Ne exprimăm solidaritatea cu toate persoanele afectate de măsurile de austeritate în educație.
1. Cu elevii care vor trebui să învețe în clase și mai aglomerate, care vor trebui să-și risipească pe navetă ore în plus în fiecare zi din cauza comasărilor, căror le vor preda profesori obosiți, demotivați și fără specializările necesare (eg. profesori de religie care vor preda literatură sau istorie).
2. Cu părinții deja atinși de creșterea prețurilor, a dobânzilor, strânși de o piață a muncii ostilă care vor simți nevoia să suplinească și mai mult educația copiilor din propriul buzunar.
3. Cu profesorii la început de drum cărora li se va curma prematur traseul în învățământ, cărora nu li se vor înnoi contractele, care nu vor putea găsi suficiente clase pentru a-și împlini norma de predare.
4. Cu profesorii suplinitori care vor fi forțați să-și răspândească aria geografică făcând naveta dintr-un colț în altul al orașului sau chiar între localități, pe bani mai puțini, predând unor clase mai pline.
5. Cu profesorii titulari care vor resimți scăderea venitului în timp ce facturile, prețurile și dobânzile cresc, care vor avea mai puțin timp disponibil pentru activitățile din afara clasei, însă esențiale consolidării comunității de învățare.
6. Cu toate cadrele didactice care vor boicota festivitățile de început de an și vor participa la protestul de luni, în ciuda persecuțiilor din partea directorilor și inspectorilor școlari
Trebuie însă să insistăm că măsurile de austeritate nu au început anul acesta, nu au început cu actuala guvernare și chiar de ar viza doar sistemul de învățământ, nu ar afecta doar profesorii și elevii, ci întreaga clasă muncitoare prin faptul că este imposibil ca într-o gospodărie să nu existe membri implicați în sistemul de educație, fie ca elevi, fie ca profesori. Dar măsurile nu pornesc doar Ministerul Educației și Cercetării. Să nu uităm că în toate cele trei pachete de austeritate sunt măsuri măsuri care afectează pe toți cetățenii, deopotrivă pe cei mai săraci și vulnerabili prin creșterea TVA-ului, prin taxarea pensiilor și diminuarea sau eliminarea a multor măsuri de asistență socială. Să ne amintim, de asemenea, de protestele de la începutul anului împotriva așa-numitei Ordonanțe Trenuleț care, printre altele, a înghețat pensiile și ajutoarele sociale. Am arătat că acele măsuri nu sunt rezultatul voinței politice a lui Marcel Ciolacu, el fiind doar un simptom al logicii capitalului. Am arătat că același lucru este adevărat și pentru Daniel David.
GAS s-a înființat cu puțină vreme înainte de începerea protestelor din educație din 2023 și a fost alături de dascăli încă dinainte de inițierea grevei. Am documentat cum:
Participanții la protest au declarat că au observat un declin al sistemului de învățământ după anii ’90. Subfinanțarea acestuia este cauza principală, iar lipsa de dotări, de experți și de personal bine pregătit își spune cuvântul. Atunci când se decide alocarea bugetului, educația este ultima prioritate a decidenților.
Procentul din PIB alocat educației este mai mic decât în realitate, acesta fiind de numai 2,1% conform participanților la protest. Valoarea de 3,2% este, deci, o reprezentare frauduloasă, calculată prin includerea taxelor plătite de studenți și a altor venituri asemănătoare în suma finală. Una dintre revendicările adiționale consta în alocarea a minim 6% din PIB-ul României pentru educație.
Bugetul alocat educației este mai mic decât cel destinat înarmării, fapt de care mai mulți protestatari s-au plâns. Participanții au subliniat importanța socială a muncii lor și a educației publice. „Deschizi o școală, închizi un penitenciar”, ne spune unul dintre ei.
Din cauza lipsurilor bugetare, s-au luat măsuri de reducere a personalului, ceea ce înseamnă că unii muncitori au fost disponibilizați.
Dar tot încă de atunci am semnalat faliile crestate între profesori și elevi:
Nicio organizație de elevi sau studenți nu a fost prezentă la protest și nu s-a solidarizat cu protestul, din ceea ce cunoaștem până la acest moment. Organizațiile cărora le este recunoscută o calitate reprezentativă, precum Consiliul Național al Elevilor, au evitat complet subiectul.
Am încercat să aflăm de la participanți de unde vine această lipsă de solidaritate. Ni s-a explicat că sistemul întreține mai degrabă o dezbinare între elevi și profesori—atmosferă dominantă în școlile românești. Responsabilitatea relației cu părinții sau cu elevii ar reveni în întregime școlii și profesorilor. Însă ne putem imagina ușor cum un sistem debilitat de subfinanțare și de consecințele sale nu este capabil să cultive astfel de relații în avantajul ambelor părți implicate.
În cele din urmă, protestele au făcut vocea profesorilor auzită direct, cât și indirect prin presa independentă și muncitorească, astfel încât în mai situația se îmbunătățise pe acest aspect:
Persoanele cu care am discutat ne-au relatat că se bucură de susținerea părinților și a elevilor, unii dintre elevi chiar dorind să participe la protest în semn de solidaritate – o situație diferită de lipsa de solidaritate și chiar ostilitatea de care sindicaliștii se plângeau în februarie.
Dar inerția organizațiilor studențești, caracterul mascat de clasă al asociațiilor de părinți, precum și modul ierarhic-disciplinar prin care profesorii au înțeles ideea de comunitate a învățării au făcut ca schimbarea sentimentelor din rândul părinților simpli să aibă efecte instituționale amestecate.
Totuși, până la ora actuală, nicio organizație a elevilor nu s-a pronunțat în legătură cu greva. Abordarea punitivă și carcerală a violenței în școli a reprezentanților FSE Spiru Haret, care într-o serie de propuneri către Camera Deputaților au solicitat stabilirea unor pedepse ca exmatricularea și amenzile, precum și reînființarea „centrelor de reeducare” pentru minori nu sunt, cu siguranță, o cale bună de a construi această solidaritate.
Astfel, în timpul grevei:
mai mulți elevi s-au alăturat protestelor, iar Asociațiile Elevilor din diverse județe și-au declarat susținerea pentru grevă. În același timp, alte structuri s-au desolidarizat sau chiar au jucat jocurile guvernului: Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Părinților (Edupart), condusă de un „antreprenor”.
O altă falie observată încă din 2023 este cea dintre sindicaliști și profesori. În urma grevei de acum doi, militanța multor a profesori a sporit ajungând să-și cunoască puterea, dar încetarea grevei cât timp energiile populare încă clocoteau în stradă i-au îndepărtat de federațiile sindicale pe cei mai militanți dascăli, cofirmând în același timp apatia celor care s-au mulțumit cu câștigurile modeste.
Se poate vedea cum situația nu este identică cu cea de acum doi ani, însă că s-a făcut prea puțin, din partea tuturor celor vizați, pentru a pregăti o nouă luptă. Protestul de pe 8 septembrie este un prilej să învățăm din greșelile trecutului pentru a-i relua sporit victoriile. Împreună putem trece peste ceea ce ne dezbină și găsi mijloace prin care putem aduce împreună împotriva capitalului interesele profesorilor cu ale elevilor și studenților, cu ale părinților, cu ale pensionarilor, cu ale celorlalți angajați din sectorul public și privat.
De aceea, pe 8 septembrie ne alăturăm în solidaritate cu profesorii care înțeleg că măsurile de austeritate nu sunt afront adus lor personal, ci tuturor celor ce muncesc. Care înțeleg că nu-și pot reclama respectul meritat decât dacă același respect este acordat elevilor și studenților, păriniților și bunicilor. Care înțeleg că, dată fiind poziția lor în societate, pot și trebuie să lupte pentru cei a căror voce este sistematic amuțită. Care știu că lupta nu a început pe 7 iulie și nici nu se va opri prea curând, indiferent de cum vor reacționa guvernanții după 8 septembrie.