Articol publicat inițial de Nikos Anastasiadis, Internationalist Standpoint
Ritmul alert al evenimentelor reflectă instabilitatea în care ne aflăm. După recenta răpire a președintelui venezuelean Nicolas Maduro, protestele din Iran și amenințarea unei invazii americane domină prima pagină a știrilor internaționale.
Protestele izbucnite pe 28 decembrie, pornite inițial de comercianții din marele bazar din Teheran, s-au extins acum în întreaga țară. Autoritățile iraniene au răspuns cu brutalitate și au tăiat accesul la internet. Pe fondul blocajului informațional și al cenzurii deliberate, bilanțul exact al morților și arestărilor nu poate fi confirmat, dar surse de încredere indică cifre extrem de mari. Imaginile și înregistrările din spitale și morgi cu protestatari uciși demonstrează cruzimea și proporțiile răspunsului autorităților.
Amenințările publice ale președintelui Trump privind o eventuală intervenție militară riscă să ducă la o escaladare a violențelor și la o destabilizare profundă a întregii regiuni.
Situația economică
Iranul este o țară cu aproximativ 90 de milioane de locuitori, a cărei istorie bogată este strâns legată de importanța sa geografică și strategică. Revoluția din 1978-1979 a început ca o mișcare de masă împotriva dictaturii șahului Mohammad Reza Pahlavi, un lider impus și susținut direct de Statele Unite. Totuși, pe fondul greșelilor tactice ale stângii, controlul revoluției a fost preluat de radicalii religioși, ceea ce a dus la crearea Republicii Islamice. De atunci, Iranul a fost prins în confruntări între Statele Unite al Americii, Israel si multe țări din blocul vestic.
În ultimele decenii, Iranul a devenit cea mai sancționată țară din lume, această tactică de război economic a prăbușit piața internă și a afectat grav nivelul de trai al populației. Administrația Trump a intensificat presiunile prin sancțiuni mai aspre și amenințări cu o intervenție militară. În 2025, tensiunile au escaladat brusc, culminând cu „Războiul de 12 zile”, timp în care teritoriul Iranului a fost ținta unor bombardamente.
Criza economică severă prin care trece țara este unul dintre motivele principale ale revoltei. Datele cele mai îngrijorătoare arată o scădere a rialului cu 84% doar în acest an, în timp ce inflația generală a depășit 40%. Prețurile alimentelor au crescut cu peste 70%, iar noile propuneri bugetare prevăd taxe semnificativ mai mari, în condițiile în care indexările salariale acoperă doar jumătate din rata inflației.
Contextul politic
Deși inițial protestele au avut revendicări economice, acestea au dobândit rapid un caracter politic. Timp de decenii, societatea iraniană a trăit sub un regim represiv și a încercat permanent să găsească modalități prin care să-și manifeste revolta. În ultimul deceniu, proteste masive au izbucnit periodic, la fiecare doi sau trei ani, fiind alimentate fie de scăderea nivelului de trai, fie de revendicări democratice, cel mai reprezentativ fiind protestul din 2022 ce s-a soldat cu moartea lui Mahsa Amini.
Cauzele acestor revolte masive sunt clare: sărăcie în creștere alături de restricții severe asupra libertăților. De exemplu:
- Regimul interzice înființarea sindicatelor independente, permițându-le numai pe cele “islamice “ controlate de stat. Grevele sunt întâmpinate cu represiune și arestarea muncitorilor participanți.
- Minoritățile etnice (formate din kurzi, arabi, baluci, turkmeni, și nu numai) sunt discriminate sistematic, în ciuda recunoașterii constituționale. În paralel, statul încurajează marginalizarea imigranților, fapt demonstrat recent prin campaniile îndreptate împotriva refugiaților afgani.
- Sistemul electoral este controlat strict: toți candidații necesită aprobarea prealabilă a regimului, iar majoritatea candidaților independenți sunt respinși din start. Deși înființarea partidelor politice este permisă în teorie, acestea trebuie să adere necondiționat la principiile Republicii Islamice, rămânând astfel captive sub dominația teocratică.
- Femeile din Iran nu au aceleași drepturi legislative ca bărbații. Până nu de curând, femeile erau obligate să poarte hijab, lucru impus cu strictețe de așa-numita „poliție a moralității”.
Este evident, așadar, că regimul iranian este lipsit de orice element progresist.
Care sunt alternativele?
Revoltele actuale sunt cele mai ample din ultimii ani, mulți observatori analizând posibilitatea unei schimbări de regim. Surse de informații credibile din interiorul regimului sunt foarte limitate, ceea ce face dificilă orice prognoză de acest gen.
Trebuie subliniat faptul că regimul a construit un aparat de represiune foarte puternic. Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) și forțele paramilitare Basij reprezintă nucleul loial al regimului. Cu un număr estimat la aproape un milion de membri, acești suporteri înarmați sunt antrenați special pentru a reprima violent orice formă de manifestație populară sau grevă muncitorească. Intervențiile lor sunt brutale și nediscriminatorii, ceea ce face ca organizarea și menținerea unor proteste pașnice să fie o provocare aproape imposibilă.
Spectrul politic iranian a fost divizat între „principialiști” (susținători ai liniei dure) și „reformiști”. Pentru serviciile de informații americane, cel mai favorabil deznodământ ar fi o schimbare internă care să instaleze un guvern pro-occidental. În fața unei revolte care le amenință supraviețuirea, ambele tabere (atât „principialiștii”, cât și „reformiștii”) au abandonat retorica divergentă în favoarea unei represiuni brutale.
Pe scena internațională sunt luate în calcul și alte scenarii. Reza Pahlavi, fiul ultimului șah a revenit în atenția publică cu declarații privind democratizarea țării. Fiind deja susținut de Israel, acesta caută sprijinul lui Trump. O altă alternativă susținută de unele voci din Occident este Organizația Mujahidinilor (MEK). Aceasta rămâne o entitate intens dezbătută, având în vedere istoricul său de colaborare cu Statele Unite în timpul conflictului irakiano-iranian.
Niciuna dintre aceste propuneri nu pare să răspundă nevoilor reale ale populației iraniene și nici nu se bucură de o susținere populară masivă. Deși clasa muncitoare iraniană resimte un dezgust profund față de regim, acest lucru nu înseamnă că va susține automat o intervenție străină.
Vor aduce bombele pacea?
Donald Trump condamnă ferm represiunea violentă împotriva protestelor pro-democrație din Iran, transformând criza drepturilor omului într-un pretext pentru escaladarea presiunii economice și militare asupra Iranului.
Ipocrizia lui este flagrantă. El a susținut genocidul palestinienilor, optând pentru menținerea parteneriatul cu regimul teocratic și antidemocratic din Arabia Saudită precum și politicile interne care au dus la restrângerea unor drepturi și libertăți fundamentale în Statele Unite.
O intervenție militară nu va aduce democrație in Iran. Trump nu are absolut niciun interes pentru bunăstarea iranienilor. De fapt, oprimarea muncitorilor iranieni prin menținerea unui regim dur si represiv servește direct intereselor strategice ale SUA. Adevăratul obiectiv rămâne restrângerea influenței regionale a Iranului, limitarea amenințărilor la adresa Israelului și consolidarea dominației SUA și a aliaților săi. Odată aceste scopuri atinse, promisiunile privind libertățile civile ale iranienilor vor trece în plan secund, fiind uitate la fel de repede cum au fost invocate.
Aspectul geopolitic
Anumite grupuri de stânga au ajuns inclusiv să susțină regimul de la Teheran, justificându-și poziția prin faptul că acesta se opune Statelor Unite. Logica e una simplistă, ele considerând regimul iranian „răul cel mic” în comparație cu imperialismul vestic, ignorând natura represivă asupra clasei muncitoare a puterii din Iran.
Respingem vehement această abordare. În primul rând stânga autentică nu se poate asocia, sub niciun pretext, cu un regim care brutalizează clasa muncitoare și își oprimă proprii cetățeni, indiferent de retorica sa externă. În al doilea rând, așa-zisul anti-imperialism al Iranului este lipsit de orice element progresist. Este, în fapt, un proiect de expansiune a fundamentalismului islamic, care urmărește să înlocuiască o influență externă cu un model autoritar propriu, aplicat cu forța în întreaga regiune. Este de neconceput ca marxiști din țările imperialiste să le ceară activiștilor iranieni să se sacrifice, îndurând regimul brutal doar ca să dea o lovitură imperialismului global (pe care nici măcar ei nu au reușit să-l dărâme în propriile țări).
Lecția bolșevicilor din 1917 este clară: ei nu au susținut autocrația țaristă doar pentru că aceasta era în război cu imperialismul german (deși acesta era mult mai agresiv). Dimpotrivă, au adoptat o poziție de clasă împotriva ambelor tabere, luptând atât contra imperialismului german, cât și contra țarismului, pe care, în cele din urmă, l-au înlăturat.
Apar adesea îngrijorări precum că muncitorii iranieni ar fi manipulați de serviciile secrete ale Israelului și ale Statelor Unite. Deși este adevărat că agenții imperiali vor încerca să orchestreze cursul evenimentelor pentru propriul interes, este o eroare fundamentală să crezi că aceștia pot crea din nimic o revoltă de asemenea magnitudine. Mișcările populare se nasc din problemele reale și apăsătoare pe care oamenii de rând le înfruntă zi de zi.
Stânga se află în fața unui test de integritate. Susținând regimul iranian, Stânga nu face decât să împingă populația în brațele puterilor imperialiste care vor pune monopolul asupra „speranței ” și „solidarității”. O poziție principială trebuie să prioritizeze revendicările și luptele clasei muncitoare și ale celor oprimați, refuzând în mod egal atât autoritarismul teocratic, cât și intervenționismul extern.
Poziția de clasă
Poporul iranian a plătit un preț imens pentru eroarea strategică a Stângii din 1979. Atunci, Partidul Tudeh a sprijinit mullahii sub pretextul „anti-imperialismului”, însă, odată consolidat, regimul islamic a strivit mișcarea muncitorească și Stânga, lăsând în urmă zeci de mii de morți și milioane de exilați. Acest eșec trebuie să servească drept avertisment pentru oricine crede că un regim opresiv poate fi un aliat tactic.
Ce susținem noi:
- Victorie poporului în revoluție! Jos dictatura teocratică sângeroasă!
- Fără intervenții imperialiste! Respingem orice incursiune militară a SUA sau Israelului. Eliberarea Iranului aparține exclusiv poporului iranian.
- Sancțiunile economice occidentale sunt un act de război împotriva celor ce muncesc, înfometând populația în timp ce elita regimului își securizează averile.
- Susținem vocile radicale, organizarea muncitorilor, grevele generale și consiliile democratice din interiorul mișcării ca singura alternativă reală.
- Internaționalism împotriva militarizării! Construirea unei mișcări anti-război în țările NATO care să oprească cursa înarmărilor și să denunțe ipocrizia liderilor occidentali.
- Alternativa socialistă: crearea unor forțe de stânga cu o perspectivă clară de clasă, capabile să ofere o ieșire din criza capitalismului, dincolo de fundamentalism sau neoliberalism.