Începând cu vara lui 2025 au fost anunțate, bineînțeles după examenele de bacalaureat, măsuri de austeritate în domeniul învățământului.
Comasarea școlilor, creșterea normelor, desființarea multor poziții de suplinitor, lucru care rezulta imediat în îmbătrânirea corpului didactic și va fi resimțit în viitorul apropiat, pe măsură ce oamenii care se pensionează nu vor putea fi înlocuiți de oameni bine pregătiți fiindcă tinerii au fost alungați din pozițiile acestea care îi pregăteau. Acest lucru va rezulta direct în scăderea calității educației.
În acest articol ne vom uita la metodele prin care se desfășoară activitatea sindicală.
Chiar conducerea FSE Spiru Haret anunță, într-o publicație pe propriul site, la rubrica „Ce am făcut de fapt. Despre alegeri și vinovați”, că semnarea contractului colectiv de muncă (CCM) din 2025 a fost necesară deoarece altfel ar fi fost pierdute o serie de drepturi esențiale:
- Numărul majorat de zile de concediu de odihnă
- Zilele libere plătite pentru evenimente familiale
- Instituirea unor zile nelucrătoare în plus față de Codul Muncii
Din iulie 2025, până în prezent, împreună cu sindicatele afiliate, a organizat peste 30 de pichetări și mitinguri de protest, zeci de comunicate, adrese și scrisori oficiale, iar pe 8 septembrie a organizat cel mai mare miting și marș de protest, care a adunat peste 25.000 de membri de sindicat în stradă.
Această rubrică pare să fie o reacție care vrea să salveze fața conducerii în urma demisiilor în masă din 2023 și din ultima perioadă.
Bineînțeles că organizarea pichetărilor, a mitingurilor și toate demersurile legale sunt absolut necesare pentru această luptă, totuși s-a dovedit că nu sunt suficiente pentru organizarea sindicatelor în vederea apărării lucrătorilor și a propriilor interese.
CCM-ul și îngrădirea acțiunii sindicale
Ceea ce nu găsim în acest comunicat este colțul în care a fost îngrămădită acțiunea sindicală din cauza acestui CCM, care, conform noii precizări adăugate în 2025, stabilește că drepturile salariale ale angajaților nu pot constitui obiect al negocierilor în CCM la niciun nivel, nici de sector, nici de grup de unități, nici de instituție.
Desigur că niciun text scris și semnat nu poate opri acțiunea organizată a celor ce muncesc atunci când sunt destul de organizați și uniți, însă această mențiune din CCM consfințește că drepturile salariale sunt stabilite prin lege, în limitele bugetelor aprobate, și sunt scoase din sfera negocierii colective.
Această limitare funcționează ca un instrument de disciplinare a lucrătorilor. Nu interzice explicit lupta, dar încearcă să o golească de conținut, să o reducă la o formalitate fără miză reală.
Într-un cadru sindical deja dominat de practici de sus în jos, acest acord CCM transmite un mesaj clar: nu există spațiu real de presiune, iar drepturile se pot pierde dacă se încearcă să fie apărate.
Descurajarea de la bază
Rezultatul este o descurajare sistematică a inițiativei de la bază a lucrătorilor sindicalizați. Ei sunt împinși să internalizeze limitele impuse și să privească organizarea pentru grevă ca inutilă sau prematură.
Însă tocmai aici intervine ruptura: o astfel de constrângere nu trebuie acceptată ca dată. Atunci când cadrul legal blochează revendicările, nu elimină conflictul, ci îl ascute, iar sarcina organizării devine tocmai depășirea acestor limite prin acțiune colectivă.
Scoțând în afara legalității lupta pentru drepturile salariale, vârfurile sindicatelor împreună cu statul ne-au revelat adevărul ascuns sub orice literă de lege: anume că scopul acesteia este mereu să instituie dominația asupra muncii, în termenii dictați de conducere. Guvernanții, împreună cu liderii sindicali au crezut că anulează conflictul salarial; însă, noi, alături de forța de muncă profesorală afectată, cunoaștem că acest conflict este obiectiv indisolubil.
Profesorilor li s-a dat, ca atare, de ales: veți duce lupta la cel mai înalt nivel, agitând în sindicate, construind punți cu restul muncitorilor, împotriva unui opozant comun, sau veți accepta termenii instituiți fără voia voastră și ca atare veți renunța la orice luptă colectivă? Dezamăgirea exprimată față de conducerea sindicală, continuarea pichetărilor și protestelor, ne-au oferit răspunsul acestor întrebări. Însă acest răspuns, momentan disparat și articulat doar în rândul sindicatelor care fac notă discordantă prin militantismul adoptat, trebuie să devină conștient și generalizat, iar aceasta nu se poate decât prin construirea de strategii, tactici și spații pentru exprimarea sa.
Lupta este oprită de lipsa de organizare, lipsă care se datorează atât tradiției sindicale lipsite de militantism, exceptând câteva sindicate locale în cazul profesorilor, cum ar fi SIPA Argeș, Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava, FSLI Cluj Napoca, dar în special liderilor sindicali aleși la nivel național și nu numai, care în repetate rânduri au luat decizii pe care membrii le-au considerat o trădare.
Exemplele care au alimentat neîncrederea
Există exemple precum suspendarea grevei din 2023, semnarea CCM cu paragraful menționat mai sus în iulie 2025 și șovăiala legată de boicot sau grevă la simulările de bacalaureat care a dus la confuzii și, în definitiv, la susținerea acestor simulări fără boicot și fără grevă. Pentru cel din urmă liderii sindicali au dat vina unul pe celălalt în timp ce au trimis propunerea de vot mult prea din scurt către baze și nu au inițiat discuții în cadrul structurilor de bază ale sindicatului.
Inițierea de strângere de semnături pentru abrogarea Legii nr. 141/2025 încă din timpul verii, ulterior nefiind pusă în practică, a fost amânată până la sfârșitul anului, pierzând din avânt, dar și ratând ocazia de a trage concluzii din această pierdere. Numărul de semnături necesar este unul mare și mijloacele de construire de rețele de solidaritate ale sindicatului din care să colecteze aceste semnături sunt slabe din cauza lipsei de conexiuni strânse cu părinții, dar și cu pături de lucrători care s-ar fi solidarizat cu cauza.
Toate aceste dezamăgiri și eșecuri au dus nu numai la slăbirea mișcării sindicale în general, prin demisia a multor cadre didactice, ci au eșuat să răspundă nevoilor celor ce muncesc în momente critice.
Acest lucru a dus, în mod normal, la lipsă de încredere și susținere față de conducerea sindicatelor sau, cu adevărat periculos, la o lipsă de încredere față de sindicate în general, fără alternative, și la slăbirea luptei pentru propriile interese a celor ce muncesc.
Oricare ar fi cazul, fie că s-au fraudat parte din voturile pentru grevă, fie că mobilizarea a fost într-adevăr de doar 19% pentru grevă, un lucru este clar: tacticile obișnuite ale sindicatelor nu mai funcționează.
După lipsa grevei, în ciuda tuturor tăierilor și a restructurărilor, care au dus la pierderea a zeci de mii de locuri de muncă în educație, vine noua lege a salarizării care duce chiar la scăderi salariale.
Lipsa de mandat a reprezentanților sindicali, lipsa de discuții recurente — măcar despre grevă într-un mod organizat la nivelul de bază al sindicatului —, semnarea CCM fără consultarea membrilor de sindicat, lipsa de efort pentru a impulsiona membrii să fie activi în sindicat, existența, în unele cazuri, pe toate grupurile a liderilor sindicali și toate cele enumerate mai sus au făcut posibilă lipsa de militantism care a dus la înfrângeri după înfrângeri pentru profesori.
Ce s-a încercat de la bază
Parte din bazele sindicale, cum a fost cazul la SIPA Muntenia, au încercat să rezolve nemulțumirile principale ale membrilor de sindicat, anume lipsa fondului de grevă, prin colectarea a 3.5% din impozitul pe venit de către sindicat pentru un fond de solidaritate pentru diverse acțiuni sindicale.
Alte propuneri nu au ajuns în public din cauza închistării și refuzului liderilor sindicali.
Printre acestea se numără punerea în folosul comun a sălilor de clasă atunci când nu sunt folosite pentru activitate didactică, sau a sălilor de evenimente din școli și licee pentru profesorii sindicalizați sau nu, pentru părinți, pentru elevi, cu scopul de a avea discuții despre problemele din cadrul școlii.
Acest lucru se poate întâmpla într-un mod similar cu spațiile școlare din sectorul 6, în care sălile de curs pot fi folosite pentru diverse activități, doar că aceste întâlniri nu ar necesita finanțarea din partea părinților sau a altor părți.
Cum se poate merge înainte?
Sarcina imediată care ar schimba aceste dinamici și ar împrospăta și consolida spiritul militant pe care profesorii îl arată sporadic atunci când problemele devin insuportabile ar fi tocmai lupta pentru deschiderea spațiilor dedicate pentru evenimente, săli de sport sau săli nefolosite în anumite momente ale zilei în cadrul sindicatului, de la bază, dar și în cadrul instituțiilor de învățământ.
Acest spațiu ar putea deveni unul în care profesorii sindicaliști se pot întâlni cu profesorii nesindicalizați, cu părinții și elevii pentru a discuta despre starea școlii.
Motivele sunt evidente: toți au interese comune, o educație mai bună pentru copii, un spațiu mai primitor în cadrul instituțiilor educaționale, să se informeze unii pe alții fără părți terțe precum media mainstream, care are diferite interese care nu se aliniază cu propriile interese ale celor ante menționați, să își poată spună și elevii părerea nemediat de CA. Acest spațiu ar facilita în concret și contribuția directă a părinților la lupta legsilativă prin semnături și voluntariat. Ar putea construi susținere în rândul părinților pentru acțiunile de grevă/boicot în așa fel încât îngrijorările legitime ale părinților să fie mai greu de exagerat și instrumentalizat ca motivație împotriva grevei de către diverse asociații de părinți legate politic de conducere. De asemenea, discuțiile în cadrul unităților de învățământ ar clarifica cum anume afectează măsurile de austeritate în educație și părinții, nu doar profesorii.
Dacă membrii din sindicat vor să consolideze aceste structuri și să nu continue tendința ca educația publică să fie înlocuită de cea privată în urban, lucru care le-ar scădea salariile pe întregul sector prin intrarea pe piața competitivă a educației și ar obliga majoritatea părinților lucrători să aleagă între educația copiilor sau să mănânce următoarea lună, dacă profesorii vor să rezolve problemele pe care le întâmpină la locul de muncă și dacă profesorii din rural vor să nu fie obligați să predea materii pentru care nu s-au pregătit și nici să nu mai facă naveta doar pentru a își putea face norma, toți ar trebui să ceară în fiecare structură posibilă deschiderea spațiilor pentru a avea întâlniri recurente, lucru care în alte state deja se întâmplă.
Dacă părinții organizați și în special cei neorganizați vor, într-adevăr, educație performantă pentru propriul copil și o societate în care să poată trăi fără frică, atunci ar trebui să susțină și să promoveze aceste demersuri atât in grupurile de părinți, cât și în CA și să intre cât mai curând în contact cu cei mai activi membri sindicali de la școala la care merg copiii lor pentru a avansa aceste propuneri.
Schimbarea nu va veni din comunicate, nici din negocieri purtate fără presiune reală din partea celor afectați. Ea începe acolo unde oamenii se întâlnesc, discută și decid împreună ce au de făcut mai departe.
Dacă ești profesor și simți că lucrurile nu mai pot continua așa, dacă ești părinte și vrei mai mult decât promisiuni pentru educația copilului tău, participarea ta contează.
Fără implicare, limitele rămân aceleași. Cu organizare, ele pot fi depășite.
Vă invităm la o întâlnire online deschisă profesorilor, părinților și tuturor celor care vor să contribuie activ la apărarea educației publice.