară ar fi trebuit să dovedească în fața OFAC (un birou al Trezoreriei SUA) că tranzacția îndeplinește criteriile să fie exceptată de la sancțiuni. Având în vedere contextul, SUA a luat decizia de a simplifica procedura pentru următoarele 6 luni pentru toate tranzacțiile de întrajutorare, anunța Al-Jazeera pe 10 februarie. Această simplificare nu este echivalentă ridicării sancțiunilor și este departe de a fi o soluție. Multe organizații caritabile se tem în continuare să trimită ajutoare în Siria, pentru ca nu cumva să încalce accidental legea cu privire la sancțiuni. Dacă rudele din străinătate ale victimelor cutremurului vor să le trimită bani acestora, nu o vor putea face din cauza restricțiilor bancare.  Dacă imperialismul american a vrut să arate că ar avea o față umană, Uniunea Europeană, în schimb, a introdus excepții cu privire la sancțiuni abia pe 23 februarie, după ce întreaga perioadă critică de după cutremur a trecut deja.  Regimul din Israel, în schimb, a trimis “ajutoare” în stilul propriu, sub forma unui atac cu rachete asupra Damascului și împrejurimilor pe 19 februarie, care a ucis cinci persoane. România: În așteptarea dezastrului Pe 13 și 14 februarie 2023, în județul Gorj au avut loc două cutremure cu o magnitudine de 5,2 respectiv 5,7 grade pe scara Richter. Deși acestea nu au ucis nicio persoană, au existat consecințe: două persoane au fost rănite, altele au ajuns la spital cu atacuri de panică, iar mai multe clădiri, printre care sediul Primăriei și cel al Instituției Prefectului, au fost avariate. Cutremurele au avut ulterior peste 800 de replici în următoarele 9 zile. Aceste replici sunt periculoase pentru că riscă să destabilizeze cumulativ clădiri deja afectate. Aceste cutremure au demonstrat o profundă lipsă de reziliență în fața dezastrelor, care ar fi putut avea consecințe grave în cazul unor cutremure mai puternice. Planificarea urbană curentă – sau mai bine zis lipsa acesteia, întrucât dezvoltarea orașelor a fost abandonată pieței imobiliare și intereselor clasei rentiere – este un punct major de vulnerabilitate. În majoritatea orașelor României putem întâlni o combinație de clădiri vechi, adesea nereabilitate (pentru că nu există un interes comercial în asta) și construcții recente a căror arhitectură pare să reflecte deviza capitalistă a maximizării profitului cu minimizarea investițiilor. Și unele, și celelalte prezintă riscuri. Deși există reglementări cu privire la normele de siguranță, în realitate dezvoltatorii imobiliari din toată lumea slăbesc fundații, folosesc materiale mai ieftine și sar peste unele prevederi de siguranță pentru a reduce costurile. La fel de chestionabilă este și capacitatea autorităților din domeniu de a răspunde prompt unor situații de criză. Printre declarațiile mediatice, putem observa tendința acestora de a se arăta “surprinse” de cutremure. În cazul de față, s-a constatat că în orașul Târgu Jiu nu exista și nu există nici în momentul de față nicio stație seismică, deși precedente în acest sens erau cunoscute în zonă.  În asemenea condiții, este o chestiune de timp până când scenariul din Turcia și Siria se poate repeta pe plan local. Ce propunem? În calitate de socialiști, condamnăm răspunsul criminal de deficitar al guvernului turc și preocuparea sa mai degrabă cu politica electorală decât cu salvarea populației. Condamnăm și folosirea acestui dezastru ca o oportunitate de a da și mai mulți bani companiilor imobiliare, care, în ciuda tuturor avertismentelor seismologilor și ale organizațiilor de arhitecți, au construit clădiri insuficient de rezistente la cutremure. Există o nevoie puternică de regenerare, iar planificarea acestei regenerări ar trebui să fie lăsată pe seama organizațiilor de muncitori și a oamenilor pregătiți în domeniul construcțiilor și al seismologiei. Oamenii afectați de cutremur ar trebui să fie sprijiniți de guvernul turc, nu numai prin ajutoare financiare, ci și prin asigurarea gratuită a unor servicii (medicale, utilități, locative).  Sancțiunile economice imperialiste, impuse anumitor state, sunt criminale prin modul în care lovesc în mase, mai degrabă decât în guverne și structuri de putere. De aceea, trebuie să luptăm împotriva lor și să denunțăm imperialismul. Excepțiile actuale introduse în privința Siriei nu sunt nici pe departe suficiente; după terminarea celor 6 luni, sancțiunile vor continua să afecteze traiul a milioane de oameni.  Pe termen lung, planificarea urbană trebuie să fie recuperată de clasa muncitoare din mâinile dezvoltatorilor capitaliști și ale birocrației servile intereselor acestora. Ea trebuie să aibă loc în mod democratic, în acord cu nevoile concrete ale locuitorilor orașelor și nu urmărindu-se obținerea de profit. Fondul de locuințe trebuie să fie proprietate colectivă, iar accesarea acestora să se facă în baza nevoilor fiecăruia.  Reziliența în fața dezastrelor implică însă mai mult decât atât. Implică acces gratuit la servicii medicale, la transporturi și la alte bunuri și servicii esențiale. Este imposibilă obținerea unei astfel de reziliențe pentru mase în sistemul capitalist. Singura reziliență pe care capitalismul o manifestă este cea de partea clasei dominante și vine sub forma capacității sale de a genera profit din orice, inclusiv din dezastre și din reconstrucția necesară ulterior. [...]
februarie 9, 2023Greve și proteste / Lupta de clasă / RomâniaPe 1 februarie, am discutat cu personalul din învățământ care picheta Guvernul despre problemele cu care se confruntă. Condiția lucrătorului din educație nu este nici pe departe una avantajoasă: salarizarea insuficientă și crizele amenință nivelul de trai al angajaților, contractul de muncă limitează posibilitățile de organizare a unei greve, iar solidaritatea între profesori și elevi e înlocuită de un antagonism care, spun protestatarii, e întreținut în mod voit. Protestul, o mobilizare inter-sindicală a aproximativ o mie de angajați din învățământ, are la bază nemulțumirea cu privire la salariile inadecvate contextului de criză. Deși aplicarea legii-cadru a fost revendicarea principală, mai multe nemulțumiri erau vizibile. Protestatarii au subliniat importanța socială a muncii lor și s-au plâns de subfinanțarea educației, de lipsa de solidaritate a elevilor și studenților și de costurile de trai tot mai ridicate.  Între timp, liderii sindicali au fost chemați la negocieri, iar Guvernul a promis că va rezolva problema salarizării personalului nedidactic în termen de 2 săptămâni. Ca urmare, protestele au fost sistate. Ce consecințe au acest tip de abordări din partea birocrației sindicale vom aprofunda imediat. Ceea ce împărtășim mai jos, și ceea ce constituie baza observațiilor și propunerilor noastre, am aflat de la sindicaliștii prezenți.  Traiul angajaților, tot mai dificil Legea-cadru 153/2017 stabilește un sistem de salarizare pentru personalul din sectorul public. Personalul nedidactic din învățământ este, însă, singura categorie de angajați din sistemul public pentru care nivelul salariului de bază nu s-a ridicat la nivelul prevăzut în această lege pentru anul precedent—aceasta fiind și prinicipala revendicare a protestului. Conform participanților, unele cadre non-didactice nu au nici măcar salariul minim în mână, iar multe dintre acestea nu dispun de salariul mediu.  Nici cadrele didactice nu stau cu mult mai bine: acestea susțin că nivelul salariului prevăzut de Legea-cadru 153/2017 nu reflectă importanța socială a muncii lor și s-au plâns de riscurile expunerii epidemiologice, pentru care nu au primit sporuri adecvate. Salariile din învățământ nu au fost indexate, sindicaliștii susținând că acestea ar fi plafonate din 2020, iar creșterile anterioare au reprezentat plata unor datorii ale guvernului. Crizele recente au împins muncitorii din educație în pragul sărăciei. S-a prezentat factura în valoare de 1300 de lei a unui angajat pentru care nivelul salariului începe de la 1400 de lei.  Subfinanțarea, o problemă recurentă Participanții la protest au declarat că au observat un declin al sistemului de învățământ după anii ’90. Subfinanțarea acestuia este cauza principală, iar lipsa de dotări, de experți și de personal bine pregătit își spune cuvântul. Atunci când se decide alocarea bugetului, educația este ultima prioritate a decidenților.  Procentul din PIB alocat educației este mai mic decât în realitate, acesta fiind de numai 2,1% conform participanților la protest. Valoarea de 3,2% este, deci, o reprezentare frauduloasă, calculată prin includerea taxelor plătite de studenți și a altor venituri asemănătoare în suma finală. Una dintre revendicările adiționale consta în alocarea a minim 6% din PIB-ul României pentru educație. Bugetul alocat educației este mai mic decât cel destinat înarmării, fapt de care mai mulți protestatari s-au plâns. Participanții au subliniat importanța socială a muncii lor și a educației publice. “Deschizi o școală, închizi un penitenciar”, ne spune unul dintre ei.  Din cauza lipsurilor bugetare, s-au luat măsuri de reducere a personalului, ceea ce înseamnă că unii muncitori au fost disponibilizați. Solidaritatea între elevi și profesori, inexistentă Nicio organizație de elevi sau studenți nu a fost prezentă la protest și nu s-a solidarizat cu protestul, din ceea ce cunoaștem până la acest moment. Organizațiile cărora le este recunoscută o calitate reprezentativă, precum Consiliul Național al Elevilor, au evitat complet subiectul.  Am încercat să aflăm de la participanți de unde vine această lipsă de solidaritate. Ni s-a explicat că sistemul întreține mai degrabă o dezbinare între elevi și profesori—atmosferă dominantă în școlile românești. Responsabilitatea relației cu părinții sau cu elevii ar reveni în întregime școlii și profesorilor. Însă ne putem imagina ușor cum un sistem debilitat de subfinanțare și de consecințele sale nu este capabil să cultive astfel de relații în avantajul ambelor părți implicate.  Unul dintre participanți a vorbit despre situația din Ungaria, unde elevii au organizat o serie de proteste din cauza lipsei finanțării adecvate a sistemului de învățământ. Protestatarii nu sperau însă la astfel de mișcări de masă în contextul românesc. Lider chemat la discuții, proteste sistate Am întrebat protestatarii ce cred despre posibilitatea unei greve generale, în caz că revendicările nu le sunt ascultate. Însă ni s-a explicat că asta nu ar fi o opțiune, pentru că unele clauze ale Contractului Colectiv de Muncă incapacitează organizarea unei greve generale a profesorilor. În caz contrar, există riscul anulării contractului. Unii dintre participanți consideră, din această cauză, că acesta ar trebui denunțat.  În final, liderul FSE “Spiru Haret” a fost chemat la discuții cu o delegație condusă de Ministrul Educației. Guvernul a promis că în “1-2 săptămâni” va rezolva problema salarizării personalului ne-didactic, ceea ce ar însemna ca salariile acestora să atingă maximul prevăzut de legea 153/2017. Totuși, așa cum explică și liderul, este vorba de o creștere cu 20% a unor salarii foarte mici—un pas important, dar insuficient în direcția corectă.  Ca urmare a acestor negocieri, liderii de sindicate au decis să oprească protestele în aceste săptămâni. Pe 8 februarie, FSLI a semnalat un nou risc pentru angajații din învățământ. Aceștia ar fi putut să nu-și primească salariile la timp, din cauza eșecului de livrare a programului informatic de calcul salarial EduSal către unitățile de învățământ. Pentru a evita noi nemulțumiri, Ministerul a livrat programul către unități în ziua următoare, însă cu mențiunea că acesta poate întâmpina “probleme neașteptate” și fără ca el să conțină modificările Codului Fiscal în vigoare. Schimbarea incrementală nu e suficientă După cum ne arată relatările participanților la protest, problemele sistemului educațional sunt multiple, iar eșecul salarizării adecvate a personalului ne-didactic pare să fi fost doar ultima picătură. Subfinanțarea, lipsa de solidaritate și democrație internă, precum și eșecul organizării colective, deplânse de participanți, nu se vor rezolva prin simple compromisuri cu Ministerul. În fapt, nici nu avem vreo garanție că Guvernul își va respecta promisiunea, sau că decizia finală va fi în avantajul angajaților. Faptul că protestul a dus la o serie de negocieri și la o promisiune din partea Guvernului nu trebuie privit ca pe un semn de bunăvoință din partea acestuia, ci drept mărturie a puterii organizării colective a muncitorilor. Guvernul se teme de eventuale mișcări de masă, motiv pentru care va căuta să obțină compromisuri pentru a evita eventuale revolte și greve generale. Importanța rezolvării unor probleme punctuale nu este contestabilă. Însă, în momentul în care sindicatele decid să accepte soluții de compromis și să își oprească lupta pentru a beneficia de ele, asta se reflectă pe termen lung într-o frânare a luptei de clasă—fapt dovedit și istoric. Realitatea este că puterea, în mod real, se află la clasa muncitoare – și nu la exploatatorii privați sau la statul capitalist. Niciun serviciu, public sau nu, nu poate funcționa fără muncitori. În asta constă puterea reală de negociere, nu numai în capacitatea de a obține diverse compromisuri de la sistem. Și este nevoie ca clasa muncitoare să devină conștientă de aceasta și s-o folosească. Orice victorie obținută pe această cale este o mărturie a forței sale colective. Cum se poate salva învățământul românesc  Contractul Colectiv de Muncă prin care se restricționează posibilitatea organizării unei greve generale trebuie denunțat. Este inadmisibil ca lucrătorii din învățământ să nu aibă opțiunea de a-și folosi cea mai puternică armă în lupta pentru propriile interese. Denunțarea sa este responsabilitatea colectivă a angajaților, precum și responsabilitatea conducerii sindicatelor care luptă în mod real pentru aceștia. Mai departe, se impune o mobilizare la firul ierbii în toate instituțiile de învățământ pentru consolidarea unor organizații sindicale puternice și capabile să pună în practică inclusiv o grevă generală, atunci când situația o cere. Este nevoie de o debirocratizare și de o democrație reală în interiorul acestora ca ele să reprezinte instrumente de luptă eficiente pentru toți angajații din sistem. Faptul că la mai multe greve suntem redirecționați către liderii de sindicat atunci când încercăm să stăm de vorbă cu oamenii arată că este loc de îmbunătățiri în ceea ce privește participarea democratică în interiorul acestor structuri. Este nevoie de militantism în interiorul sindicatelor, pentru că scopul final nu sunt simple concesii acordate de sistem, ci controlul real al acestuia de către angajații care lucrează în el. În acest scop se poate instrumenta greva, ca prim pas. O conștiință de clasă capabilă să producă mai mult decât revendicări imediate și obiecții generaliste trebuie cultivată deopotrivă în rândul profesorilor și al elevilor.  De un demers similar de organizare este nevoie și în rândul elevilor și al studenților, unde momentan mișcarea de reprezentare este acaparată de organisme ultra-birocratice care sunt mai preocupate de PR și de a primi validare instituțională decât de a-i apăra pe cei care îi reprezintă. Asociațiile de elevi și studenți, pornite în ultimul timp ca reacție la această acaparare, pot reprezenta o fundație. Trebuie construite punți de solidaritate între acestea și sindicatele profesorilor, deoarece multe probleme din sistem sunt comune și e nevoie de unitate. Grevele și reacțiile comune ale elevilor, profesorilor și restului personalului, ocupațiile în școli și universități și alte demersuri similare pot asigura un nivel de presiune care nu poate fi ignorat. Ulterior, în cadrul acestor forme de organizare la firul ierbii, se pot concepe revendicări cu conținut programatic prin care toți cei implicați în educația publică, angajați și beneficiari, să modeleze un sistem de învățământ în conformitate cu nevoile lor și sub administrarea lor.  O schiță a unui astfel de program, din perspectiva elevilor Procesul pe care îl descriem nu este unul simplu, însă este necesar dacă dorim să ne construim un viitor în demnitate, într-o societate funcțională. Credem că un sistem public de educație, axat deopotrivă pe formarea profesională și pe valorificarea potențialului uman, nu pe a se transforma într-o simplă anexă a pieței libere, merită acest efort.  [...]
februarie 3, 2023Greve și proteste / Lupta de clasă / RomâniaCu câteva zile în urmă, pe 25 ianuarie, am fost în stradă să discutăm cu angajații din Spitalele CFR, ieșiți la protest împotriva planurilor Ministerului Transporturilor de a renunța la coordonarea acestor spitale.  Decizia, parte din demersul neoliberal care nu s-a oprit niciodată de privatizare și distrugere a serviciilor publice, este o amenințare deopotrivă pentru locurile de muncă și accesul la servicii medicale al angajaților. De această dată, statul capitalist nici măcar nu s-a mai obosit să simuleze un dialog cu sindicaliștii, refuzând comunicarea oricăror informații către aceștia. O situație incertă Din informațiile primite, soarta acestor spitale este incertă și variază în funcție de județe, urmând să fie ori trecute în administrarea altor entități, ori închise sau distruse pentru că s-au găsit modalități mai bune de a face profit.  În București, se urmărește demolarea spitalelor ca să se obțină profit din vânzarea terenurilor. Angajaților li s-ar fi spus că “terenul bate spitalul”. Spitalul Witting a fost deja închis, iar protestatarii ne-au comunicat că suspectează că urmează demolarea acestuia pentru ca dezvoltatorii imobiliari să pună mâna pe teren. Ca o actualizare, am aflat că este posibil ca Spitalul Witting să treacă în administrarea MApN.  În Moldova, angajaților li s-ar fi spus în mod deschis că vor fi demolate spitalele.  La Drobeta-Turnu Severin, se suspectează de asemenea o potențială demolare, pentru că nu se cunoaște autoritatea locală în subordinea căreia va intra spitalul.  Spitalul din Simeria funcționează deja pe bază de autofinanțare.  La Iași, este foarte probabil ca spitalul să fie transferat în subordinea universității, ceea ce ar însemna reducerea puterii de negociere pentru angajați. Aceștia au deplâns și birocratizarea care ar urma, în condițiile în care un rector nu este supus alegerilor periodice, precum un manager de spital. Angajații din Spitalele CFR, în stradă Ce va aduce viitorul? Pe 30 iunie, urmează o nouă lege a salarizării, prilej de nesiguranță pentru angajați. Însă protestul de față nu era nici măcar legat de revendicări salariale, ci doar un demers de apărare a stării de fapt în fața unor restructurări care lasă deopotrivă angajații și beneficiarii într-o situație vulnerabilă. Cu toate acestea, subfinanțarea spitalelor și scăderea consecvențială a calității serviciilor medicale a fost o temă centrală.  La final, unul dintre sindicaliști a sublinat în discursul său eficiența superioară a sistemului de sănătate înainte de restaurația capitalistă din 1989 și a îndemnat la o revoluție. Grupul de Acțiune Socialistă consideră că sănătatea este o nevoie fundamentală, nu o afacere. Asigurarea accesului la servicii medicale nu trebuie să fie opțională. Propunem un sistem de sănătate public și gratuit, sub controlul și administrarea angajaților, finanțat adecvat conform nevoilor și capabil să ofere toate serviciile necesare — spre deosebire de situația curentă, în care unele servicii, precum cele stomatologice, sunt lăsate în totalitate pe mâna pieței. Suntem conștienți că logica de funcționare a sistemului capitalist este în contradicție inerentă cu asta și că rezolvarea constă în înlăturarea sa – realitate de care tot mai mulți muncitori încep să fie conștienți.   [...]
ianuarie 28, 2023Analize / Antifascism / Istorice / Teorie și analizăarticol de Vladimir Borțun E deja penibil să auzi oameni de dreapta silabisind numele complet al partidului nazist – Partidul Muncitoresc Național-Socialist German – ca pe o revelație istorică nemaipomenită. Dar este la fel de jenant când vezi parlamentari în toată firea, cu pregătire de economiști pe deasupra, că folosesc asta ca dovadă că naziștii „erau de fapt socialiști”. Dacă e să judecăm caracterul entităților politice după numele pe care și-l iau, atunci Coreea de Nord e într-adevăr o republică populară democratică. Sau poate nu. Faptul că naziștii au adoptat eticheta de „socialism” nu reflecta politica lor, ci spiritul epocii în care au apărut, în care ideile socialiste erau foarte populare în rândurile maselor pe care naziștii încercau să le atragă. De fapt, nu numai că naziștii nu erau socialiști, dar erau profund anti-socialiști. În acest sens, trebuie să ne uităm la politicile concrete pe care le-au pus în aplicare de-a lungul celor 12 ani în care s-au aflat la putere. Asta dă cu adevărat măsura unei organizații politice, dincolo de orice artificii retorice. Politici în interesul capitalului Nu poți fi socialist fără să fii anticapitalist. Naziștii nu au rupt niciodată cu capitalismul și nici nu au încercat s-o facă. În ciuda unei retorici anticapitaliste superficiale în perioada lor timpurie, odată ajunși la putere, naziștii au urmat o politică economică deosebit de prietenoasă față de marile companii germane. Deși baza lor socială era preponderent formată din micii antreprenori, guvernul nazist a adoptat încă din 1933 o lege care obliga toate companiile să se alăture unui cartel privat deja existent. Asta a pregătit terenul pentru decretul din 1937, care a dizolvat toate companiile cu un capital mai mic de 40.000 de dolari și a permis crearea de noi companii doar dacă dispuneau de un capital de cel puțin 200.000 de dolari. De altfel, naziștii au promovat atât de puternic interesele marilor afaceri, încât au mers împotriva curentului intervenționist din alte țări capitaliste avansate de după Marea Criză. După cum demonstrează acest articol din Journal of Economic History, „în timpul celui de-al Treilea Reich nu a avut loc aproape nicio naționalizare a firmelor private” și „au fost create foarte puține firme de stat”. Mai mult, Germania nazistă a fost prima țară care a efectuat privatizări în masă ale întreprinderilor de stat. De fapt, însuși termenul de „privatizare” provine din analizele de limbă engleză ale vremii asupra politicii economice de Reprivatisierung (re-privatizare, în traducere liberă) a guvernului nazist. După cum se documentează în detaliu în acest studiu, „Este un fapt că guvernul nazist a vândut proprietatea publică asupra mai multor firme de stat la mijlocul anilor 1930. Aceste firme aparțineau unei game largi de sectoare: siderurgie, minerit, bănci, servicii publice locale, șantiere navale, linii maritime, căi ferate etc. În plus, furnizarea unor servicii publice care erau oferite de stat înainte de anii ‘30, în special servicii sociale și de asistența muncii, a fost transferată către sectorul privat.” În plus, naziștii au distrus toate organizațiile independente ale clasei muncitoare, nu numai partidele politice, ci și sindicatele. Printre altele, au interzis dreptul de bază la negocieri colective. Ca urmare, lucrătorii au lucrat mai multe ore, iar PIB-ul pe cap de locuitor a crescut cu 60% între 1932 și 1939. În aceeași perioadă, însă, salariile reale au crescut doar cu 6%, în timp ce rata de rentabilitate a capitalului a crescut de la -5% la 15%. Aceste profituri au mers către proprietarii monopolurilor private și o elită managerială în ascensiune, un prototip al elitei corporatiste de azi. E ca și cum naziștii ar fi anticipat multe dintre elementele cheie ale neoliberalismului, promovat azi în România de oameni ca Năsui. Așadar, trăsătura esențială a capitalismului, maximizarea profitului, a rămas caracteristica dominantă a economiei germane sub naziști. Chiar și când efortul de război s-a intensificat și statul a preluat un control mai mare asupra economiei, monopolurile private, precum IG Farben (azi Bayer) sau Siemens, și-au sporit profiturile, în mare parte pe baza muncii forțate din lagărele de concentrare. La un nivel mai fundamental, războiul în sine a fost mânat în principal de interesele imperialiste ale marelui capital german care atinsese stadiul de monopol la nivel național și avea nevoie de mai multă materie primă, mai multe piețe de desfacere, mai multă forță de muncă ieftină (sau forțată). Ca să parafrazez o zicală celebră, războiul e expansiune capitalistă prin alte mijloace. În concluzie, nimic din ceea ce definește o economie socialistă nu a definit economia nazistă. Proprietatea publică era limitată, chiar și în raport cu alte țări capitaliste avansate ale vremii, ca Marea Britanie sau SUA. Planificarea economică, care s-a extins odată cu începerea războiului, nu a avut ca scop satisfacerea nevoilor sociale, ci pe cea a ambițiilor monopolist-imperialiste. Și, bineînțeles, orice fel de control democratic, fără de care socialismul nu este posibil, era în mod evident absent. În schimb, întreprinderile de stat au fost privatizate, organizațiile clasei muncitoare au fost desființate, iar profiturile monopolurilor private au crescut spectaculos. Așa-zisul „socialism” al naziștilor a fost, de fapt, capitalism pe pâine.  O viziune anti-egalitară Desigur, socialismul nu se reduce la o viziune asupra economiei. Această viziune își are sursa într-un angajament fundamental față de egalitatea socială. Asta înseamnă egalitate pentru toți oamenii, indiferent de sex, rasă, orientare sexuală sau religie. N-ai cum să fii socialist fără să fii egalitarist. A spune că naziștii nu erau egalitariști ar fi un eufemism. Barbarismul lor fără egal împotriva unor întregi categorii de persoane pe care le considerau „inferioare” (evrei, romi, persoane LGBTQ+, persoane cu dizabilități) își avea rădăcina într-un cult foarte asumat și ostentativ al inegalității. Naziștii au făcut o virtute și un principiu călăuzitor tocmai din lucrul pe care socialismul urmărește să îl abolească: inegalitatea socială.   Nu în ultimul rând, socialismul este în mod inerent internaționalist, din motive obiective care țin de solidaritatea și unitatea de clasă la nivel internațional, indispensabilă în lupta împotriva unui sistem economic internațional. Altminteri, socialismul pur și simplu nu este fezabil. La polul opus, naziștii au îmbrățișat cea mai șovinistă formă de etno-naționalism din istorie, prin care au extins viziunea lor anti-egalitară la națiuni întregi (ceea ce face și mai aberantă, în ziua de azi, proliferarea grupurilor neo-naziste în țările de cultură slavă).  În concluzie, nu, naziștii nu au fost socialiști. Dimpotrivă, au întruchipat exact opusul valorilor și politicilor centrale oricărei viziuni socialiste. Rolul naziștilor a fost, în definitiv, să apere interesele expansioniste ale capitalismului monopolist german. La fel ca fasciștii din toate epocile și țările, au fost de partea celor bogați și puternici. Atât populiștii de dreapta, cât și neoliberalii de azi nu sunt cu nimic diferiți în acest sens. [...]
decembrie 23, 2022Antirasism / Discriminare / Greve și proteste / Lupta de clasă / RomâniaUltimele luni au adus o deteriorare semnificativă a nivelului de trai al maselor în România și pretutindeni în Europa, în special în contextul crizei energetice și a creșterii prețurilor. Politicile autorităților locale de a ignora nevoia de locuire și a evacua în mod abuziv oameni în plină iarnă, laolaltă cu prețurile tot mai inaccesibile ale chiriilor și ale facturilor, au scos în stradă în repetate rânduri chiriașii din Cluj-Napoca și București. Oamenii cer, printre altele, acces la locuințe sociale, plafonarea chiriilor și a prețurilor la energie și oprirea imediată a evacuărilor forțate care țintesc în principal populația de etnie romă.  Sâmbătă, pe 17 decembrie, la Cluj-Napoca, grupul de inițiativă Căși Sociale ACUM a organizat un marș cu ocazia comemorării a 12 ani de la evacuarea criminală a 350 de persoane de etnie romă din locuințele lor de către primărie, urmată de relocarea forțată lângă o groapă de gunoi. Sub sloganul “Ieșim în stradă până nu ne scot ei”, manifestanții au celebrat rezistența neîntreruptă a persoanelor evacuate și au protestat împotriva evacuărilor, scumpirilor și a inaccesibilității locuințelor.  Vezi această postare pe Instagram O postare distribuită de GAS – Grupul de Acțiune Socialistă (@actiune_socialista) Demonstrația nu este una singulară. Cu mai puțin de o lună în urmă, pe 24 noiembrie, a avut loc Marșul Nemulțumirii de la Cluj, un efort comun al Căși Sociale ACUM și al altor inițiative precum Gastivists, Fridays for Future, Sindicatul Elevilor și Studenților Militanți, împreună cu Grupul de Acțiune Socialistă (GAS), care a subliniat necesitatea construcției unei alternative politice la un sistem exploatator care nu va asculta revendicările maselor. Marșul a pichetat Primăria Cluj-Napoca și sediile partidelor, cu un mesaj categoric împotriva sistemului capitalist și exploatatorilor din cadrul acestuia, autorităților locale și corporațiilor energetice. S-au solicitat următoarele: Costurile locuinței și utilităților să nu depășească 20% din venituri. Salariile și pensiile să crească pe măsura costurilor traiului. Să se reducă si să se plafoneze prețurile de pe piața energiei, la alimente si la locuințe. Tarifele sociale la utilități să se aplice la toți cei care câștigă sub venitul mediu pe economie. Numărul de locuințe sociale să crească în funcție de nevoile reale. Să se reglementeze chiriile. Cu câteva săptămâni înainte, pe 12 noiembrie, chiriașii din București au ieșit în stradă la Marșul pentru Locuire, la inițiativa Frontului Comun pentru Dreptul la Locuire și a organizației E-Romnja. În cadrul acțiunii s-au împărtășit experiențele personale traumatizante ale multor oameni în lupta lor pentru locuințe sociale, în care s-au lovit de birocrație dezumanizantă, dispreț, rasism și clasism. S-au strigat cerințe radicale de abolire a pieței imobiliare, de pe urma căreia un număr infim de oameni beneficiază, noua clasă funciară, și în cadrul căreia majoritatea suferim. Protestatarii au revendicat:  Plafonarea costurilor la energie și chirie Oprirea evacuărilor Relocarea adecvată a persoanelor deja evacuate Creșterea stocului de locuințe publice Acces facil la locuințe sociale prin simplificarea procedurilor și instruirea personalului pentru a-i ajuta pe oameni să depună documentele în loc să-i umilească sau să-i deruteze  Finalizarea blocurilor de locuințe sociale din Prelungirea Ghencea Accesarea fondurilor disponibile prin Ministerul Dezvoltării de către primării pentru construirea de locuințe publice, sociale și de necesitate Mai multe alte proteste și greve au avut loc în aceeași perioadă, printre care greva personalului ambulanțier, semn clar al refuzului crescând al maselor de a mai accepta deteriorarea nivelului de trai pentru profitul clasei capitaliste.  Criza, prilej de profit Deși majoritatea populației este împinsă în sărăcie și într-un viitor nesigur, criza economică și energetică pe care sistemul o traversează reprezintă oferă avantaje proprietarilor, dezvoltatorilor imobiliari, băncilor și corporațiilor energetice.  Un raport al analiștilor imobiliari Blitz arată că prețul chiriilor din Cluj-Napoca a crescut în medie cu aproape 7% în luna octombrie, creșterea ajungând până la 23,5% în anumite cartiere. Și în ceea ce privește prețul de vânzare, s-au înregistrat creșteri ușoare. Și orașele București și Brașov au înregistrat, de asemenea, creșteri în prețurile imobiliare. În același timp, companiile energetice au înregistrat profituri record în comparație cu anul precedent, deși aceeași comparație ne arată că acestea au redus, de fapt, producția. Scumpirile la combustibilii fosili și la energia electrică au permis gigantului Petrom, controlat de corporația austriacă OMV, să-și mărească de cinci ori profitul în doar nouă luni.  Și băncile au profitat de criză, mărind ratele dobânzilor. În al treilea trimestru al 2022, indicele ROBOR (Romanian Interbank Offered Rate) a ajuns la 8%, aducând sectorului bancar un profit de 7,6 miliarde lei în nouă luni.  Aceste cifre ne arată realitatea sistemului capitalist. În perioadele de criză, populația decontează pierderile, iar băncile și corporațiile își numără banii.  Statul, complice la sărăcirea populației Decizia autorităților de a liberaliza piața energetică, precum și refuzul de a plafona prețurile la chirie, imobiliare și alimente de bază permit corporațiilor, băncilor și proprietarilor să-și crească spectaculos profitul în felul acesta, cu prețul aruncării în sărăcie a unei părți tot mai mari din clasa muncitoare a României. Angajați, studenți, pensionari sau copii, cu toții suntem vulnerabili în fața scumpirilor și crizelor. Aceste decizii ale statului nu sunt întâmplătoare, ci demonstrează că autoritățile capitaliste nu acționează în interesul cetățenilor, ci al profitorilor privați. Compensarea și plafonarea prețurilor la energie și gaze este o măsură insuficientă, care lasă pe dinafară cei mai vulnerabili consumatori prin complicațiile birocratice. Plafonarea nu este decât parțială și pentru o cantitate mică de energie: dacă un consumator depășește 300 kWh/lună, ceea ce e foarte probabil pe timp de iarnă, va fi nevoie să plătească propria consumație integral.  Legea cu privire la plafonare se modifică în mod constant din cauza erorilor și a neclarităților. Ultima formă a legii lovește serios în interesele chiriașilor, conform unei analize realizate la Euronews România. Plafonarea se aplică automat la primul loc de consum, adică la adresa de domiciliu. Mulți chiriași nu au mutația făcută în locația în care au închiriat, pentru că adesea proprietarii urmăresc să nu înregistreze chiriile la ANAF pentru a nu plăti taxe. În aceste condiții, nu este posibil ca ei să beneficieze de plafonare fără a face mutația, riscând să fie dați afară dacă proprietarul nu e de acord. Și cel mai adesea nu va fi, pentru că asta i-ar îngreuna o posibilă evacuare discreționară. Aceeași problemă îi afectează pe toți cei care nu sunt, în acte, proprietarii locuinței lor. Alte familii vulnerabile cu locuri multiple de consum, inclusiv cele monoparentale, cele cu mai mulți copii sau cu persoane dependente de echipamente medicale, trebuie să înregistreze o cerere pentru plafonare, o procedură birocratică relativ dificilă și care întârzie aplicarea plafonării. Primăria și autoritățile locale din Cluj refuză de ani de zile să intervină asupra prețurilor crescânde ale chiriilor, în timp ce bucăți tot mai mari din terenul orașului este acaparat de către dezvoltatorii imobiliari, cu care primăria face înțelegeri. Prioritatea autorităților locale este să atragă așa-numiții investitori în ceea ce se vrea a fi un Sillicon Valley de România, nicidecum să se asigure că oamenii pot trăi decent în orașul gentrificat astfel. Un caz grăitor îl reprezintă proiectul imobiliar Transylvania Smart City, care vizează dezvoltarea unei zone rezidențiale în apropiere de ghetto-ul Pata Rât, unde trăiesc la ora actuală 1500 de persoane rome evacuate forțat de primărie în trecut. Acest proiect va duce, practic, la formarea unei comunități îngrădite în mijlocul unei comunități precare pe care autoritățile încearcă s-o marginalizeze intenționat. În aceste condiții, tot mai multe persoane se confruntă cu un nivel de trai tot mai dificil în marile orașe ale României și riscă inclusiv să nu-și mai poată permite locuirea.  foto: Căși sociale ACUM! / Social housing NOW! Evacuările forțate, o realitate zilnică Evacuarea brutală și abuzivă a celor 350 de romi din Cluj-Napoca de acum 12 ani nu este un incident singular. Autoritățile române aruncă constant în stradă oameni, nu rareori în plină iarnă, cu tot felul de pretexte. Brutalitatea poliției este un fenomen comun în astfel de instanțe, cei evacuați fiind provocați uneori de polițiști. Populația romă este vizată în mod intenționat de aceste demersuri, care adesea iau forma unei „curățenii rasiale” desfășurate în orașe pentru a o împinge la margine.  Adesea, romilor li se refuză complet accesul la vreun fel de locuință după evacuare, sau sunt relocați în zone de hazard sanitar și ecologic. Pata Rât este cel mai semnificativ exemplu în acest sens, dar nu este singurul. În orașul Baia Mare, populația romă ale cărei case au fost demolate de primărie a fost relocată în clădirea dezafectată a CUPROM, întreprindere care se ocupa cu prelucrarea cuprului, metal greu. Un astfel de incident a avut loc recent în București. Pe 7 decembrie, mai multe familii au fost evacuate forțat prin surprindere dintr-un imobil retrocedat de pe Strada Anton Pann, după ce proprietarul a refuzat să reînnoiască contractele de închiriere. Evacuarea s-a făcut în condiții nelegale și abuzive: locatarii nu au fost înștiințați, niciun executor judecătoresc nu a fost prezent la fața locului, iar jandarmeria a refuzat să prezinte vreun document în acest sens. Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire (FCDL) a mobilizat un protest spontan în fața primăriei sectorului, la care membri GAS s-au alăturat. S-a solicitat o soluționare imediată a problemei, sub forma unor locuințe sociale pentru familiile aruncate în stradă. Niciun document care atestă o bază legală pentru evacuare nu a putut fi identificat până în momentul de față, iar sursele FCDL indică o colaborare ilicită între poliție și proprietarul imobilului. Să construim o alternativă De la chirii tot mai inaccesibile la facturi care ne țin cu lumina stinsă, de la evacuări forțate la marginalizare în ghetto-uri, consecințele contradicțiilor inerente sistemului capitalist devin evidente pentru toți cei afectați de ele în situațiile de criză pe care le traversăm. Masele încep să realizeze că nicio autoritate și niciun politician nu va fi acolo să asculte revendicările și să le protejeze interesele. Protestele recente și organizarea la firul ierbii pentru apărarea propriilor drepturi o demonstrează, la fel ca indiferența și intervențiile violente ale puterii.  Este nevoie să construim o alternativă la un sistem care funcționează în acest moment exact așa cum este făcut să funcționeze: asigurând profit exploatatorilor și aruncându-ne tot mai mult în sărăcie. Avem nevoie de locuințe accesibile. Avem nevoie de utilități și transporturi asigurate. Avem nevoie de o planificare urbană care centrează nevoile umane. Avem nevoie să avem controlul asupra modului în care se planifică, se construiește, se produce și se repartizează.  Un prim pas în această direcție este deja făcut, așa cum o demonstrează conținutul programatic al revendicărilor protestelor recente. Conștiința politică a maselor se va ridica în mod inevitabil în aceste contexte. Este nevoie de un instrument pentru a canaliza aceste energii și a lupta în plan politic – ceea ce Grupul de Acțiune Socialistă își propune să fie. [...]

Alătură-te GAS

Să construim împreună organizația politică de care avem nevoie pentru emanciparea noastră colectivă.