În dimineața de 5 iunie, o dronă maritimă folosită în războiul de la graniță s-a autodetonat la portul Constanța, după ce a fost găsită în secțiunea civilă de lângă ASVROM. Drona care a explodat pe 5 iunie în Constanța, la o săptămână după ce o altă dronă a rănit o mamă și pe fiul ei în Galați, nu este o anomalie, ci rezultatul previzibil al unui război capitalist purtat la câteva sute de kilometri de țărm. Vecinătatea frontului face ca asemenea “accidente” să fie o certitudine statistică; minele în derivă, dronele rătăcite, epavele plutitoare ale războiului nu cunosc granițe, iar cât timp războiul continuă, acesta va continua să facă victime indiferent de frontiere.
Clasa muncitoare din România și din regiune nu are nicio miză în care dintre blocurile imperialiste domină rutele de schimb de la Marea Neagră, coridoarele de energie sau logistica grânelor. Cei care muncesc sunt deopotrivă cei care finanțează reînarmarea, împrumuturile fiind acordate în baza promisiunii de a le continua exploatarea, dar și cei care trebuie, ulterior, să suporte consecințele războiului. Suntem solidari cu muncitorii români, ucraineni, ruși, bulgari și turci, care au același interes, anume oprirea acestui război. Burghezia națională, industria de armament rusă, capitalul de război ucrainean, capitalul portuar și logistic românesc și producătorii occidentali de armament acumulează deja din ceea ce pentru muncitori înseamnă alerte, evacuări și răniți, în timp ce reconstrucția de mâine este ea însăși pradă disputată între capitalul american și cel european: de la cadrul de circa 800 de miliarde de dolari coordonat de BlackRock până la Fondul de Investiții pentru Reconstrucție SUA-Ucraina. Toți au, astfel, un interes în continuarea conflictului. Căci continuarea războiului înseamnă, în primul rând, masacrarea clasei muncitoare pentru interesele economice ale clasei împroprietătire ruse sau americane. În Ucraina, muncitorilor li se îngrădește organizarea independentă : dreptul la grevă este suspendat sub legea marțială, au fost legalizate contractele cu timp de muncă nefixat, iar salariații firmelor cu sub 250 de angajați au fost scoși de sub incidența Codului Muncii, măsuri care nu fac decât să intensifice exploatarea. În Rusia, muncitorii care protestează împotriva războiului ajung la închisoare sau, în unele cazuri, sunt trimiși pe front, protestele fiind înăbușite prin forța statului. Iar în regiune, inflația ridicată erodează nivelul de trai al muncitorilor în timp ce băncile ating profituri record. Presiunea combinată a austerității și a inflației, adică o scădere reală a salariilor, împinge tinerii pe o piață a muncii în care șomajul crește, cu peste 6% la nivel național și aproape 30% în rândul tinerilor. Tocmai această armată de rezervă a muncii, prin concurența care o întreține pentru locurile de muncă, ține prețul forței de muncă, adică salariile, jos. Totul, firește, în beneficiul patronatului din întreaga regiune.
Președintele Dan prezintă situația ca fiind o chestiune de protecție a vieților umane, și ca pe o consecință directă a agresiunii Rusiei, ori această a două afirmație implică o “soluție” evidentă : mai multe cheltuieli pe înarmare, mai multe baze militare. Știm deja cum va fi folosită această amenințare: ca justificare pentru însăși mecanismul care o produce. Forțele Navale derulează un program de drone de 1.7 miliarde de lei, sisteme V-BAT pe fregatele Regele Ferdinand, Regina Maria și Mărășești, plus o corvetă de 260 de milioane de euro; România s-a angajat să urce cheltuielile militare spre 5% din PIB până în 2035 și a semnat un împrumut SAFE de 16,68 miliarde de euro, a doua cea mai mare alocare din UE, o datorie pe 45 de ani, pe care o vor plăti copiii muncitorilor de azi. Marina însăși își descrie misiunea principală fără ocolișuri : să țină deschise coridoarele comerciale prin care au trecut 10 000 de nave de la începutul războiului. Flota apără circulația mărfurilor și a profitului. Iar parlamentarii care pretind că vor pace mint: unii o vor „prin război”, alții se opun conflictului doar fiindcă e susținut de opoziție, încât, ajunși ei la putere, tendința ar rămâne aceeași. Singurii care ar putea schimba cu adevărat situația sunt cei care muncesc.
Fiecare leu cheltuit pe drone este un leu tăiat din spitale, școli și pensii. În timp ce bugetul militar urcă, salariile și pensiile sunt înghețate, taxele cresc, iar statul condamnă oameni la moarte prematură prin felul în care își alocă resursele. Reînarmarea de azi este austeritatea de mâine, care ucide fără să tragă foc. De aceea, sarcina imediată este, în primul rând, presiunea pentru transparență totală privind utilizarea infrastructurii civile în scopuri militare, o presiune care nu poate veni doar de la sindicatele direct vizate, precum cel din port (Trans-Corex), sindicatul unit al TAROM (ale cărui zboruri comerciale de linie au transportat componente militare către Israel) sau sindicatele din cadrul CFR, ci și de la muncitori în general prin solidarizarea cu acestea și prin inițiative independente. O asemenea presiune presupune colaborarea stânsă a sindicatelor din România cu organizații precum USB, CGIL sau sindicatele locale ale CGT, coordonând acțiuni concrete și organizarea colectivă împotriva implicării în operațiuni care transformă locurile de muncă în ținte.
Victimele de la Galați și evacuații din Constanța nu sunt daune colaterale; sunt rezultatele inevitabile ale integrării României într-un război capitalist. De aceea : suntem împotriva bugetului de reînarmare și a spiralei celor 5%, împotriva bazelor și împotriva rolului României de platformă logistică de război; pentru solidaritatea cu muncitorii ruși, ucraineni, români, turci și bulgari, împotriva tuturor statelor beligerante și a celor “gazdă” deopotrivă. Adevărata protecție a oamenilor din Constanța este ieșirea României din mașinăria care a adus drona în port, nu încă un strat al ei.
07.06.2026 Grupul de Acțiune Socialistă