Zilele precedente, conflictul dintre forțele palestiniene și regimul din Israel au atins noi culmi. Mai multe grupuri militante din Gaza, sub conducerea Hamas, au lansat operațiunea Al-Aqsa Flood, prin care au luat prin surprindere armata și serviciile secrete israeliene. Militanții palestinieni au dărâmat gardul prin care Israelul a transformat Gaza în cea mai mare pușcărie în aer liber, au pătruns în așezările coloniale israeliene din apropiere și au ucis sau capturat atât soldați în timpul serviciului militar, cât și civili, bilanțul ridicându-se la sute de persoane. În acest timp, Hamas a lansat un număr mare de rachete spre baze militare și așezări civile deopotrivă.
Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei (PFLP), o organizație marxist-leninistă, a publicat un apel prin care a încurajat participarea palestinienilor din teritoriile ocupate (Cisiordania), cu această ocazie, la lupta contra ocupației.
Israelul a ripostat printr-o blocadă completă asupra întregii Fâșii Gaza, în urma căreia atât militanții cât și civilii au fost privați de apă, electricitate, hrană sau tratamente medicale. IDF-ul a bombardat locuințe ale liderilor palestinieni, precum și blocuri de locuințe civile, ambulanțe, moschei sau biserici. Au fost vizate în special zonele rezidențiale, comerciale și taberele de refugiați. Peste 700 de persoane au fost ucise și în jur de 4.000 au fost rănite. Ministrul Apărării continuă să amenințe cu o contraofensivă de proporții.
Diverse acuzații vizează o posibilă implicare a regimului teocratic din Iran în pregătirea ripostei palestiniene. La rândul lor, imperialiștii occidentali și regimul ucrainean aservit acestora și-au anunțat intențiile de a susține agresiunile Israelului. Comisia Europeană a suspendat sprijinul financiar către Gaza.
Aceleași voci politice și mediatice din Occident, aservite puterilor imperialiste, care deplâng invazia rusă în Ucraina, deplâng acum pierderile de partea israeliană, în timp ce uită foarte convenabil să menționeze că pentru palestinieni astfel de violențe sunt realitatea zilnică. Un viitor apropiat sumbru se prefigurează pentru Gaza în fața adversarului posesor de arme de distrugere în masă, precum fosforul alb, deja folosit. Media vestică tace, desigur, în fața acestor crime de război.
Palestinienii se regăsesc în situația periculoasă de a fi abandonați și de celelalte state din regiune, care fie vor să evite noi tensiuni cu Israelul, fie valorifică situația conform propriilor interese geopolitice. Un exemplu în această direcție este Egiptul, care își asumă rolul de mediator între Israel și Hamas, dar în același timp are o contribuție în menținerea blocadei asupra Gazei prin controlul pe care îl exercită asupra vămii Rafah, singura porțiune de graniță care nu este controlată de Israel.
Cauzele conflictului
Această escaladare fără precedent este rezultatul a decenii de oprimare sistematică a populației palestiniene de către regimul israelian.
Teritoriile palestiniene din Cisiordania se află în continuare sub ocupație, iar guvernul instalează noi colonii peste spațiul rămas, în timp ce limitează sever libertatea de mișcare a populației arabe din aceste teritorii. Arabii din Israel și teritoriile ocupate sunt supuși unor privațiuni severe de ordin material și democratic, fiindu-le refuzate drepturi fundamentale, Israelul fiind considerat un „stat apartheid” de mai mulți observatori internaționali, precum și de foști membri ai guvernului național. Gaza, deși ne-ocupată din 2005, a fost supusă pentru ani unei blocade severe și criminale pentru populația civilă. În același timp, palestinienii care ripostează în fața opresiunii sunt frecvent omorâți sau aruncați în închisoare de forțele de represiune.
Este evident că toate aceste abuzuri și violențe vor mobiliza populația oprimată înspre a riposta și vor permite forțelor politice organizatoare a ripostei să își cultive o bază politică. În ciuda superiorității militare evidente și a sprijinului din partea imperialiștilor vestici, Israelul nu va putea niciodată să suprime definitiv această rezistență.
Cine a creat Hamas?
Hamas (Mișcarea de Rezistență Islamică, înființată în 1988) este o organizație politică și paramilitară reacționară, cu caracter politic-islamist și cu poziții anticomuniste declarate. Aceasta controlează Fâșia Gaza din 2007, unde operează un guvern propriu, fiind în conflict politic cu Autoritatea Palestiniană, dominată de Fatah, care administrează, de drept, Cisiordania (în fapt, mare parte din teritoriul acesteia este sub ocupație). Hamas respinge soluția celor două state și sprijină declarativ eliberarea deplină a Palestinei. Printre tacticile folosite de Hamas se numără atacurile cu rachete, capturarea de ostatici în vederea negocierilor și, în trecut, exploziile suicidale.
Hamas și-a câștigat o bază politică după trădarea din partea liderilor PLO (Organizația pentru Eliberarea Palestinei) și a burgheziei naționale palestiniene, întrucât PLO a negociat, în secret, primul Acord de la Oslo în 1993 – urmat de un al doilea în 1995. Acordurile de la Oslo au consfințit ocuparea celei mai mari părți din Cisiordania de către Israel, condamnând locuitorii din acestea la o viață de teroare, represiune și colonizare.
Capitularea PLO, laolaltă cu violența Israelului au permis Hamas să desfășoare ample programe sociale și de caritate, prin care și-au cultivat o bază politică. În 2006, Hamas a câștigat în mod democratic alegerile legislative din Palestina, urmând preluarea controlului asupra Fâșiei Gaza și ostilitățile cu Fatah.
Trebuie menționat că răspunderea pentru apariția și ascensiunea la putere a Hamas o poartă în primul rând Israelul, iar în al doilea rând, burghezia națională care – contrar așteptărilor susținătorilor teoriei stadiilor – au trădat chiar lupta pentru eliberare națională a Palestinei. Hamas este, desigur, o organizație care pune în pericol însăși populația pentru care pretinde că luptă, prin tacticile sale care expun civili în prima linie sau cauzează atacuri în retaliere de la adversarul înzestrat cu tehnologie militară superioară. Dacă Israelul n-ar fi oprimat sistematic în cele mai violente moduri populația palestiniană, în timp ce îi neagă accesul la servicii esențiale traiului, Hamas n-ar fi reușit niciodată să își cultive o bază de susținători suficient de mare încât să preia puterea în Gaza.
Dar, în realitate, regimul din Israel este avantajat din mai multe puncte de vedere de existența Hamas.
Totul de pierdut pentru oameni, totul de câștigat pentru lideri
În contextul actual, Israelul a cunoscut o mobilizare de masă a claselor populare în 2023 contra reformelor judiciare și contra establishmentului politic și birocratic. Până la 240.000 de oameni s-au mobilizat în stradă la Tel Aviv în februarie-martie, au existat blocaje, iar guvernul actual și-a pierdut mare parte din susținerea populară și a recurs la diverse metode de represiune împotriva propriilor cetățeni.
În mod similar, în Israel există grupuri socialiste, activiste și muncitorești care susțin încetarea ocupației, a blocadei și a apartheidului. Evenimente precum demonstrația antifascistă din mai 2023, în care activiștii au blocat desfășurarea Marșului Drapelului, reprezintă o speranță în această direcție. Totuși, problema opresiunii palestinienilor este, în acest moment, insuficient abordată de stânga israeliană, aceasta ezitând mult prea des să se solidarizeze. Sciziunea dintre acestea și organizațiile palestiniene este, de asemenea, o problemă majoră.
Atacurile recente ale Hamas asupra unor civili israelieni, soldate cu aproximativ 900 de decese, nu numai că îngreunează orice fel de solidaritate între clasa muncitoare de ambele naționalități, dar și permit guvernului israelian să se legitimeze în fața populației, pe care pretinde că o apără de un inamic periculos. Un efect deosebit de grav este că astfel regimul din Israel are oportunitatea să bombardeze, să omoare și să închidă palestinieni, în timp ce își lărgește baza populară prin asta. Alte atacuri ale Hamas au fost folosite de guvern ca o justificare pentru militarizarea intensivă și chiar măsuri biopolitice de control și limitare a mobilității. Toate aceste instrumente de represiune au ajuns să fie folosite și împotriva propriului popor, în timpul revoltelor din 2023.
La rândul său, Hamas, așa cum am arătat, și-a construit baza politică prin atacurile la adresa inamicului israelian și prin furnizarea de servicii pe care acesta le-a negat. Rezistența palestiniană la barbarismul regimului din Israel este justificată și nenegociabilă. În același timp, a acorda susținere necritică grupului Hamas ar fi o eroare politică pentru stânga. O greșeală similară a fost comisă de stânga internațională în cazul Iranului, iar istoria a demonstrat-o: noul regim n-a adus mai aproape eliberarea clasei muncitoare, a femeilor, a celor oprimați, ci dimpotrivă, o nouă formă statală pentru opresiunea și exploatarea cu care toți aceștia se luptă în prezent. Eliberarea nu va fi atinsă prin cooperarea cu astfel de forțe.
Israelul a avut, de asemenea, încă un interes în dezvoltarea Hamas și a altor organizații islamiste: combaterea grupurilor seculare care luptau pentru eliberare națională, grupate în jurul PLO – cu precădere pe cele care urmează o linie comunistă, precum PFLP.
Din menținerea conflictului exclusiv în cheie națională, fără o dimensiune de clasă, câștigă atât regimul actual din Israel, cât și organizațiile de tipul Hamas. Aici trebuie, totuși, menționat că unitatea de clasă este dificilă atâta timp cât una dintre părți interacționează cu cealaltă prin prisma relațiilor dintre colonizator și colonizat, fără a se face dreptate victimelor colonizării în niciun fel – dar și atâta timp cât viața civililor de ambele părți este pusă în pericol.
Nu există pace fără dreptate
Care sunt, deci, soluțiile posibile?
Ocupația asupra Cisiordaniei trebuie să înceteze, iar blocada asupra Gazei trebuie să fie ridicată. Israelul trebuie să-și retragă toate coloniile de pe teritoriul palestinian. Politicile de represiune și apartheid asupra populației arabe trebuie să ia sfârșit. Sub alte condiții, pacea temporară se va atinge doar cu prețul violenței și oprimării pe termen lung și al izbucnirii unor conflicte asemănătoare pe viitor.
Problema națională din Palestina-Israel trebuie depășită printr-o abordare de clasă. Este necesară cooperarea dintre clasa muncitoare din Palestina și Israel în vederea articulării unei alternative în interesul maselor, împotriva propriilor lideri care întrețin această diviziune. Din cauza relațiilor de natură colonială antemenționate, va fi probabil necesar ca muncitorii israelieni să facă primul pas, solidarizându-se cu lupta palestinienilor împotriva regimului opresiv și susținând-o prin metode active.
Anumite inițiative recente ale socialiștilor și activiștilor pentru pace israelieni lasă loc unei asemenea posibilități, însă un anumit scepticism din partea maselor palestiniene este un răspuns ușor de anticipat. Doar prin unitatea unor mișcări muncitorești de ambele părți ale baricadei, care să ajungă la propuneri comun acceptate pentru rezolvarea nedreptăților istorice și curente, se poate ajunge la o pace de durată. Deși contextul actual pare potrivnic acestei direcții, ea este, totuși, o necesitate.
Soluțiile administrative sunt dificil de anticipat în acest stadiu. Una dintre ele poate fi un stat comun, multietnic, multicultural, multilingvistic pentru masele arabe și israeliene deopotrivă. Extinzând modelul, putem vedea și nevoia de o federație socialistă a statelor din Orientul Mijlociu, care să garanteze respectarea autodeterminării în timp ce oferă o unitate politică necesară prevenirii conflictelor.