Articol redactat de Ciaran M. și Lucy S., tovarăși din Irlanda de Nord, pentru Internationalist Standpoint.
Ballymena, Irlanda de Nord, a fost scena a cinci nopți de revolte rasiste și atacuri asupra locuințelor, care au început luni, 12 iunie. Revoltele au început după un marș cu peste 2.000 de participanți, organizat ca urmare a știrii că doi băieți de 14 ani fuseseră acuzați de agresiune sexuală asupra unei adolescente. Mass-media a relatat că cei doi băieți de 14 ani au avut nevoie de un traducător în limba română în instanță. Revoltele nu au vizat doar lucrătorii imigranți români, ci și imigranți din alte locuri, ale căror locuințe au fost atacate și care s-au văzut nevoiți să plece și să caute adăpost în altă parte.
Unii dintre ei au fost relocați temporar într-un centru de agrement din orașul portuar Larne, situat în apropiere. Centrul de agrement a fost la rândul său atacat și incendiat, chiar dacă, cei care se adăpostiseră acolo erau deja plecați. Au existat de asemenea tulburări și în Carrickfergus, Newtownabbey și Coleraine, situate în aceeași zonă (North Antrim/East Derry), precum și în anumite părți din Belfast și Portadown, în comitatul Armagh. Peste 60 de polițiști au fost răniți în timpul revoltelor și zeci de persoane au fost arestate.
Cei care au participat la marșul organizat luni, 12 iunie, au susținut că o fac în semn de protest față de violența comisă asupra unei tinere fete. Violența de gen împotriva femeilor și fetelor a atins proporții epidemice în Irlanda de Nord, unde se află una dintre cele mai ridicate rate de femicid din Europa. Irlanda de Nord este unul dintre cele mai nesigure locuri din Europa pentru femei. Un studiu recent realizat de Universitatea Ulster sugerează că 98% dintre femeile din Irlanda de Nord au suferit o formă de violență sau abuz în cursul vieții. Raportul subliniază că cele mai grave experiențe de violență sau abuz au fost comise cel mai adesea de către un străin (29%). Adesea, agresorul era cunoscut victimei (23%) și incidentul a avut loc în propria locuință (26%). Cercetarea a constatat, de asemenea, că doar o treime dintre participante s-au simțit în măsură să vorbească sau să raporteze incidentul violent, rușinea și jena fiind principalele piedici. Este nevoie de o abordare fermă a cauzelor violenței bazate pe gen. Dar evenimentele din ultimele săptămâni sunt rasiste și nu sunt în niciun fel justificate de acuzațiile aduse celor doi adolescenți.
Extrema dreaptă și atacurile rasiste
Violențele au avut loc numai în zonele protestante. Au circulat zvonuri că imigranții urmau să fie alungați din zona catolică Beechmount din vestul Belfastului, o zonă în care extrema dreaptă este activă, dar o manifestație organizată de People Before Profit și sindicatul NIPSA a îndepărtat această amenințare. Violența de extremă dreapta a existat în toate zonele Irlandei în ultimii ani și nu s-a limitat la o singură comunitate. Când Asociația Locuitorilor din Beechmount a organizat o manifestație anti-rasistă vara trecută, mașina organizatorilor a fost distrusă.
Extrema dreaptă este în creștere în toate țările capitaliste, iar violența rasistă a izbucnit în multe orașe din Irlanda și Marea Britanie în ultimii ani. Atunci când izbucnesc violențe stradale în Irlanda de Nord, acestea au o intensitate aparte datorită grupurilor paramilitare înarmate. Un raport al poliției de acum câțiva ani a arătat că în Irlanda de Nord există aproximativ 12.500 de membri ai grupurilor paramilitare loialiste (cele care susțin legătura cu Marea Britanie). Membrii acestor grupuri sunt în majoritate bărbați tineri și sunt prezenți în număr semnificativ în zonele protestante ale clasei muncitoare din marile orașe.
În ultimele decenii, grupurile paramilitare loialiste au format uneori legături cu grupuri fasciste din Marea Britanie, precum Frontul Național, Partidul Național Britanic și Partidul Naționalist Alb. Cu alte ocazii, s-au dezis de astfel de grupuri și le-au expulzat din zonele aflate sub controlul lor. O caracteristică notabilă a evenimentelor de săptămâna trecută este că acestea s-au concentrat în principal în zona în care este activă Asociația de Apărare a Ulsterului din Sud-Estul Antrimului (South East Antrim Ulster Defence Association, SEA-UDA). SEA-UDA s-a desprins de UDA și este și mai implicată în traficul de droguri și alte forme de criminalitate. Cartierele proletare protestante din Belfast, unde UDA și Forțele Voluntare ale Ulsterului sunt cele mai influente, au fost în mare parte liniștite în ultima săptămână.
Ballymena este un oraș de 60.000 de locuitori, în mare parte din clasa muncitoare și 85% protestanți. Mulți muncitori imigranți sunt angajați în fabricile locale, în special în industria alimentară, unde condițiile sunt precare și salariile sunt mici. Mai mulți alți angajatori mari au părăsit Ballymena în ultimii ani, printre care fabrica de țigări Gallaghers și fabrica de anvelope Michelin, care angajau împreună peste 3000 de persoane. Slăbirea bazei industriale înseamnă că tinerii protestanți din oraș, care se așteptau să obțină un loc de muncă bun într-o fabrică după terminarea școlii, nu mai au aceleași perspective. Închiderea fabricilor cu o puternică tradiție sindicală a slăbit, de asemenea, mișcarea muncitorească locală.
În trecut, existența unei mișcări puternice a muncitorilor în orașe precum Ballymena, unde reprezentanții sindicali la locurile de muncă erau influenți în comunitățile proletare, era vitală pentru a le da muncitorilor încrederea de a se uni indiferent de originea lor religioasă sau etnică.
Zero dividende ale păcii
Anii care au urmat Acordului de la Belfast nu au adus dividendele economice promise. De fapt, cei care muncesc în orașe precum Ballymena au pierdut locurile de muncă mai bine plătite, iar mulți tineri, în special protestanți, și-au văzut speranțele pentru viitor spulberate. Fabricile care au rămas oferă locuri de muncă plătite prost și cu condiții precare, care acum sunt în mare parte ocupate de muncitori imigranți. Spitalul local a fost închis, iar atât strada principală cât și centrul comercial sunt din ce în ce mai abandonate.
Politicienii locali nu au făcut nimic pentru a rezolva problemele sociale și economice cu care se confruntă clasa muncitoare din Ballymena, ci doar au continuat să se lupte pentru împărțirea resurselor economice. În săptămâna revoltelor, a doua cea mai importantă știre locală a fost că guvernul britanic urma să aloce 50 de milioane de lire sterline în plus pentru a fi investiți într-un nou stadion pentru Asociația Atletică Gaelică (Gaelic Athletic Association, GAA). Urmând logica diviziunii sectare, partea unionistă a susținut că, dacă GAA, o asociație sportivă asociată comunității catolice, urma să primească finanțare suplimentară, atunci ar trebui să existe o finanțare suplimentară egală pentru organizațiile sportive mai apropiate comunității protestante, cum ar fi cele de rugby sau fotbal. Lupta pentru resurse limitate dintre politicienii catolici și protestanți se reflectă inevitabil și în luptele proletarilor din zonele catolice și protestante cu vecinii lor din grupurile etnice minoritare. Diviziunea este cauzată și accentuată de capitalism, iar în era actuală de „criză permanentă”, diviziunile sunt intensificate. Extrema dreaptă găsește un teren fertil pentru ideile sale toxice și caută să transforme grupurile minoritare în țapi ispășitori.
În timpul conflictului nord-irlandez, migrația către Irlanda de Nord era redusă, dar această situație s-a schimbat complet în ultimii 20 de ani. În prezent, sunt prezenți lucrători imigranți din multe țări, în special din Filipine, Portugalia, Timorul de Est, Europa de Est și India. Când cei mai duri ani de conflict au luat sfârșit odată cu Acordul de la Belfast din 1998, populația Irlandei de Nord era în mare parte albă. La recensământul din 2001, doar 0,8% dintre respondenți s-au identificat ca aparținând unei minorități etnice. Astăzi, acest procent a crescut la 3,4%, dar rămâne mult mai mic decât în Anglia (18%) și Scoția (11%). Ballymena are o populație minoritară etnică de 4,9%.
În prezent există imigranți care locuiesc în toate cartierele muncitorești, atât catolice, cât și protestante, iar marea majoritate a oamenilor din clasa muncitoare sunt toleranți și prietenoși cu noii lor vecini. Majoritatea locurilor de muncă sunt acum, de asemenea, integrate. În mod ironic, majoritatea cartierelor proletare continuă să fie ocupate majoritar fie de populația catolică, fie de cea protestantă, în timp ce lucrătorii migranți pot locui în oricare dintre cele două zone.
O tradiție muncitorească puternică
Ballymena are o tradiție mândră a clasei muncitoare. În anii 1960, Partidul Laburist din Irlanda de Nord a câștigat locuri în consiliul local din zonă, opunându-se atât naționalismului, cât și unionismului. Ballymena a fost, de asemenea, una dintre zonele în care marxiștii s-au organizat începând cu anii 1970. În 1977, un mic grup de activiști de origine protestantă s-a organizat în opoziție față de Partidul Unionist Democrat al lui Ian Paisley și au rezistat încercărilor acestuia de a impune o formă de protestantism fundamentalist în oraș, cu măsuri ca închiderea tuturor instituțiilor publice duminica. În anii 1980, Tinerii Socialiști din Ballymena au protestat când oamenii de afaceri locali au susținut un turneu de rugby în Africa de Sud, țară afectată atunci de apartheid. TS au organizat un contra-protest când Frontul Național fascist a încercat să se stabilească în zonă în 1984 și când Partidul Naționalist Alb a încercat din nou în 2004.
Sâmbătă, 14 iunie, organizația Uniți Împotriva Rasismului (United Against Racism) a ținut o demonstrație în centrul orașului Belfast, care a fost susținută de Alianța Sectorului Public din Irlanda de Nord (Northern Ireland Public Sector Alliance, NIPSA), cel mai mare sindicat din Irlanda de Nord. NIPSA este condusă de marxiști asociați cu CWI – Comitetul pentru o Internațională a Muncitorilor (președintele, trezorierul, secretarul general și secretarul general adjunct sunt toți membri ai Militant Left, afiliată Comitetului). NIPSA a jucat un rol exemplar în combaterea rasismului și a atacurilor rasiste în ultimii ani. La demonstrație au participat 1.000 de persoane, printre care și activiști din alte sindicate (Unite, Sindicatul Lucrătorilor din Comunicații și Unison), care au transmis un mesaj puternic și au arătat ce este necesar pentru a combate rasismul.
Mișcarea sindicală trebuie să acționeze oriunde unde rasismul se face simțit. Participanții la demonstrație au fost foarte conștienți de faptul că aceasta avea loc la 25 de mile distanță de epicentrul evenimentelor. Mișcarea sindicală are puterea și autoritatea de a uni lucrătorii la locul de muncă și în comunități în momente de tensiune și violență accentuate. Lucru dificil, dar necesar. Mai important, pregătirea trebuie să înceapă în perioade mai liniștite, când atacurile rasiste sunt mai rare și mai puțin violente.
Singura modalitate certă de a apăra imigranții din clasa muncitoare în comunitățile proletare este ca aceste comunități să se mobilizeze în a îi apăra. Organizațiile cele mai potrivite pentru a conduce această apărare sunt sindicatele, ai căror activiști locuiesc în cartierele muncitorești. Mișcarea sindicală are capacitatea, autoritatea și resursele necesare pentru a-și mobiliza activiștii în fiecare oraș mare din Irlanda de Nord, în vederea apărării lucrătorilor migranți în fața unor noi izbucniri de violență. Aceasta este abordarea susținută de marxiști în timpul anilor îndelungați ai conflictului nord-irlandez, în care au susținut că sindicatele ar trebui să mobilizeze catolicii și protestanții să-și apere vecinii într-o acțiune comună. Combaterea rasismului trebuie să fie legată de o campanie sindicală robustă pentru îmbunătățirea condițiilor și a salariilor tuturor muncitorilor, precum și pentru îmbunătățirea serviciilor locale de sănătate și educație.
Trebuie adus la lumină și rolul negativ al partidelor politice care profită de pe urma diviziunii sectare. Trebuie pus capăt politicii negative care reduce toate problemele la o încăierare pentru împărțirea resurselor limitate, care hrănește cancerul rasismului și al sectarismului. Este nevoie de adresarea cauzelor violenței de gen. Este nevoie de o alternativă politică de masă, bazată pe numărul amplu de activiști sindicali și comunitari care resping diviziunea sectară și rasismul, și care sunt pregătiți să lupte pentru un viitor socialist.