Partea II dintr-o serie de trei articole despre austeritate și militarizare. Apasă aici pentru a citi partea I a acestei serii.
Șomaj tineri 25% vs. buget apărare 5% PIB
Deși rata oficială a ocupării locurilor de muncă este de 99.4%, tinerii din România continuă să se confrunte cu un șomaj de aproximativ 15%, deși datele tind sa arate mai degrabă 25%, ceea ce ar înseamnă că unul din patru tineri nu are loc de muncă.
Guvernul insistă să promoveze politici care ignoră această problemă reală și profundă. Asistăm la o direcționare masivă a resurselor publice către înarmare și către sectoarele militare. În a doua jumătate a anului acesta, România a decis să investească miliarde de euro în achiziții militare, achiziții care includ acordul de 2 miliarde cu compania israeliană Rafael pentru șase sisteme SHORAD-VSHORAD, în timp ce tinerii din țară rămân fără un viitor sigur.
Mai mult, în diverse apariții publice, prim-ministrul Bolojan îndeamnă și oameni din alte categorii de vârstă să intre înapoi în producție (să se întoarcă la muncă), precum persoanele de 50-65 de ani care sunt aproximativ „doar” jumătate angajați, conform primului ministru. Aceasta este o încercare de a intensifica concurența pe piața forței de muncă pentru a păstra așa-zisul atuu al României în împărțirea globală a muncii: forță de muncă ieftină, bine calificată și ușor accesibilă pentru exploatatori (fie ei străini sau autohtoni). În același timp, poate fi o metodă de a distrage atenția de pe clasa capitalistă care extrage din ce în ce mai multă plusvaloare prin inflație și de la faptul că România este un cvasi-paradis fiscal.
Aceste investiții militare au efecte directe asupra clasei muncitoare. Prin taxele și impozitele impuse, banii muncitorilor sunt transferați către bugetul de apărare, forțându-i să finanțeze o piață a armamentului pentru care statul devine garant și client. Practic, muncitorii susțin indirect construirea unui aparat militar menit să promoveze interesele capitaliștilor, frumos numiți antreprenori, și să reprime orice formă de protest sau revendicare care ar contesta starea de fapt a lucrurilor.
În octombrie 2025, puteam deja vedea cum guvernul folosește pretextul deficitului bugetar pentru a aplica pachete succesive de austeritate care le taie muncitorilor drepturile câștigate cu greu, de la eliminarea asigurărilor medicale pentru membrii de familie, până la impunerea unor taxe suplimentare.
Militarizarea și demonizarea politicilor sociale
Între timp, autoritățile par mai preocupate să își reafirme servilitudinea și statutul de lachei, acceptând fără rezerve cererile de folosire a bazelor militare românești de către SUA, așa cum s-a întâmplat cu baza de la Mihail Kogălniceanu pentru proiecte de securitate ale intereselor SUA în regiunea Mării Negre și Orientul Apropiat.
Această poziționare reflectă realitatea: o Românie care este, în fapt, o piață de desfacere și în cazul armamentului, total subordonată logicii capitalismului global care funcționează prin conflicte și reconfigurări forțate ale piețelor.
Mai îngrijorător este că această militarizare, istoric, tot timpul s-a tradus și în control social sporit, intensificarea statului polițienesc menit să prevină orice contestare a situației de fapt, reducând spațiul de exprimare și de acțiune pentru muncitori și protestatari. Acest lucru, împreună cu mângâierea pe creștet a figurilor anti-comuniste, legionare, și demonizarea politicilor sociale de către media mainstream, dar și de către figuri politice care se pretindeau a fi așa-zisa alternativă la extrema dreaptă (cum ar fi președintele Nicușor Dan), pe de o parte pictează un viitor sumbru pentru muncitorii din România, însă în același timp lasă un vid imens pentru formarea unei forțe emancipatoare.
Această forță nu se poate naște din societatea civilă cu atitudini care promovează o pace eternă, abstractă (adică menținerea sistemului capitalist așa cum este), care ignoră realitatea violenței constante sub care se află masele muncitoare și mecanismele bazate pe extragerea de profit care mână necesitatea războiului în capitalism. Majoritatea românilor nu au încredere în guvern și nici în politicieni în general, maselor de muncitori le este deja clar că interesele lor sunt antitetice cu cele ale administratorilor (guvernamentali ai) burgheziei.
Cum răspund muncitorii?
Politicile de austeritate antemenționate au dus la proteste numeroase – ale profesorilor, siderurgilor, muncitorilor pe șantier naval, însă greva propusă la începutul verii de către toate federațiile sindicale nu s-a întâmplat și nu pare că există demersuri în acest sens. Lipsa de creativitate a sindicaliștilor îi ține blocați în rolul de reprezentant al aripii de muncă salariată a capitalului. Motivele invocate pentru care aceste lucruri se întâmplă sunt multiple, însă nesatisfăcătoare pentru muncitorii de rând. Această nemulțumire îi împinge pe cei ce muncesc să se întoarcă să caute alternative electorale și împinge partidele din opoziție, care nu au mai guvernat niciodată, să devină din ce în ce mai populare, însă deocamdată nu există niciun partid care să nu reprezinte capitalul.
Politicienii autohtoni, fie cei de tip macronist precum Nicușor Dan, fie cei de extremă dreapta, se aliniază, de cele mai multe ori, agendei pro-militarizare. Ce îi unește cel mai mult este slugărnicia față de propunerile administrației Trump, care fie se manifesta foarte practic: fie prin suplimentare de forțe și creșterea alocării din PIB pentru așa-zisa apărare, fie la nivel cultural, prin momente penibile de reculegere în Parlament pentru diverși activiști de extremă dreapta din SUA.
Prioritățile statului ne reafirmă natura lui de unealtă de dominație. Astfel, în lipsa unui militantism muncitoresc, capitaliștii își înaintează interesele fără probleme, investind – în cazul României mai degrabă achiziționând – în armament și în susținerea unei piețe militare, în timp ce muncitorului de rând îi sunt erodate drepturile.
Austeritate 2025: Tăieri direct de la muncitori
Deja măsurile primului pachet de austeritate au început să se facă simțite, începând chiar cu Octombrie 2025. Reamintim cum anume:
- creșterile substanțiale ale prețurilor tuturor alimentelor;
- mii de ore de educație neacoperite;
- creșterea prețurilor la energie electrică drept urmare a eliminării subvenției de stat pentru producători, denumită „plafonare”;
- disciplinele considerate de bază precum Fizica, Limba și literatura română și Matematica rămânând fără profesori – unul dintre motive fiind plata cu ora scăzută la 22 lei, care a împins posibilii profesori fie către alte domenii, fie către pensie pentru persoanele eligibile;
- distrugerea bibliotecilor prin comasarea lor, în special în partea rurală a țării, care găzduiește aproximativ 46% din populație – rezultând în scăderea nivelului de educație în contextul în care peste 40% dintre români sunt considerați analfabeți funcțional.
Odată cu aceasta, se anunța de anul viitor oportunitatea tinerilor de a se înrola în serviciu militar pentru 3 luni, inițial oferindu-li-se 12.000 de lei pentru toată perioada. Adică 3.000 de lei/lună, aproximativ 100 euro mai mult decât salariul minim pe economie. Ulterior, au crescut remunerația la 27.000 lei, adică 5.400 euro. Armata de rezervă a capitalului nu mai este doar o metaforă, ci devine în fapt o adevărată armată militară de rezervă. Tinerii șomeri, zilierii sau muncitorii sezonieri care obișnuiau să fie o resursă folosită de capital pentru menținerea controlului asupra costului forței de muncă devin posibili soldați.
Concluzii
Guvernul se folosește de motivul deficitului pentru a justifica tăieri de la buget când vine vorba de câștigurile istorice ale clasei muncitoare românesti, în același timp în care investește miliarde în armament. Chiar dacă extrema dreaptă “suveranistă” se poziționează în discurs împotriva noilor investiții, inclusiv împotriva programului european SAFE, putem să vedem cum niciunul dintre ei nu s-au opus creșterii alocării de buget de la 3.5% la 5% pentru apărare și cum cu fiecare ocazie fac apel la autoritatea președintelui SUA.
În continuare, clasa muncitoare românească rămâne fără o formă prin care să preia puterea politică. Lupta împotriva războiului este una dintre metodele care ar putea facilita cadrul prin care să se creeze acest vehicul care ne poate emancipa.
Dar ea nu trebuie să se limiteze pe sine la pacifismul burghez, care caută soluții în instituții internaționale impotente sau în starea de fapt care a cauzat escaladarea conflictelor. Dimpotrivă, mișcarea pentru pace trebuie să se maturizeze cu conștientizarea că singura soluție pentru a preveni un eventual conflict global, în urma căruia masele muncitoare sunt distruse, este preluarea puterii politice de către acestea.