Mai multe accidente feroviare petrecute în ultimul timp la nivel național și internațional demonstrează consecințele potențial fatale ale dezvoltării haotice neoliberale din ultimele decenii. Calitatea și siguranța transporturilor feroviare în capitalism este subminată prin lipsa unui proiect coerent de dezvoltare, birocrație, subfinanțare și privatizarea serviciilor publice.
România nu face excepție. Politicile neoliberale care au succedat restaurația capitalistă de după 1989 au dus la un declin progresiv al companiei de stat CFR. Căile ferate devin tot mai nesigure, iar transportul feroviar cade tot mai mult în mâna capitaliștilor.
O analiză a trecutului și a prezentului sistemului feroviar românesc și a nevoilor pe care le-a servit în contextul industrializării țării, precum și a confruntărilor din prezent pe care angajații din domeniu le poartă, poate deschide calea unor soluții.