GAS (Grupul de Acțiune Socialistă) și BTM (Blocul Tineretului Marxist)
Extrema dreaptă din spațiul românesc devine un pericol tot mai mare pentru muncitori și cei oprimați. Aceasta nu are nicio jenă să calce în picioare chiar democrația burgheză care a produs-o pentru a-și implementa programul politic. Dincolo de cultivarea unei baze de votanți tot mai largi, AUR începe să facă apel la rețelele sale parasociale pentru a mobiliza inclusiv oameni din aparatele de represiune ale statului (armată, poliție, servicii secrete interne și externe) în sprijinul obiectivelor sale politice.
Asta reflectă manifestul lansat în luna octombrie la inițiativa deputatului AUR/PNR Mircia Chelaru, fost șef al Marelui Stat Major al Armatei Române, și semnat de „501 de cadre militare în rezervă și retragere”, conform documentului care poate fi accesat aici. Invocând suveranitatea poporului, semnatarii revendică “imperativ” un amestec de politici intervenționiste în favoarea capitalului autohton, politici militariste, de cenzură și control, etno-naționalism și atacuri fățișe împotriva mișcărilor muncitorești și minorităților de orice fel. Documentul a fost publicat pe site-ul AUR și a fost trimis spre consultare „tuturor asociațiilor militare prin președinții acestora”.
Este deosebit de important să privim critic acest manifest și să înțelegem ale cui interese le reprezintă de fapt, dar și modul în care acestea sunt în conflict direct cu interesele noastre.
Etno-naționalism pe față: Salvați „fondul biologic“!
Programul revendică eliminarea unei serii de drepturi civile, politice și chiar de proprietate pentru oricine altcineva în afară de „românii adevărați“, concomitent cu măsuri bio-politice cu un pronunțat caracter rasial.
Se cere astfel ca „reprezentarea românilor, în funcțiile alese și numite, îndeosebi cele care privesc securitatea națională, să se facă numai de către cetățenii români, cu unică cetățenie“, pentru ca cetățenii români cu dublă cetățenie (considerați „alogeni“ de autori) să fie privați de dreptul de a candida în alegeri. Autorii solicită, de asemenea, oprirea „constituirii de comunități alogene inadaptabile la cultura, tradiția și spiritualitatea românilor“, ca reacție la importul de forță de muncă ieftină dinspre Sudul global spre țările semiperiferice precum România. În ultimii ani, când extrema dreaptă vorbește despre „cultură“, adesea o face pentru că nu poate vorbi deschis despre „rasă“, fără a suporta consecințe legale. Presupusa superioritatea culturală europeană este, în ochii fasciștilor contemporani, o dovadă a supremației rasiale. Avem suficiente motive să credem că este și cazul acestui manifest.
Familia tradițională nucleară necesită, bineînțeles, apărare în ochii foștilor salariați ai Ministerului Apărării — probabil în fața emancipării femeilor și a persoanelor LGBTQ care își permit să existe fără a-i replica modelul. Continuarea trădează adevăratele intenții ale autorilor, atunci când aceștia solicită „să consolidați fondul biologic sănătos al Națiunii Române“. Ne putem imagina cu ușurință cine ar putea fi inculpat(ă) că „poluează“ acest fond biologic, și de ce revendicarea are un caracter eugenist și alb-suprematist vizibil pentru oricine. Faptul că aceasta se regăsește în manifest sub această formă ne demonstrează cât de normalizat a devenit fascismul în spațiul public și în cel politic în ultimii ani, pe fondul crizelor la care Stânga n-a reușit să vină cu un răspuns eficient.
Ne mai rămâne să amintim modul în care „fondul biologic sănătos“ al națiunii române este deja consolidat de anumiți medici, prin sterilizarea femeilor rome fără consimțământul și informarea acestora, ca să ne facem o idee despre cum autorii manifestului și-ar pune programul în aplicare.
Cenzură, dar cu ură
Aceleași forțe politice care se consideră cenzurate de limitele democrației burgheze, care e acuzată a fi fost subordonată de „stânga“ și de „neomarxiști“ fac apel explicit la cenzură și la suprimarea opoziției cu ajutorul serviciilor secrete în document. Al patrulea principiu politic asumat de AUR, Libertatea, este apărat prin revendicări de tipul „să eliminați din spațiul media și on-line orice manipulări ale societății […] prin propagandă agresivă și falsuri produse prin intermediul inteligenței artificiale“, sau „combateți campaniile de manipulare produse de agenți de influență în serviciul unor oficine ostile, care denigrează […], armata și în general instituțiile de forță, dar și școala și biserica strămoșească“.
Fascismul are la bază suprimarea mișcărilor populare și muncitorești prin instituții de forță și prin trupe de șoc, prin violență fizică și instituțională, politici de care autorii manifestului nu se dezic. În situații de criză, astfel de măsuri sunt necesare capitaliștilor pentru a putea să-și conserve puterea și averile. Reprezintă oare o demonstrație împotriva finanțării disproporționate a armatei, în defavoarea serviciilor sociale, o denigrare a „instituțiilor de forță“ care trebuie combătută? Revendicarea accesului la servicii de întrerupere a sarcinii poate fi considerată o denigrare a bisericii? Un profesor grevist care critică starea jalnică în care se află învățământul românesc din cauza subfinanțării poate fi pus sub acuzație pentru denigrarea școlii? Toate acestea sunt întrebări la care fasciștii vor găsi ușor răspunsul când va veni momentul să-și facă datoria de lachei ai capitalului și să combată masele organizate.
Nu trebuie să ne amăgim. Singura cenzură de care extremei drepte i-a păsat vreodată este aceea care le împiedică propaganda; singura libertate de care fasciștilor le-a păsat vreodată este libertatea de a lovi în cele mai vulnerabile straturi ale societății.
Asul din mâneca burgheziei românești
Dacă ne uităm mai atent, toate aceste măsuri propuse în manifest nu sunt întâmplătoare, ci servesc unui interes bine determinat al unei clase: burghezia autohtonă mică și medie. Aceasta încearcă să se apere pe de o parte împotriva capitaliștilor transnaționali (care amenință s-o împingă în proletarizare prin monopoluri și expropriere), iar pe de altă parte – mai ales! – împotriva unor eventuale mișcări muncitorești și de masă care ar putea-o contesta.
Cum mic-burghezul știe că, în fapt, doar statul împotriva căruia se revoltă îl ajută să se mențină pe piață (prin intervenții, prime, facilități, privilegii șamd.), manifestul propune intervenționism economic în favoarea capitaliștilor români. Se solicită combaterea acaparării terenurilor de către latifundiarii străini, refacerea sistemului bancar românesc, protejarea fondului forestier și instituirea unor cote de import la bunurile pentru care există competiție pe piața internă. Aceste măsuri protecționiste au rolul de a fi o barieră în calea capitalului transnațional acaparator și de a păstra anumite segmente de piață pentru exploatatorii autohtoni—care, astfel, își mai amână puțin exproprierea și proletarizarea. Economia agrară la care extrema dreaptă ne propune să ne întoarcem reflectă lipsa de înțelegere a procesului istoric de dezvoltare capitalistă. Soluția micii burghezii fasciste la problemele capitalismului este să întoarcem cursul istoriei în direcția opusă.
De altfel, manifestul n-are nicio problemă cu proprietatea privată și nu propune nici măcar insuficienta redistribuire a surplusului. Singurul context în care propunerile de „dreaptă răscumpărare și justă și necesară confiscare“ își fac apariția este acela al recuperării activelor pierdute prin „fraudare dovedită, corupție și colaboraționism“; singurele averi care merită confiscate sunt cele ilicite. Averile acumulate prin exploatarea cruntă a clasei muncitoare din România, prin extracția plusvalorii din munca celor care au fost nevoiți să și-o vândă pe cât vrea patronul, sunt considerate foarte legitime de autorii documentului, care călăresc discursul anti-corupție pe care liberalii l-au oferit maselor acum câțiva ani.
Nu ne este clar dacă „refacerea controlului Națiunii“ asupra resurselor energetice, de aur și metale rare s-ar întâmpla pe calea naționalizării sau pe calea acaparării lor de capitaliștii autohtoni. Dar, chiar și în primul caz, să observăm că acestea ar reveni unui stat militar-polițienesc represiv și subordonat burgheziei reacționare, nicidecum unui stat muncitoresc democratic.
Autorii manifestului n-au, pe de altă parte, nicio problemă nici cu imperialismul occidental, ci eventual cu poziția dezavantajată a României la masa acestui bloc imperialist. Se cere ca România să devină „parte activă în luarea deciziilor strategice, atât în Alianța Nord Atlantică, cât și în structurile Uniunii Europene! Rolul actual, doar de partener-executant trebuie să înceteze și să ne afirmăm valoarea inteligentă de codecident continental“. Supărarea lor nu este pe existența unor structuri militare și politice cu scop vădit imperialist și neo-colonial, ci pe faptul că România nu are o putere decizională suficientă în cadrul lor—iar soluția pe care manifestul o propune pentru ieșirea României din statutul actual de semi-colonie a Vestului este, culmea, o mai mare convergență de interese cu puterile imperialiste.
La AUR nu este vorba de un patriotism anti-colonial, așa cum eronat afirmă uneori susținătorii liniei ceaușiste, ci de un naționalism european agresiv și chiar expansionist. Documentul solicită, printre altele, și refacerea „Unității Spațiului de Existență a Națiunii Române“, probabil în scopul căreia cheamă și la introducerea stagiului militar obligatoriu.
Deși extremei drepte îi place să se prezinte drept „vocea poporului“, astfel de documente demonstrează caracterul său servil în fața capitalului. AUR se luptă cu capitalul internațional pentru a asigura partea leului pentru capitaliștii români. Manifestul AUR NU oferă nimic în plus celor mulți și oprimați; nu oferă nimic în plus celor care muncesc, construiesc și mențin societatea. Angajatului plătit prost, care lucrează peste program în condiții periculoase pentru a aduce profit patronului, AUR îi oferă alternativa de a face același lucru pentru un patron român—și eventual îi cere să fie mândru de asta.
Fascism și militarism: Lecții recente și istorice
Pericolul mobilizării cadrelor militare prin astfel de manifeste de către forțele dreptei reacționare sunt evidente în contextul internațional curent.
În Bolivia, junta militară care l-a eliminat pe președintele legitim Evo Morales din fruntea statului a fost consolidată astfel, prin efortul cadrelor militare și polițienești de extremă dreaptă. Administrația lui Morales a ignorat acest pericol până când a fost prea târziu.
În Brazilia, Jair Bolsonaro a mizat pe cadrele militare pentru a perturba societatea și a cauza o eventuală lovitură de stat în momentul în care a pierdut alegerile. Acestea au reprezentat o bază necesară pentru fostul președinte, care a încercat să replice în Brazilia invazia asupra Capitolului desfășurată de susținătorii lui Trump.
În SUA, Heritage Foundation, unul dintre cele mai periculoase think tank-uri ale extremei drepte, plănuiește o lovitură de stat în cazul în care Republicanii nu vor câștiga alegerile din 2024 și produce propagandă destinată inclusiv cadrelor militare în acest scop.
Un exemplu istoric destul de cunoscut este cel al loviturii de stat din Chile (1973), în care extrema dreaptă sprijinită de imperialiștii americani a dat o lovitură de stat și l-a lichidat pe președintele ales democratic Salvador Allende, urmând o dictatură militară sub conducerea generalului Pinochet.
Este nevoie de o reacție fermă din partea stângii pentru a preveni astfel de situații în România și pretutindeni. În primul rând, trebuie să milităm pentru reducerea ingerenței armatei, a serviciilor secrete și a oricăror alte structuri de forță în spațiul politic și în procesul democratic. Nu trebuie să ne facem iluzii în privința democrației burgheze; trebuie totuși să conștientizăm că o acaparare a acesteia de către extrema dreaptă ar însemna o lovitură majoră pentru lupta de clasă. Trebuie să susținem adoptarea unor legi care limitează activitatea serviciilor secrete, care protejează intimitatea și viața privată a cetățenilor și care stabilesc conflicte de interese. Trebuie să luptăm pentru reducerea finanțării aparatului militar-polițienesc și finanțarea adecvată a educației, sănătății și a serviciilor sociale.
Știm deja că soldații, polițiștii și agenții serviciilor secrete nu ne sunt aliați, pentru că au un interes material în menținerea orânduirii existente. Totuși, putem observa cum între interesele acestora și ale clasei dominante apar ocazional tensiuni. Este și cazul nemulțumirii pensionarilor militari cu privire la pensiile pe care le primesc, fapt care a dus la proteste de stradă în ultimii ani.
În România există în acest moment peste 170.000 de pensionari militari, foști angajați ai MAI și MApN. Acestora li se adaugă 53.000 de rezerviști. Raportat la numărul total, cifra de 501 semnatari ai manifestului AUR este una ridicolă. Este clar că aceștia NU reprezintă o majoritate a cadrelor pensionate și rezerviste, ci o ultra-minoritate din orbita politică a AUR. Totuși, intenția este evidentă: recrutarea acestui strat din aristocrația muncii înspre extrema dreaptă pe baza unor nemulțumiri de ordin material. Această strategie ar putea da roade în perioada următoare, dacă condițiile materiale o vor favoriza.
De aceea avem nevoie de organizare și solidaritate antifascistă, atât la nivel local și național, cât și internațional. Soluția nu este niciodată a ne alia cu capitaliștii români împotriva exploatatorilor transnaționali, ci o mișcare muncitorească internațională care să pună capăt sistemului capitalist exploatator.