Cugir: două secole la periferie, patru ani de luptă

Evoluțiile recente de la Cugir, împreună cu alte crize similare din cadrul întreprinderilor încadrate în circuitele de importanță strategică ale României, ne arată tot mai clar că, departe de bunăstarea promisă de aproape toate taberele politice, valul de înarmare eșuează să aducă măcar o formă parțială de bunăstare. Dimpotrivă, conflictele tot mai dese dintre muncitori și conducere, fie ea privată sau numită de stat, pictează un tablou tot mai sumbru: putere de negociere tot mai mică, drepturi câștigate istoric prin luptă și acum anulate prin lege, condiții de muncă tot mai proaste, aranjamente preferențiale între stat și marile conglomerate occidentale, și austeritate pentru restul populației.

Riposta există, dar este încă sporadică și fragmentată, chiar și acolo unde are în spate un întreg istoric militant. Însă, pe măsură ce măsurile guvernamentale lovesc straturi tot mai numeroase de muncitori și echilibrul de forțe sociale sporește dominanța și exploatarea în rândul lor, se întrevede posibilitatea unei coalizări a celor ce muncesc, în scopul acțiunii colective. Aceasta rămâne o promisiune, condiționată de două lucruri: de conștiința că lupta este aceeași, și de păstrarea vie a memoriei celor de dinainte, a victoriilor, a înfrângerilor și a tacticilor care au funcționat.

Articolul de față își propune să prezinte dinamicile din spatele evenimentelor recente din orașul Cugir, așezându–le în contextul socio–politic și istoric care le–a produs.  

Contextul prezent: industrie strategică, salariu minim 

Muncitorii din Fabrica de Arme Cugir, o fabrică de stat sub umbrela Roarm, au lansat o grevă generală pe 3 iunie 2026. Decizia a fost luată de sindicatul fabricii, după ce negocierile pentru creșterea salariilor dintre liderii sindicali și directori nu au produs niciun rezultat concret. Fabrica are în jur de 715–720 de angajați, dintre care 630 sunt membri ai sindicatului, iar peste 65% dintre muncitori au participat la grevă, care a durat o zi, urmată de o perioadă de suspendare de o săptămână, conform liderului sindical Ioan Neagu.

Revendicările sunt modeste: o creștere salarială de 6,5%, creșterea tichetelor de masă de la 35 la 40 de lei și vouchere de vacanță, cerințe care sunt discutate cu conducerea din luna octombrie a anului trecut. În jur de 470 dintre cei 720 de muncitori ai fabricii lucrează la salariul minim pe economie, de 2 500 de lei net, însă unele estimări ale presei, pe baza calculelor privind cheltuielile salariale, indică că salariul net mediu în fabrică abia urcă spre 2 000 de lei. Muncitorii și liderii sindicali resimt o contradicție flagrantă în momentul în care producția de armament este declarată “vital strategică” și se vehiculează contracte de miliarde de euro, iar salariiile lor stagnează, sau nu sunt plătite deloc—chiar dacă, după cum vom vedea mai jos, acele contracte sunt de achiziție și nu de investiție în fabrică, iar legătura dintre ele și salarii este mai degrabă morală decât economică. 

Pe 15 iunie, adică la aproape două săptămâni de la greva care avea stabilită o perioadă de suspendare de o săptămână, nu există niciun follow-up public despre rezultatul negocierilor de la Ministerul Economiei sau despre reluarea sau încheierea eventuală a grevei. Pe 16 iunie, angajații FA Cugir au oprit lucrul printr-o grevă spontană, care s-a prelungit și în următoarea zi, cauza fiind neprimirea salariilor la timp, care trebuiau încasate pe 15 iunie. Toate indiciile arată spre o criză de lichidități, iar directorul Radu Coroamă confirmă public această cauză: “Nu am avut disponibilitățile bănești să plătim salariile în data de 15 iunie, în ciuda eforturilor făcute și la nivelul Guvernului pentru deblocarea banilor din nucleu. De asemenea, pe fondul lipsei de comenzi la nivelul Roarm […]”.

Greva continuă pe 18 iunie, dar miza se schimbă și muncitorii cer plecarea conducerii, iar în aceeași zi, Neagu numește programul SAFE ca fiind o “abureală” pentru România. Tot în ziua de 18, directorul Coroamă declară pentru Agerpres că situația s–ar putea rezolva în următoarele 7–10 zile, “Mai așteptăm niște licențe de export. Marfa a fost recepționată de către partener, dar nu poate pleca pînă nu avem licențele de export”, îndemnînd, de asemenea, angajații “să își reia activitatea, deoarece va veni luna viitoare și, dacă nu facem producție, nu avem cum să îi plătim”. Pe 22 iunie, acesta își dă demisia din funcție, dar nu există confirmare publică că muncitorii și-ar fi primit salariile.

Refuzul prin ordonanța trenuleț. Istoria și consecințele ei

Răspunsul directorului la revendicările muncitorilor de pe 3 iunie 2026 a fost mai degrabă legalist, zicînd că legislația le stă în cale și nu pot negocia contractul colectiv, invocând “ordonanța trenuleț” (OUG nr. 89/2025)  care, în capitolul despre companiile de stat, prevede că salariile în 2026 vor fi înghețate la nivelul lunii noiembrie 2025, cu excepția ajustărilor determinate de creșterea salariului minim. Textul tehnic este mai explicit decât atât, condițiile fiind să nu se majoreze și să nu se prevadă alte mecanisme de creștere salarială în 2026 pentru salariile aflate în plată la 30 noiembrie 2025, angajări noi doar în situații bine justificate, exclusiv cu acordul guvernului, prin memorandum, și menținerea în 2026 a nivelurilor drepturilor de hrană, adică inclusiv a tichetelor de masă, care rămân înghețate la valoarea din 2025.

Așadar, revendicarea de 6,5% și tichetele de 40 de lei sunt ilegale în litera „ordonanței trenuleț”, iar nerespectarea acestor legi e sancționată cu amende între 20 000 și 60 000 de lei pentru conducerea companiilor. De aici, negocierea pentru salarii, tichete de masă și vouchere de vacanță a fost mutată la Ministerul Economiei, deoarece memorandumul guvernamental este singura supapă pe care ordonanța o lasă deschisă. Excepția unică a ordonanței trenuleț este ajustarea la salariul minim. Dar asta nu ajută muncitorii, ci dimpotrivă: minimul urcă (din 1 iulie 2026, de la 4050 la 4325 de lei), iar înghețul interzice orice creștere deasupra lui, iar astfel, podeaua se ridică spre salariile existente și le absoarbe. Dacă în prezent o parte dintre angajați se află chiar la minim și o parte puțin peste, după ajustare aproape 470 de angajați ajung încadrați la același minim, indiferent de vechime și calificare. 

Însă originea acestei ordonanțe nu începe în 2025, aceasta înscriindu–se mai degrabă într–o “tradiție anuală a austerității”: “trenulețul”, ordonanța de austeritate adoptată la finalul fiecărui an, urcă până la OUG 114/2018, prima care a înghețat, invocând aceeași „situație extraordinară”, sporurile bugetarilor. Așadar, cuantumul lor se raportează, până în ziua de astăzi, la 2018. De atunci, an de an, ordonanțe succesive au derogat de la legea-cadru a salarizării (153/2017), prelungind înghețul.

OUG 156/2024, publicată pe 31 decembrie 2024, conținea pentru 2025 aceleași formule: “să nu majoreze/indexeze […] salariile aflate în plată la 31 decembrie 2024; să nu majoreze în anul 2025 drepturile de hrană/tichete de masă; să nu acorde premii, vouchere de vacanță, bonusuri”. Acestea, la rîndul lor, derogau de la Legea 296/2023, din pachetul de austeritate al lui Ciolacu, care a înăsprit regimul de austeritate specific companiilor de stat.

Muncitorii de la Cugir trăiesc un deceniu de plafonare salarială normalizată în sectorul public, 3 ani la rînd de interdicție legală a creșterilor salariale în companiile de stat, într-un moment de plină inflație. Austeritatea este un reflex anual al statului, indiferent de guvern. 

Greva în plin SAFE. Cine înarmează și cine plătește 

Greva a fost, în plus, coordonată astfel încât să coincidă cu negocierile comerciale dintre Fabrica de Arme Cugir și manufacturierul de armament german SIG Sauer, a cărui ramură americană produce arma efectiv propusă României și este deja prezentă în Cugir prin filiala americană SSI Legion, începând construcția potențialului de producție european în România cu 2 ani înainte ca SAFE să devină o prioritate instituțională. 

Pe 2 iunie, în ziua de dinainte de grevă, Rheinmetall anunță contracte în valoare de 5,7 miliarde de euro cu armata română, în cadrul programului SAFE al UE, acestea reprezentând cel mai mare și cel mai important pachet de contracte internaționale din istoria recentă a companiei. Important de notat este că contractele de sisteme de armament individuale nu s-au semnat în ziua de 2 iunie, motivul oficial prin “proceduri tehnice nefinalizate”, iar în locul lor s-a semnat doar acordul–cadru de cooperare, care garantează localizarea de minim 65% în general, și de 100% pentru armele de asalt, pistoale și aruncătoare de grenade în trei platforme : UM Cugir, Fabrica de Arme Cugir, UM Sadu. 

Ori, întârzierea semnării contractelor comerciale individuale nu este o coincidență, ci se explică doar prin întârzieri tehnice: SIG Sauer nu duce la capăt semnarea contractului comercial de 816 milioane de euro, în urma unei ședințe de negociere aparent tensionate, fiindcă a cerut mai puțină localizare la Cugir și Sadu, cerere refuzată de Direcția Generală pentru Armamente ca neîndeplinind “interesul esențial de securitate”. Detaliile despre tensiunile din ședință provin dintr–o singură sursă, ziarul DeFapt, care citează surse anonime, însă inferența rămâne plauzibilă: acordul–cadru semnat nu are forța unui contract comercial și fixează doar un prag minim de localizare, cu excepțiile menționate. Nu putem să nu ne așteptăm ca SIG Sauer să fi împins către coborârea localizării spre acea podea de 65%, exact cum o cere interesul oricărui interesul oricărui furnizor.  

Contractul SAFE pentru armamentul individual al Armatei înseamnă producția a 378 589 de arme în toate configurațiile la Fabrica de Arme Cugir, cărora li se adaugă peste 209 milioane de cartușe care urmează să fie făcute la Uzina Mecanică Sadu, un arsenal fabricat de circa 715 angajați, 470 sunt deja sau ajung de pe 1 iulie la salariul minim pe economie. Banii deci traversează Cugirul, iar cele mai mari pachete SAFE merg către marile concernuri occidentale și către fabricile pe care chiar ele le dețin: blindatele Lynx (pentru 232 sau 298 de vehicule, în valoare de 2,6 miliarde de euro), are un grad de localizare de 40% la Automecanica Mediaș, care este o achiziție Rheinmetall din 2023.

În șantierul naval din Mangalia, situația este oglindită: cele patru nave care se construiesc acolo se fac sub administrarea directă a Rheinmetall. Bucla se închide însă mai sus, căci banii cu care România cumpăra aceste arme sunt împrumutați prin SAFE, instrumentul prin care Uniunea Europeană se finanțează emițând datorie pe piețe. Cine cumpără această datorie sunt marii investitori instituționali, fonduri precum BlackRock sau Vanguard, care se numără și printre cei mai mari acționari ai Rheinmetall, beneficiarul contractelor. Niciunul dintre acești investitori nu “deține” lanțul, căci pachete lor sunt minoritare (BlackRock cu ~6.6-6.9% din acțiuni, Vanguard cu~4%), dar tabloul de ansambul e limpede: România împrumută de la un cerc de mari deținători de capital financiar, cheltuie banii pe achiziții de la firme în care aceiași deținători sunt acționari, și le plătește, în plus, dobânda datoriei. 

De la Hermann–Göring la Rheimetall: două secole de capital german la Cugir

Pătrunderea capitalului german în Cugir are o istorie lungă. De peste două secole, orașul a fost valorificat de capital din centru în trei valuri succesive, fiecare legat de o fază distinctă a expansiunii industriale spre estul și sud–estul Europei. 

Producția de armament la Cugir începe în vremea Habsburgilor, între 1799 și 1918, cînd atelierele de oțel fondate în 1799 au devenit una dintre primele fabrici metalurgice din Transilvania, iar calitatea oțelului era apreciată înăuntrul și în afara Imperiului Austro-Ungar. Chiar originea fabricii e o decizie de capital de stat imperial german–austriac, prin curtea de la Viena, urmărind o strategie de a construi industrie de-a lungul frontierei cu Țara Românească și de a exploata resursele naturale locale (minereu, lemn energie hidraulică) și poziția strategică a zonei.

Forța de muncă nu era încă o rezervă de exploatat, ci ceva ce trebuia creat, și ca toate marile uzine din zona Hunedoarei, Cugirul a devenit un oraș–fabrică, atrăgând migrație din tot imperiul și transformând treptat țărani  în muncitori. Expansiunea a continuat, în 1926 adăugându–se noi hale de producție, iar în anii premergători războiului, produsele militare au devenit activitatea de bază a fabricii. Războiul a militarizat fabrica sub conducerea unor specialiști în producția de armament modern.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în contextul orientării României către Axă, conglomeratul german Reichswerke Hermann Göring a preluat acțiunile companiei. Comenzile au crescut spectaculos în 1941, cu războiul în plină desfășurare. Reichswerke Hermann Göring devenise până în 1941 cea mai mare întreprindere industrială din Europa și poate și din lume. Producția lui se baza, ca a întregii economiei de război germane, pe muncă silnică la scară masivă, de la muncitori civili deportați din teritoriile ocupate (Zwangsarbeit) până la deținuții din lagărele de concentrare.

Göring confisca sistematic activele industriale ale țărilor pe care Germania le ocupa sau le avusese în sfera sa. Cugirul nu era o ocupație, România fiind aliată, și de aceea integrarea sa în complexul de război german a urmat o cale diferită de confiscarea brutală din Est: nu rechiziție prin cucerire, ci preluare de pachete de acțiuni și “aranjamente” cu statul român. Scopul încă era același, anume subordonarea industriei est–europene mașinii de război germane, deci forma diferă, dar nu și funcția.

În 1948 fabrica a fost naționalizată sub numele de Uzina Mecanică Cugir și a devenit una dintre cele mai mari întreprinderi de apărare din țară, fiind producătorul român al puștilor de tip Kalașnikov și devenind un complex de producție duală : o secție civilă (electrocasnice, mașini-unelte) și o secție de produse speciale (arme și muniție). Orașul a fost construit în jurul fabricii, iar spre sfîrșitul anilor ‘80 era una dintre cele mai importante întreprinderi din județul Alba, cu peste 20 000 de angajați. 

După 1989, compania a trecut printr-o serie de dificultăți economice serioase, reducându-și activitatea și personalul; în 2004, Fabrica de Arme Cugir a fost desprinsă din Uzina Mecanică Cugir, de unde avem astăzi două fabrici de arme la Cugir, ambele filiale Roarm, aflate în subordinea Ministerului Economiei. Desprinderea celor două fabrici a coincis cu procesul lichidării laturii civile la Uzina Mecanică, secțiile care produseseră decenii la rând mașini de splălat, mașini–unelte și sculărie. Între 2001 și 2008, aceste secții au fost deființate, iar muncitorii convinși să plece cu salarii compensatorii, în cuvintele unui administrator al uzinei. Fabrica de Arme Cugir a trecut de la peste 20 000 de muncitori la 700, ceea ce a însemnat o contracție de 96% a forței de muncă. 

Al treilea val de control al capitalului german în orașul Cugir se întîmplă astăzi, în contextul reînarmării prin SAFE, dar de această dată capitalul occidental nu preia acțiuni, ci controlează prin contracte, licențe, acorduri de cooperare și fluxuri de redevențe, în timp ce fabrica rămîne formal a statului român prin Roarm. Spre deosebire de concernul unic Hermann Göring din anii ‘40, nu mai este vorba de un singur actor, ci o piață de capitaluri concurente care se luptă pentru accesul la aceleași hale: SIG Sauer, al cărui braț american produce arma efectiv propusă, SIG 516 G3, cîștigă contractul de armament individual în iunie 2026; dar oferta sa fusese disputată de coaliție Heckler&Koch (Germania, în parteneriat cu Rheinmetall), Beretta (Italia), Colt CZ (Cehia).  

Cele trei valuri de valorificare germană (și străină în general) a platformei de la Cugir, începând cu control direct prin acapararea acțiunilor și ajungînd la controlul indirect prin lanțul de producție și al proprietății intelectuale, arată că poziția Cugirului în diviziunea internațională a muncii a fost remarcabil de revenitoare: periferie industrială de armament, valorificată de capital din centrul german. Asta, cu o excepție decisivă: cele patru decenii de socialism de stat în care fabrica a fost naționalizată, dezvoltată în afara circuitelor capitaliste occidentale și integrată în economia planificată. Exact în perioada naționalizării s–a construit capacitatea industrială, calificarea și infrastructura fără de care fabrica n–ar fi putut să fie astăzi vizată de capitalul occidental.

Forma dominației se schimbă, de la preluarea proprietății la control prin monopol tehnologic și contractual, schimbând cu ea și terenul luptei de clasă. Controlul prin contracte și licențe este mult mai comod pentru capital, fiindcă dacă SIG Sauer sau Rheinmetall ar deține fabrica, ar fi obligat să stea la masa negocierilor cu muncitorii. Așa însă, proprietatea și confruntarea directă cu forța de muncă rămâne în mâinile statului. La acest aspect se adaugă și natura intermitentă a cererii de armament, care face mai avantajos controlul unei fabrici prin contracte punctuale în momentele în care acestea sunt profitabile, lăsând statul să susțină fabrica și muncitorii între contracte. Raportul de exploatare nu cere ca firmele occidentale să dețină Fabrica de Arme sau Uzina Mecanică, ci se realizează tehnic, prin încadrarea fabricii în circuite de producție marcate de schimb inegal: prin dependența de licențele contractorilor, prin rentă (sub forma concretă a redevențelor). În timp ce proprietatea formală rămâne a statului, extracția de valoare trece prin licență, contract și control tehnic.  

Luptele muncitorilor în orașul Cugir între 2022 și 2026

Greva de pe 3 iunie a urmat procedura legală (preaviz, conciliere, etapele cerute), dar nu a apărut din senin, ci se înscrie într–un pattern de la Fabrica de Arme Cugir: în februarie 2022, muncitorii au intrat în grevă spontană timp de 4 zile, împreună cu angajații la Uzina Mecanică Cugir; în noiembrie 2024 au inițiat un protest în fața fabricii, din cauza lipsei de ordine, salariilor mici și a condițiilor de muncă proaste; la începutul lunii ianuarie 2026 muncitorii au intrat în “grevă japoneză”, în urma amînării Contractului Colectiv.  

Pe 11 februarie 2022, într-o vineri, o grevă spontană izbucnește dimineața la Uzina Mecanică Cugir, iar în jurul orei 12.00, protestul spontan se extinde și la a doua unitate, Fabrica de Arme. Acum mai bine de 4 ani, revendicarea principală era aceeași, anume salariile foarte mici: conform unui reportaj al ziarului Adevărul, o angajată cu vechime de 40 de ani primise un salariu de 1600 de lei în luna februarie. Mai mulți muncitori se plînseseră de salarii sub 2000 de lei, de condiții mizerabile, de frig și de măsuri de protecție insuficiente.

Fiind o grevă spontană, revendicările au fost întocmite pe loc, urmând să fie dezbătute luni: creștere salarială de 30%, sporuri de toxicitate și condiții grele, vouchere de vacanță în martie, o masă caldă, asigurări medicale plătite de angajator. Luni, pe 14 februarie, încep discuțiile cu consiliul de administrație, care eșuează, iar muncitorii răspund amenințând cu greva generală. Oferta finală este majorarea salariilor cu doar 6,5%, aceeași cifră revendicată și în iunie 2026.

Marți, 15 februarie, sute de muncitori ai Uzinei Mecanice pornesc în marș pînă în centrul orașului, apoi pînă la Fabrica de Arme, și în aceeași zi, conducerea rezolvă o singură revendicare, anume voucherele de vacanță pînă la finalul lui martie, dar promite îmbunătățirea condițiilor și cere suspendarea grevei pînă pe 25 februarie, invocînd bugetul Roarm care ar putea permite o creștere salarială mai mare. Muncitorii decid că vor protesta până la rezolvarea integrală a revendicărilor. În a patra zi de grevă spontană, miercuri, liderul sindical național Constantin Bucuroiu propune trimiterea unei delegații din Cugir la București, iar mai tîrziu, o secretară de stat din Ministerul Economiei este așteptată la negocieri.

În zilele care au urmat, revendicările s–au concretizat, iar creșterea cu 30% a salariului s–a transformat în mărirea salariilor cu 400 de lei net pentru fiecare persoană, în timp ce administrația nu dorea să ofere mai mult de 205. La 11 zile după inițierea grevei spontane, muncitorii ies victorioși, ministrul Economiei Florin Spătaru anunțînd : “s-a semnat un protocol de creștere salarială care include și alte revendicări. Începînd de mîine va reîncepe activitatea la Uzina Mecanică Cugir”, salariile fiind majorate cu suma de 400 de lei cerută de protestatari. 

Protestul din noiembrie 2024 a avut loc în fața fabricii, ca miting autorizat, din motive diferite față de greva inițială din 2026: mai mult decât salariile insuficiente, fabrica se afla în pragul falimentului din cauza lipsei de comenzi. Declarația lui Neagu de atunci descrie starea fabricii într-un mod dur : “De aproape un an și jumătate, societatea se confruntă cu lipsă de comenzi. Și acelea puține care au fost date nu au fost preluate de parteneri. Societatea duce o lipsă acută de lichidități, se afundă în datorii către furnizori, vorbim de energie, de gaz. Noi avem marfă, dar ea nu este luată”. Armele fuseseră comandate, dar partenerii (statul român și întermediarii lui) nu le ridicau, și deci nu le plăteau.

În același timp, discursul constant pentru consolidarea apărării continua, în al 3–lea an în care românii au un război la graniță, în timp ce programele europene de înarmare de primă generație erau create (ASAP, Act in Support of Ammunition Production, 2023), în timp ce România făcuse public angajamentul de creșterea cheltuielilor militare la 2.5% din PIB, o fabrică de arme de stat se sufoca în datorii cu depozitul plin de marfă neridicată de propriul stat. Așadar, criza de lichidități din 2026 este anticipată de una în 2024, în același context, mai puțin presant și  prezent de această dată, de reînarmare și militarizare. Abandonul Cugirului nu este un accident al birocrației SAFE, ci îl precede, iar fabrica era lăsată să se scufunde înainte să existe mecanismul european opac. Problema nu este un program prost administrat, ci o orientare structurală, căci statul român, ca achizitor, a preferat constant importul și contractul cu marele capital occidental în detrimentul propriei baze industriale, iar programul SAFE doar a dat o formă instituțională și un aspect financiar unei decizii deja făcute. 

Pe 13 ianuarie 2026, marți, a fost declanșată o grevă japoneză, cu circa 85% dintre angajați purtând banderole la locul de muncă, cerând începerea negocierilor pentru contractul colectiv de muncă 2026, care ar fi trebuit să înceapă din octombrie 2025, ca etapă premergătoare grevei generale din 3 iunie 2026. 

În 2022, o grevă spontană, ilegală, fără proceduri, a două colective unite a obținut în 11 zile suma cerută plus demiterea pusă în discuție a managementului. În 2026, o grevă generală, procedurală, parcursă la milimetru, după epuizarea tuturor celorlalte metode de protest pînă a ajunge la grevă, a unui singur colectiv care s–a înjumătățit din 2022, (de la 1500 de muncitori în stradă, și de la UM și de la FA, la în jur de 700) cere echivalentul fostei oferte insultătoare, iar răspunsul este “legislația nu ne permite”; după două săptămîni de tăcere, izbucnește o grevă spontană a muncitorilor, desprinsă de aprobare sindicală, iar directorul Coroamă își anunță demisia fără a–și preciza motivele.

În 2022, 6,5% era jignitor, pe când în 2026 este cifra la care speră muncitorii să ajungă. Acum 4 ani, muncitorii și–au smult mărirea escaladând lupta peste administrație, la Ministerul Economiei, care avea puterea să decidă pe loc o mărire, și a făcut–o, sub presiunea muncitorilor. În 2026, calea pare aceeași, căci sindicatul merge tot la minister, dar ordonanța a golit lupta de conținut: ministerul nu poate decide o creștere salarială, tot ce poate oferi este adoptarea unui memorandum prin care să deroge de la propria lege, o procedură lentă și nesigură. În acești patru ani, trei ordonanțe de austeritate au transformat o negociere care putea da un rezultat imediat într–un labirint birocratic, și acești patru ani de boom al cererii de armament, paradoxal, n–au întărit poziția muncitorului de la Cugir, ci a umplut ecosistemul în care trebuie să se lupte el pentru propriile drepturi cu o sumedenie de actori : Rheinmetall, SIG Sauer, DGA, Comisia Europeană. 

Salariul nu este prețul “corect”, determinat obiectiv, ci expresia momentană a unui raport de forțe, iar între limitele minime și maxime ale forței de muncă, nivelul efectiv se stabilește numai prin luptă neîncetată dintre capital și muncă.  În 4 ani nu s-a schimbat prețul forței de muncă, ci puterea celor care o vînd, care scriu în lege că muncitorii trebuie exploatați, fără mijloace de a mai riposta legal.

Dincolo de Cugir

Muncitorii de la Cugir nu sunt singuri, iar tăcerea birocratică nu reflectă tăcerea întregii țări. În aceleași săptămâni în care fabrica își așteaptă răspunsul de la minister, legea salarizării și valul de austeritate scot în stradă, unul după altul, detașamente ale clasei muncitoare. Pe 3 iunie, în jur de 20 000 de angajați din Sănătate s-au adunat în Piața Victoriei; pe 4 iunie, la o zi după greva de la Cugir, aproape 18 000 de angajați din Finanțe și ANAF au oprit lucrul în toată țara; pe 17 iunie, 10 000 de cadre didactice și auxiliare din școli, grădinițe și universități au ieșit în stradă la București. La nici 200 de kilometri de Cugir, la Șantierul Naval Mangalia, peste o mie de navaliști au făcut, în luna martie, ce au făcut colegii lor de la Cugir, iar după zece zile de protest neîntrerupt, statul a fost nevoit să deblocheze banii pe care aceștia nu îi mai primeau de luni întregi, chiar dacă lupta lor mai mare, salvarea șantierului de la faliment, avea să fie pierdută cîteva zile mai tîrziu. 

Situația Fabricii de la Cugir este structura repetată a unui model care începe să devină previzibil: un stat care numește “strategice” fabricile și șantierele pe care le lasă să moară; care semnează solemn acorduri de localizare și uită să semneze contractele necesare pentru a le realiza. Forța navalistului din Mangalia, a muncitorului din Cugir, a profesorilor din toată țara și a funcționarului ANAF nu stă în miliardele care le trec pe deasupra capului de zi cu zi, ci în faptul că nimic nu funcționează fără ei.

Acest lucru nu este doar o speranță, ci o experiență deja trăită. În februarie 2022, la Fabrica de Arme Cugir, muncitorii au demonstrat că un colectiv unit, care oprește efectiv producția și refuză prima ofertă, poate smulge în 11 zile ceea ce negocierile nu ar fi obținut nici în luni de zile. Ori asta nu s-a întîmplat fiindcă legea era de partea lor, ci pentru că muncitorii au fost mulți, fermi și uniți. 

Bibliografie 

1. https://ziarulunirea.ro/video-greva-generala-la-fabrica-de-arme-cugir-pe-fondul-nemultumirilor-salariale-protest-declansat-in-timpul-negocierilor-cu-producatorul-german-de-armament-j-p-sauer-sohn-996244/
2. https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/greva-la-fabrica-de-arme-cugir-in-timpul-negocierilor-cu-j-p-sauer-sohn-22461704
3. https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/investitie-in-romania-sig-sauer-gigant-american-al-industriei-de-armament-vrea-sa-dezvolte-divizia-europeana-a-companiei-si-un-angajament-industrial-pe-termen-lung-in-romania-22412338
4. https://www.digi24.ro/stiri/economie/sute-de-angajati-ai-frabricii-de-arme-din-cugir-protesteaza-fata-de-veniturile-mici-multi-au-salariul-minim-pe-economie-3797863
5. https://www.capital.ro/greva-japoneza-la-fabrica-de-arme-cugir-muncitorii-reclama-ca-nu-au-contract-colectiv-de-munca.html
6. https://alba24.ro/greva-japoneza-la-fabrica-de-arme-cugir-angajatii-cer-semnarea-contractului-colectiv-de-munca-revendicarile-1115639.html
7. https://observatornews.ro/eveniment/angajatii-fabricii-de-arme-din-cugir-protest-din-cauza-lipsei-comenzilor-si-a-salariilor-mici-cat-sunt-platiti-muncitorii-599869.html
8. https://termene.ro/articole/este-oficial-masurile-fiscale-pentru-2026-aprobate-de-guvern-au-fost-publicate-in-monitorul-oficial
9. https://adevarul.ro/stiri-locale/alba-iulia/protest-la-uzina-de-armament-din-cugir-sute-de-2149189.html
10. https://adevarul.ro/stiri-locale/alba-iulia/protest-la-uzina-de-armament-din-cugir-sute-de-2149189.html
11. https://ziarulunirea.ro/live-video-greva-la-uzina-mecanica-si-fabrica-de-arme-din-cugir-vizita-secretarei-de-stat-din-ministerul-economiei-asteptata-de-angajati-758978/
12. ziare.com/greva/fabrica-arme-cugir-negocier-firma-germana-j-sauer-angajati-solicitari-2016368
13. https://www.stiripesurse.ro/gigantul-rheinmetall-a-semnat-contracte-de-57-miliarde-euro-cu-armata-romana-ce-au-cumparat-de-fapt-fortele-armate-romane_3891422
14. https://www.stiripesurse.ro/gigantul-rheinmetall-a-semnat-contracte-de-57-miliarde-euro-cu-armata-romana-ce-au-cumparat-de-fapt-fortele-armate-romane_3891422
15. https://umcugir.ro/?page_id=1246&lang=en
16. https://www.scena9.ro/article/oameni-si-arme-fabrica-arme-cugir
17. https://cugetliber.ro/stiri-economie-uzina-mecanica-cugir-va-incepe-productia-de-arme-de-asalt-si-pistoale-la-standarde-nato-516717
18. https://ziare.com/beretta/producator-armament-romania-oferta-program-safe-1980339
19. https://defapt.ro/investigatii/contractul-safe-cu-sig-sauer-nu-a-fost-semnat
20. https://www.stiripesurse.ro/cazul-beretta-complica-scandalul-safe-producator-european-ignorat-procedura-netransparenta-si-suspiciuni-privind-selectia-furnizorului-pentru-arma-de-asalt_3882852
21. https://www.national.ro/social/greva-spontana-la-fabrica-de-arme-cugir-motivul-pentru-care-angajatii-au-oprit-lucrul-874929.html/
22. https://www.cugirinfo.ro/radu-coroama-directorul-general-al-fabricii-de-arme-cugir-si-a-inaintat-demisia-din-functie-42821.html?utm_source=dlvr.it&utm_medium=facebook&fbclid=IwY2xjawSmSjxleHRuA2FlbQIxMQBzcnRjBmFwcF9pZBAyMjIwMzkxNzg4MjAwODkyAAEecTFCc5OIOBZmBE8B7pZ66rs_mCGHQloik79e6Skod3jDt8gHErEkWthzcgg_aem_j2a70GcTgFUD_aT8qFUNAg#google_vignette
23. https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/a-10-a-zi-de-protest-la-santierul-naval-mangalia-angajatii-ies-din-nou-in-curte-in-ciuda-deciziei-guvernului-privind-salariile-3705045
24. https://www.stiripesurse.ro/proteste-la-finante-18000-de-angajati-opresc-lucrul-justitia-intra-de-asemenea-in-greva-partiala-din-cauza-noii-legi-a-salarizarii_3891924
25. https://www.edupedu.ro/breaking-miting-si-mars-de-protest-pe-17-iunie-in-bucuresti-anuntat-de-sindicatele-profesorilor-liderii-fsli-si-fse-cer-mobilizarea-a-cel-putin-20-000-de-participanti-si-avertizeaza-ca-inv/
26. https://www.avocatnet.ro/articol_70565/Oficial-Salariul-minim-brut-pe-%C8%9Bar%C4%83-se-majoreaz%C4%83-de-la-1-iulie-2026.html