Uniunea Europeană a anunțat un plan ambițios de mobilizare a până la 800 miliarde de euro în următorii patru ani pentru întărirea capacităților militare. Acest efort vizează investiții în tehnologii avansate precum apărarea antirachetă, drone, securitate cibernetică, inteligență artificială și infrastructură militară critică. Pentru a facilita aceste cheltuieli, UE a activat clauza Pactului de Stabilitate și Creștere, permițând statelor membre să depășească limitele fiscale obișnuite.
România, însă, nu beneficiază de aceleași scutiri fiscale ca alte state, ceea ce o obligă să recurgă la alte măsuri pentru a finanța aceste investiții. Această situație explică măcar parțial legătura dintre măsurile de austeritate propuse și impuse de guvernul Bolojan și contestările muncitorilor din România, care au început să reacționeze în diverse moduri.
Mecanismele financiare și situația României
Activarea clauzei Pactului de Stabilitate și Creștere oferă spațiu fiscal pentru o creștere a cheltuielilor de apărare cu 1,5% din PIB la nivelul UE, generând o capacitate de cheltuire de aproximativ 650 miliarde euro. „Alte măsuri” pentru finanțare înseamnă de fapt: tăieri bugetare în alte sectoare, creșterea taxelor sau împrumuturi suplimentare, toate cu potențial impact negativ asupra bunăstării muncitorilor.
Până în iulie 2025, măsurile anunțate atacau direct câștigurile istorice ale celor ce muncesc în următorul fel:
- Scăderea venitului în timpul concediului medical de la 75% la 55% în cazul concediilor recomandate de 7 zile sau mai puțin;
- Pentru profesori, tăierea locurilor de muncă din educație prin creșterea normei de predare efectivă de la 18 la 20 de ore, ceea ce ar duce la disponibilizarea a sute de profesori suplinitori și la lipsa cadrelor didactice în școlile din zone defavorizate (educația beneficia de aproximativ 2.1% din PIB);
- Eliminarea asigurării medicale pentru mamele în concediu de maternitate;
- Impunerea unei taxe pentru asigurarea medicală asupra pensiilor;
- Diminuarea burselor studenților și ale elevilor.
Toate acestea aveau loc în contextul în care, în 2024, cheltuielile militare ale României au atins un record de aproximativ 8,7 miliarde USD, în creștere semnificativă față de 5,6 miliarde USD în 2023, reprezentând peste 2.3% din PIB — un nivel care depășește ținta NATO și este printre cele mai mari din regiune.
Administratorii capitalului din România (politicienii autohtoni) intenționează să crească bugetul de apărare până la 3,5% din PIB până în 2030 și 5% până în 2035, conform summit-ului NATO de la Haga, cu investiții majore în modernizarea armatei și achiziția de tehnologie avansată precum:
- Tunuri autopropulsate K9 Thunder pentru artilerie
- Avioane de luptă F-35A
- Rachete AIM-9X Sidewinder pentru flota de F-16
Aceste achiziții sunt noi, iar cumpărătorul și vânzătorul de armament sunt în general state, însă adesea există intermediari — samsari care, în perioade belicoase, devin îmbogățiți de război. Clienții lor pot fi și grupări interne, organizații politice, mafii sau interlopi urbani.
Limitele creșterii economice
Motorul creșterii economice capitaliste este extragerea plusvalorii, adică valoarea suplimentară creată de munca neplătită în procesul de producție. Cu cât o industrie utilizează mai multă forță de muncă exploatată, cu atât poate genera mai multă plusvaloare și, implicit, creștere economică.
Investițiile majore în apărare bazate pe tehnologii avansate precum IT și drone sunt o încercare a sistemului capitalist de a contracara problema scăderii ratei profitului. Creșterea părții capitalului investit în tehnologie și echipamente automate, în detrimentul forței de muncă directe, tinde să reducă profiturile generate de muncă. Chiar dacă aceste tehnologii pot crește productivitatea, ele folosesc relativ puțină forță de muncă, ceea ce limitează capacitatea de a produce plusvaloare reală.
Mai mult, asemenea unor inovații tehnologice anterioare care au redus costurile fără să crească substanțial productivitatea efectivă, aceste investiții militare pot îmbunătăți rezultatele economice doar la nivel contabil, fără să genereze o creștere economică solidă și durabilă. În acest context, strategia UE de a stimula economia prin cheltuieli militare masive nu pare să poată depăși criza actuală, neputând să înlocuiască nici măcar sectorul auto, care este contestat de către industria chinezească. Industria auto, de exemplu, mobilizează în mod direct și indirect un număr mult mai mare de muncitori în producție, logistică și servicii conexe, având un efect contagios asupra economiei locale și regionale.
Astfel, finanțarea urgentă a armatei și dezvoltarea industriei militare amplifică contradicțiile economice, fără să ofere soluții reale pentru crearea de locuri de muncă și îmbunătățirea condițiilor lucrătorilor. Impactul social este semnificativ, iar această politică se traduce prin sacrificii pe termen lung pentru clasa muncitoare, în timp ce profiturile și acumularea capitalului rămân priorități.
Spre deosebire de industriile manufacturiere din anii ’60, când munca manuală și industrială era dominantă și putea fi exploatată pe scară largă, sectorul tehnologic militar nu oferă același potențial de extragere a plusvalorii.
Există o teză conform căreia astfel de investiții ar stimula economia și ar aduce bunăstare, însă chiar dacă România sau alte state investesc masiv în tehnologii militare, creșterea economică generată va fi probabil modestă, deoarece nu există o bază largă de forță de muncă exploatată care să susțină un avans economic semnificativ.
În România, unde șomajul în rândul tinerilor este de aproximativ 15-30%, iar aceste investiții nu pot absorbi o forță de muncă semnificativă, se poate observa limitarea posibilitatății unui impact pozitiv asupra economiei și asupra creării de locuri de muncă.
Implicații sociale pentru România
Așa cum a fost antemenționat, România se confruntă cu o rată a șomajului în rândul tinerilor de aproximativ 30%. Aceasta este o cifră alarmantă care le ia chiar și cel mai fundamental drept din cadrul capitalismului tinerilor, dreptul de a munci. În acest context, promovarea cinică a armatei ca opțiune de carieră stabilă și bine echipată, inclusiv prin campanii publicitare în festivaluri de muzică și companii de stat, poate fi văzută ca o așa-zisă soluție parțială și limitată.
Aceste campanii de popularizare a armatei ca și carieră au loc preponderent în zone cu șomaj ridicat, precum județele Harghita, Galați, Sibiu etc. Astfel, militarizarea societății poate deveni o modalitate de a gestiona șomajul fără a crea locuri de muncă utile pentru societate, ci pentru distrugere.
Mai mult, austeritatea impusă pentru finanțarea sectorului apărării poate agrava problemele sociale, reducând investițiile în educație, sănătate și alte servicii publice esențiale. Pe termen lung, acest lucru afectează reproducerea socială și, împreună cu lipsa unei formațiuni politice care să reprezinte independent interesele celor ce muncesc, poate duce la o susținere fără precedent a partidelor de extremă dreaptă.
La fel ca sondajul din iulie 2025, cel mai recent sondaj din ianuarie 2026 arăta partidul AUR cotat la 40% popularitate în rândul celor care votează. Campania candidatului independent pentru președenție, susținut de AUR, s-a bazat preponderent pe refuzul militarizării, reflectând perspectiva unei pături largi a societății împotriva războiului. Ulterior, însă, acesta s-a declarat susținător al NATO, iar aliatul său, George Simion, s-a declarat un aliat apropiat al lui Donald Trump și politicilor sale, susținând chiar că nu l-ar aresta pe Benjamin Netanyahu în cazul unei vizite în România.
Este clar că politica pro-război și militarizare este impusă de clasa capitalistă asupra clasei muncitoare și, indiferent de fața reprezentanților burgheziei (a politicienilor), această politică nu se va schimba.
Piața armamentului și dinamica consumului militar
Producția și acumularea de armament nu sunt doar un proces de stocare, ci implică o dinamică economică ce necesită consum continuu pentru a face loc noilor echipamente. Aceasta duce la o logică periculoasă, în care consumul armamentului — adică utilizarea efectivă în conflicte — devine necesar pentru a justifica și susține producția.
Pregătirile pentru acumularea armamentului prin investiții se văd în discuțiile privind construirea celei mai mari baze NATO din Europa pe teritoriul României și posibilitatea reintroducerii serviciului militar obligatoriu, suspendat din 2007.
Pașii către consumul armamentului existent și viitor sunt evidențiați și de exercițiile NATO găzduite în România în iunie 2025 și de pregătirea rezerviștilor anunțată în 2024.
În martie 2024, premierul Marcel Ciolacu a anunțat construirea „cele mai moderne fabrici de pulberi” din România, la Reșița, în colaborare cu gigantul german Rheinmetall. Alte două fabrici similare vor fi ridicate la Victoria, Brașov, tot în parteneriat cu Rheinmetall.
Cu toate acestea, majoritatea investițiilor militare rămân achiziții externe, România semnând contracte de peste 16 miliarde EUR în 2024 și 2025.
Ce face guvernul și cum răspund lucrătorii
La începutul anului 2025
Guvernul a impus măsuri de austeritate care au afectat sectoare precum energia și transportul, provocând proteste sindicale și intersindicale. În energie, salariile au fost înghețate cu o reducere de 1500 lei, încălcând contractele colective de muncă. La Metrorex, lipsa forței de muncă a forțat mecanicii să stea peste program, riscând epuizarea și siguranța călătorilor.
Pe 24 ianuarie 2025, de Ziua Unirii Principatelor Române, s-a organizat un protest intersindical împotriva austerității, la care au participat silvicultori, siderurgiști, angajați de la metrou și din domeniul energiei nucleare. Extrema dreaptă a încercat să coopteze acest protest prin adunarea susținătorilor ei în cadrul altui protest din aceeași zi, însă odată ce susținătorii extremei drepte au ajuns la protestul muncitorilor aceștia au anunțat că protestul s-a încheiat și au condamnat mișcarea grupărilor politice reacționare ca fiind un afront direct asupra protestului celor ce muncesc.
În paralel, guvernul a semnat contracte majore pentru înzestrare militară:
- 1.059 vehicule blindate ușoare COBRA II 4×4, în valoare de 857 milioane euro (fără TVA).
- 400 bombe ghidate GBU-39B SDB-I și trei sisteme V-BAT, în valoare de maximum 84 milioane dolari.
- Contract pentru sistemul de armament individual tip NATO, în valoare de 440 milioane euro (fără TVA).
Vară 2025
Invocând deficitul bugetar, noul guvern desemnat de președintele Nicușor Dan a impus un nou pachet de austeritate care afectează clasa muncitoare:
- Reducerea sporurilor pentru angajații de la stat.
- Reducerea concediului pentru muncă în condiții grele de la 3-10 zile/an la 1-3 zile/an.
- Disponibilizări masive în sectorul public, cu îndemnarea mutării în privat, ceea ce intensifică concurența și scade prețul forței de muncă.
- Creșterea accizelor pe combustibil, reducând puterea de cumpărare a muncitorilor și veniturile lucrătorilor din livrări și transport.
- Tăierea noilor licitații finanțate de stat, cu pierderi de locuri de muncă.
- Reducerea indemnizației în concediul medical de la 75% la 55% pentru concedii sub 7 zile.
- Eliminarea asigurării medicale pentru persoanele în concediu de creștere copil.
- Propuneri de indexare a burselor studenților și elevilor la salariul net în loc de brut, ceea ce ar însemna o reducere de circa 40%, riscând abandonul școlar.
- Creșterea normei de predare a profesorilor de la 18 la 20 de ore, ceea ce a dus la disponibilizarea miilor de profesori suplinitori.
În același timp, guvernul a pus în dezbatere publică două proiecte de Hotărâre de Guvern privind achiziția de armament, pregătind noi contracte militare.
În fața acestor măsuri, cele cinci mari confederații sindicale din România au amenințat cu grevă generală dacă guvernul nu reia dialogul social și dacă austeritatea continuă să lovească muncitorii. S-au organizat proteste sindicale în educație și alte ramuri, precum și proteste ale studenților și elevilor.
Liderul sindical Cartel ALFA, Hossu, a readus în discuție taxarea capitalului, o propunere susținută și de Blocul Național Sindical anul trecut, reflectând nemulțumirea largă a muncitorilor.
Studenții au exprimat în cadrul protestelor opinii precum:
- „Vedem aceste tăieri ca o tendință: de la reducerea gratuității transportului pe tren la 90%, apoi tăierea burselor și a locurilor la buget, ce urmează?”
- „Reforma fiscală ar trebui implementată în primul rând. România este un cvasi-paradis fiscal.”
- „Am ieșit în stradă în solidaritate cu colegii care beneficiază de bursă; tăierile nu ajută deloc, mai ales că bugetul militar crește.”
Concluzii
Investițiile masive în apărare anunțate de UE și implementate parțial în România se lovesc de limite structurale ale economiei moderne. Aceste investiții nu pot stimula o creștere economică robustă, deoarece utilizează relativ puțină forță de muncă exploatată.
Militarismul este o componentă intrinsecă a capitalismului, o metodă de a direcționa resurse și forță de muncă și de a crea noi piețe. În acest context, „amenințarea” externă servește drept instrument propagandistic pentru a asigura acceptarea publică a unor bugete militare colosale, care, departe de a aduce securitate, amplifică riscul de conflict.
Frica de agresiune externă, deși poate avea un sâmbure de adevăr, este folosită pentru a pregăti terenul confruntărilor. Prin acumularea de armament și crearea unei industrii militare puternice, se generează o dinamică internă care necesită consumul acestor produse, adică utilizarea lor în război.
O piață a armamentului nu poate prospera doar prin producție și stocare; ea necesită utilizare pentru a-și justifica existența și pentru a face loc noilor producții.