În urma anunțării așa-zisei ordonanțe „trenuleț”, ordonanță care propune măsuri de austeritate în mare parte față de lucrătorii angajați la firme cu capital majoritar al statului și administrația publică, dar și cu mici măsuri care vizează antreprenorii/capitaliștii, sindicatele au anunțat mai multe proteste. Primele dintre aceste proteste au fost inițiate de sindicatele din cadrul ELCEN și METROREX. În cazul ambelor companii, problema principală a fost salarizarea, care conform ordonanței trenuleț ar trebui să fie înghețată și posturile de muncă la fel. În același timp, contractul colectiv de muncă (CCM) stipulează altceva, anume atât bonificații, beneficii și creșteri salariale, cât și suplimentarea forței de muncă în cazul METROREX.
ELCEN
În cazul protestului din curtea sediului Societății Comerciale Electrocentrale București, angajații ELCEN din SLI-SEB, afiliat la BNS s-au adunat în numărul sutelor. Participanții la protest aveau vârstele cuprinse între 21 și 60 de ani. Numărul mare de protestatanți (având în vedere faptul că au putut protesta exclusiv persoanele care NU erau în tură la momentul respectiv) împreună cu indignarea față de guvern crea o atmosferă energică în care lucrătorii își exprimau nemulțumirea. Se auzeau scandări periodice care cereau respectarea CCM și se huiduia de fiecare dată când în discursul său, liderul sindical aducea aminte de conducere și de guvern. Așa cum ziceau și pancartele, care erau ținute la vedere atât de lucrători și lucrătoare care participau pentru prima oară la o acțiune sindicală cât și de lucrătorii și lucrătoarele mai experimentate, problema este că nu li s-a respectat CCM semnat anul trecut, în cazul celor mai mulți. Ce înseamnă acest lucru, specific? O tăiere la salariu de aproximativ 1500 lei/lucrător. În anumite cazuri este vorba și de lipsa creșterii salariului, deoarece acesta trebuia crescut începând cu Ianuarie 2025. Liderul sindical a anunțat clar că lucrătorii sunt pregătiți să facă toate demersurile posibile pentru a nu le fi încălcate drepturile. Ulterior, reprezentanții sindicatelor au avut o discuție cu un reprezentant al ministerului energiei, însă nu au reușit să câștige ceea ce și-au propus.
Lucrătorii, deși au apreciat solidarizarea noastră cu cauza, erau sceptici în legătură cu prezența noastră acolo. Bineînțeles, este o reacție de așteptat și chiar bună, având în vedere istoria recentă de încercare a ale unor partide parlamentare de a confisca grevele și protestele lucrătorilor, dar și istoria relativ îndepărtată în care diverși huligani plătiți sau nu se infiltrau în manifestații ale celor ce muncesc pentru a le opri prin diferite metode.
Totuși dacă se va ajunge la necesitatea unei greve, ce ar fi imperativ pentru succesul acestui demers ar fi explicarea situației celorlalți lucrători din București în diverse moduri (comunicate inter-sindicale, popularizarea cauzei în rândul lucrătorilor neorganizați prin toate mijloacele posibile) având în vedere situațiile din trecut. Un exemplu ar fi protestul spontan de la Metrorex în care nu numai că o mare parte a lucrătorilor nu s-au solidarizat cu sindicaliștii care protestau, ba chiar erau revoltați de acest demers. Sigur, acest lucru, împreună cu rata mică a sindicalizării în domeniul privat ne arată că încă ne aflăm într-o perioadă istorică în care lucrătorii ca și clasă se află în defensivă.
Câteva mesaje văzute pe pancarte:
„Ați furat de la săraci să dați la bogați cu ordonanța austerității.”
„Vrem respectarea CCM.”
„Mai bine tăiați de la voi de la pensiile lor speciale, decât de la noi.”
METROREX
În cazul protestului organizat de Sindicatul Liber Metrou numărul de protestatari era mai mare, aproximativ 1000 de oameni, de toate vârstele. Atmosfera era și în acest caz animată, însă mulțimea era despărțită de carosabil cu un gard pe care erau atașate diverse pancarte. În pauzele sunetului emanat de către vuvuzelele în care se sufla cu putere, un reprezentant al sindicatului a subliniat problemele întâmpinate și create inclusiv de către ordonanța trenuleț, anume nerespectarea majorării salariilor în ciuda faptului că prețul biletelor s-au scumpit și lipsa de forță de muncă, care pune în pericol călătorii. În cadrul discursului reprezentantului s-au scandat îndemnuri la demisia guvernanților și s-a huiduit. Parte din lucrători s-au declarat nemulțumiți de numărul mic de colegi care s-au adunat acolo și ne-au explicat că locul de muncă implică multe riscuri de sănătate din cauza umidității care produce mucegai sau a proximității față de anumite unelte(de exemplu stații electrice speciale unde se lucrează cu tensiune înaltă). Lipsa de forță de muncă duce la muncă peste program a mecanicilor, lucru care îi duce la epuizare și pune în pericol viețile lor și a călătorilor ca rezultat. Totul pentru că este mai ieftin să oblige angajații să meargă la muncă și să îi plătească peste program în loc să angajeze un alt mecanic. Am aflat și că există multe cazuri în care lucrătorii METROREX sunt nevoiți să își mai găsească un loc de muncă sau ajung să plătească din proprii bani piese de schimb necesare la muncă. Și aici au fost conciși protestatarii că vor urma toate demersurile necesare pentru a își apăra ce au câștigat până acum. Ulterior, li s-a promis că tot ceea ce au cerut le va fi dat.
Lucrătorii și-au exprimat aprecierea pentru solidaritatea noastră, însă au evitat să rămânem în contact, motivând că ar putea ajunge să aibă probleme fie cu sindicatul fie cu conducerea și chiar să își piardă locul de muncă. Acest lucru poate fi din diferite motive, preceum cele enumărate mai sus, dar faptul că informațiile specifice despre declanșarea unei eventuale greve pot fi folosite împotriva lor.
Protest 24 Ianuarie
Faimoasa ordonanță împreună cu legea pensiilor și neaplicarea statutului personalului feroviar a reușit să scoată în stradă diverse sindicate și pe data de 24 Ianuarie, zi liberă pentru majoritatea lucrătorilor. De data aceasta, era anunțată prezența lucrătorilor din mai multe domenii, cum ar fi silvicultori, siderurgiști, angajați metrorex și mineri, dar și angajați la poliție și militari. Însă, odată cu apariția susținătorilor extremei drepte, protestul s-a încheiat.
Totuși este important de subliniat faptul că discursurile din cadrul protestului au avut accente sociale și republicane. Chiar și cu periodicele derapaje economiste și naționaliste. La nivel general toți vorbitorii înțelegeau ordonanțele de urgență atât ca o încălcare a dialogului a social, cât și ca un atac asupra tuturor categoriilor socio-profesionale din păturile populare. Nu s-a vorbit deloc despre președinte, iar implicit sau explicit conflictul era prezentat ca unul între un guvern separat de populație și un parlament fie trădător, fie izolat instituțional; subiectul ordonanțelor de urgențe care iau locul sau chiar încalcă legi organice a fost un motiv comun în discursuri. Aproape toate discursurile au insistat asupra felurilor prin care activitatea din ultimii ani a guvernului a afectat populația în mod general, prin inflație, creșteri de taxe, scăderi salariale și a pensiilor. S-a venit însă cu puține revendicări concrete, majoritatea de natură politică, însă în contextul politicii burgheze: respectarea constituției, a legilor în vigoare, redeschiderea și respectarea dialogului social. O excepție ar fi delegația Meridian din Italia, care a propus unirea tuturor mișcărilor sindicale.
În mod cert ziua de 24 ianuarie încurajează un discurs republican-social, dar evenimentul istoric comemorat nu explică totul; deși participanții au fost anunțați în ordinul zecilor de mii, majoritatea participanților nu eram muncitori activi salariați, ci pensionari, rezerviști, sau militari disponibilizați, deci sunt forțați să facă un apel general la solidaritate cu larga societate, fiindcă nu luptă împotriva unui angajator particular, ci, din punctul lor de vedere, împotriva statului; este posibil să fie și o conștiință proletară care a apare pe parcursul luptelor sindicale din ultimii ani, însă această conștiință proletară este mediată prin intermediul cetățeniei și a relației dintre cetățean și stat.
Concluzii
Cum s-a ajuns la această așa-zisă problemă de fiscalizare? Se putea evita acest scenariu?
Ordonanța trenuleț este materializarea problemei de fiscalizare subliniate de către sindicaliști în trecut. Dacă la momentul respectiv problema părea cam vagă, acum toată lumea o resimte și stângiștii din coada lucrătorilor propun acum ceea ce propuneau sindicatele cu 7 luni în urmă. BNS a adresat și prevăzut această problemă, însă se pare că forța lor și presiunea creată nu a fost destul de mare încât să reușească să impună majorarea taxării capitalului și mutarea taxelor de la angajat la angajator pentru a evita situația curentă care necesită restructurări și o serie de pierderi în rândul celor ce muncesc. Chiar dacă această măsură de fiscalizare ne afecta pe toți lucrătorii, ea nu a avut foarte mare susținere, sau dacă a avut, aceasta nu s-a manifestat decât prin niște mici proteste. De aici se poate atrage atenția la mai multe lucruri:
1. În prima fază poate părea că este de ajuns ca salariații să fie militanți și bine organizați pentru a-și primi revendicările, o promisiune fiind fost făcută imediat, chiar după primul protest metrorex din anul acesta. De ce? De ce în cazul celor ELCEN nu s-a întîmplat așa? Aici putem vedea clar faptul că atunci când capitalul este pus în pericol, chiar și doar cu o încetinire a producției, revendicările sunt luate mai în serios. Dacă lucrătorii METROREX își opresc activitatea, traficul din București se va intensifica atât de mult încât lucrătorii (forța lor de muncă, cumpărată de capitaliști) vor ajunge mult mai încet la locurile de muncă, lucru care ar încetini producția în multe domenii. Acest lucru nu poate fi acceptabil, întrucât încetinește direct un lanț întreg de producție nu doar la nivel local, ci de pe tot globul (domeniul auto, domeniul IT, etc.). În schimb, înghețarea în apartamente a lucrătorilor nu are vreun efect IMEDIAT față de capital. Sigur că în timp se poate ca lucrătorii să se îmbolnăvească, dar oricum disconfortul creat, cu puțin noroc, se poate rezolva singur din punctul de vedere al capitalului. Cum? Ceilalți lucrători să pună presiune pe cei care își retrag activitatea pentru a le oferi ceea ce au nevoie, furnizarea de căldură și apă caldă. Pe lângă faptul că revendicările celor ce își retrag activitatea ar putea fi ignorate, lupta între cei ce muncesc ar bucura nu numai fețele ci și buzunarele clasei conducătoare (a capitaliștilor). Deoarece ar îndepărta parte din lucrători de organizare ca și clasă, astfel supramunca ar putea fi intensificată – fără solidaritate și fără limitata luptă economistă care este dusă în general astăzi capitalul, care neînsetat ca un vampir caută să consume forță de muncă va fi și mai liber să o facă, defensiva celor ce muncesc slăbindu-se.
Dar așa cum am arătat în articolul Ciolacu e simptomul, boala e capitalul, lupta nu se poartă doar la nivelul unui singur loc de muncă, ci la nivelul întregii societăți. De aceea, în lipsa unui efort din partea întregii clase muncitoare, toate victoriile sunt parțiale și temporare. Chiar și cu forța deținută de către lucrătorii Metrorex, necesitatea grevei japoneze și a demersurilor către o grevă concretă ne arată nevoia de solidarizare a lucrătorilor din diferite sectoare pentru puterea de a câștiga luptele propuse de sine. Chiar și așa, pentru lucrătorii ELCEN, nu a fost făcută nici măcar o promisiune încă și se apropie o posibilă grevă în cadrul acestei societăți.
2. Fără revendicări care vizează toți lucrătorii și lucrătoarele nu se pot evita pierderi uriașe ale lor și, mai important, nu se pot câștiga revendicări mai ambițioase care ne vizează pe cei ce ne vindem forta de munca ca și clasă și interesele noastre. Fără luptă pentru aceste revendicări comune nu se poate produce și câștiga un program care să ne reprezinte pe lucrători ca și clasă, ca ulterior să ne putem emancipa.
3. Necesitatea unui partid a celor ce muncesc este mai evidentă ca oricând. Fără un partid în caresă își înainteze interesele și care să adreseze problemele fundamentale ale societății de astăzi pentru a le putea depăși, orice luptă este sortită eșecului. În sensul în care mai repede sau mai târziu câștigurile noastre, ale lucrătorilor, vor fi pierdute sau cel puțin contestate și condiția de lucrător nu va putea fi depășită.