Pe data de 25 iunie 2025, mai multe asociații studențești au anunțat prin ANOSR un protest împotriva măsurilor de austeritate propuse de guvernul Bolojan. Protestele au avut loc în 7 orașe: București, Cluj-Napoca, Timișoara, Alba-Iulia, Iași, Baia Mare și Suceava. Numărul de participanți a fost de aproximativ 50-100 la București și 100-200 la Cluj-Napoca, pentru celălalte orașe neavând cifre aproximative.
La o primă observație, s-au mobilizat în principal cadrele ANOSR și ale altor organizații studențești, protestul fiind anunțat cu foarte scurt timp înainte. Demersul este unul salutar, în condițiile în care participarea studenților în ceea ce privește politicile care îi afectează nu sunt un fapt constant—construcția capacității de mobilizare și intervenție studențească rămâne o nevoie stringentă. În acest scop, este nevoie ca protestele studențești să fie planificate ținându-se cont de necesitatea ca ele să aibă un caracter cât mai de masă.
Motivul anunțat de către asociații a fost următorul:
Guvernul a calculat: bursele sunt de vină pentru deficitul bugetar!
ANOSR, alături de lideri ai studenților din toate centrele universitare din țară, organizează joi, 26 iunie 2025, începând cu ora 10:00, un protest împotriva intenției Guvernului de a reduce drastic fondurile destinate burselor.
Prin modificarea propusă, fondul de burse ar urma să se raporteze la salariul minim net, și nu la cel brut, așa cum prevede în prezent Legea învățământului superior nr. 199/2023. Această schimbare ar însemna o scădere a fondului de burse cu aproximativ 40% și, implicit, o reducere semnificativă a numărului de beneficiari.Studenții ies în stradă! Nu din burse strângi averi, stimați politicieni!
Austeritatea lovește (și) în studenți
Pe 26 iunie, în ciuda perioadei marcate de examene și evaluări, mai mulți studenți au ieșit din casă la mobilizarea organizațiilor studențești de care aparțin, acestora alăturându-se în mod spontan și dintre cei neafiliați. Protestele sunt îndreptate împotriva tăierilor burselor, mai exact împotriva indexării acestora la salariul minim pe economie net (nu brut, așa cum era până acum). Bursele, oricum, erau înghețate deja la salariul minim pe economie net înainte de mărirea lui din 2024. Ni se arată din nou cum în fața crizelor economice, clasa dominantă impune austeritate pentru a-și menține profiturile, în timpce aceia dintre noi care muncim și studiem plătim prețul.
Așa cum bine știm, aceste măsuri de austeritate au început încă din prima lună a anului, au continuat cu măsuri asupra celor ce muncesc la stat. S-a instrumentat conceptul de bugetari pentru a ascunde diferențele de clasă dintre directori de instituții/administratori ai capitalului și cei care sunt nevoiți să își vândă forța de muncă pentru a trăi – funcționari publici, profesori, medici, angajați la stat, etc.
Bineînțeles că promisiunile de tăieri în sistemul bugetar nu a însemnat deloc că primii menționați (directorii, politicienii) vor fi afectați în vreun fel, așa cum probabil spera (dar probabil realiza care va fi situația în realitate) toată lumea care părea să se bucure de măsuri. Tăierile din sistemul bugetar și politicile nepopulare, așa cum le-a numit Bolojan, înseamnă un afront asupra tuturor celor ce muncesc. Aceste măsuri implică, mai precis, plafonări ale sporurilor, reducerea perioadei de șomaj, scăderea numerelor de paturi de spital, tăierea de ajutoare sociale, tăierea de locuri pentru ajutor pentru persoane cu hanicap, reducere din bani din concediul medical, revizuirea codului muncii, modificarea dialogului social și revizuire a CCM (contractului colectiv de muncă) care prevede așa-zise drepturi exagerate (n.red.: dacă cunoaște cineva personal asemena cazuri, scrieți-ne, pentru că noi nu am cunoscut muncitori cu drepturi exagerate încă.)
Parte dintre propuneri par a fi motivate cu tot felul de explicații: ar fi vorba doar de ajutor social acolo unde există locuri de muncă sau ar exista multe cazuri în care persoane doar profită de ajutorul pentru persoanele cu handicap, neavând de fapt un handicap. Dat fiind faptul că așa-zisa tăiere din sistemul bugetar a însemnat un afront direct asupra celor ce muncesc, putem să ne așteptăm ca aceste măsuri să nu fie luate în aceeași logică? Un atac asupra majorității, a familiilor de muncitori și a celor mai vulnerabili din societate.
Motivațiile studenților
Conform studenților, ei ies în stradă deoarece observă această tăiere ca parte a unei tendințe generalizate: întâi tăierea transportului gratuit pentru studenți, apoi reducerea gratuității la subvenționare de 90%, apoi subvenționare de 90% exclusiv pentru cei ce fac studiile universitare în alt oraș aplicându-se doar pe ruta dintre orașul natal și orașul în care studiază. În piață s-au adunat atât studenți care primesc bursă, cât și studenți care au venit în solidaritate. Tinerii se tem că nu își vor putea continua studiile, fie că acest lucru s-ar întâmpla prin necesitatea de a se angaja din cauza creșterii inflației în combinație cu această tăiere de burse sau prin continuarea tendinței antemenționate, prin tăierea de la locurile de buget. Studenții se declară revoltați și se așteaptă la și mai multe tăieri și atacuri asupra drepturilor câștigate în cazul în care nu vor reacționa.
Tendința observată de studenți este reală, iar aceasta se desfășoară mai mult în cadrul muncii salariate. Fără o continuare a acestor mișcări și o solidarizare cu muncitorii afectați de austeritate și viceversa, nu putem avea decât de pierdut. Lupta se dă între nevoile sociale și capital. Protestul este un pas necesar și esențial pentru această luptă.
Bani, pentru ce?
Majoritatea studenților au susținut că banii din burse se duc pe chirie, cărți, utilități și mâncare, dar văd bursele și ca o încurajare pentru a face performanță. Cea mai mare grijă este faptul că nu vor putea continua studiile în cazul în care aceste burse, deja insuficiente pentru a putea trăi într-un oraș ca București sau Cluj, vor fi diminuate. O altă problemă este punerea a și mai multă presiune asupra părinților lor pentru a îi susține în facultate. Acest lucru este favorabil angajatorilor din orașele mari: studenții fără burse reprezintă o forță de muncă simultan ieftină și înalt pregătită, la care au acces facil.
Totuși, nu doar aceasta este problema: unul dintre studenți ale cărui multiple cunoștințe au renunțat la studii superioare din cauza imposibilității de a plăti taxele, a comparat sistemul de burse din România cu cel din Franța și a susținut că „acolo există mai mult burse sociale și sunt mult mai mari decât cele din România, bursele existând pentru a face posibilă educarea oricărei persoane care dorește, iar cei care fac performanță o fac fără această motivație în plus”.
Deficitul bugetar, o responsabilitate a clasei conducătoare
Studenții care protestează consideră clar că aceste tăieri de burse nu prezintă o soluție reală, argumentând că procentul de deficit este unul mult prea mare pentru a putea avea impact o cheltuială de 0.04% din PIB. Consideră că poate pe hârtie arată de parcă ar ajuta cu ceva, însă văd această abordare ca una defectuoasă, care nu ia în calcul mulți alți factori cum ar fi bunăstarea oamenilor și a studenților. De asemenea critică faptul că nu se taie de la pozițiile înalte din stat, cum ar fi locurile de muncă multiple ocupate de politicieni și creșterea bugetului militar în detrimentul bunăstării populației. Consideră că problema deficitului este una reală, iar vina în mare parte o pun pe guvernele din trecut – de la Băsescu până la guvernul curent –, însă consideră că nu se poate pune problema așa simplist, mai mulți factori trebuind să fie luați în calcul.
Deficitul bugetar nu este o problemă neutră sau tehnică. Deficitul bugetar vine din logica însăși a acumulării de capital, logica profitului, reducerea cheltuielilor sociale (educație, sănătate, servicii publice) sunt considerate neproductive din perspectiva maximizării profiturilor, iar această reducere apare din incapacitatea de a satisface simultan cerințele pentru maximizarea profitului și nevoile sociale. Deficitul este folosit politic pentru a justifica austeritatea, care nu rezolvă criza, ci o adâncește. Dacă valoarea produsă de muncitori (cei care produc plusvaloare, extrasă prin profit și taxe) nu se duce la educație, la burse, la spitale, ea se duce altundeva, nu dispare. Unde se duce? În buzunarele clasei dominante, pentru propriile interese, spre înarmare, spre privatizarea treptată a sistemului sanitar, spre privatizarea transportului în comun pentru a își schimba rolul de reproducere socială (câștigat cu greu de către muncitori) către logica maximizării profitului.
Solidaritatea, cheia schimbării reale
Deși protestul este un prim pas esențial, lupta nu se poate opri aici. Este nevoie de aducerea în stradă a unei mase critice de studenți, precum și de folosirea unor mijloace mai disruptive decât simplul protest în stradă. Grevele studențești și walk-out-urile sunt exemple care pot fi puse în practică de organizațiile care beneficiază de o rețea adecvată de mobilizare, în momentul în care cursurile vor fi reluate în toamnă.
Având în vedere că politicile propuse afectează de data asta direct atât muncitori cât și studenți, susținerea reciprocă și colaborarea pentru a lupta împotriva austerității ar putea avea rezultate concrete doar prin alianța sindicatelor cu studenții și cu muncitorii neorganizați pentru a crea o forță socială puternică. Organizațiile studențești trebuie să mențină un dialog activ cu sindicatele și să se coordoneze cu demersurile angajaților organizați, pentru a spori șansele de victorie.
Nu există altă cale. Până la urmă, toate drepturile pe care le avem astăzi au fost câștigate prin luptă. De la ziua de muncă de 8 ore, la concediu maternal, la ajutorul de șomaj, la asigurările de sănătate, precum și reglementarea siguranței muncii, ori interzicerea discriminării la angajare.
Ce punem în loc de tăieri?
Studenții au dat exemple multiple: tăierea cheltuielilor parlamentare, a salariilor parlamentarilor și a beneficiilor lor, mărirea accizelor, reforma fiscală pentru ca România să nu mai fie un cvasi-paradis fiscal, îmbunătățirea condițiilor din facultăți și oferirea de locuri de muncă studenților în ani terminali.
Din răspunsurile lor se vede clar o dorință de îmbunătățire nu doar a nivelului de trai a majorității, ci și a condițiilor de studiu și de muncă. Deși protestul este despre un singur lucru, pare că studenții depășesc cerințele care îi afectează exclusiv economic și cer niște condiții pe care guvernul nu este în stare să le livreze.
Concluzii
Întrebați dacă consideră că lucrurile ar sta altfel dacă ar fi altcineva la putere, studenții au răspuns în majoritate că nu, sau că dacă ar exista această variantă, acea formațiune încă nu există. Unii au subliniat că poate nu ar exista unele excese, dar tendința ar fi aceeași cu guvern PSD sau guvern dominat de USR.
Aceste răspunsuri ne arată două lucruri:
- Existența în continuare a vidului politic din România care așteaptă să fie umplut cu o forță a celor ce muncesc pentru a se auto-reprezenta;
- O lipsă de încredere în sistemul actual. Nu putem să ne prefacem că acest răspuns nu arată altceva decât că sistemul capitalist este într-o criză atât economică, cât și de credibilitate în fața majorității societății. Căutarea de alternative nu numai că este iminentă, este deja aici. Pentru a ne emancipa este necesar să luptăm împreună pentru propriile interese care se văd din ce în ce mai evident în contradicție cu interesele șefilor noștri și a administratorilor lor de la guvernare și din parlament.
Votul împotriva extremei drepte, care se prezintă drept o alternativă, laolaltă cu protestele care au luat amploare, ne arată, din nou, nemulțumirea generală nu față de un partid sau altul ci tocmai față de modul în care funcționează societatea. Asta ne evidențiază necesitatea organizării și a creării unui partid prin care să ne auto-reprezentăm noi, ca muncitori, pentru a putea să o schimbăm.
În condițiile în care se cere rezolvarea deficitului bugetar, nu există nicio formațiune politică care să fie gata să se ia de gât cu capitalul pentru a o rezolva altfel decât afectând masele muncitoare. Iar acest lucru nu vine doar din lipsa unei voințe politice, ci în general din lipsa organizării muncitorilor încât să facă așa ceva. O asemenea alternativă nu se poate construi decât în timp, prin practică și prin eforturi de a înțelege lumea în care trăim și motivele pentru care apar periodic astfel de crize.
Pentru cei ce stau acasă și se plâng/bucură că „primesc studenții ceea ce au votat”, le amintim că aceste pachete îi afectează și pe ei și ranchiuna nu duce decât la dezbinare, iar prin dezbinare politicile propuse deja au toate șansele să fie impuse întregii societăți, nu numai studenților. Studenții și majoritatea românilor care au votat, au votat – cum au zis și parte din studenți – din nou ceea ce considerau drept „răul cel mai mic”.
Așa cum am zis si in declarația noastră, politicile susținute de Nicușor Dan și guvernul format de Bolojan vor împinge și mai mult populația către revoltă.
Repetăm: acțiunea solidară împotriva acestor măsuri este imperios necesară. În lipsa unui partid muncitoresc de masă, care să poată reprezenta clasa pentru sine și lupta pentru interesele sale, măsurile actuale de austeritate nu vor face decât să împingă populația către opoziția reacționară. Iar opoziția, departe de a fi o alternativă chiar și în aparență, deja s-a compromis, nu numai arătându-se la fel de doritoare să impună aceleași măsuri împotriva muncitorilor, ci fiind chiar mai ferventă în favoarea lor—în acest sens, a se vedea cei 500.000 de “paraziți”, tăierile de taxe pentru patroni, distrugerea beneficiilor câștigate de către muncitori prin subfinanțare și multe alte propuneri politice fățiș anti-muncitorești.
Pe măsură ce politicile de austeritate sunt implementate de actuala conducere, contradicțiile societății capitaliste se vor accentua la toate nivelurile. Ne așteptăm ca opoziția din partea muncitorilor (organizați sau altfel), dar și din partea altor pături sociale afectate, să continue să se accentueze. Protestele studențești sunt o dovadă a acestei dinamici, iar, cât timp reprezentanții capitalului nu pot răspunde cererilor exprimate în stradă, mișcarea studențească nu poate decât să se extindă. Pentru ca eforturile de înaintare a intereselor studenților să fie fructificate, va fi nevoie nu numai ca protestele să primească un grad de susținere tot mai crescut, ci să și se stabilească punți între mișcarea studențească și cea muncitorească, prin identificarea intereselor comune de clasă.