Summitul NATO desfășurat la Ankara între 28 iunie și 10 iulie este noul spectacol politic al economiei de război. NATO a adoptat ținta de 5% din PIB pentru cheltuieli de apărare și securitate stabilită în Declarația de la Haga din 2025. Agenda Summitului de la Ankara din 2026 a fost structurată în jurul „creșterii investițiilor, producției industriale și sprijinirii Ucrainei”; acest cadru leagă securitatea nu cu bunăstarea socială, ci cu capacitatea militară, pregătirea pentru război și producția de armament la scară industrială. Faptul că summitul din Turcia a avut loc pe fondul interdicțiilor de protest, al arestărilor în masă, al baricadelor, al spațiilor publice închise și al măsurilor de securitate intense a dezvăluit în mod clar fața socială a acestei noi arhitecturi de securitate.
Summitul NATO, militarizarea și noua strategie de securitate
Strategia actuală a NATO a depășit limitele narațiunii clasice a apărării colective. În Declarația de la Haga din 25 iunie 2025, statele membre au convenit să aloce 5% din PIB pentru cheltuieli legate de apărare și securitate până în 2035. Din acest obiectiv 3,5% sunt alocați cheltuielilor de apărare propriu-zise, iar 1,5% sunt alocați infrastructurii critice, pregătirii civile, securității rețelelor, inovării și consolidării bazei industriale de apărare. Această formulă nu limitează pregătirea pentru război doar la bugetele militare; ea integrează, de asemenea, drumurile, porturile, infrastructura energetică, centrele de date, lanțurile de aprovizionare, politica industrială și pregătirea pentru dezastre în strategia militară. Așa-zisa securitate nu are nimic de-a face cu un principiu care protejează viața societăților, ci este vorba în întregime despre extinderea capacității de război.
Summitul de la Ankara a scos acest lucru foarte clar în evidență. Potrivit propriilor declarații ale NATO agenda summitului a inclus investiții în apărare, industria de apărare, sprijinul pentru Ucraina, infrastructura critică, noile tehnologii și creșterea capacității de producție (citat dintr-un reprezentant NATO, iulie 2026). Forumul NATO pentru Industria de Apărare, desfășurat la Ankara pe 7 iulie, a fost organizat pentru producția de apărare transatlantică, investiții și inovare; NATO a descris acest forum ca fiind o parte integrantă a summitului. La forum a ieșit în prim-plan o investiție de 40 de miliarde de dolari în capacitatea antidronă și instruirea în domeniul dronelor, noi sisteme de culegere de informații și supraveghere, sisteme de avertizare timpurie aeropurtate și strategii de cooperare industrială. Această imagine de ansamblu arată că războiul este organizat nu numai pe front, ci și în fabrici, bugete, universități, companii de tehnologie și rețele logistice.
Creșterea globală a cheltuielilor pentru apărare constituie coloana vertebrală financiară a acestei orientări militariste. Potrivit SIPRI (Institutul Internațional de Cercetare a Păcii de la Stockholm), cheltuielile militare mondiale au crescut cu 2,9% în termeni reali în 2025, ajungând la 2,887 trilioane de dolari; aceasta este al unsprezecelea an consecutiv de creștere. Conform aceluiași raport cheltuielile militare în Europa au crescut cu 14%, iar în Asia și Oceania cu 8,1%. Aceste resurse sunt deturnate de la nevoile muncitorilor, a femeilor, a tinerilor, a migranților și a oamenilor săraci și sunt transferate în visteria industriei de armament. Banii care nu pot fi găsiți pentru educație, sănătate, îngrijire, locuințe și refacerea mediului se eliberează pe loc din portofelele de beton armat ale statelor atunci când pregătirea pentru război este în joc.
Dimensiunea climatică a militarizării nu mai poate fi tratată ca o problemă secundară. Potrivit studiului TNI (The Transnational Institute) din 2024, cheltuielile militare ale NATO de 1,34 trilioane de dolari în 2023 au generat emisii estimate echivalente cu 233 de milioane de tone de CO2; acestea sunt mai mari decât emisiile anuale de gaze cu efect de seră ale multor țări (TNI, 2024). Studii ale CEOBS (Conflict and Environment Observatory) și Scientists for Global Responsibility arată că amprenta de carbon totală a armatelor lumii ar putea corespunde aproximativ 5,5% din emisiile globale. Raportarea emisiilor militare nu este obligatorie sau transparentă în cadrul sistemului UNFCCC. Armatele, avioanele de război, navele, tancurile, fabricile de muniții, bazele, conductele de combustibil și procesele de reconstrucție postbelică alimentate cu combustibili fosili sunt cuptoarele ascunse ale crizei climatice. Mașinăria de război arde petrol în timp ce protejează petrolul; transformă atmosfera într-un câmp de luptă în timp ce transformă conductele de gaz într-o chestiune de securitate.
Contextul turc: summitul, statul de securitate și renegocierea relației cu SUA
Turcia a folosit Summitul de la Ankara pentru a-și consolida influența militară regională, pentru a-și integra mai profund industria de apărare în piața NATO și pentru a renegocia relațiile tensionate cu Statele Unite. Potrivit Reuters, Erdoğan a îndemnat aliații NATO, în cadrul summitului, să renunțe la restricțiile din industria de apărare între statele membre. El a susținut includerea Turciei în inițiativele europene de securitate și a anunțat un buget suplimentar de 24 de miliarde de dolari pentru sistemul de apărare aeriană „Steel Dome”. Trump, între timp, a declarat că ar putea ridica sancțiunile împotriva Turciei și că va lua o decizie cu privire la vânzarea avioanelor F-35; Turcia fusese exclusă din programul F-35 după achiziționarea sistemului rusesc de apărare aeriană S-400 în 2019. Astfel, sistemul S-400, sancțiunile CAATSA și dosarul F-35 au revenit pe masa de negocieri de la Ankara ca probleme ale diplomației industriei de război.
Pe plan intern, reversul politic al summitului conturează un tablou mai sumbru. Potrivit Bianet, între 23 și 25 iunie au fost emise mandate de reținere pentru 241 de persoane, dintre care 225 au și fost reținute. Până la 2 iulie, cel puțin 170 de persoane au fost arestate, în timp ce 36 au fost eliberate sub măsuri de control judiciar, inclusiv arest la domiciliu. Guvernoratul Ankarei a interzis toate demonstrațiile timp de 13 zile. S-a raportat, de asemenea, că unor jurnaliști li s-a respins acreditarea pentru summit și că accesul la peste 20 de conturi X a fost blocat.
Pe 7 iulie, poliția a intervenit contra acțiunii „Nu NATO” care trebuia să aibă loc în Parcul Kurtuluș și aproximativ 75 de persoane, inclusiv parlamentari, au fost reținute. Summitul NATO din Turcia s-a transformat dintr-o chestiune de politică externă într-o acțiune de represiune internă a regimului. Abordarea orientată spre securitate în problema kurdă, ostilitatea față de migranți, atacurile asupra femeilor și persoanelor LGBTI+, interdicțiile de circulație, violența poliției și lichidarea judiciară a opoziției sunt componente ale aceleiași arhitecturi autoritare. Associated Press (AP) a relatat că principalul rival politic al lui Erdoğan, Ekrem İmamoğlu, își prezenta apărarea în instanță în timpul summitului și că situația era urmărită cu atenție pe fondul dezbaterilor legate de presiunea asupra opoziției turce. Nu există date oficiale transparente și verificabile public privind cât s-a cheltuit în total pentru securitatea summitului. Această incertitudine este ceața care planează asupra cheltuielilor de înarmare: în timp ce cheltuielile în numele războiului și securității cresc, dreptul societății de a controla aceste cheltuieli este restrâns.
Iranul nu s-a aflat la periferia Summitului de la Ankara, ci a fost în centrul acestuia. AP a relatat că Trump a amenințat cu noi atacuri asupra Iranului la finalul Summitului NATO, a declarat că încetarea focului s-a încheiat, dar a afirmat și că nu urmărește un război „de lungă durată”. Trump a criticat aliații NATO pentru că nu acordă suficient sprijin Statelor Unite în războiul din Iran și și-a exprimat dezamăgirea față de alianță. Strâmtoarea Ormuz, fiind inima fluxurilor de petrol și gaze, este unul dintre nodurile în care dependența de combustibili fosili și strategia de război sunt strâns legate.
Proteste anti-NATO
Protestele anti-NATO din Turcia au exprimat o obiecție puternică de clasă și orientată spre pace față de narațiunea oficială de securitate a summitului. Pe 5 iulie, peste 100 de persoane care au participat la un marș anti-NATO la Ankara au fost reținute. Mii de oameni din Istanbul, Ankara și Izmir au protestat împotriva presiunii NATO de a crește cheltuielile militare. Bannerele de la demonstrații purtau mesaje precum „NATO vrea război, muncitorii vor pace”, „Buget pentru popor, nu pentru NATO” și „Nu NATO, nu războiului”. Pe 7 iulie, studenți, grupuri socialiste și parlamentari au organizat o acțiune la Ankara împotriva bugetelor de apărare în creștere ale NATO.
Semnificația politică a acestor demonstrații constă în faptul că ele extind opoziția față de NATO dincolo de orizontul restrâns al politicii externe. Limbajul acțiunilor stabilește un teren politic comun împotriva bugetelor de război, a capitalismului bazat pe combustibili fosili, a regimului de securitate autoritar, a violenței la granițe, a patriarhatului și a rasismului. Atunci când acțiunile din Turcia sunt luate împreună cu campaniile anti-război și anti-NATO organizate în jurul Summitului de la Haga din 2025, ele fac vizibilă necesitatea unei coordonări internaționale anti-militariste, încă fragmentată, dar în creștere. Subiectul acestei coordonări nu poate fi doar mișcările pentru pace; sindicatele, organizațiile pentru justiție climatică, mișcările feministe, organizațiile de tineret, rețelele de solidaritate cu migranții și formațiunile socialiste fac parte din aceeași luptă mai largă.
Importanța campaniilor anti-militariste
Anti-militarismul nu reprezintă doar o dorință abstractă de pace. Este o luptă pentru bugete, muncă, îngrijire, climă, democrație și libertate. Pe măsură ce economia de război crește, resursele necesare pentru educație, sănătate, îngrijire, locuințe, repararea ecologică și o tranziție climatică justă sunt direcționate către profiturile industriei de armament. Raportul din 2026 al Inițiativei pentru Tratatul privind Combustibilii Fosili, „Dublul Dividend”, susține că un mecanism de redistribuire care să transfere resurse din cheltuielile militare către acțiunea climatică ar putea finanța o eliminare treptată și justă a combustibililor fosili. Această propunere nu este doar un calcul tehnic de buget; este ideea de a redirecționa resursele sociale de la război către viață. Banii alocați logisticii de război trebuie să fie direcționați către economia îngrijirii, sănătatea publică, democrația energetică, pregătirea pentru dezastre și restaurarea ecologică.
Militarizarea nu poate fi separată de patriarhat, rasism și violența la granițe. Societatea militaristă definește masculinitatea prin obediență, disciplină și capacitatea pentru violență. Reduce revendicările democratice ale poporului kurd la o problemă de securitate. Legitimează ocuparea Palestinei prin limbajul „anti-terorismului”. Normalizează războiul împotriva Iranului prin rute energetice și hegemonie regională. Împarte Mediterana de Est între zăcăminte de gaze, zone de jurisdicție maritimă, baze militare și companii energetice.
Ceea ce este necesar astăzi este o campanie internațională, continuă și bazată pe interesele de clasă împotriva expansiunii NATO, a bugetelor de război, a răspândirii bazelor militare, a războaielor pentru combustibili fosili și a regimurilor autoritare de securitate. Această campanie trebuie trebuie să se întindă de la interdicțiile de protest din Turcia la experiența contra-summitului de la Haga, de la solidaritatea cu Palestina la o soluție democratică pentru problema kurdă și la războaiele energetice din Mediterana de Est. Direcția este clară: securitatea popoarelor nu se află în depozitele de arme ale NATO, ci în pace, servicii publice, repararea ecologică, egalitate și libertate.
O direcție de luptă politică
Din acest motiv, opoziția față de creșterea cheltuielilor militare, față de bugetul de război de 5% al NATO și față de înghițirea resurselor publice de către industria de apărare este una dintre cele mai importante sarcini politice ale prezentului. Resursele publice trebuie folosite nu pentru profiturile companiilor de armament, extinderea bazelor militare și logistica de război, ci pentru educație, sănătate, îngrijire, locuințe, pregătirea pentru dezastre, refacerea mediului și o tranziție justă. Eliminarea treptată a dependenței de combustibilii fosili nu poate fi separată de lupta împotriva economiei de război, deoarece strategiile militare care protejează conductele de petrol și gaze sunt și armura ordinii globale care adâncește criza climatică. Trebuie construite campanii internaționale împotriva bazelor NATO, a rutelor de tranzit militar, a logisticii de război și a pregătirilor pentru război regional; în contexte precum Iran, Palestina, Ucraina, Kurdistan și Mediterana de Est trebuie apărat dreptul popoarelor la autodeterminare, pace și soluționare democratică a conflictelor. În Turcia, interdicțiile la protest, arestările, baricadele și militarizarea spațiului public trebuie să înceteze imediat. Anti-militarismul trebuie organizat ca teren politic comun al luptelor anticapitaliste, feministe, anti-rasiste, sindicale și pentru justiție climatică. Pentru a construi Internaționala vieții, nu industria de război, acțiunea comună a sindicatelor, a mișcărilor ecologiste, a organizațiilor femeilor și LGBTI+, a tineretului, a socialiștilor și al forțelor pentru pace trebuie extinsă.
Summitul NATO – Turcia: O poziție internaționalistă împotriva economiei de război și a militarizării
Summitul NATO desfășurat la Ankara între 28 iunie și 10 iulie este noul spectacol politic al economiei de război. NATO a adoptat ținta de 5% din PIB pentru cheltuieli de apărare și securitate stabilită în Declarația de la Haga din 2025. Agenda Summitului de la Ankara din 2026 a fost structurată în jurul „creșterii investițiilor, producției industriale și sprijinirii Ucrainei”; acest cadru leagă securitatea nu cu bunăstarea socială, ci cu capacitatea militară, pregătirea pentru război și producția de armament la scară industrială. Faptul că summitul din Turcia a avut loc pe fondul interdicțiilor de protest, al arestărilor în masă, al baricadelor, al spațiilor publice închise și al măsurilor de securitate intense a dezvăluit în mod clar fața socială a acestei noi arhitecturi de securitate.
Summitul NATO, militarizarea și noua strategie de securitate
Strategia actuală a NATO a depășit limitele narațiunii clasice a apărării colective. În Declarația de la Haga din 25 iunie 2025, statele membre au convenit să aloce 5% din PIB pentru cheltuieli legate de apărare și securitate până în 2035. Din acest obiectiv 3,5% sunt alocați cheltuielilor de apărare propriu-zise, iar 1,5% sunt alocați infrastructurii critice, pregătirii civile, securității rețelelor, inovării și consolidării bazei industriale de apărare. Această formulă nu limitează pregătirea pentru război doar la bugetele militare; ea integrează, de asemenea, drumurile, porturile, infrastructura energetică, centrele de date, lanțurile de aprovizionare, politica industrială și pregătirea pentru dezastre în strategia militară. Așa-zisa securitate nu are nimic de-a face cu un principiu care protejează viața societăților, ci este vorba în întregime despre extinderea capacității de război.
Summitul de la Ankara a scos acest lucru foarte clar în evidență. Potrivit propriilor declarații ale NATO agenda summitului a inclus investiții în apărare, industria de apărare, sprijinul pentru Ucraina, infrastructura critică, noile tehnologii și creșterea capacității de producție (citat dintr-un reprezentant NATO, iulie 2026). Forumul NATO pentru Industria de Apărare, desfășurat la Ankara pe 7 iulie, a fost organizat pentru producția de apărare transatlantică, investiții și inovare; NATO a descris acest forum ca fiind o parte integrantă a summitului. La forum a ieșit în prim-plan o investiție de 40 de miliarde de dolari în capacitatea antidronă și instruirea în domeniul dronelor, noi sisteme de culegere de informații și supraveghere, sisteme de avertizare timpurie aeropurtate și strategii de cooperare industrială. Această imagine de ansamblu arată că războiul este organizat nu numai pe front, ci și în fabrici, bugete, universități, companii de tehnologie și rețele logistice.
Creșterea globală a cheltuielilor pentru apărare constituie coloana vertebrală financiară a acestei orientări militariste. Potrivit SIPRI (Institutul Internațional de Cercetare a Păcii de la Stockholm), cheltuielile militare mondiale au crescut cu 2,9% în termeni reali în 2025, ajungând la 2,887 trilioane de dolari; aceasta este al unsprezecelea an consecutiv de creștere. Conform aceluiași raport cheltuielile militare în Europa au crescut cu 14%, iar în Asia și Oceania cu 8,1%. Aceste resurse sunt deturnate de la nevoile muncitorilor, a femeilor, a tinerilor, a migranților și a oamenilor săraci și sunt transferate în visteria industriei de armament. Banii care nu pot fi găsiți pentru educație, sănătate, îngrijire, locuințe și refacerea mediului se eliberează pe loc din portofelele de beton armat ale statelor atunci când pregătirea pentru război este în joc.
Dimensiunea climatică a militarizării nu mai poate fi tratată ca o problemă secundară. Potrivit studiului TNI (The Transnational Institute) din 2024, cheltuielile militare ale NATO de 1,34 trilioane de dolari în 2023 au generat emisii estimate echivalente cu 233 de milioane de tone de CO2; acestea sunt mai mari decât emisiile anuale de gaze cu efect de seră ale multor țări (TNI, 2024). Studii ale CEOBS (Conflict and Environment Observatory) și Scientists for Global Responsibility arată că amprenta de carbon totală a armatelor lumii ar putea corespunde aproximativ 5,5% din emisiile globale. Raportarea emisiilor militare nu este obligatorie sau transparentă în cadrul sistemului UNFCCC. Armatele, avioanele de război, navele, tancurile, fabricile de muniții, bazele, conductele de combustibil și procesele de reconstrucție postbelică alimentate cu combustibili fosili sunt cuptoarele ascunse ale crizei climatice. Mașinăria de război arde petrol în timp ce protejează petrolul; transformă atmosfera într-un câmp de luptă în timp ce transformă conductele de gaz într-o chestiune de securitate.
Contextul turc: summitul, statul de securitate și renegocierea relației cu SUA
Turcia a folosit Summitul de la Ankara pentru a-și consolida influența militară regională, pentru a-și integra mai profund industria de apărare în piața NATO și pentru a renegocia relațiile tensionate cu Statele Unite. Potrivit Reuters, Erdoğan a îndemnat aliații NATO, în cadrul summitului, să renunțe la restricțiile din industria de apărare între statele membre. El a susținut includerea Turciei în inițiativele europene de securitate și a anunțat un buget suplimentar de 24 de miliarde de dolari pentru sistemul de apărare aeriană „Steel Dome”. Trump, între timp, a declarat că ar putea ridica sancțiunile împotriva Turciei și că va lua o decizie cu privire la vânzarea avioanelor F-35; Turcia fusese exclusă din programul F-35 după achiziționarea sistemului rusesc de apărare aeriană S-400 în 2019. Astfel, sistemul S-400, sancțiunile CAATSA și dosarul F-35 au revenit pe masa de negocieri de la Ankara ca probleme ale diplomației industriei de război.
Pe plan intern, reversul politic al summitului conturează un tablou mai sumbru. Potrivit Bianet, între 23 și 25 iunie au fost emise mandate de reținere pentru 241 de persoane, dintre care 225 au și fost reținute. Până la 2 iulie, cel puțin 170 de persoane au fost arestate, în timp ce 36 au fost eliberate sub măsuri de control judiciar, inclusiv arest la domiciliu. Guvernoratul Ankarei a interzis toate demonstrațiile timp de 13 zile. S-a raportat, de asemenea, că unor jurnaliști li s-a respins acreditarea pentru summit și că accesul la peste 20 de conturi X a fost blocat.
Pe 7 iulie, poliția a intervenit contra acțiunii „Nu NATO” care trebuia să aibă loc în Parcul Kurtuluș și aproximativ 75 de persoane, inclusiv parlamentari, au fost reținute. Summitul NATO din Turcia s-a transformat dintr-o chestiune de politică externă într-o acțiune de represiune internă a regimului. Abordarea orientată spre securitate în problema kurdă, ostilitatea față de migranți, atacurile asupra femeilor și persoanelor LGBTI+, interdicțiile de circulație, violența poliției și lichidarea judiciară a opoziției sunt componente ale aceleiași arhitecturi autoritare. Associated Press (AP) a relatat că principalul rival politic al lui Erdoğan, Ekrem İmamoğlu, își prezenta apărarea în instanță în timpul summitului și că situația era urmărită cu atenție pe fondul dezbaterilor legate de presiunea asupra opoziției turce. Nu există date oficiale transparente și verificabile public privind cât s-a cheltuit în total pentru securitatea summitului. Această incertitudine este ceața care planează asupra cheltuielilor de înarmare: în timp ce cheltuielile în numele războiului și securității cresc, dreptul societății de a controla aceste cheltuieli este restrâns.
Iranul nu s-a aflat la periferia Summitului de la Ankara, ci a fost în centrul acestuia. AP a relatat că Trump a amenințat cu noi atacuri asupra Iranului la finalul Summitului NATO, a declarat că încetarea focului s-a încheiat, dar a afirmat și că nu urmărește un război „de lungă durată”. Trump a criticat aliații NATO pentru că nu acordă suficient sprijin Statelor Unite în războiul din Iran și și-a exprimat dezamăgirea față de alianță. Strâmtoarea Ormuz, fiind inima fluxurilor de petrol și gaze, este unul dintre nodurile în care dependența de combustibili fosili și strategia de război sunt strâns legate.
Proteste anti-NATO
Protestele anti-NATO din Turcia au exprimat o obiecție puternică de clasă și orientată spre pace față de narațiunea oficială de securitate a summitului. Pe 5 iulie, peste 100 de persoane care au participat la un marș anti-NATO la Ankara au fost reținute. Mii de oameni din Istanbul, Ankara și Izmir au protestat împotriva presiunii NATO de a crește cheltuielile militare. Bannerele de la demonstrații purtau mesaje precum „NATO vrea război, muncitorii vor pace”, „Buget pentru popor, nu pentru NATO” și „Nu NATO, nu războiului”. Pe 7 iulie, studenți, grupuri socialiste și parlamentari au organizat o acțiune la Ankara împotriva bugetelor de apărare în creștere ale NATO.
Semnificația politică a acestor demonstrații constă în faptul că ele extind opoziția față de NATO dincolo de orizontul restrâns al politicii externe. Limbajul acțiunilor stabilește un teren politic comun împotriva bugetelor de război, a capitalismului bazat pe combustibili fosili, a regimului de securitate autoritar, a violenței la granițe, a patriarhatului și a rasismului. Atunci când acțiunile din Turcia sunt luate împreună cu campaniile anti-război și anti-NATO organizate în jurul Summitului de la Haga din 2025, ele fac vizibilă necesitatea unei coordonări internaționale anti-militariste, încă fragmentată, dar în creștere. Subiectul acestei coordonări nu poate fi doar mișcările pentru pace; sindicatele, organizațiile pentru justiție climatică, mișcările feministe, organizațiile de tineret, rețelele de solidaritate cu migranții și formațiunile socialiste fac parte din aceeași luptă mai largă.
Importanța campaniilor anti-militariste
Anti-militarismul nu reprezintă doar o dorință abstractă de pace. Este o luptă pentru bugete, muncă, îngrijire, climă, democrație și libertate. Pe măsură ce economia de război crește, resursele necesare pentru educație, sănătate, îngrijire, locuințe, repararea ecologică și o tranziție climatică justă sunt direcționate către profiturile industriei de armament. Raportul din 2026 al Inițiativei pentru Tratatul privind Combustibilii Fosili, „Dublul Dividend”, susține că un mecanism de redistribuire care să transfere resurse din cheltuielile militare către acțiunea climatică ar putea finanța o eliminare treptată și justă a combustibililor fosili. Această propunere nu este doar un calcul tehnic de buget; este ideea de a redirecționa resursele sociale de la război către viață. Banii alocați logisticii de război trebuie să fie direcționați către economia îngrijirii, sănătatea publică, democrația energetică, pregătirea pentru dezastre și restaurarea ecologică.
Militarizarea nu poate fi separată de patriarhat, rasism și violența la granițe. Societatea militaristă definește masculinitatea prin obediență, disciplină și capacitatea pentru violență. Reduce revendicările democratice ale poporului kurd la o problemă de securitate. Legitimează ocuparea Palestinei prin limbajul „anti-terorismului”. Normalizează războiul împotriva Iranului prin rute energetice și hegemonie regională. Împarte Mediterana de Est între zăcăminte de gaze, zone de jurisdicție maritimă, baze militare și companii energetice.
Ceea ce este necesar astăzi este o campanie internațională, continuă și bazată pe interesele de clasă împotriva expansiunii NATO, a bugetelor de război, a răspândirii bazelor militare, a războaielor pentru combustibili fosili și a regimurilor autoritare de securitate. Această campanie trebuie trebuie să se întindă de la interdicțiile de protest din Turcia la experiența contra-summitului de la Haga, de la solidaritatea cu Palestina la o soluție democratică pentru problema kurdă și la războaiele energetice din Mediterana de Est. Direcția este clară: securitatea popoarelor nu se află în depozitele de arme ale NATO, ci în pace, servicii publice, repararea ecologică, egalitate și libertate.
O direcție de luptă politică
Din acest motiv, opoziția față de creșterea cheltuielilor militare, față de bugetul de război de 5% al NATO și față de înghițirea resurselor publice de către industria de apărare este una dintre cele mai importante sarcini politice ale prezentului. Resursele publice trebuie folosite nu pentru profiturile companiilor de armament, extinderea bazelor militare și logistica de război, ci pentru educație, sănătate, îngrijire, locuințe, pregătirea pentru dezastre, refacerea mediului și o tranziție justă. Eliminarea treptată a dependenței de combustibilii fosili nu poate fi separată de lupta împotriva economiei de război, deoarece strategiile militare care protejează conductele de petrol și gaze sunt și armura ordinii globale care adâncește criza climatică. Trebuie construite campanii internaționale împotriva bazelor NATO, a rutelor de tranzit militar, a logisticii de război și a pregătirilor pentru război regional; în contexte precum Iran, Palestina, Ucraina, Kurdistan și Mediterana de Est trebuie apărat dreptul popoarelor la autodeterminare, pace și soluționare democratică a conflictelor. În Turcia, interdicțiile la protest, arestările, baricadele și militarizarea spațiului public trebuie să înceteze imediat. Anti-militarismul trebuie organizat ca teren politic comun al luptelor anticapitaliste, feministe, anti-rasiste, sindicale și pentru justiție climatică. Pentru a construi Internaționala vieții, nu industria de război, acțiunea comună a sindicatelor, a mișcărilor ecologiste, a organizațiilor femeilor și LGBTI+, a tineretului, a socialiștilor și al forțelor pentru pace trebuie extinsă.