După 3 săptămâni de grevă, în apropierea examenelor naționale, Guvernul a publicat o Ordonanță de Urgență (OUG) prin care se acordă o creștere salarială medie de peste 25% pentru personalul din învățământul preuniversitar, cu variații ale procentului în funcție de grad, vechime și studii. Prima tranșă de majorare se acordă de la 1 ianuarie 2024. Salariul debutantului a fost adus, de asemenea, la nivelul salariului brut pe economie.
Drept consecință, greva din educație a fost suspendată pe 12 iunie de liderii naționali ai principalelor sindicate din învățământ (FSE și FSLI), la consultarea liderilor locali și fără consimțământul majorității profesorilor greviști. Birocrații din sindicate au refuzat să ofere procentul exact al profesorilor care susțineau continuarea grevei, dar documente neoficiale arată că acesta varia între județe, procentele fiind în principal între 70-80%. Printre profesori plutește un sentiment de deznădejde și dezamăgire, iar conducerea sindicatelor e acuzată de trădare. Au existat apeluri de a ieși din sindicat sau de a crea sindicate alternative, precum și apelul de a reuni sindicatele existente într-o singură mare organizație, după înlăturarea liderilor actuali.
Escaladarea conflictului în Palestina-Israel: Pentru o alternativă a clasei muncitoare
Zilele precedente, conflictul dintre forțele palestiniene și regimul din Israel au atins noi culmi. Mai multe grupuri militante din Gaza, sub conducerea Hamas, au lansat operațiunea Al-Aqsa Flood, prin care au luat prin surprindere armata și serviciile secrete israeliene. Militanții palestinieni au dărâmat gardul prin care Israelul a transformat Gaza în cea mai mare pușcărie … Citește mai mult