Discurs susținut de membre GAS în cadrul manifestației de 8 Martie din București, organizat de mai multe grupuri feministe cu sprijinul colectivei “Mulțumesc pentru flori”.
Astăzi nu ne limităm la o sărbătoare abstractă, ci marcăm o zi de revoltă istorică a femeilor ce au înțeles că opresiunea lor nu e un accident biologic, ci o necesitate economică a sistemului capitalist. Munca noastră – fie că e salariată, fie că e domestică – este pusă în serviciul producerii și reproducerii (dez)ordinii capitaliste, nu din dorința noastră, ci dintr-o compulsie socială.
Adăpostul, emanciparea de muncă casnică și de creșterea copiilor, echitatea câștigurilor, încetarea sărăciei sanitare, apărarea drepturilor reproductive și a autonomiei asupra propriului corp, încetarea epidemiei femicidului reprezintă toate probleme care nu trezesc interesul capitalului sau al statului, întrucât nu promit profituri. Toate aceste probleme însă sunt datorate locului nostru în organizarea socială a muncii — sunt rezultatul diviziunii sociale pe genuri a producției.
Societatea pedepsește chiar funcția noastră reproductivă. Ce numim „concediu” de creștere a copilului este, de fapt, o muncă epuizantă și esențială pentru a face posibilă reproducerea societății și a forței de muncă pe care capitalul o privește doar ca pe o resursă de exploatat. Noi însă nu mai acceptăm să fim reduse la atât: vrem control asupra acestui proces. În loc ca această muncă să fie recunoscută, este sancționată prin măsuri cinice: deși părinții aflați în concediu de creștere copil nu mai trebuie să plătească anticipat pentru a rămâne asigurați, statul tot va reține automat 10% din indemnizația lunară ca și contribuție CASS. Chiar dacă cei care profită de pe urma acestei munci sunt patronii, statul, ca unealtă a lor, tot ce face este să taie din micul ajutor câștigat prin luptă pentru persoanele care au decis să aducă un copil pe lume.
Angajații/angajatele care au nevoie de concediu medical nu mai primesc bani pentru prima zi de boală. Deși această măsură se aplică tuturor angajaților, indiferent de gen, afectează în mod disproporționat femeile deoarece în România, femeile sunt cele care își iau cel mai des concediu medical pentru îngrijirea copiilor bolnavi. De asemenea, femeile ocupă mai multe posturi în sectoare cu salarii mai mici. Pentru cineva cu un salariu minim sau mediu, pierderea plății pentru o zi întreagă de muncă are un impact mult mai mare asupra bugetului lunar de subzistență decât pentru cineva cu venituri mari.
Statistic, femeile sunt mai predispuse la anumite afecțiuni autoimune sau endocrine care pot genera crize de scurtă durată. Multe femei însărcinate au nevoie de zile libere punctuale pentru investigații sau stări de rău care nu necesită spitalizare lungă, dar necesită repaus. Fiecare astfel de nevoie înseamnă acum o zi de muncă neplătită. Femeile au deja parcursuri profesionale mai fragmentate din cauza concediilor de maternitate și creșterii copilului. Introducerea unei bariere financiare suplimentare ne pedepsește pentru un rol esențial în reproducerea societății. Sistemul are nevoie de forță de muncă nouă, dar aruncă întreaga povară a îngrijirii pe umerii femeilor muncitoare. În timp ce capitalul își securizează profiturile, noi numărăm zilele de muncă neplătite și costurile asigurărilor de sănătate.
Această lipsă de protecție instituțională se vede clar și în rolul poliției: misiunea principală a forțelor de ordine e să protejeze proprietatea privată și privilegiile bogaților, nu siguranța femeii de rând. Femicidul nu e un incident izolat, iar inegalitatea socială creează un context în care violența este permisă. O femeie precarizată financiar devine o țintă ușoară pentru agresor. Instituțiile nu eșuează, ci își fac treaba de protecție a capitalului, ignorând femeia. Pentru stat, siguranța noastră e un cost prea mare, el tratează violența domestică ca pe o „problemă privată”, fără investiții serioase în logistică sau protecție.
În timp ce nouă ni se spune constant că „nu sunt bani” pentru spitale, asigurări de sănătate, pentru creșe sau pentru adăposturi destinate victimelor violenței, se găsesc mereu miliarde pentru înarmare. Această militarizare accelerată nu este despre siguranța noastră, ci despre protejarea și exportul capitalului. Militarizarea aduce întotdeauna austeritate pentru clasa muncitoare: resursele sunt transferate din bugetele de sănătate și educație pentru a alimenta mașinării de război. Adevărul este că o femeie muncitoare din România are mult mai multe în comun cu o femeie muncitoare din orice altă țară decât va avea vreodată cu clasa capitalistă națională. Nu avem nevoie de un „patriotism” care ne cere să ne sacrificăm pentru cei care ne lasă fără asigurări medicale. Interesele noastre nu se opresc la granițe desenate pe hartă. În timp ce capitalul se globalizează pentru a ne exploata mai eficient, vă îndemnăm să internaționalizăm rezistența!
Lupta noastră nu e pentru flori, ci pentru viață, pentru siguranță și pentru controlul asupra muncii și resurselor noastre. Refuzăm să fim o marfă între lăcomia capitalului și miza înarmării. Singura noastră graniță este solidaritatea, iar singura noastră cale este lupta de clasă.
Feministe, socialiste, anticapitaliste!
