Recentele reizbucniri militante ale luptelor muncitorești de la Șantierul Naval Mangalia (DSMa), din luna martie, au oferit o imagine grăitoare asupra istoriei complicității dintre statul român și actorii privați. Rezultatele acestei complicități, departe de a fi „investiții salvatoare” orientate către un punct de producție industrială esențial, dar istoric prost administrat, au însemnat, de fapt, o și mai mare îndatorare, pierderi tot mai mari și sacrificarea muncitorilor ca unică soluție. Cazul scoate totodată în evidență, cu mare claritate, felul în care managementul capitalist a exploatat dezbinarea din mișcarea muncitorească în propriul avantaj și în detrimentul imediat sau de durată al lucrătorilor. Și mai presant, în epoca noastră tot mai militarizată, tensiunile acumulate ca urmare a „iraționalității” conducerii, fie ea de stat sau privată, și-au găsit în ultimii ani o soluție unică – panaceul tuturor crizelor capitalismului: militarizarea și producția de armament.
Cazul șantierului naval Mangalia ne oferă perspective valoroase asupra unui fenomen care cere toată atenția noastră și care nu poate fi tratat prin simple apeluri la solidaritate, ci printr-o analiză exhaustivă a dinamicii industriei și a istoriei luptei de clasă din șantierele navale din România. Lipsa unei înțelegeri adecvate a cauzelor care ne-au adus în situația actuală ne expune riscului de a susține politici cu un potențial dezastruos pentru proletariatul din întreaga țară și din regiune, precum și de a abandona lupta militantă din interiorul șantierului și concluziile pe care aceasta le scoate la lumină.
Aranjamentul directorial al DSMa
Criza din cadrul șantierului naval Mangalia își are originile în perioada 2017-2018, când s-a realizat transferul de proprietate asupra acțiunilor de către precedentul partener privat, firma sud-coreeană Daewoo (DSME – Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering), către compania olandeză Damen, în schimbul a 26 de milioane de dolari.
Achiziția șantierului naval îndatorat de către fostul administrator privat reprezenta atunci nu numai o licărire de speranță, ci și o premieră în istoria post-decembristă: statul își recupera pachetul majoritar de acțiuni pentru un obiectiv industrial de importanță strategică.
Mai precis, noua formulă de guvernanță operațională presupunea împărțirea acțiunilor între un pachet majoritar (51%) deținut de către stat prin întreprinderea Șantierul Naval 2 Mai SA și un pachet minoritar (49%) care îi revenea firmei olandeze Damen. Conform comunicatului, cedarea celor două procente către statul român fusese condiționată de o formulă de administrare specifică, prin care Damen își asuma controlul operațional asupra șantierului naval și portului maritim asociat, pachetul majoritar obținut de stat rezervându-i acestuia capacitatea de monitorizare a evoluției revitalizării șantierului naval. Un detaliu cu consecințe imense asupra istoricului șantierului naval este faptul că acest aranjament directorial s-a putut realiza doar printr-o excepție legislativă, introdusă prin OUG 73/2018.
La momentul înființării parteneriatului, ambele părți erau optimiste în legătură cu „revitalizarea” economică a șantierului, „stabilizarea” forței de muncă și „accesarea” de oportunități comerciale pe plan internațional. Acestea în condițiile în care șantierul naval sub conducerea DSME acumulase pierderi de la criza financiară din 2008 până în momentul vânzării către Damen, cu o scădere a forței de muncă de la circa 4.000 de angajați în anii 2000 la 1.642 în 2018.
Cu toate acestea, după un vârf pozitiv în anul 2017 (RON 112,68 milioane), profiturile nete ale companiei au revenit la valori negative, iar cifra de afaceri s-a înjumătățit la momentul achiziției (RON 988,6 milioane de la circa RON 2,06 miliarde în anul 2016), asemenea activelor imobilizate, iar activele circulante s-au redus cu aproape 99%. Majoritatea resurselor șantierului au mers către acoperirea datoriilor cumulate de la privatizare, care s-au redus cu aproape 96%, de la RON 3,65 miliarde în 2017 la RON 205,98 de milioane în 2018. Concomitent, primul an de la transfer și restructurare a fost și primul în care suma capitalurilor private a ieșit din negativ, însumând RON 1,79 milioane.
Reorganizarea presupusă de schimbarea acționariatului a venit cu o reducere inițială a forței de muncă, de la 1.988 la 1.642 de angajați. Notabilă aici este promisiunea conducerii Damen de a păstra angajată „resursa umană talentată și calificată”. Totuși, după reducerea inițială a forței de muncă, paralelă cu contracția valorilor activelor, numărul angajaților intră într-o pantă ascendentă, atingând numărul de 2.107 de angajați în 2020.
Șocul pandemic și consecințele asupra muncii
În același an, conducerea DSMa inițiază o reorganizare a întreprinderii condiționată de colapsul cererii în condițiile pandemiei CoVID-19, a competiției industriei portuare monopolizată de stat din Asia și a scăderii cererilor din sectorul offshore, toate care au dus la o scădere a contractelor de 64% în tonaj sau 40% în valoare. Consecințele au fost disponibilizarea a 228 în DSMa din 1 iulie 2021, cu aprobarea acționarului majoritar, a statului român și a ministrului economiei din acel moment, Claudiu Năsui.
Ca urmare, Sindicatul Liber Navalistul (SLN) declanșează pichetare, apoi un protest. Din revendicările sindicaliștilor, putem deduce că statul român și-a declinat responsabilitatea de a proteja muncitorii de la DSMa, în condițiile în care Damen a folosit alocarea proiectelor în moduri care aduc în opoziție interesele acestora și ale muncitorilor din celelalte șantiere navale deținute în țară (DSGa) sau în alte țări (Damen Song Cam Shipyard, în Vietnam). În concret, în calitatea sa de supraveghetor oferită de pachetul majoritar, viza și respectarea angajamentului de atingere a numărului de 3.000 de salariați în cadrul DSMa.
În plus – o metodă observabilă și în șantierul naval din Galați, deținut majoritar de către Damen – acționarii DSMa au utilizat serviciile subcontractorilor pentru a menține personalul din obiectivul principal mai puțin numeros. Lucrătorii firmelor subcontractate nu erau „legați” direct prin interesele lor de șantierul naval, iar, în eventualitatea organizării împreună cu cei din Sindicatul Liber Navalistul, aceștia ar fi fost nevoiți să-și formeze sindicate pe unitățile lor mai întâi. Ca atare, decizia nu se putea explicita doar prin reorganizări și eficientizări operaționale, ci printr-un efort conștient de a dezorganiza și ineficientiza autoorganizarea muncitorilor.
Presiunea SLN a garantat respectarea planului de protecție socială pentru muncitorii disponibilizați în urma restructurării, aceștia primind până la nouă luni de salariu compensator.
Șocul provocat de perioada pandemică, însă, avea să pregătească terenul pentru punctul cel mai jos al aranjamentului DSMa.
Criza acționariatului dual și drumul către insolvență
O schimbare majoră administrativă a DSMa s-a petrecut în 2023, când obiectivul avea peste 1.500 de angajați și peste 600 de subcontractori. Parlamentul adoptă Legea nr.187/2023 care modifică OUG nr. 73/2018, documentul care făcuse posibilă formula administrativă a celor doi acționari. Damen declară că legea anulează condițiile agreate pentru investiția în șantierul naval Mangalia, în condițiile în care acționariatul dual fusese agreat printr-o exceptare de la legislația firmelor controlate sau deținute majoritar de statul român.
În aprilie 2024, caută rezilierea contractului la Curtea Internațională de Arbitraj la Viena. La o lună de la începerea procesului, Damen cere intrarea în faliment a șantierului, iar în iunie, DSMa începe procedurile de insolvență. În contextul dizolvării contractului, Damen pretindea datorii de RON 730 de milioane de la statul român.
Odată cu declararea insolvenței, DSMa rămâne fără proiecte în curs sau contracte noi, iar forța de muncă intră în șomaj tehnic. Riscul de șomaj tehnic fusese semnalat din luna aprilie de mai mulți angajați în anonimat, când toate proiectele în curs se încheiau și, deși atât directoratul companiei cât și ministrul economiei asigurau că încercau amânarea scenariului și căutau soluții de accesare a proiectelor sau de creditare, deși în luna martie (înainte de cererea insolvenței) cei circa 1.500 de angajați primiseră garanții că existau discuții pentru obținerea de noi contracte și că scenariile disponibilizării în masă reprezentau „teorii nebunești”, temerile angajaților au fost confirmate cu o forță implacabilă.
Trebuie amintit că de-a lungul adeveririi teoriilor nebunești de la DSMa, sindicaliștii au preluat în mod efectiv sarcina acționariatului statal de supraveghere și avertizare în raport cu starea șantierului și cu necesitatea unor măsuri concrete, prin intermediul unei scrisori deschise, care afirma că:
- Lucrătorii de la DSMa erau conștienți de riscul de întrerupere și ruinare atât a forței de muncă, cât și a obiectivului strategic de interes național, fapte declinate de către statul român.
- Rezultatele financiare negative (lipsa de contracte furnizate de partenerul privat) și datoriile colosale către același partener privat amplificau riscul de insolvență.
- Divergențele acționarilor aveau riscul de a conduce la litigii la Curtea de Arbitraj.
Lucrătorii își asumau totodată responsabilitatea pentru întreaga economie locală care depindea preponderent de activitățile de la șantierul naval. Mai mult, în condițiile de gestionare dezastruoasă și ale modului excesiv discreționar adoptat de acționarul majoritar, muncitorii șantierului își asumau rolul de capitalist rațional, amintind că rezultatele gestionării celui dintâi veneau „în contradicție directă” cu însăși scopul oricărei afaceri capitaliste.
Lucrătorii șantierului se găseau, ca atare, prinși între lipsa de voință a acționarului majoritar (statul român) și voința de fier a acționarului minoritar de a spolia cât mai rapid șantierul deja împovărat de datoriile acumulate de-a lungul perioadei de „bună colaborare”. Induși în eroare atât de către directorat, cât și de către reprezentanți parlamentari (precum senatorul USR, Remus Negoi), că nu urmau să fie concediați, pentru că aveau comenzi de onorat, lucrătorii nu au putut decât să trăiască pe propria piele contradicțiile create de administrația capitalistă, care s-a lepădat de ei imediat ce și-au onorat comenzile în curs. Mai tranșant, sindicaliștii aminteau că cei cinci ani de optimism față de „premiera” națională a aranjamentului directoral, șantierul revenea de unde plecase. Însă până și așteptările cele mai sumbre din acel moment, disponibilizarea a 1.000 de angajați și păstrarea a câteva sute pentru proiecte de „banale reparații” au fost depășite de ceea ce a urmat o lună mai târziu – disponibilizarea efectivă a tuturor lucrătorilor.
Pe 28 ianuarie 2025, SLN inițiază un protest și adresează o petiție statului român pentru intervenția urgentă în sprijinul șantierului naval, unde amintesc garanțiile ministrului economiei, Radu Oprea, și prim-ministrului Marcel Ciolacu. Răspunsul din partea statului reiterează faptul că nu are control direct asupra DSMa, iar Damen împreună cu administratorul judiciar se opun numirii unui administrator special. Mai grav, rezultatul rezilierii contractului și începerii procedurilor de insolvență a fost transferul efectiv al 95% din masa credală a șantierului către Damen prin intermediul creanțelor pretinse în litigiu.
Protestele sindicale continuă, în condițiile în care lucrătorii primesc plata parțială a salariului și neplata indemnizațiilor de șomaj tehnic. În condițiile tot mai precare, SLN mizează pe integrarea șantierului în structurile CSAT și finanțarea prin fondurile europene destinate reînarmării (SAFE). Pe 24 septembrie, SLN inițiază un protest la sediul Ministerului Economiei, unde ministrul economiei, Radu Miruță, le promite lucrătorilor plata salariilor restante și identifică SAFE ca posibilă frânghie de salvare pentru șantier. Șase luni mai târziu, în urma protestelor pentru neplata salariilor de pe 19 și 20 martie 2026, Radu Miruță, acum din postura de Ministru al Apărării, reiterează SAFE ca soluția salvatoare pentru șantier.
O ultimă urmă de speranță pentru continuitatea șantierului naval apare când guvernul anunță pe 23 martie 2026 că ia în considerare terenul pentru preluarea integrală a șantierului naval din Mangalia, în scopul integrării acestuia într-un circuit strategic controlat. Se întrevede și un nou partener economic – Rheinmetall – și un nou specific al producției – construirea de nave militare finanțată prin mecanismul SAFE. Deși ar fi oferit o „gură de aer” pentru forța de muncă din șantier, care până atunci a trebuit să absoarbă toate costurile sociale și economice ale conflictelor directoriale, ale ciclurilor de îndatorare demarate de către Damen și acceptate de către stat și ale lipsei de voință în adresarea problemelor producției, rezolvarea miraculoasă facilitată de industria militară și de intrarea în acest „circuit strategic controlat” nu putea să aibă decât un gust amar prefigurând viitoare înrăutățiri ale condițiilor de muncă și posibile crize de producție.
Pe 25 martie 2026, propunerea de reorganizare este supusă la vot, iar Damen se opune, motivând că ar produce prejudicii companiei din cauza imposibilității de recuperare a creanțelor. Decizia directoratului este primită cu noi proteste din partea sindicaliștilor, iar votul final se amână. În ciuda avertizărilor și protestelor sindicaliștilor, decizia trece, iar la 6 aprilie 2026, șantierul naval intră oficial în faliment. Soarta a peste 1.500 de angajați și a întregii situații economice a orașului Mangalia ajung sacrificate în numele recuperării creanțelor de către Damen.
O poveste despre două șantiere navale
Concomitent cu lovitura de grație de la Mangalia și intrarea în insolvență a șantierului, firma mută contractele și investițiile către șantierul naval Damen Galați (DSGa), care primește un contract de 4 milioane de euro pentru 4 noi fregate pentru Belgia și Olanda, inaugurează o nouă linie robotizată de sudură printr-un acord de finanțare de 25 de milioane de euro de la Exim Banca Românească, deținută majoritar de Ministerul Finanțelor (98,86%). În timp ce șantierul naval din Mangalia trecea prin insolvență, șantierul din Galați încheia anul cu cifra de afaceri de 2,5 ori mai mare și cel mai mare profit net din istoria sa (RON 79,8 milioane, în creștere de 100,54% față de 2022).
Încă din timpul șocului, sindicaliștii semnalau modul preferențial în care Damen acorda contracte șantierelor navale unde deținea un pachet majoritar, păstrând șantierul Mangalia pentru acumularea de datorii ale statului român față de partenerul minoritar. În acest sens, proasta gestionare și presupusa preluare ostilă din 2023 par a fi mai degrabă factori secundari pentru declanșarea spolierii complete a șantierului și a muncii navaliștilor.
Deși șantierul naval de la Galați a primit un tratament favorabil din partea Damen și a statului român, contractele, investițiile și liniile de finanțare nu s-au reflectat în creșterea efectivă a forței de muncă. Dimpotrivă, chiar și în condiții de profitabilitate, în 2026, directoratul șantierului a anunțat trimiterea în șomaj tehnic a peste 500 de angajați prin rotație, cu o scădere maximă de 25% a salariului.
În măsura în care investițiile și profitul DSGa au fost direcționate către creșterea ponderii capitalului fix în compoziția organică a capitalului, forța de muncă devine dispensabilă în momente în care portofoliul de comenzi și contracte nu permite utilizarea la capacitate maximă a platformei. Aceste șocuri de subutilizare apar în tandem cu scăderea mai redusă, dar constantă, a forței de muncă, DSGa eliminând 40% dintre lucrători în decurs de patru ani (2019-2023) și disponibilizând 228 de lucrători în situații de reorganizare operațională în același timp cu cele 228 de disponibilizări din Mangalia.
Statutul șantierului în organizarea economică le-a conferit istoric lucrătorilor stabilitate relativă și posibilități de negociere mai bune, după cum o demonstrează victoria economică din urma grevei din 2017. Însă crizele de subutilizare și înlocuirea lentă a forței de muncă trebuie să reprezinte un punct comun în solidarizarea lucrătorilor din cele două șantiere, în special în condițiile în care Damen a putut folosi poziția directorială pentru a le pune în opoziție interesele economice.
Realitatea este că, independent de situațiile fiscale ale celor două șantiere navale, specificul producției din cadrul lor face ca utilizarea completă a capacităților să fie condiționată de accesul la contracte consistente, în restul timpului, activitatea rezumându-se la reparații și operațiuni de mentenanță a navelor. Iar situația economică globală face ca soluția contractelor să vină din singurul sector industrial care mai poate justifica investiții de milioane în construirea de nave. Locul României în organizarea actuală a muncii pe glob forțează șantierele să depindă de complexul militar-industrial și de politicile de reînarmare pentru a supraviețui.
Soluția militară, un compromis falimentar
Condițiile sistemului capitalist ne aduc tot mai des în situația în care soarta a tot mai multor obiective industriale și a forței de muncă din acestea ajunge să depindă de ultimul sector în care liderii țării și ai UE își mai pun speranțele: industria militară. Până când Damen a dat ultima lovitură de grație lucrătorilor săi, investițiile militare prin fondurile SAFE au apărut ca singurele forme de resuscitare ale șantierului naval Mangalia, reprezentând și singurul punct de vedere comun dintre sindicaliștii împinși până la disperare și statul român. În mod similar, puseul de creștere a DSGa s-a putut realiza tot pe fondul contractelor militare și ne putem aștepta ca acest fapt să continue dacă șantierul naval din Galați nu va urma calea celui din Mangalia.
Fie că vorbim de ținerea pe linia de plutire a CE Oltenia despre care am scris sau de continuitatea șantierelor navale, înarmarea revine ca singura formă de „resuscitare economică”. Deși rămâne o alianță pragmatică, integrarea în infrastructura militar-industrială nu are numai consecința de raliere la înfierări interimperialiste, ci aduce cu sine riscul distrugerii efective a obiectivelor și forței de muncă din ele, mai ales în contextul „aprinderii” a tot mai multor conflicte pe întregul glob.
Am văzut că principalele consecințe de lungă durată ale capitaliștilor, fie că e vorba de trusturi private sau de statul român, au fost marcate de transferul fondurilor dintr-o mână în alta prin investiții nerentabile, reorganizări operaționale și cicluri vicioase de îndatorare, toate contribuind la emizerarea efectivă a muncitorilor reduși la martori. Situația șantierului naval Mangalia rămâne o dovadă că burghezia nu mai poate menține nici măcar relațiile de producție burgheze, dar și că muncitorii organizați dezvoltă o înțelegere mai acută despre ansamblul muncii lor și sunt pregătiți să preia controlul asupra producției, deținut atât de către capitaliști privați, cât și de către stat.
Deși reînarmarea ar fi oferit o soluție de moment pentru șantierul naval din Mangalia – un fapt care nu trebuie ignorat sau dat deoparte – avem puține motive să credem că ar fi putut produce alte efecte decât declinul încet și eliminarea forței de muncă din producție. Dependența statelor europene de industria militară reprezintă și o contradicție și o dovadă a logicii falimentare a ordinii capitaliste – a imposibilității investițiilor în industrie fără promisiunea distrugerii vieților muncitorilor din alte părți ale globului. În același timp, produce o contradicție în cadrul mișcării muncitorilor organizați, care, pentru a se conserva în prezent, trebuie să apeleze la reînarmare cu riscul distrugerii efective a vieților lor într-un potențial conflict.
Totuși, această dependență față de singurul sector industrial cu resurse pentru investiții însemnate în șantierele navale nu trebuie considerată o simplă dinamică economică obiectivă. Nu există niciun motiv obiectiv pentru care încetinirea fluxului de producție din șantiere să aibă drept consecință disponibilizarea în masă a lucrătorilor, scoaterea în șomaj tehnic sau falimentarea obiectivelor. Dimpotrivă, răspunsul rațional în aceste cazuri este reducerea timpului de muncă efectiv, a intensității muncii și virarea surplusului produs înspre investiții care îmbunătățesc condițiile de muncă. Totodată, nu ne putem aștepta ca acționarii privați sau statali să opteze din proprie inițiativă înspre aceste țeluri progresive din punct de vedere istoric. Istoria recentă a celor două șantiere ne arată că aceștia vor urma o logică de gestionare operațională care nu numai că reduce forța de muncă la o simplă variabilă în ecuațiile de eficientizare fiscală, ci contravine inclusiv intereselor lor capitaliste, producând cicluri vicioase sau chiar crize bruște și imprevizibile.
Aceste contradicții vor trebui mediate de singurii agenți care au dovedit în trecut că înțeleg procesul real al muncii, situația concretă economică și prioritățile reale din cadrul șantierelor navale și al regiunilor în care funcționează. Această mediere trebuie să fie asumată de către muncitorii organizați și se poate realiza doar printr-o conștiință militantă și prin revendicări coerente, menite să producă tranziția de la logica de producție care i-a produs.
Înfrângerea din prezent și victoria din viitor
Istoria șantierului naval Mangalia pare să se încheie cu o înfrângere unilaterală. După ani în care lucrătorii au trebuit să suporte gestionarea păguboasă, consecințele conflictelor directoriale și neplata salariilor pentru munca prestată, după ce au trebuit să-și pună speranțele în darul otrăvit al contractelor militare, singura răsplată primită a fost disponibilizarea și absorbirea costurilor sociale produse de către conducere. Deși viitorul forței de muncă de la DSMa rămâne incert, istoria luptei lor militante trebuie păstrată în memoria vie a mișcării muncitorești.
Am văzut că, departe de a oferi o armonizare a intereselor statului și ale capitaliștilor privați, „premiera” semnalată de parteneriatul public-privat prin care a fost gestionat șantierul nu e reprezentată decât de o luptă de uzură dintre facțiunile naționale și internaționale ale burgheziei — o luptă cu o singură victimă, forța de muncă.
Conducerea DSMa a reprezentat și întâlnirea dezastruoasă a tendinței de urmărire necontenită a profitului, chiar și cu riscul distrugerii efective de capital, și lipsa de inițiativă și înțelegere a capitaliștilor, fie că sunt reprezentați de către stat sau de către un trust internațional. Lipsa de coerență și voință politică a guvernelor care s-au succedat nu numai că a întârziat soluționarea situației economice a șantierului până când alianța cu producătorii de armament a venit ca singura salvare efectivă și singurul consens politic, ci a și produs condițiile în care bogăția produsă de către muncitorii de la Mangalia a fost pierdută prin litigii și îndatorări iresponsabile.
În contrast, muncitorii au demonstrat o înțelegere acută a resorturilor instrumentate de capitaliști împotriva lor. Au putut să tragă alarma înaintea acționarilor statali și privați, opunând perspectiva sobră asupra stării șantierului, tergiversărilor, minciunilor și ezitărilor reprezentanților capitalului. Astfel, s-a demonstrat că muncitorii erau apți și pregătiți să controleze producția și să vegheze asupra bunului mers al unităților productive, în timp ce directoriatul s-a dovedit inapt să evite falimentarea șantierului și chiar pregătit s-o grăbească, dacă asta le garanta profitul pe termen scurt.
Mai mult, sindicaliștii din șantierul naval din Mangalia au dat dovadă de acuitate în înțelegerea modalităților prin care directoriatul, departe de a urmări o logică economică presupusă obiectivă, a dus o luptă acerbă prin resorturi, precum dependența de firme subcontractoare, specularea conflictelor muncitorilor din unități de producție diferite, scoaterea cinică în șomaj tehnic sau disponibilizarea lucrătorilor. Muncitorii au trebuit să își asume consecințele șocurilor economice și politice fără să aibă posibilitate de decizie în ce privește finanțările, acordarea de contracte și investițiile în capital, pe când statul român și acționarii privați s-au dovedit mereu pregătiți să sacrifice forța de muncă în situații critice — mergând chiar împotriva propriilor lor interese economice.
Muncitorii navaliști, asemenea celor din toate industriile, au fost nevoiți să ducă lupte defensive și să accepte compromisuri otrăvite. În lipsa unui front unit al tuturor muncitorilor, șansele lor de victorie s-au dovedit limitate, în ciuda militantismului, pregătirii și înțelegerii situației concrete dovedite de către aceștia. În prezent, nu putem considera concluzia decât ca pe o înfrângere brutală și o condamnare la exod muncitoresc și sărăcire colectivă. Însă experiența navaliștilor din Mangalia prefigurează pașii pentru viitoarea victorie a muncii împotriva capitalului.
Surse:
- “Tranzacția prin care Ministerul Economiei preia pachetul majoritar la șantierul DMHI Mangalia a fost finalizată” (2018), AGERPRES. https://agerpres.ro/economic/2018/07/23/tranzactia-prin-care-ministerul-economiei-preia-pachetul-majoritar-la-santierul-dmhi-mangalia-a-fost–149176
- “Damen Shipyards Mangalia SA din Constanța” ListaFirme. https://listafirme.ro/damen-shipyards-mangalia-sa-9115330/
- “Comunicat de presă – protest SLN vineri 11 iunie 2021 la M. Economiei” (2021), Sindicatul Liber Navalistul. https://slnavalistul.ro/uploads/files/COMUNICAT%20DE%20PRESA%20-%20protest%20SLN%20vineri%2011%20iunie%202021%20la%20M_%20Economiei(1).pdf
- “Association between the Dutch group Damen and the Romanian state at Mangalia Naval Shipyard cancelled” (2023), The Romania Journal. https://www.romaniajournal.ro/business/association-between-the-dutch-group-damen-and-the-romanian-state-at-mangalia-naval-shipyard-cancelled/
- “Grupul olandez Damen dă în judecată statul român la Curtea de Arbitraj de la Viena” (2024), Europa Liberă România. https://romania.europalibera.org/a/damen-da-in-judecata-statul-roman-la-viena/32918627.html
- “Romania to terminate JV deal with Damen for Mangalia shipyard” (2024), SeeNews. https://seenews.com/news/romania-to-terminate-jv-deal-with-damen-for-mangalia-shipyard-1267515
- “BREAKING Tribunalul Constanța a deschis procedura de insolvență a Damen Mangalia, la cererea companiei” (2024), Economedia. https://economedia.ro/breaking-tribunalul-constanta-a-deschis-procedura-de-insolventa-a-companiei-damen-mangalia.html
- “Petiția SLN adresată Administrației Prezidențiale ce a fost redirecționată către Ministerul Economiei” (2025), Sindicatul Liber Navalistul. https://slnavalistul.ro/detalii/184/petiia-sln-adresat-administraiei-prezideniale-ce-a-fost-redirecionat-ctre-ministerul-economiei.html
- “MEMORIU depus la registratura Ministerului Economiei în ziua protestului din 24.09.2025” (2025), Sindicatul Liber Navalistul. https://slnavalistul.ro/detalii/210/memoriu-depus-la-registratura-ministerului-economiei-in-ziua-protestului-din-24092025.html
- “Revoltă la Mangalia pentru salariile promise de Radu Miruță. Luni, angajații șantierului naval din Mangalia încearcă și la ministrul Irineu Darău” (2026), Gândul. https://www.gandul.ro/actualitate/1-030-de-oameni-nu-si-au-primit-salariile-promise-de-radu-miruta-luni-angajatii-santierului-naval-din-mangalia-incearca-si-la-ministrul-irineu-darau-20815881
- “Scenariu guvernamental pentru Mangalia: statul preia șantierul naval și îl pregătește pentru producția militară” (2026), BURSA. https://www.bursa.ro/scenariu-guvernamental-pentru-mangalia-statul-preia-santierul-naval-si-il-pregateste-pentru-productia-militara-63827853
- “Șantierul naval Damen Galați va construi 4 noi fregate pentru Belgia și Olanda” (2023), Mediafax. https://www.mediafax.ro/economic/santierul-naval-damen-galati-va-construi-4-noi-fregate-pentru-belgia-si-olanda-21983829
- Șantierul Naval din Mangalia intră în faliment / Votul asupra planului de reorganizare, respins, anunță administratorul judiciar. Info Sud-Est. https://www.info-sud-est.ro/santierul-naval-din-mangalia-intra-in-faliment-votul-asupra-planului-de-reorganizare-respins-anunta-administratorul-judiciar/
- A fost deschisă procedura de intrare în faliment pentru Șantierul Naval Mangalia. Info Sud-Est. https://www.info-sud-est.ro/a-fost-deschisa-procedura-de-intrare-in-faliment-pentru-santierul-naval-mangalia/
- “Șantierul Naval Damen Galați a inaugurat o nouă linie robotizată de sudură pentru fabricarea micro-panourilor” (2023), Economica.net. https://www.economica.net/santierul-naval-damen-galati-a-inaugurat-o-noua-linie-robotizata-de-sudura-pentru-fabricarea-micro-panourilor_709728.html
- “Șantierul Naval Damen Galați contractează o finanțare de 25 mil. euro de la Exim Banca Românească pentru extinderea și dotarea facilităților de asamblat nave, în special pentru cele din segmentul premium” (2024), Ziarul Financiar. https://www.zf.ro/companii/santierul-naval-damen-galati-contracteaza-finantare-25-mil-euro-exim-22568053
- “SANTIERUL NAVAL DAMEN GALAȚI SA” ListaFirme. https://listafirme.ro/santierul-naval-damen-galati-sa-1651643/
- “UPDATE | Greva din Damen s-a încheiat!” (2017), Viața Liberă Galați. https://www.viata-libera.ro/prima-pagina/94617-protest-spontan-in-damen-galati%2C-pentru-salarii-mai-mari